3,155 matches
-
sfioși spre direcția indicată, fiecare dintre ei oferind învățătoarei un buchet de flori ce rând pe rând se depun pe masa în spatele căreia mă aflu și cu timpul constat că pe masă se află atât de multe flori, încât din bustul meu abia se mai zărea capul, în timp ce inima și sufletul meu erau cuprinse de o mare de sentimente ce subliniau accentuat momentul emoțional deosebit. În timp ce copiii se strecurau prin fața meu adăugând alte buchete de flori, gândurile mele înaripate zburau spre
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
Haide“, zise el sfidător, „să Încercăm, atunci“. Madame Olcott mișcă brațul ca și cum ar fi dat startul unei curse. Muzica luă tonuri din ce În ce mai ascuțite, se frânse Într-o cacofonie de disonanțe, tobele răpăiră dezordonat, dansatorii, care deja Începuseră să-și miște busturile Înainte și Înapoi, la dreapta și la stânga, se ridicaseră În picioare, aruncându-și mantiile și ținând brațele rigide, ca și cum urmau să-și ia zborul. După o clipă de imobilitate Începuseră să se Învârtească În jurul lor Înșile, folosind piciorul stâng ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să le descifrez conținutul. Cărți și obiecte. Histoire des juifs, comte de St-Germain, alchimie, monde caché, les maisons secrètes de la Rose-Croix, mesajul constructorilor de catedrale, catarii, Noua Atlantidă, medicină egipteană, templul din Karnak, Bhagavad Gșta, reincarnare, cruci și candelabre rozicruciene, busturi ale lui Isis și Osiris, tămâie la cutie și În tablete, cărți de tarot. Un pumnal, un coupe-papier de cositor cu mânerul rotund, care poartă sigiliul adepților Rozei-Cruce. Ce fac ăștia, Își râd de mine? Acum trec prin fața Beaubourg-ului. Ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
elementele de bază erau acolo. Hugo arăta bine, exact în felul în care îi plăcea ei - era înalt, cu trăsături ferme și un păr întunecat, luxuriant. Ținea vârsta mijlocie la distanță jucând partide energice de squash. În consecință, avea un bust cu mușchi bine conturați, fără urmă de grăsime, care se ridicau din betelia pantalonilor de la costumele în dungi. De asemenea, Hugo arăta foarte bine în diminețile de duminică, profilat pe fondul așternuturilor albe. În plus, era un producător de bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu cele mai simple din clădirile vechi. Tot așa față de statuile lui Ștefan cel Mare, Miron Costin, Alecsandri și Asachi, noua statuie a lui Eminescu, opera d-lui Schmidt-Faur, așezată (de ce?) în fața Universităței, e o lucrare mediocră. Bine inspirat e bustul poetului lucrat de sculptorul Mateescu și așezat în grădina Copou. Plin de avânt, iarăși, e monumentul cavaleriei de la Copou, opera d-lui Dimitriu-Bârlad. Eu știu bine că toate aceste țin și de spiritul de mediocritate generală al timpului. Dar chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fost zidită între anii 1872-1882, pe locul unde fusese o altă biserică, distrusă de un incendiu. În peisajul care-o încadrează, ea produce, ori de unde e văzută, o foarte frumoasă impresie. (Foto-Regal) Pag. 260. Trecând prin fața Mitropoliei. (Polyfoto) Pag. 261. Bustul lui Mihail Eminescu, în grădina Copou, opera sculptorului prof. Mateescu. (Colecțiunea Socec et Co., Iași). Pag. 262. Intrarea în parcul expoziției, pe platoul Copoului. Pag. 263. Fragment din fațada clădirei Jokey-Club. (Foto-Regal) Pag. 264. Monumentul lui Grigore Ghica, în grădina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Giganții de piatră fuseseră ascunși în Parcul Libertății, iar Ferdinand și Carol I, topiți de comuniști. Istoria recentă nu scăpase nici ea de mania întemeietorilor. În Piața Palatului, cel puțin, nu te mai vedeai de-atâtea statui: în dreapta bisericii Crețulescu, bustul sărmanului Coposu, ridicat de extratereștri la vreo zece metri altitudine, pe-un drug de piatră; vizavi, lângă reclama cu „Johnnie Walker“, două arătări înghesuite una într-alta, arse parcă de-un incendiu cumplit: un copac de fier negru și-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
București. Cu puțină mișcare și-un dram de imaginație, schimbând fusul orar și rotind scena, ai fi putut muta oamenii în Vondelpark, la Volksgarten sau chiar în Tuileries, unde un bărbat în sacou râgâia la soare pe-un scaun lângă bustul lui Ludovic al XIV-lea. În spate la „Intercontinental“, sala „Dalles“ strălucea de cărți și neoane. Când nu mă observa nimeni, mă strecuram înăuntru, doar ca să ating foile veline, impregnate cu gaz și cerneală tipografică. Pipăiam albumele de artă, edițiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
portarii, să dea jos câte-un Parnassius Apollo de pe spatele tău. M-am întors pe Währingerstrasse, prin spatele Universității. Undeva în clădire, prin labirintul de culoare cimentate și reci care semăna atât de mult cu cel de la Literele bucureștene, zăcea bustul lui Eminescu. Nu-l găsisem, dar nici nu mă străduisem prea tare; nici doctorul Weidle nu părea să fi auzit de el. Bucla se încheiase: așa arătau locurile, așa oamenii. Știam totul, la milimetru: pe care străzi s-o iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mărite în satul părinților ei și soartea unei neveste căsătorită într-alt sat se plânge în nenumărate cântece populare. Femei cu forme voluptuoase rar se găsesc la români. O figură gingașă, mâini mici, picior mic, buze subțiri, umeri plini, un bust puțin dezvoltat sunt particulare mai tuturor femeilor române. Femeile românești mai au datoria de a-și cultiva frumusețea, ba în Banat trebuie să se și sulemenească. În genere românul e cam încăpățînat nu vrea să înțeleagă și se ține în
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
mărite în satul părinților ei și soartea unei neveste căsătorită într-alt sat se plânge în nenumărate cântece populare. Femei cu forme voluptuoase rar se găsesc la români. O figură gingașă, mâini mici, picior mic, buze subțiri, umeri plini, un bust puțin dezvoltat sunt particulare mai tuturor femeilor române. Femeile românești mai au datoria de a-și cultiva frumusețea, ba în Banat trebuie să se și sulemenească. În genere românul e cam încăpățînat nu vrea să înțeleagă și se ține în
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
determina decât prin produsul întreprinderii ce el reprezintă. Cari sunt întreprinderile pe care Creditul Mobiliar le are în vedere, care produsul lor probabil? [30 septembrie 1881] ECOURILE BANCHETULUI Estragem din discursul d-lui Emil Constinescu următoarele floricele: Acest model de bust chemat a fi transformat în bronz, va sta în sala redacțiunei jurnalului ca un model de activitate, și peste cincizeci de ani când poate!! nu vei mai fi. Un model de bust care va fi un model de activitate iată
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
lui Emil Constinescu următoarele floricele: Acest model de bust chemat a fi transformat în bronz, va sta în sala redacțiunei jurnalului ca un model de activitate, și peste cincizeci de ani când poate!! nu vei mai fi. Un model de bust care va fi un model de activitate iată un model de stil! D. Rosetti, care are 68 de ani, peste 50 de ani nu va mai fi poate! 68 și cu 50 făcând 118 ani, acel poate dovedește mai mult
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
poziție centrală, se mai păstrează câteva trepte alcătuind o “tribună” de unde diverse persoane puteau lua cuvântul în problemele publice curente. Lateral și pe același perete exista și o nișă care astupa o veche intrare în care se afla probabil, fie bustul vreunui personaj important al orașului, fie vreo inscripție comemorativă. Nu ne este cunoscut dacă terasa B cu mozaicul policrom era acoperită sau nu, dar în primul caz, acoperișul respectiv era desigur susținut de stâlpi cu largi întredeschideri spre port. Mozaicul
Edificiul roman cu mozaic de la Tomis-Constan?a. Cine a fost executantul mozaicului? by Paul-Emil Ra?cu () [Corola-publishinghouse/Science/83671_a_84996]
-
amplasate, sală după sală, i-a cerut ca pe stâlpii din capătul scării monumentale, sus, la intrare în holul de la etajul II, să creeze ad-hoc, să amplaseze și să integreze în colecția sa, ca pe o uvertură la întreaga expoziție, busturile, în mărime naturală ale celor doi conducători: Nicolae și Elena Ceaușescu. "Vă dați seama a motivat secretarul: dacă dăm acestei clădiri o altă destinație, cel puțin să invocăm o motivație de "beton armat". Noua instituție este un omagiu închinat "celor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
roiau, se ploconeau ori îl tămâiau pe El și pe Ea. Și, totuși, spre surprinderea multora maestrul a revenit. Și ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat s-a conformat acelei "indicații" prețioase a secretarului cu propaganda. A realizat două busturi din ipsos alb, imaculat, sobre, impunătoare, dar firești, fidele chipurilor celor doi, pe care le-a așezat la locul ce-i fusese indicat, fără să-i fi afectat cu nimic firul logic și cronologic al ordonării și prezentării creației sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
trebuie să încline acul balanței într-o parte, să poată merge mai departe... Iaca, omul meu stătea în cumpănă; se întreba, se frământa: "Ca să-mi dea clădirea pentru colecție, mi-au pus o condiție: să sculptez, într-un anumit loc, busturile celor doi..." Am învârtit și sucit această idee, când pe-o parte, când pe alta. Am stat și am comentat diverse uimiri și clevetiri ale prietenilor și neprietenilor. Și într-un final: ce-am hotărât? "Ascultă, măi omule: n-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
vară pentru tinerele talente, mai ales pentru elevi și studenți... Am și discutat acest lucru cu primarul orașului. Clădirile anexe din preajma colecției permit așa ceva. Mai trebuie soluționate diferite chestiuni de detaliu... Dar, toate, la timpul lor... Cât despre cele două busturi, într-adevăr, nu știm cât vor trona, cât timp se vor mai afla acolo unde sunt acum... Când ei vor pleca, de bună seamă că vor interveni alții și le vor da jos. Eu însă, trebuie să vă spun, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
acolo unde sunt acum... Când ei vor pleca, de bună seamă că vor interveni alții și le vor da jos. Eu însă, trebuie să vă spun, cu mâna pe inimă, că așa cum ar zice un vânător amator, prin cele două busturi am împușcat doi iepuri dintr-un foc. Am realizat colecția, așa cum am visat ani în șir. Am așezat, aici, în orașul drag al copilăriei mele, tot ce-am creat într-o viață întreagă exceptând lucrările aflate, disparat, în muzee și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
zâmbind la noi, ne îndemnă să mai gustăm, dorindu-ne sănătate. I-am urat și noi, din toată inima. După ce gustă, continuă, rar și încet, ca la o spovedanie: ... Ceaușescu n-a participat la inaugurare. De aflat, despre cele două busturi cu pricina, cred c-a aflat. Oricum, cineva l-a informat... Când m-am reîntors în Capitală, ne-am trezit, tam-nisam, invitați la masă, în locuința lui personală, din strada Primăverii, într-o zi de duminică. Am luat un buchet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Am auzit a glumit, la un moment dat, Ceaușescu că v-ați mutat mai mult pe la Fălticeni. Și că ați donat orașului întreaga operă a vieții. Felicitări!... Frumos!" Asta a fost întreaga sa aluzie despre colecția mea și cele două busturi, puse pe pilaștri, care străjuiesc intrarea în holul patrulater de la etajul întâi... Am discutat apoi fel de fel de banalități, până când, la un moment dat, m-a întrebat: "Ei, acum, după ce-ați instalat întreaga operă de până azi într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
scos prelata?... Statuia lui I.V. Stalin, din Piața Aviatorilor. Fusese dată jos din ordinul secretarului general al partidului comunist, la vreun an și ceva după Declarația din aprilie 1964. * În Colecția de artă "Ion Irimescu" există un autoportret. E un bust al maestrului. Un Ion Irimescu militar. E un soldat cu caschetă de metal, strânsă sub bărbie. Sub el scrie doar atât: Autoportret. 1941. E un Irimescu tânăr, el avea atunci 41 de ani, era în floarea vieții. E încordat. Hotărât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
care s-a dezonorat și a fabricat acel roman la comandă, Mitrea Cocor, un biet țăran calic ce s-a lăsat înșelat atât de ușor de Fata Morgana a colhozului? * ... Anii au galopat. Și multe s-au schimbat. Cele două busturi în mărime naturală, care fuseseră ca și Stalin, odinioară, în Piața Aviatorilor cocoțate pe pilaștri de marmură din capătul scărilor ce urcau la etaj au fost date jos. E greu de spus, dacă cineva le-a dus în depozitul muzeului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Dante le văzuse la predicatorii itineranți. Apoi deschise canaturile. În interior, pe un postament cu piedestal, se sprijinea un relicvariu din bronz, Înalt de aproape trei picioare. Imaginea, fin cizelată și Împodobită cu un număr mare de pietre multicolore, reproducea bustul unei femei. Poetul mai văzuse așa ceva, opere de artă pentru păstrarea rămășițelor pământești ale sfinților. Învelișuri pentru gambe, pentru mâini, uneori pentru capete. Dar acesta era atât de mare Încât putea găzdui un Întreg bust omenesc. Ciudățenia chipului reprezentat Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mare de pietre multicolore, reproducea bustul unei femei. Poetul mai văzuse așa ceva, opere de artă pentru păstrarea rămășițelor pământești ale sfinților. Învelișuri pentru gambe, pentru mâini, uneori pentru capete. Dar acesta era atât de mare Încât putea găzdui un Întreg bust omenesc. Ciudățenia chipului reprezentat Îl nedumerea. Artistul Îi conferise trăsăturile perversiunii și ale perfidiei celei mai neînfrânate. Și, În același timp, o durere intensă, În gura Încordată În care se Întrevedeau dinții de sidef. Cu adevărat, mâna care Îl cizelase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]