3,270 matches
-
de unde să știe așa ceva. Danny putea foarte bine să-i răstoarne sau să-i scoată la mal fără incidente. Oricum, puștiul îi tăiase răsuflarea. Se chinuia, cu brațele lui ca niște scobitori, să întoarcă barca astfel încât să ia valurile în bot, iar pe chip i se citea extazul. În mod straniu, Mary chiar și-ar fi dorit ca barca să se răstoarne; voia să se întâmple ceva, orice. Femeia s-a întors către Jina, care-l lăsase în pace pe fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
salte pe apă. Țineți-vă bine, a spus Mary. Jina a clătinat din cap, dar s-a apucat de frânghia întinsă în lungul ambarcațiunii. Naji a renunțat să-l dea pe Danny la o parte și s-a târât înspre botul bărcii, către soția lui, care nu era destul de prevăzătoare încât să se chircească pe fund. Irene stătea la pupa, cu picioarele atârnate deasupra apei și mâinile fluturându-i, de parcă ar fi fost încătușată într-un sistem de siguranță ca acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
frânte la plecare ai vrut să acoperi rănile cuibului cu ramuri de pelin smulse din goliciunea gândului de pană... dacă mă vei căuta m-am ascuns în mesajele-ți scrijelite pe trunchiul rămas fără seva iubirii Lacrimi fierbinți sătui cu botul ce răspândește duhoare de păr ars prin degetele cu miros de unghii-cenușă și colții înfloriți din hălcile de soare vârcolacii aruncă limbi de jeratic în goliciunea seninului din gropi săpate-n văzduh cu fața pârjolită ulcioarele neîncepute își cască gurile
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
a celor drepți și vom afla cândva că nu e totuna să ne omorâm timpul ori să ne lăsăm uciși de el Mioara BĂLUȚĂ nevăzute... din om în om întrebându-se oare ce au vrut să spună cuvintele acestea cu botul cald și inima la vedere seamănă cu mine urcă se rotesc devin arbori de ce mă privesc în corpul acesta nu mai locuiește nimeni iarba a crescut orice pasăre poate veni oricând să-și lase puful puii viața își ține icoana
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și celelalte vor crăpa de ciudă când mă vor vedea alături de el. Cu Dana cum o să te descurci? E șefa ta de nivel. N-o să-ți facă necazuri? Dacă se bagă peste noi, am s-o sap. Doamna pedagogă pune botul la micile mele cadouri. Tata lucrează-n Egipt și o să mi trimită de acolo cafea și țigări. Ai să vezi că știu să mă descurc chiar dacă sunt departe de casă. Îmi ajunge să știu că tu mă susții. Ce-aș
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
apoi mă Întreb ce fel de dovadă poate ea constitui ? Mașina mea era a treia În șirul din stînga. Nu se vedea de o altă mașină, așa că n-am zărit-o imediat. CÎnd, În cele din urmă i-am depistat botul, am auzit pe cineva venind În goană spre mine, dinspre gheretă. Pietricelele trosneau sub pașii apăsați. Oare Îmi mai cere bani?... Fața-i era toată un zîmbet pe cînd mă măsura din capi pînă-n picioare. Avea o licărire stranie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
deformați, ca și cînd i-ai fi privit printr-o oglindă defectă. — Vrei să spui că ești pregătită pentru orice ? — Ești vrednic de tot disprețul! I-am trîntit brutal ușa În nas. Am demarat brusc și mașina țîșni Înainte, cu botul ridicat, ca o barcă pe creasta unii val, măcinînd parcă pietrișul sub roți. Fata abandonată rămase pe loc trăsnită, fără pic de expresie În priviri - ca un pește congelat. Mă simțeam epuizat. Cu senzația că am ieșit din timp, stăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
era plin. Nu de prostituate, ci de neveste, nu daneze, ci asiatice sau est-europene. Un grupuscul de bărbați băștinași nu prea agreează parteneriatul conjugal. Vor femei clasice. Casnice. Speriate de propria lor dependență. Unele la care să le dea peste bot când au chef, să le mai rupă un dinte, o șiră. De, se mai defulează omul. Femeilor lor li s-au așezat bine gărgăunii emancipării în cap. Le e frică și li se cam înmoaie mâna, că protestează și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fugă de lume, drept în mijlocul capitalei. Nu aveau curent electric, ulițele erau nepavate, creșteau animale și legume, reparau sobe de teracotă, godine, uși și clanțe vechi. Și zăceau, frate, zăceau la câte o masă de lemn negeluit, cu marijuana în bot, sau măcar cu o rachie făcută la alambicul locului. Din maguri vechi, Joplins ne spunea iarăși că all is loliness. Hendrix se încrunta pe tricouri și insigne, Woodstock reînvia fără kitsch. Nu m-am dezlipit o jumătate de zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de nu ni s-a ras memoria din cauza lozincii: „Cine-a stat cinci ani la ruși nu poate gândi ca Bush!”, putem să ne scotocim mai realist locul de unde venim spre „Țara Făgăduinței”, chiar dacă aceasta ne arde câte una peste bot. Curând o să-ți transcriu o pagină de jurnal din Decembrie ’89. Acolo relatez o scenă cu Tovarășu’ Inspector care ne prelucra: - Gorbaciov a distrus mișcarea muncitorească! Acest lucru nu se poate întâmpla și în România. Știți de ce, tovarăși? Vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu-i de mirare că sunt bingomani. Din această categorie face parte și unul ca bărbatul Vetei. IMGB-ul e o amintire. Doar țuica a mai rămas consolare eternă. Și, în plus, nevestei nu-i mai poate arde una peste bot, ca să-și descarce frustrările. Nu de alta, da’ face menajul la tot soiul de feministe și i s-a urcat la cap că-i face bocceaua dacă o mai atinge. She is a breadwinner, cum îi zisa în lumea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
senină de care ducem nevoie; fiecare avea preocupările lui de țăran, improvizat în ora de serviciu al primăriei „bun la toate”, se mândrea cu asta, apoi grija celor doi cai, cu care conversa în ascuns, îi mângâia pe frunte, pe bot, îi bătea prietenește pe crupe, ei simțeau asta, era a doua fericire a lui. Se simțea împlinit, mulțumea seară de seară lui Dumnezeu, nu-i venea să creadă atâta noroc; lumea pentru el se încheiase. Lumea lui Lung. Dar lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
oi da ovăs... și fân bun, Roibule, și te-oi adăpa... Zicând acestea, legă roibul de belciugul bătut în stâlpul gros din fața crâșmei, aduse mânile prin coama-i aspră și-i mângâie ochii deștepți. Calul necheză încet și-și întinse botul umed spre stăpân. —Iacă-ndată, Roibule, îndată. Străinul își dădu pălăria pe ceafă și trecu pragul rateșului. Înlăuntru, pătrunseseră umbrele înserării. Crâșmarul sta după tejghea așteptându-și mușteriul, cu gura întinsă până la urechi într-un zâmbet foarte prietinos. —Bună sara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bătut, l-ar fi dat jos. Cânii mahalalei îl simțiră și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Așa boier zic și eu; om nu glumă! Și-ai văzut ce cal are? Un zmeu, neică Marine!... Vânătorul desfăcu tutunul și scoase din carâmbul cizmei o pipă neagră. Suflă de câteva ori tare în țeavă și o bătu cu botul de marginea mesei. Deodată rosti tare, întinzând mâna stângă, mare și neagră, spre mine: Nu! la noi nu-i chip să mai trăiască rumânul! Pe mine m-a sărăcit boierul ăl de-a murit, și ăsta care a venit m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un fulger verzui. Apoi mă privi mulțămit, cu un zâmbet: —Să trăiești, boierule, să-ți dea Dumnezeu sănătate... Asta nu-i pentru mine... —Dar pentru cine?... Deodată ridică ochii și mă privi. Apoi își coborî încet pleoapele, cu luminile spre botul pipei, și nu-mi răspunse. Voia totuși să-mi arate că l-am ajuns la inimă, că-mi era recunoscător. Începu a mormăi, și tuși de câteva ori. — Știi ce, boierule Niculiță? Dimineața n-ai venit niciodată la baltă... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
abia trecuse miezul nopții. Dragomir, care de când cu rătăcirile mele, mă îngrijea ca pe ochii din cap, dăduse porunci de cu sară, și calul era gata la scară. Când mă simți, prin întuneric, necheză ușurel, dulce, și-mi atinse cu botul umed mâna întinsă. Grăjdarul strânse chinga. Îmi pipăii torba, cercai oțelele puștii și mă avântai în șa. Noaptea era caldă. Pete mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vor liniști, dacă este vreo bănuială. De știut, nu se putea să știe vânătorul. N-avea de unde. Ș-apoi era destul de liniștit. Iată-l: cu pipa-n colțul gurii, desleagă frânghia, așază opăcinele și-și potrivește cu grijă pușca la botul luntrii. Mă privește în treacăt, să vadă dacă m-am așezat bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
calde. Și într-un covru scurmat în pământ, între frunze și păiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. În mângâierea căldurii, dormita; își lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea o chemare nedeslușită, moale, stânsă; o gârneață subțire se clătina încet; foșneau un timp foile galbene ale anilor trecuți. Pe la amiază începu un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câne răspunse, bătând ascuțit de trei ori. —Asta-i capauca mea, zise Vasile întinzând urechea. Un alt lătrat mai plin, mai puternic se auzi. Pădurarul începu să cheme: —Na, na, Frișca, naa! Lătrăturile se apropiară. Un câne frumos, negru, cu botul roșcat, ieși la douăzeci de pași în urmă, pe cărare, privi la dreapta, la stânga, după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. —Aici, Osman! strigă boierul. Unde mi-ai fost, ticălosule?... Strecurându-se ca o șopârlă printre tufe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iaca, se cunoaște, urmă proaspătă... Cuconu Grigoriță se plecă și el, privind cu luare-aminte. Își așeză după aceea torba în stânga, cuțitul de vânătoare în dreapta, își îndesă pălăria în cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
picioare de dinainte în unde, cu celelalte în iarba malului, stătu pe loc. Blănița cenușie îi lucea lin în umbră; numai capul fin, cu urechile înălțate, cu ochii mari, sta într-un sul de raze. Ascultă puțin. Apoi își plecă botul și atinse de două ori apa de lângă picioarele subțiri. Își ridicară iar ochii. În undele limpezite, apoi, deodată căzu o picătură de sânge. Piciorul de dinainte, din stânga, se zgârci ușurel și prinse a tremura. De la umăr, se prelingea sânge. Acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își întorcea capul spre rana care sângera. Dar pe drumul pe care venise ea, deodată răzbătu un țap spăriat, cu cornițele înălțate. Lângă ea, se opri, întinse capul, o mirosi. Căprioara mugi încet, abia auzit, parcă spunea ceva, și ridică botul uscat spre căprior. Cornul tresări în urmă prin bolți răsunătoare; țapul se scutură, sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
juru-i. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se șterseseră. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea în iarba moale a țărmului. Își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfârșite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai strânse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și prin bradul de pe pisc trecu o oftare. În liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu, câteva bubuituri deșteptară singurătățile; liniște se făcu după aceea pretutindeni; contenise și bocănirea securii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]