2,960 matches
-
hainei lui de diftină. Zet nu avea voie să vină la Institut, dar la reuniuni era admis. De ce să nu poată fi prezenți câinii, din moment ce undele și particulele Luminii Interioare îi străbat și pe ei? Și apoi, se creaseră precedente. Cățelul mamei doamnei Bowcock participase ani de zile la reuniuni. Căpșorul delicat al lui Zet, cu creștetul alb și negru, rotund, privea peste marginea buzunarului. După ce-și roti un timp privirile cu un aer critic, alert, își pironi ochii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se foi pe bancă, privi în altă parte, apoi își întoarse iar privirea pentru a constata că micul animal continua să-l fixeze, expresia lui șmecheră, hazoasă, creînd o extraordinară impresie de inteligență care judecă, un spiriduș straniu, nicidecum un cățel. Adam atinse cu vârful degetelor marginea mătăsoasă, franjurată, a urechii lui Zet. Adam se gândea la Rufus. Și de câte ori se gândea la el, apărea parcă pe lume un gol lugubru, prin care fulgera ceva roșu și ceva negru. Știa, instinctiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
locuită cu adevărat. Funcționase ca pavilion pentru petrecerile de vară și serbările unor Stillowen de mult dispăruți sau risipiți. Oare după moartea mamei ei, să fi dormit tatăl ei cu vreo altă femeie în camera aceasta cu avionul argintiu și cățelul care-l privea? Nu-i venea a crede. Casa, despre care ennistonienii gândeau că ar fi un loc ciudat, ambiguu, era, de fapt, nevinovată, neîntinată și nefolosită, ca fratele ei cu păr de aur, care murise în război, sfârtecat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Nu. — Bun. Ce ți-a spus Adam după reuniune? — Că un muscoi are treizeci de mii de celule în creier, iar noi, oamenii, avem miliarde. Asta ne mai dă un pic de curaj. Ce ți-a plăcut la reuniune? — Tăcerea. Cățelul. Ce-a spus domnul Eastcote. — Da... te făcea să te simți purificat, proaspăt spălat, mai alb decât zăpada. — Zău? — Nu te simți așa după împărtășanie? — Nu m-am mai împărtășit de ani de zile. N-am mai călcat într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
repede la loc, în dulap. Pearl ar fi preferat dormitorul mai mic, care dădea spre Belmont (cel pe care Alex îl destinase ca încăpere de lucru pentru John Robert), lăsându-i lui Hattie camera mai mare (cea cu avionul și cățelul), care dădea spre spatele grădinii și spre poartă. Dar când sosi Hattie, alese pe dată priveliștea spre Belmont, care conținea mesteacănul și fagul arămiu și salcâmul. Cred că ar trebui să mă duc mâine să-i fac o vizită doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-și spună că se simțea mult prea stingherit ca să se apropie, firesc, de străinii aceia. Când ajunse la poarta principală o mișcare îi atrase atenția și, cu colțul ochiului, văzu că era însoțit de Zet. George întoarse capul și cățelul îl lătră, apoi se retrase și își luă o poză specială cu labele din față culcate paralel, în timp ce crupa și coada mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că era însoțit de Zet. George întoarse capul și cățelul îl lătră, apoi se retrase și își luă o poză specială cu labele din față culcate paralel, în timp ce crupa și coada mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent, după care scoase un lătrat. George îi arată un pumn amenințător, iar Zet mârâi, dezvelindu-și dinții albi și ascuțiți. George își spuse cu satisfacție: „Am ajuns să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în urma lui. „Să mă duc la un cinema? se întrebă. Nu, mai bine mă duc la Diane. Vai de ea dacă nu-i acasă!“ Zet trecu pe lângă o tufă de călini și se pomeni fată-n față cu o vulpe. Cățelul îl lătrase pe George fără să aibă vreo intenție agresivă. Îl urmărise tot drumul de la garaj, adulmecându-i manșetele pantalonilor. George mirosea întotdeauna altfel decât ceilalți oameni, dar astăzi Zet îi detecta un miros nou, mai puternic și cam grețos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
veniră să-l caute, iar el îi însoțise, împreună cu Zet, până la Hattie și Pearl, care stăteau afară, cu părintele Bernard. Zet alergase de-a dreptul la Hattie, care-l luase în brațe și își îngropase nasul în blănița lui, în timp ce cățelul îi lingea fruntea. Îmbinarea dintre blana uscată, moale, răcoroasă, trupușorul rotund și cald, fremătând în mâinile ei, dar abandonându-i-se cu afectuoasă încredere, și limba netedă, umedă, care-i dezmierda fruntea, aproape că o copleșise pe Hattie. Simțea inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi lingea fruntea. Îmbinarea dintre blana uscată, moale, răcoroasă, trupușorul rotund și cald, fremătând în mâinile ei, dar abandonându-i-se cu afectuoasă încredere, și limba netedă, umedă, care-i dezmierda fruntea, aproape că o copleșise pe Hattie. Simțea inima cățelului care bătea cu forță și inima ei care bătea la fel de repede. Ar fi vrut să legene cățelul în brațe și să plângă. Cum îl cheamă? — Zet, răspunse Adam, atingându-i fusta lui Hattie. Fata își îmbrăcase de dimineață o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dar abandonându-i-se cu afectuoasă încredere, și limba netedă, umedă, care-i dezmierda fruntea, aproape că o copleșise pe Hattie. Simțea inima cățelului care bătea cu forță și inima ei care bătea la fel de repede. Ar fi vrut să legene cățelul în brațe și să plângă. Cum îl cheamă? — Zet, răspunse Adam, atingându-i fusta lui Hattie. Fata își îmbrăcase de dimineață o rochie de vară, înflorată, dar se schimbase într-o fustă-salopetă, albastră, strâmtă, cu mulți nasturi, și o bluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
țiganilor. Se tăvălea pe spate. Pe urmă, când l-a văzut pe Zet, a sărit în picioare. S-a speriat văzând un câine atât de aproape de el. Și după aceea a plecat. Un cal mare să se sperie de un cățel atât de mic! Era mai curând un ponei decât un cal. L-am văzut pe unchiul George ieșind de la bibliotecă, dar el nu m-a văzut. Odată l-am văzut pe unchiul George în două locuri diferite în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
își ținea capul și nasul mofturos mult deasupra apei. Zet ar fi putut să-i dea de veste lui Adam cât de profund îi displăcea totul, dar simțea că trebuie să fie ascultător, pentru că, în fond, asta-i treaba unui cățel, așa încât se prefăcea că-i vesel, pentru a fi pe placul stăpânului sau. Adam înotă puțin și Zet îl urmă, lopătând cu lăbuțele lui albe, puternice, prin apa cristalină, scânteietoare, care se legăna, ba umflându-se, ba sugându-și undele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vesel, pentru a fi pe placul stăpânului sau. Adam înotă puțin și Zet îl urmă, lopătând cu lăbuțele lui albe, puternice, prin apa cristalină, scânteietoare, care se legăna, ba umflându-se, ba sugându-și undele molcome. Băiețașul se amuza, încurajând cățelul să i se urce pe umăr. Marea părea să se fi încălzit, iar cerul își radia albastrul orbitor peste orizontul eclipsat de valurile înalte, ritmice, din depărtare. Tom, mânat de impulsul lui frenetic, alergă pe plajă. Brian și Alex căutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
jacheta de lână. Adam înota de jur împrejur, în cerc, strigând cât îl ținea gura. Îl pierduse pe Zet. Cu puțin înainte, pornise să înoate vârtos și se îndepărtase mult de țărm. Era atât de plăcut să se joace cu cățelul în apă, niciodată nu o mai făcuse până atunci; îl urmărea cum plutește, pe urmă și-l cocoța pe umăr și iar îi dădea drumul, îndemnându-l să înoate. Era minunat! Valurile deveniseră din ce în ce mai înalte și-l plesneau cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nor. Iar vântul, pulveriza stropi de spumă rece, înțepătoare. Adam înghițise cam multă apă și, dintr-odată, nu-l mai văzuse pe Zet. Începu să-l cheme, să strige de spaimă, striga, striga, și înota, înota. Cu un minut înainte cățelul înota pe lângă el, și acum pierise ca înghițit. Valurile se bombau și se ridicau înalte cât niște coline, astupând complet zarea. Adam, săltându-se peste vâltoarea crestelor, încerca să scruteze hăurile dintre talazuri, întunecoase și înfricoșătoare și văduvite de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înota pe lângă el, și acum pierise ca înghițit. Valurile se bombau și se ridicau înalte cât niște coline, astupând complet zarea. Adam, săltându-se peste vâltoarea crestelor, încerca să scruteze hăurile dintre talazuri, întunecoase și înfricoșătoare și văduvite de un cățel pierdut. Cascada de spumă împrăștiată de vânt îl orbea. Epuizarea îl prinse în gheare, odată cu jalea, remușcarea, groaza, dorul chinuitor după prețioasa făptură pierdută. Speranța îl amăgea mereu cu petice de spumă albă, printre valuri. Începu să scoată țipete isterice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
impresia că e un pește mort, dar când văzu creatura mișcând gândi că e un soi de crab sau o meduză uriașă. Se opri din înot ca să se uite la hidoasa apariție și descoperi că era un mic mamifer patruped, cățelul Zet. George scoase un strigăt de surpriză și milă. Acum vedea clar botișorul ținut cu disperare în sus, ochii înspăimântați, labele care abia mai mișcau. O clipă mai târziu, câinele dispăru, ridicat cu forță pe coama unui talaz. George îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
găsit! Trăiește! Tom scoase la rândul lui un strigăt. Cu toții se întoarseră și începură să alerge înapoi pe plajă. — Ce s-a întâmplat? strigă Brian, alergând și el, fără să știe de ce. Tom fugi în apă, spre George și luă cățelul. — O, George, ești un erou! Dar ce înghețat e, repede un prosop, sărmanul Zet! Timp de un cumplit moment, Tom, ținând câinele în brațe, avu impresia că e mort, atât de inert și de înghețat și de nemișcat era bietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
legendei. Dar starea de exaltare spirituală se evaporase și nu ieșise nimic din cântec. Și apoi, în aceeași zi a excursiei la mare, avusese loc coșmarul pierderii lui Zet și a plânsului cutremurător al lui Adam, pe care nici măcar salvarea cățelului nu-l putuse șterge. Și acum, după ce se scursese o bucată de timp, lucrul de care Tom își amintea cel mai limpede, laolaltă cu o teribilă senzație de degradare, era ceea ce văzuse el de pe creasta stâncii, fără să-i fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
repeta dimineață de dimineață. Gabriel știa, fără să i se fi spus, că Adam îi explica lui Zet că acum trebuie să meargă la școală, dar că se va întoarce foarte curând și în timpul ăsta Zet trebuie să fie un cățel cuminte și să nu supere pe nimeni. Zet asculta de fiecare dată cu mult interes aceste povețe reconfortante, privindu-l pe Adam cu ochișorii lui vioi și scoțându-și din când în când limba ca să-l sărute pe nas. Scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a face cu tine sau cu celălalt frate. Oh, Doamne, dac-aș putea sta măcar de vorbă cu oamenii, dac-aș putea gusta și eu un strop de fericire, dacă lucrurile ar fi și pentru mine obișnuite. Ochii ei de cățel se umplură din nou de lacrimi. Își închise încet pleoapele, strivind sub ele alte lacrimi. Deodată, Diane deschise ochii și lacrimile îi secară subit, de parcă s-ar fi retras la sursă. Sări în picioare, agățându-și unul din tocurile înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
expuneai sânii în fața lui. — Ce? Pretindeai că-l încălzești pe Zet și ți-ai descheiat bluza ca George să-ți vadă țâțele. — Nu-i adevărat! În timpul certei, Adam se târâse într-un colț, unde ședea ghemuit cu Zet lângă el. Cățelul, auzindu-și numele, își îndreptă brusc spinarea și o porni pâș-pâș pe covor, drept la George. Acesta îl ridică pe dată și-l luă pe genunchi. Atunci sări și Adam, urmându-l pe Zet, și se așeză pe podea, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de mult din casă. Și el s-a spart la un moment dat. Ți-aduci aminte cu ce l-ai lipit? Da... Se pare că tatăl său l-a învățat șmecheria. Sau poate chiar mama sa. Freca spărtura cu un cățel de usturoi, după care apăsa bucățile una într-alta și, ca prin minune, rămâneau lipite perfect... Liliana a isprăvit de sădit toate cele douăsprezece primule. S-a așezat pe marginea piedestalului și privește peste peisajul cubist al cimitirului. Se odihnește
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
S-a desprins din îmbrățișarea lor, s a dus spre prispă, s-a așezat cu gesturi și icnet bătrânești și, după ce i-a privit pe rând, a deschis vorba: Păi, cum să fie? Ca la orice examen... Lume multă - cu cățel cu purcel - agitată, plângăreață, disperată, nedormită, nemâncată... Ca în Iad. Și tu ce ai făcut? - a întrebat Maranda. Am făcut și eu ce a făcut toată lumea. Adică? - a întrebat nerăbdător de astă dată, Toaibă. Adică am dat lucrări scrise și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]