1,819 matches
-
pe una din cele mai pitorești culmi de la poalele Leaotei, cu nume de legendă - Plaiul Domnesc. Această poziție geografică de excepție este întregită dar își găsește reflectarea în minunăția locurilor ce o urmează și înconjoară, începând cu Poiana Iezilor, La Bordeie și în Fund la Țarină până la Coasta Cârciumii și în vârf la Straja. Deși în zapise și hrisoave își găsește locul abia în secolul al XVI-lea, Brebu este continuă vatră de locuire ale cărei origini se pierd în negura
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
între două vâlcele, și ele prevăzute cu diverse lucrări fortificate construite din piatră și pământ. Luând în discuție perioadă ce a precedat prima împroprietărire a țăranilor, efectuată de Alexandru Ioan Cuza, vom constată că mai toți locuitorii Brebului trăiau în bordeie de lemn și pământ, cu adăposturi pentru vite, ca expresie a principalei ocupații -păstoritul montan. Pentru iluminat se întrebuința în perioadă aceea opaițul cu seu de oaie, la lumina căruia gospodinele țeseau în războaie pânză de in și stofă (dimia
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
Drăgoești-Biținele", făcea parte din plasa Mostiștea a județului Ilfov și era formată din satele Bițina-Ungureni, Bițina-Pământeni, Chiroiu-Ungureni, Chiroiu-Pământeni, Drăgoeștii de Sus, Drăgoeștii de Jos și Drăgoești-Snagov, având în total 1996 de locuitori, ce trăiau în 382 de case și 16 bordeie. În comună funcționau două școli mixte, o moară cu aburi, cinci mașini de treierat cu aburi și patru biserici (la Bițina-Pământeni, Chiroiu-Pământeni, Drăgoeștii de Sus și Drăgoeștii de Jos). Anuarul Socec din 1925 consemnează schimbarea numelui comunei în "Drăgoești" și
Comuna Drăgoești, Ialomița () [Corola-website/Science/301238_a_302567]
-
actualul teritoriu al localității au fost consemnate în anii 1857-1859, când s-au stabilit aici grupuri de mocani veniți din părțile Făgărașului și Muscelului, cărora li s-au adăugat alte grupuri de păstori între anii 1864-1866; aceștia și-au construit bordeie și colibe în preajma lacului, formând un cătun numit atunci Bășica Galbenă sau Movila Galbenă. Localitatea a luat ființă între anii 1879-1882 (când a și fost atestată documentar), prin împroprietărirea participanților la Războiul de Independență al României și a tinerilor căsătoriti
Amara () [Corola-website/Science/301228_a_302557]
-
menționată și localitatea Pocreaca, sat în care au fost identificate elemente ale culturii tip Hallstatt A și B. Cultura tip Hallstatt este denumirea dată primei perioade a epocii fierului când dispar cenușarele și se cunosc în schimb întinse așezări de bordeie, unele întărite cu valuri de pământ, așa cum s-a constatat a fi și așezarea de la Cetățuia-Pocreaca, considerată de specialiști așezare fortificată neolitică. „Cetatea de pământ de la Pocreaca face parte din categoria fortificațiilor din prima epocă a fierului, larg răspândite pe
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
prin caracteristicle sale, oferă în primul rând imaginea unei cetăți de refugiu și apărare, utilizată cu precădere în momente critice care au impus construierea lucrărilor de apărare în două etape. Lipsa unor complexe de tipul locuințelor de suprafață sau a bordeielor poate fi pusă nu numai pe seama distrugerilor mai vechi și mai noi, ori a săpăturilor reduse ca suprafață întreprinse, ci mai degrabă prin caracterul puțin intens a locuirii de aici, cetatea fiind utilizată, în primul rând ca loc de apărare
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
Tătar, condamnat la un an închisoare că a recitat în public prima strofă din actualul Imn de Stat (Deșteaptă-te, române!). Harnicii gospodari Ion Mășcuț și Gavrilă Potor au fost expulzați din sat timp de 5 (cinci) ani, trăind în bordeie în satul Deag. Lista poate continua cu foarte multe exemple. Mai relatăm că țăranii Teodor Zolog, Gligor Potor, și mulți alții, în urma maltratărilor securisto-comuniste au decedat. În toamna anului 1949 tot satul a fost arestat, oamenii fiind bătuți și maltratați
Cucerdea, Mureș () [Corola-website/Science/300229_a_301558]
-
a fost construită actuala biserică de cărămidă, cu hramul celei vechi. Biserica are un iconostas din anul 1783, cumpărat în anul 1930 de la biserica din Seitin. La Cicir a fost descoperit în anul 1965, pe terasa nordică a localității, un bordei cu o mare cantitate de de ceramică de factură dacică. În urma cercetarilor s-a dovedit că aici a existat în secolul II-III o mare așezare a dacilor liberi. Find în apropiere de Arad și deși mulți locuitori se ocupă cu
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
a Mureșului, în punctul numit “Gropi” a fost descoperită o așezare dacică cu două nivele de locuire, un nivel aparținând secolelor III - II î.d.Hr., iar celălalt nivel secolelor II - III d.Hr. În total au fost descoperite 16 bordeie, dintre care 3 aparțin primului nivel, celelalte ținând de intervalul sec. II - III d.Hr. În cele trei bordeie s-a descoperit ceramică dacică, lucrată manual, dar și ceramică lucrată la roată, de factură celtică. Tot aici au fost descoperite
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
aparținând secolelor III - II î.d.Hr., iar celălalt nivel secolelor II - III d.Hr. În total au fost descoperite 16 bordeie, dintre care 3 aparțin primului nivel, celelalte ținând de intervalul sec. II - III d.Hr. În cele trei bordeie s-a descoperit ceramică dacică, lucrată manual, dar și ceramică lucrată la roată, de factură celtică. Tot aici au fost descoperite o fibulă din bronz și brățări din argint (2). Astfel, se pare, că în epoca bronzului s-a dezvoltat
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
independent al lui Burebista erau răspândite pe întreg teritoriul județului așa cum atestă descoperirile arheologice de la Arad - Ceala, Covăsânț, Pietriș, Moroda, tezaurele dacice de la Șilindia și Feniș și îndeosebi cetățile de pământ și întăriturile de la Sântana, Berindia, Dezna, Cicir (3). În bordeiele aparținând secolelor II - III d.Hr. apare deja, clar, influența cuceritorilor romani și aproape în fiecare bordei s-au găsit, pe lângă lucruri de factură autohtonă și forme romane, terra sigillata, un denar roman de argint de la Vespasian folosit ca pandantiv
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
Covăsânț, Pietriș, Moroda, tezaurele dacice de la Șilindia și Feniș și îndeosebi cetățile de pământ și întăriturile de la Sântana, Berindia, Dezna, Cicir (3). În bordeiele aparținând secolelor II - III d.Hr. apare deja, clar, influența cuceritorilor romani și aproape în fiecare bordei s-au găsit, pe lângă lucruri de factură autohtonă și forme romane, terra sigillata, un denar roman de argint de la Vespasian folosit ca pandantiv și un altul de la Domițian (4). Această așezare dacică respectă amplasarea majorității așezărilor dacice, care preferau locurile
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
ar fi fost localizat centrul fortificat dac denumit “Ziridava”. Acesta a ajuns la înflorire în epoca statului sclavagist dac de început (sec. I î.e.n.- sec. I e.n.). Pe movila descoperită se găseau casele celor mai înstăriți (tarabostes), iar în împrejurimi bordeiele oamenilor liberi (comati). Se pare că în perioada razboaielor daco-romane asezarea a fost distrusă. Prima atestare documentară a localității Turnu datează din anul 1333, sub denumirea de Mok. Odată cu căderea Sârbiei sub dominație otomană, în urma bătăliei de la Câmpia Mierlei din
Turnu, Arad () [Corola-website/Science/300309_a_301638]
-
Mică, centrul de comună (la circa 2,5 km); la sud, pește culmea Brezei se află satul Coreieni (comună Coreieni), iar la sud-est, Vălenii Lăpușului. Că o excepție a ținutului, la est se situează un cătun de țigani, vreo 20 bordeie, cu o civilizație primitivă - " Ponorâta. "La nord-est de-o parte și de alta a râului Lăpuș, se află satul Razoare, fost centru de comună pe vremea regiunilor. La nord peste râul Lăpuș, dincolo de pădurea "Podul Hijului "se află satul Groape
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
industrii și prestărilor servicii precum și în sectorul comerțului. Ca într-o cetate naturală, cu mii de ani în urmă și-au găsit loc de așezare pe aceste meleaguri primii locuitori ai satului Batoți și Batoți Moșneni care și-au construit bordeie la poala dealului dinspre miazăzi. Satele respective erau apărate spre sud-est de dealul Stârmina, cândva împodobit cu păduri seculare, iar spre nord și vest de Dunăre. În partea de răsărit a satului Dunărea Mică și nord a satului Scăpău se
Comuna Devesel, Mehedinți () [Corola-website/Science/301603_a_302932]
-
și cei din împrejurimi, și au numit comuna Cer iar pe locuitori Cerani. Satul Scăpău îl găsim atestat documentar în 1723 în harta austriacului mai sus menționată. Legenda spune că satul a fost cândva așezat într-un loc numit Saliste. Bordeiele erau dese, viața își urma cursul normal până când o epidemie de holera a secerat sute de vieți. Cei care au scăpat cu viață s-au suit mai spre deal întemeind o nouă așezare. Satului i-au spus ceea ce însemna satul
Comuna Devesel, Mehedinți () [Corola-website/Science/301603_a_302932]
-
de la muntele omonim, iar Neagra de la stânca Bâtca Neagră (1458 m), cât și de la pârâul și pădurile negre din zonă. Legat de toponimia satului, tradiția spune că, din cauza iernilor grele și aspre, călugării pustnici și sihaștri coborau în peșteri și bordeie la biserica din sat, iar de mulțimea lor și a hainelor negre se vedeau pete negre pe zăpadă. O altă sursă ar fi inundațiile de la început de secol XX, când mai mulți arbori rupți de vânt, aduși de viiturile de pe
Neagra, Neamț () [Corola-website/Science/301653_a_302982]
-
Ștefan cel Mare, alții susținând că de fapt ar fi mult mai vechi de pe vremea năvălirilor migratoare. Cum cobori în șesul Moldovei, pe poteca ce duce spre satul țiganilor (nu se inventaseră romii) unde au fost cândva vreo 5 case (bordeie), se găsește un minunat izvor cu apă limpede și rece și care în vremurile de demult curgea mândru printr-un budan din lemn de stejar ce fusese scobit prin ardere. Pe un mic tăpșan din apropiere descopeream resturile unor vase
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
lui [[Constantin cel Mare]] aflată în posesia unui locuitor al comunei (Ștefan Păun), dar și fragmentele istorice aflate la Muzeul de Istorie și Arheologie din județul Prahova, confirmă locuirea acestei comune în [[secolul IV]]. Atunci, oamenii trăiau în case și bordeie de lemn, cu pereții împletiți cu nuiele și lipiți cu lut și se ocupau cu păstoritul, cultivarea pământului sau ridicarea de turnuri, turnuri care datează în comuna Fulga din prima vârstă a fierului, și anume din [[Hallstatt]]. În plus, obștea
Comuna Fulga, Prahova () [Corola-website/Science/301674_a_303003]
-
de aproximativ 500 de ani. Denumirea satului Tomșani vine de la numele căpitanului Tomșa. Acesta era un căpitan care conducea o oaste română în timpul lui Mihai Viteazul. O parte din ostași au rămas în acest teritoriu, au întemeiat o așezare de bordeie căreia i-au dat denumirea de Tomșani după numele fostului lor căpitan. Până pe la sfârșitul secolului al XIX și începutul secolului al XX -lea, satul Tomșani a fost un sătuleț mic și sărac, cu toate că unii țărani au fost împroprietăriți prin
Comuna Tomșani, Prahova () [Corola-website/Science/301746_a_303075]
-
care au decimat populația. Așa se face că un sat din apropiere numit Pistolești, -sat blestemat de Dumnezeu- [s-a risipit], majoritatea locuitorilor murind de ciumă (vestita ciumă a lui Caragea-Vodă), iar cei ce mai rămăseseră, betegiți, și-au abandonat bordeiele și s-au mutat pe dealul din apropiere, formând localitatea Betegi. Satul s-a mai numit și Adunați pentru că, cu timpul a roit prin străinașii venți din Râca, Căldăraru, Strâmbeni și Izvoru de Jos. Satul s-a așezat pe moșia
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
au fost urmăriți de turci și pedepsiți cu temnița. Acest sat a fost bântuit de o ciumă groaznică care a făcut ca majoritatea locuitorilor să-și găsească moartea în gropile de var. Cei care au mai rămas și-au părăsit bordeiele și s-au mutat mai costișa din apropiere, formând satul Betegi. Urmele bordeielor au dăinuit până prin 1950, prin resturi de cărămizi, vetre, gropi, cioburi de vase, etc. Popa Pistol, după trecerea prigonirii turcilor, rămăsese cu un pistol pe care-l
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
bântuit de o ciumă groaznică care a făcut ca majoritatea locuitorilor să-și găsească moartea în gropile de var. Cei care au mai rămas și-au părăsit bordeiele și s-au mutat mai costișa din apropiere, formând satul Betegi. Urmele bordeielor au dăinuit până prin 1950, prin resturi de cărămizi, vetre, gropi, cioburi de vase, etc. Popa Pistol, după trecerea prigonirii turcilor, rămăsese cu un pistol pe care-l purta la chimir, pentru a se răzbuna pe cetele de turci care încă
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
ființă după 1750, prin stabilirea aici a mai multor familii de etnici români din Mărginimea Sibiului, unde există un sat cu același nume (Galeș) atestat din secolul al XIII-lea. Bătrânii încă povestesc că moșii lor și-au făcut întâi bordeie prin crânguri, departe de râu, de drum, pentru a se adăposti de ochii spionilor veniți de dincolo de Carpați. Cătunul Ungureni - probabil cel mai vechi din sat, oferă și astăzi mărturii în acest sens. Credincioșii ardeleni s-au adăpostit pe pământurile
Galeșu, Argeș () [Corola-website/Science/300623_a_301952]
-
Septimius Severus pentru a proteja mai bine linia de apărare de pe râul Olt. Acesta se află în punctul Izbășești-Filfani, castru dublu, construit în mare parte din pământ și cărămidă. Altă dovadă a vechii populări a teritoriului o constituie urmele de bordeie din malul văii Vlăscuța, aproape de confluența cu Cotmeana, unde s-au găsit vetre cu cărbuni de cenușă, cu resturi de ceramică verde din epoca bronzului, deci de mai bine de 2000 de ani, iar în punctul Valea Pietrii, tot pe
Comuna Stolnici, Argeș () [Corola-website/Science/300644_a_301973]