1,932 matches
-
același timp, au izbit cu umărul ușa șubredă a colibei și au ieșit. Victor avea în mână briceagul său, Stan ținea revolverul. Nici n-au apucat să schițeze vreun gest că vocea dinainte a și ordonat, la același megafon: -Foc! Bandiții, legionarii, foc! Rafale au pornit din zeci de pistoale automate. Victor și Stan au căzut ciuruiți. Dar armele nu se opreau: focul a continuat până încărcătoarele s-au golit. Atunci, din mulțimea de militari, milițieni și securiști care înconjuraseră coliba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tot antrenat cu sârg într-un bazin și acum abia așteaptă să se arunce în valurile mării, să arate de ce e în stare. Vremurile erau de partea lui: se construia noua orânduire și prin toate cotloanele mișunau, ca șobolanii, nemernici, bandiți, dușmani ai poporului, trădători care tre să fie făcuți zob. Era nevoie de oameni capabili să-i facă zob pe ăia. Adicătelea era nevoie de el. Funcția pe care a venit la înapoiere a fost aceea de secretar cu organizatoricul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
putere, era ca un elixir, îl întinerea. Era într-o stare de efervescență nemaiîntâlnită. Îi plăcea la nebunie să-i belească pe-ăia. Căpătase obiceiul să meargă el în beci la Securitate și să-i ancheteze personal pe suspecți, pe bandiți. Chestia asta a devenit repede un sport pasionant, de care era dependent: cum e pentru unii să joace table sau să pescuiască. Îi bătea pe-ăia până îl durea pe el brațul în care ținea bastonul de cauciuc. Descoperea, inventa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe cineva care să intre în malaxorul lui Cameniță: șeful Securității nu suporta să-l vadă pe tovarășul Cameniță trist sau iritat. Dar exercițiile de putere ale tovarășului Cameniță nu se opreau aici. Orele de usmeală, când îi tumbăcea pe bandiți în beciurile de la Securitate, îl oboseau fizic pe tovarășul Cameniță, dar, ciudat, îi provocau și o mare poftă de viață, îi sporeau vitalitatea și potența. După ce ieșea de la bătut, ca într-un ritual, simțea nevoia să tragă un chef monstru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
zboară bâzâind, atât. Spectatorii, în majoritatea lor elevi, nu înțelegeau exact ce se petrece, dar bănuiau că lucrurile nu sunt în regulă. N-au râs, tăceau speriați. Fanache a strigat ca din gură de șarpe: - Tăiați-i microfonul, tăiați-i banditului microfonul. Zbieretul său l-a trezit pe tovarășul Cameniță. Acesta s-a dumirit într-o clipită care e situația și l-a ascultat calm pe pantofar, care-și reluase imperturbabil amenințătorul mesaj. Deși gealații lui Fanache opriseră stația de amplificare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
După ce i-au ciuruit pe cei doi adolescenți, în pădurea Galimea, în zorii acelei zile de noiembrie, Gârmoci și Fanache s-au dus val-vârtej la regiune, să-i raporteze toarășului Cameniță isprava lor. Gata, toarășe prim, i-am executat pe bandiți!, au turuit ei cu aerul unor maidanezi care se gudură pe lângă stăpânul lor, sperând că acesta le va arunca vreun oscior. Tovarășul Cameniță s-a uitat la ei sumbru, amenințător, enorm, strivitor. -Bă, i-ați împușcat p-ăia ș-atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Drept care mai-marii raionului Serenite s-au înapoiat în orașul lor, cu coada-ntre picioare, adică fără glorie și cu dureri de cap. Fanache și-a suflecat mânecile, și-a pus mintea la contribuție și a început să completeze lotul de bandiți. Primul care a căzut a fost Gabi Papadopol: nu doar că le vânduse ălora pistolul, dar sigur era de-al lor. L-au arestat. Strâns cu ușa, el le-a spus că știa că fratele meu avea o prietenă, Monica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pomenit de Stelian, studentul de la Timișoara. Cu el cercul se cam închidea, Fanache se putea declara mulțumit. Totuși, preventiv, ca să nu mai găsească tov prim motiv de reproș, oacheșul șef al Securității din Serenite l-a trecut pe lista de bandiți și pe fratele meu Vlad. Vlad dăduse în vară examen de admitere la Litere, la București. La literatura rusă, asta era baza, îi căzuse proza sovietică, Fadeev, Șolohov, Pe Donul liniștit, Boris Polevoi, Povestea unui om adevărat, stăpânise perfect subiectul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o să vezi și tu ce înseamnă anchetă adevărată. Tovarășul Cameniță era într-una din perioadele de acalmie și lipsa de activitate îl enerva, îl îmbolnăvea, îl înnebunea pur și simplu. Într-adevăr, dorea să se implice el personal în cercetarea banditului. Avea în față dosarul său și al familiei sale: era vorba de băiatul profesorului de matematică. Voise să-l aducă și pe taică-său încoace, să intre și ăla în malaxor: ăla deja era la dracu-n praznic, o-ncasa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în devenire și se aștepta la o confruntare de zile mari. Așa cum sunt alții dependenți de fumat, de băutură, de pescuit sau de călătorii, tovarășul Cameniță avea nevoie în continuare, ca de aer, de anchetele astea, să-i înfrunte pe bandiți și să le bage spaima-n oase, să-i belească, să-i zdrobească. Numai că n-a avut parte de un mare meci, cum spera. Din prima secundă a arestării, Vlad deja era învins, era și înfricoșat, și oripilat de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a pornit cu motorul ei greoi care scotea un fum înecăcios. Nu s-a oprit la sediul Securității din Serenite, ci a continuat drumul spre capitala regiunii, unde aștepta tovarășul Cameniță. În beciurile cele adânci de la regiune, unde se anchetau bandiții cei mai periculoși, acolo o aștepta. Când a dat cu ochii de ea, primul-secretar mătăhălos și înfiorător a avut o presimțire urâtă: îi spunea lui ceva că lucrurile nu vor merge bine, că femeia asta e piatră tare, nu seamănă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
au desfășurat acțiuni subversive împotriva puterii populare: urlase la ei și le trăsese o bătaie soră cu moartea, să se învețe minte, era extenuat de câți pumni le cărase, abia mai respira. Îi plăcea în continuare să-i ancheteze pe bandiți și să-i tumbăcească, asta era în continuare pasiunea sa, hobby-ul său, așa cum era pentru alții să colecționeze timbre, să pescuiască ori să asculte muzică simfonică. El avea nevoie de chestia asta, asta-l reconforta, îl punea pe picioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un „terorist” ordinar. Unele publicații de la Chișinău („Comunistul”ș.a.) nu încetau să-l eticheteze pe Ilașcu, în perioada când era deputat (unicul deputat din lume care a stat într-o închisoare din propriu stat pe perioada tocmai a două mandate ) „bandit” și „terorist”. Transnistria a fost ultima republică sovietică socialistă din lume (proclamată la 2 septembrie 1990 drept „republica sovietică socialistă moldovenească transnistreană”, ea și-a zis așa cu mult după ce URSS nu mai exista. Federația Rusă și-a făcut aici
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
trebuia pentru familie, pentru copii. Dacă în Transnistria sau la Tighina, la Vadul lui Vodă, Dubăsari, Cocieri, Varnița și în alte zone de pe Nistru se dădeau lupte crâncene, în restul Basarabiei viața decurgea cât de cât bine. Atâta doar că banditul de Smirnov întrerupsese gazul metan, uneori și curentul electric, iar oamenii ajunseseră să pregătească mâncarea la focuri improvizate printre blocuri. Bătrâna, întâlnind vecinii veniți la Chișinău, a prins curaj și a plecat la Calfa. Am participat, la Chișinău, la mitinguri
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
limba română, pentru că au vrut și în Transnistria să fie școli românești, pentru că au vrut să ducă și în Transnistria tricolorul. Iată, pentru asta i au judecat și condamnat. Sunt de-acum șase ani de când acești patrioți suferă în închisorile bandiților. S-au făcut multe încercări, cu multe organizații internaționale, dar până în prezent cei de la Tiraspol nu se supun legilor internaționale. Se fac că nu aud, ei își fac mendrele mai departe neascultând. Ei nu înțeleg cât de mult noi suferim
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de aici scrisoarea. M au mutat de la Hlinaia la Tiraspol (KGB, tot acolo unde am mai stat în 1993), în data de 24 iulie. Am auzit la radio abia la 30 iulie că a murit tata. El deja era îngropat. Bandiții aceștia de la Tiraspol au știut, dar nu mi-au spus nimic. La mine în principiu totul este normal. Dacă poți spune că în pușcărie este normal. Cu sănătatea o duc tot normal. Când le dau voie vine la mine Nina
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
pună singură întrebarea: “De ce nu au venit Nina, și cu Valentin Țigău?” Ei promiseseră Măicuței că vor veni să o ia și împreună să meargă la Ilie ca să-l viziteze. Nu au venit deoarece nu au putut obține aprobare de la bandiții de la Tiraspol. Măicuța Natalia își făcuse atâtea speranțe că o să-și vadă fiul, știa și ce găină va tăia ca să i-o ducă “că doar nu m-oi duce cu mâinile în șolduri”. Ca să nu-i fure găinile, cât este
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Ilașcu, pentru eliberarea fiului ei, ți pentru unitatea neamului românesc! Nu pot încheia aceste rânduri fără a aduce aminte de Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov Popa, cei doi luptători patrioți din grupul lui Ilie Ilașcu, deținuți pe mai departe de către bandiții transnistreni. Ei par uitați de politicienii noștri de la București și Chișinău. Nu am învățat să ne protejăm valorile trecute și prezente! Patriotul român Ilie Ilașcu, la 8 mai 2001, ajuns în prima sa zi de libertate la București, a fost
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
mâna dreaptă la ureche și a început să-l dădăcească energic pe unul, Mitică, mai greu de cap. „Mă, contabile - i-a zis domnul Aron cu un ton care nu admitea replică lui Mitică, cel care nu exista -, cere-i banditului de Mahmud douăzeci de miliarde, ca să fim siguri că-i luăm măcar cincisprezece. Partea mea e zece, partea ta cinci!“ După care, prefăcându-se că ascultă ce-i zicea Mitică, domnul Aron s-a mișcat de colo-colo ca un leu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
însă cândva cu popa Iordache din sat și au impresia că romancierul acel moment îl evocă. „Trebuia să-i mut gura din loc popii - spune bunicul -, ca să scrie și băiatul ăsta al nostru măcar câteva pagini, să vadă lumea ce bandit de popă aveam.“ Unchiul, care a apucat să-i dea popii doar un picior în fund, se consideră nedreptățit: „O fi el scriitor mare, nu zic nu, dar uneori scrie aiurea. Tot satul a văzut cum l-am săltat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care le-au urcat, purtându-și Crucea, păstrând în ei demnitatea și seninătatea unui sacerdoțiu. Ce perversiune ideologică i-a putut aduce pe acești pașnici și fideli cetățeni ai României eterne, dedicați prin profesie Păcii și Binelui, în postura de „bandiți”, de „criminali”, de „uneltitori”, așa cum pretindeau procesele verbale de anchetă și sentințele tribunalelor militare? Răspunsul este unul singur: ceea ce îi întărâta pe torționari era mărturisirea lor candidă, nedezmințită, de ostași ai lui Hristos și de frați peste veacuri ai seraficului
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
lor i-a ajutat să suporte cu stoicism regimul alimentar mizerabil, duritatea muncilor fizice la care erau supuși, ca și bădărănia și obrăznicia cu care anchetatorii, iar apoi temnicerii, le smulgeau bucuroși bărbile, îi umileau, îi înjurau și le spuneau „bandiți”. Acest al treilea val avea de asemenea legătură cu eșecul colectivizării, care - deși trecuse mai mult de un deceniu - întârzia să se încheie. Vinovați au fost găsiți, printre alții, preoții satelor, care - fără deosebire de confesiune - au fost arestați cu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pentru ca prin vizeta ușii de la celulă cu o lanternă puternică să reflecteze asupra feței mele ca să mă tulbure și noaptea în somn. Mai mult de 6 luni m-au lăsat singur în celulă. Introduceau castronul cu mâncare spunând: „Ia, tu, banditule!”. Bănuiesc că în mâncarea mea puneau brom sau nu știu ce substanță chimică ce mi-a produs insomnie o perioadă îndelungată pentru ca să-mi distrugă nervii și să dau răspunsuri inconștiente la anchetă. Cam timp de un an ancheta s-a referit la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
o cruce” „ - Unde?” „ - Pe ușă”. Atunci a zgâriat urât de tot vopseaua de pe ușa metalică. Altă dată la un atare control i s-a părut subofițerului că salteaua pe care dormeam e deranjată și mai umflată. Securistul m-a întrebat: „ - Banditule, ce-ai ascuns acolo? „ - Un tun”- i-am răspuns. La proces unul din martori m-a acuzat că l-am îndemnat să fure trenul de pe șină. Judecătorul mă întrebă: „ - E adevărat?” Am răspuns: „- Nu! N-am spus să fure trenul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
la picioare erau de 15 kg greutate; eram și cu cătușe la mână. La wc puteai merge numai însoțit de șeful grupei; nu aveai voie să privești în altă parte, dacă încălcai această dispozițiune erai imediat apostrofat: „Unde te uiți, banditule?” Wc - ul consta dintr-o groapă mare, sub cerul liber, cu traverse de scânduri groase... Altă dispoziție bizară: trebuia să te adresezi brigadierului numai în poziție de drepți - deși respectivul putea fi cel mai mare criminal! Camerele erau în continuu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]