2,949 matches
-
mai multe laolaltă plutind, îndesate unele într-altele, pline de nămoale încrustate, bărboase și, în sfârșit, invazia fu atât de generală, încît brișca fu înconjurată de acești zei negri, care trăgeau din nări privind spre Otilia, confundînd-o poate cu o buruiană mai înaltă. Toată câmpia părea din pricina colbului cotropită de bivoli. Tropotul, răgetele sugrumate făceau o larmă surdă, în care răsăreau niște urlete sălbatice. Felix și Otilia nu distinseră alt animal; dar Pascalopol, ținând bine caii, care sforăiau, începu să strige
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
colboasă. Pascalopol dădu bici cailor și brișca porni. G. Călinescu - Pascalopol, întrebă Otilia (Felix observă familiaritatea),la ce servesc bivolii? De ce sunt așa urîți? - Sunt buni la jug, răspunse moșierul, au putere mare. Câmpul cel negru, semănat cu smocuri de buruieni, începu să se coloreze din nou. Reapărură lanurile lungi, dar de data asta bine tăiate, unele albicioase, cu ovăzuri, altele verzi, cu porumb. Printre ele, fâșii subțiri și lungi de un verde-închis arătau lanuri de cartofi. Pătrate mari cu miriști
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă. În apropierea heleșteului, pământul începu să se înnoroieze
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
față, sau cu cumătra ta? n-ai umblat cu femeie de altă lege, n-ai făcut strâmbătate vreunei fete-fecioare, bată-te norocul să te bată, asta e tot pentru bărbați... ia stai, uite colea, spune-mi, fiică, n-ai băut buruieni ca să nu faci copii? sau nu ți-ai otrăvit pântecele ca să lepezi copiii, sau, grea fiind, ai umblat fără rînduială? - Sunt domnișoară, părinte, declară Aurica. - Ești fată-fecioară, bată-te norocul, zi așa, nu cumva ai...ai... urâtă vorbă... ai greșit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și mai lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă." Surprinzătoare este aici apropierea dintre termenii populari și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e anchetat pentru un F.A.O. (o furăciune, adică-te, știi, din avutul obștesc) săvârșită în Tîncăbești, și machește pe banii vreunei negrese, prin cârciumile hotelelor cele mai periculoase din Sinaia. Împânzește regele ăsta, al cincelea, toată țara ca o buruiană. Tăbară exact unde se scoală mușchiul lui... Pune urechea pe țestele tuturor dușmanilor, Chiose, ca să auză, ce le vorbește în cap, exact vocea lor mintală. I se rupe în paișpe de toate raziile milițienești. I se pune pata și-și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înainte de a se avânta pe strada Polonă, segmentând Bulevardul Carol, depășindu-l și inundând maidanele din prejurul spitalului Colțea, alcătuind acolo Marea baltă de la Carvasara sau Balta Vămii. Cotlon de apă din care gârlița, culcând la pământ mirosurile iuți ale buruienilor, evada, poposind pe ulicioara Sfinților, scăpa în Pescăria Veche (mai târziu strada General Florescu), lingând, ca pe acadele, fundațiile hanului Berevoiești (niște căsoaie țestoase, amarnice, fără multă carte, prăvălite ca din ceruri ori smulse cu echipajele de catâri de prin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scenetă ce se repetă la nesfârșit și în destinul oamenilor. În dreptul străzii unde era așezată școala ca un U imperfect, malul se termina brusc descoperind o faleză înaltă îmbrăcată în verdeață, castraveciori de mare țepoși, arbuști minusculi, sălcii pitice și buruieni. Din ierburi apărea pe neașteptate ca într-un film, o scară nesfârșită parcă a timpului și oboseai numai coborând zigzagurile cenușii din beton până pe plajă. Cam așa au fost acele dimineți liniștite când eroul nostru, Stani numit între colegi, și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cădea câte un stol de brabeti, împrăștiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruțele. În noiembrie, toată frumusețea aceea pălită se despuia. Maidanul își schimba culoarea. Scoarța roșcovană căpăta o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii, și ăsta era semnul lui. Privea norii. Șeile lor albe se târau spre apus. Pielea întinsă pe ciolanele-i lungi se încrețea de frig. Grigore
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
curte răsărită, cu gard vechi de cărămidă și poartă de fier, ca la oamenii pricopsiți. Cărarea se ștergea în zăpada murdară. Spre maidan, cădeau ciorile în stoluri dese, croncănind a ninsoare. Se lăsau pe crusta lucioasă, căutând smocurile rare de buruieni, apoi se ridicau chemîndu-se. Grăbi pasul. Cerul avea un tiv de oțel spre miazănoapte și își spuse că iar o să ningă. În câmp se auzeau roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o auzi pe maică-sa din spate: -Ți-efrig? - Nu, răspunse în silă. Văzu locul pustiu și întins. Pânza întunecată și rară a salcâmilor tremura în vântul dimineții. Auzi foșnetul frunzelor și simți mirosul dulce al florilor. Cuțarida, verde, pună de buruieni, strălucea în lumina soarelui. 44 Trăsura se opri în fața dughenii. Lina nu spuse nimic. Birjarul cară lada cu Grigore. Aștepta bacșișul, și cârciumarul îi dădu câteva piese. Aglaia vorbea cu soacra. Droșca întoarse și plecă înapoi, hurducăind. Rămăseseră în fața gardului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Îmbucat cu lăcomie. - Îți place la noi? întrebă Piele rânjind. - Îmi place, râse și tânărul. Paraschiv adulmecă locul și nu-i mai ascultă. Îl aștepta pe Florea, și acesta nu mai venea. Focul abia se vedea. Bătrânul Q înteți cu buruieni uscate și un fum gros se răspândi împrejur. Pungașii se apucaseră iar de barbut. Oacă, cel mai mic, ședea deoparte, că se curățase, și ronțăia semințe. Lângă flăcări, bătătoriră pământul cu palmele, și Bozoncea scoase zarurile. De data aceasta, meșter
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lumina bordeiului și în țarcul întunecat se mișcau umbre mari. Armăsarii sforăiau înfiorați. Pungașii auziră copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făcut. Stelele călătoreau pe neștiute. După vreun ceas, Caru-lmare era tocmai în fața lor, spre bariera Mandravelei. Oiștea lui luminoasă căzuse peste casele scunde. Își ascultau pașii în praful drumului și nu mai spuneau nimic. Se auzea cum seceră vântul tulpinile buruienilor. Măciuliile lor uscate, scuturate de mult, se aplecau scoțând un șuierat cunoscut. Câte nopți umblaseră astfel? Cine să le mai țină seama? Osteniră. Paraschiv lăsă păturile la picioare. Ăl bătrân scoase o țigară, o bătu la capetele amândouă și își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
strigat scurt. 227 Companiile erau departe. Jandarmii trebuiau să treacă balta, și tot nu-i găseau. Gheorghe a răsturnat un ceaun cu apă peste focul mic și a împrăștiat cenușa cu piciorul lui desculț. Mînă-mică piti pirostriile și păturile în buruiana tânără. Au apucat potecile acoperite cu iarbă și s-au furișat la buza apei. Soldații atinseseră fundul. Se uitau. Întuneric beznă. Pungașii au intrat în apa rece, care le pișcă pielea. Abia dase trestia, și lintița aluneca, umedă, pe degete
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bandiți? Uneori, ca să mai scape de gura lui și de-a mă-si, pleca în groapă, unde avea un loc tainic, sub malul galben al rampei. Era o scobitură rotundă, dincolo de baltă, neștiută de nimeni. Vara așternea pe jos 251 buruieni uscate și asculta cum se rostogoleau de sus bulgării mari de pământ. Îi țiuiau urechile de atâta liniște. Parcă stătea într-o apă. Dimineața bătea soarele și iarba se usca foșnind lingă ea. După amiază, umbra malului din fată creștea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
liniște. Parcă stătea într-o apă. Dimineața bătea soarele și iarba se usca foșnind lingă ea. După amiază, umbra malului din fată creștea amenințător și parcă i se făcea frică. De la rampă picura mirosul gunoaielor încinse. Prin iunie înfloreau mărăcinii. Buruiana avea o tulpină lemnoasă, verzuie. Făcea la cap o gogoașă roșie, plină de spini, care se umfla ca un cimpoi. Alături creșteau loboda și pelinul argintiu. Pe frunzele lui se oglindea nopțile luna știrbă a Cuțaridei. Pământul mișuna de gâze
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rămăseseră, neculeși, galbeni, cu flori pălite, uitați între răsaduri, și verze vinete, cu foile scorțoase. Peste maidan, tinichelele ruginite luceau domolit în soarele de octombrie. Pe jos licăreau sticlele colorate, albastre și albe ale sifoanelor fărîrm'tate. Pe urmă, începeau buruienile, o adunătură întinsă de scaieți scuturați, crescuți în pământul sterp. Coborâră. De sus, abia se zărea fundul gropii, în care sclipea balta, înconjurată de trestii. Mergeau pe poteci știute numai de ea, printre mărăcini și ghimpi. Alături, se surpau gunoaiele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
văzu cu pantalonii sumeși, începu să rîdă: - Parcă ești de la pompieri, când e inundație! Trecură balta, călcând încet, cu fereală. Ea înainte, încercînd adâncimea, tot pe margini, unde nu se putea să se scufunde, el chicotind, nedumerit. Câmpul plin de buruiană vineție începea de la marginea apei și se sfârșea sub un mal drept. Au cules câte un braț sănătos și Veta 1-a întrebat, deodată, fără să clipească: - Dacă-ți arăt locul ăla al meu, juri că nu spui la nimeni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fum înecăcios se lăsau prin curți. Se simțea bine fierbințeala care venea dinspre casa gunoierului. Parcă răsărise soarele. Vecinii alergau la pompă cu căldările să le umple. Nu putură să oprească focul. Șuvoaiele flăcărilor se întindeau și se încolăceau pe buruienile maidanului, aprindeau gunoaiele de prin curți și urcau stflpii cătrăniți ai porților. Tot malul gropii ardea, și rampa, și drumul de lemne. Cădura se întețea. Mirosea a baligă încinsă. Apoi pârjolul coborî malurile, într-un cerc de scântei. - Arde! Arde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apropia seara. Vetei i se făcu deodată frică. Avea în tot trupul o durere surdă, necunoscută. Strânse câteva ace risipite pe dușumele. v Orice poți să ascunzi în lumea asta, numai ce-i al sufletului nu. Că dragostele sânt ca buruiana rea, cresc în văgăunile inimii și s-arată. Nu mai scăpa domnul Aristică de gura nevestei: - Mă bărbate, nu-i, mă, lucru curat cu fata noastră, ascultă la mine... - Iar începi? se mânia omul. - Ascultă și de gura femeii, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la ochi, să n-o dovedească lumina, își subția genele ca o buză și se uita lung pe câmp. - Care ești? > - Eu, Chirița. - Ei, bată-te să te bată! Intră... Musafira se uita peste ulucile putrede în curtea largă, fără buruiană. - Cuni mai ai, Marghioală? - Cum zici? - Cuni mai ai? - S-au dus câinii, Chirițo, au murit... - Nu mai spune! se mira cealaltă, de parcă-și aducea aminte c-o mai întrebase anul trecut tot așa, dar ea uitase. • Deschidea poarta, pășea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Le-o fi ajuns câtă bătaie le-a dat... - Țe vorbește? făcea Iani. O să vie la noapte să ne taie, eu chem politia, bre... Hoții au colindat Mandravela și Oborul, au trecut și pe la casa Didinei. Curtea se acoperise de buruiană. Și-au adus aminte de Bozoncea și de ceata lor. Paraschiv tăcea crunt. Au închis poarta și-au plecat. - Ce-i cu tine, Gheorghe? 1-a întrebat pungașul. - Ce să fie? Nimic. - Mă, tu-mi ascunzi ceva... - Nu. Să moară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în deosebire de plăcere, care, neadresîndu-se decât simțurilor, e lipsită de culoare religioasă. Nimic nu ne aduce aminte mai mult de cer ca fiorurile prin care am vrea să-l uităm. Doar prin moarte încetează omul de a fi o buruiană a devenirii și câștigă ceva din boala pură a florilor. - Și precum gândurile izvorăsc dintr-un amurg fraged al cărnii, așa florile dintr-o anemie visătoare a materiei. Ca să crezi nestrămutat în om trebuie să nu fii capabil de introspecție
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sânge și vuietul aiurit din oase?! Toți șerpii trag de moarte în înserările sângelui și-n văgăunile minții. Și nici un demon care să le oprească agonia sau să le-ndulcească zvârcolirile într-un trup închinat nimicirii! Parc-aș fi o buruiană zvârlită la margini de lume, sub care se vaită șopârle demente! În patima vidului, doar zâmbetul cenușiu al ceții mai însuflețește descompunerea măreață și funebră a gândului. Unde sînteți voi, cețuri crude și amăgitoare, de nu vă răsturnați încă pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]