1,696 matches
-
școala parohială. În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Buduri a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni. La recensământul din 1930
Buduri, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318532_a_319861]
-
sudul Basarabiei. În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Martaza a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni. La recensământul din 1930
Martaza, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318531_a_319860]
-
Anastasia (1901-1918). În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Șagani a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând și o comunitate
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
săraci cauzate de lipsa pământului. În noiembrie 1917, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. Țăranii, împreună cu soldații revoluționari, au confiscat terenurile moșierilor și le-au împărțit țăranilor săraci. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Sărăria a făcut parte din componența României, în Plasa Tuzla a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități mare
Sărăria, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318545_a_319874]
-
noiembrie 1917, țăranii săraci din sat au confiscat pământurile statului, moșierilor și chiaburilor și le-au împărțit între ei. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Noul-Caragaci a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități mici
Noul-Caragaci, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318546_a_319875]
-
și pe cele ale țăranilor bogați. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat proclamând puterea sovietică. La sfârșitul acestei luni, în sat a fost înființat un detașament țărănesc înarmat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Achmanghit a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și comunități mari
Achmanghit, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318544_a_319873]
-
din nou pe bolșevici, după care a trecut la organizarea unui a Teritoriilor libere ale Ucrainei, o societate anarhistă, care ar fi trebuit să se opună autorității statale capitaliste sau comuniste. „Teritoriul liber” și-a încetat existența odată cu consolidarea puterii bolșevice. Mahno a fost descris de teoreticianul anarhist Emma Goldman drept „o figură extraordinară” care a condus o mișcare revoluționară țărănească. Mahno este considerat inventatorul „taceankăi”, o platformă mobilă trasă de cai, pe care se monta o mitralieră grea. s-a
Nestor Mahno () [Corola-website/Science/318799_a_320128]
-
Chinei. Tratatul din 1924 prevedea dreptul Uniunii Sovietice de a păstra oficiali ruși pe calea ferată din Manciuria. Aceste drepturi datau din perioada țaristă, atunci când s-a construit cu banii Rusiei întreaga rețea feroviară din China de Est. După revoluția bolșevică din Rusia, căile ferate ale Chinei de Est au fost subiect de dispută între marile puteri. Între 1918-1920 Japonia a încercat să pună stăpânire pe acest drum la Conferința de la Washington. Numai un protest oficial al Chinei a împiedicat acest
Conflictul chino-sovietic (1929) () [Corola-website/Science/318817_a_320146]
-
ucrainene, care s-au bucurat pentru scurte perioade de timp de independență. (Republica Populară Ucraineană, Republica Populară a Ucrainei Occidentale și câteva „republici roșii ucrainene”). Teritoriul Ucrainei a fost teatrul de luptă al armatelor Imperiului German, Austro-Ungre, a Armatei Roșii bolșevice, a „albilor” lui Denikin, a celei poloneze și a anarhiștilor lui Nestor Mahno. Încercările ucrainenilor de obținere și păstrare a independenței au fost zădărnicite de o serie de evenimente. Primul a fost înfrângerea suferită în timpul războiului cu Polonia. În 1920
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
este o gară de cale ferată din Iași, unde funcționează o stație de triaj cu 24 linii de grupa B. În perioada Primului Război Mondial, în a funcționat un centru tehnic al Armatei Ruse și un depozit de muniție. După începerea Revoluției bolșevice din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, a sosit aici un comando bolșevic trimis de V.I. Lenin cu misiunea de a intensifica mișcarea revoluționară în Moldova. Comandoul bolșevic era format din circa 80 de persoane, sub conducerea lui Simion Grigorievici Roșal
Gara Socola () [Corola-website/Science/316271_a_317600]
-
bolșevici, conduși de Simion Grigorievici Roșal. Șcerbacev a cerut sprijinul Armatei Române pentru anihilarea comandamentului bolșevic de la Socola. Prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a convocat în aceeași noapte un consiliu de miniștri, în care s-a hotărt eliminarea centrului rebeliunii bolșevice de la Gara Socola. În ziua următoare, o unitate militară formată din ostași ucraineni, împreună cu trupe militare române, au înconjurat tabăra rusă de la Socola, arestându-i pe rebelii ruși care s-au predat fără a se opune prea mult. Soldații rebeli
Gara Socola () [Corola-website/Science/316271_a_317600]
-
și Austriei. Puterile Centrale nu anexau noua republică, dar aveau permisiunea să amplaseze trupe în Ucraina și își asigurau o importantă sursă de alimente. Tot la Brest-Litovsk avea să se semneze, în 3 martie 1918, Tratatul de la Brest-Litovsk dintre Rusia Bolșevică și Puterile Centrale. Rada Centrală ucraineană și-a exprimat dorința de pace cu puterile străine și recunoașterea internațională a existenței nou proclamatului stat independent. Cum reprezentanții Regatului Unit și Republicii Franceze au refuzat să recunoască independența Ucrainei, considerată doar o
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
separate de pace, dar a respectat dorința reprezentantului maghiar, contele István Csáky, și a refuzat să accepte discuții în problemele Galiției și Lodomeriei, Bucovinei și Transcarpatiei. Czernin a acceptat însă pretențiile ucrainene asupra guberniei Holm și a regiunii Podlasia. Delegația bolșevică rusă, condusă de Troțki, a recunoscut, inițial, delegația independentă ucraineană (10 ianuarie). Delegația ucraineană s-a reîntors, în 20 ianuarie 1918, la Kiev, unde Rada Centrală a proclamat, în 25 ianuarie, suveranitatea statului ucrainean (declarație antedatată pe 22 ianuarie). Imediat
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
25 ianuarie, suveranitatea statului ucrainean (declarație antedatată pe 22 ianuarie). Imediat după acest eveniment, delegația ucraineană a plecat înapoi la Brest, având-o acum în frunte pe Oleksandr Sevriuk. Între timp, Republica Populară Ucraineană a trebuit să lupte împotriva rebeliunilor bolșevice, cea mai importantă fiind cea de la Arsenalul din Kiev. Responsabilii ucraineni au decis ca, în condițiile în care tânărul stat nu dispunea de unități militare regulate, să caute sprijinul puterilor străine. Pe de altă parte, situația Puterilor Centrale era, de
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
de Iuhim Medvediev și Vasili Șahrai. Reprezentanții Puterilor Centrale au continuat negocierile doar cu delegația Republicii Populare Ucrainene, considerată singura reprezentantă legitimă a poporului ucrainean. În timp ce Rada Centrală era obligată să părăsească Kievul și să abandoneze capitala în mâinile trupelor bolșevice, delegații la tratative au semnat, în noaptea de 9 - 10 februarie, actul care consfințea pacea dintre Ucraina și Puterile Centrale. Semnarea tratatului de pace s-a făcut în ciuda protestelor delegației bolșevicilor ucraineni. Oleksandr Sevriuk (șeful delegației), Mikola Liubinski, Mikola Levițki
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
P. Gancev Marele vizir Mehmed Talat, I. Hakki Pașa, A. Nessimi Bei și Ahmed İzzet Pașa Imediat după semnarea tratatului, Puterile Centrale au trimis în Ucraina o armată de 450.000 de oameni. După numai o săptămână, aproape toate trupele bolșevice fuseseră alungate, cu ușurință, din Ucraina, astfel că, la 2 martie 1918, Rada Centrală a putut să-și reia activitatea în Kiev. Republica Populară Ucraineană și Austro-Ungaria au semnat, de asemenea, o înțelegere secretă cu privire la Galiția și Bucovina. Partea austro-ungară
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
obligase să le exporte prin tratatul de pace. Istoricii ucraineni presupun că această decizie a fost luată datorită presiunilor exercitate de Polonia. Puterile Centrale au semnat, în 3 martie 1918, un al doilea tratat de pace la Brest-Litovsk cu Rusia Bolșevică. Rușii s-au obligat prin semnarea acestei păci să recunoască tratatul dintre Puterile Centrale și Ucraina Populară. De asemenea, Rusia s-a obligat să semneze fără întârziere un tratat de pace cu Ucraina și un tratat pentru trasarea frontierei comune
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
să cedeze o serie de teritorii prin semnarea Tratatului de pace de la Versailles și fusese obligată să accepte demobilizarea și dezarmarea armatei în scopul demilitarizării. Rusia ieșise din război mai înainte de încheierea acestuia, în 1917, ca urmarea a izbucnirii revoluției bolșevice și cedase numeroase teritorii vestice disputate, care aparținuseră Imperiului Rus, în favoarea Puterilor Centrale, prin tratatul de la Brest-Litovsk. După încheierea războiului, aceste teritorii au trecut sub controlul noilor state independente formate în regiune, al Poloniei, în principal, și al deja existentei
Tratatul de la Rapallo (1922) () [Corola-website/Science/320077_a_321406]
-
ocazii pentru dezvoltarea comerțului cu fostul inamic din Primul Război Mondial. Rusia spera, de asemenea, să-și lărgească în vest teritoriul pe seama Poloniei, dar nu avea mijloacele necesare unei acțiuni în forță. Războiul polono-sovietic din 1919 a demonstrat incapacitatea Rusiei Bolșevice să-și învingă vecinul. După o serie de succese inițiale, polonezii au contraatacat hotărâtor, iar prin semnarea păcii de la Riga din martie 1921, visurile expansioniste sovietice au fost amânate. Războiul a făcut ca izolarea Rusiei față de foștii aliați, Franța și
Tratatul de la Rapallo (1922) () [Corola-website/Science/320077_a_321406]
-
decidă. 16 Februarie este astăzi una dintre cele două zile ale independenței sărbătorite în Lituania. Germanii nu au fost mulțumiți de noua declarație și au cerut consiliului să revină la decizia din 11 decembrie. La 3 martie, Germania și Rusia Bolșevică au semnat tratatul de la Brest-Litovsk. Acesta stabilea ca națiunile baltice să intre în zona de interes germană și ca Rusia să renunțe la orice pretenție asupra lor. La 23 martie, Germania a recunoscut independența Lituaniei în baza declarației din 11
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
care Germania a semnat armistițiul de la Compiègne. Consiliul a început să organizeze o armată, poliție, administrație locală, și alte instituții. S-a extins și pentru a include minoritățile etnice (evreii și bielorușii). Pe măsură ce forțele germane s-au retras, iar cele bolșevice s-au apropiat de Vilnius, la 2 ianuarie 1919 consiliul s-a mutat la Kaunas. Au început Războaiele de Independență. La 4 aprilie, s-a adoptat a doua constituție provizorie, care a înființat postul de președinte al Lituaniei. Antanas Smetona
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
Deși majoritatea copiilor acestui număr au fost confiscate, redactorul ziarului, Petras Klimas, a reușit să ascundă aproximativ 60 de exemplare. Cenzura a făcut ca distribuția și diseminarea Actului să fie ilegală în Lituania. La 3 martie 1918, Germania și Rusia bolșevică au semnat tratatul de la Brest-Litovsk. Acesta plasa popoarele baltice în sfera de interes germană, iar Rusia se obliga să renunțe la orice pretenție asupra lor. La 23 martie, Germania a recunoscut independența Lituaniei pe baza declarației din 11 decembrie. În
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
informații militare sârbe împotriva guvernului bulgar, dar este suprimată repede. În Macedonia, nici o schimbare semnificativă nu are loc, deși bulgarii au pierdut orașul Bitola. Cu toate acestea, în nord au loc progrese cu România și Rusia. Se semnează cu Rusia bolșevică Tratatul de la Brest-Litovsk și apoi cu România Tratatul de la București (1918), dar numai Dobrogea de Sud revine Bulgariei. Dobrogea de Nord rămânând sub administrația Puterilor Centrale. Acest lucru provoacă nemulțumiri în rândul opiniei publice bulgare împotriva guvernului, care este acuzat
Bulgaria în timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/320188_a_321517]
-
(în limba ucraineană: Армія Української Народної Республіки), cunoscută și ca Armata Națională Ucraineană, a fost armata Republicii Populare Ucrainene. Ea a fost formată în 1917, odată cu proclamarea independenței Ucrainei față de Imperiul Rus și mai apoi, față de Rusia Bolșevică, în timpul războiului civil din Rusia. a luptat împotriva forțele sovietice în războiului ucraineano-sovietic până la înfrângerea ei definitivă din 1921 și alături de polonezi în timpul războiul polono-sovietic. Spre deosebire de Armata Ucraineană Galițiană, Armata Republicii Populare Ucrainene a fost foarte prost organizată, fiind costituită
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]
-
militar însemnat din partea germanilor și austro-ungarilor. Ofensiva germano-austriacă i-a alungat pe bolșevici din Kiev la începutul lui marite și Rada s-a reîntors în capitală. În aprilie, Armata Roșie o fost obligată să se retragă complet din Ucraina, Rusia Bolșevică a semnat al doilea Tratat de la Brest-Litovsk . După venirea la putere a Directoratului în decembrie 1918, armata ucraineană a ajuns să aibă cele mai numeroase efective din scurta ei istorie - aproximativ 100.000 de militari . În ianuarie 1919, Ucraina a
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]