KorAP: Find »[drukola/base=călugăriță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...76 >

1,884 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

cu glasu-i aspru, și oamenii de pază îi răspunseră somnoroși. Tot așa de somnoroși și de înăbușit zăpăiau și dulăii - o dată, de două ori, pe urmă parcă-i apăsa în amorțire negura ploii. Târziu se opriră înaintea curții. —Doarme și călugărița singură în casa boierească... zise cu voce joasă Faliboga. Contabilul e bătrân și se culcă și el odată cu găinile - după ce-și pune comanacul peste chelie... Dinspre partea lor poate să ardă și să se înece toate. Boierul petrece departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în floare... Lui altfel i se șade, și altfel i se cuvine... Afară, lângă ușă, se auziră pași ușori și glasuri de femei. — Cine-i? întrebă încet, mai mult pentru sine, Isailă. Amândoi ridicară capetele. Intrară scuturându-se de glod „călugărița“ de la curte și Marghiolița lui Tenea. Un pas rar și mai greu le urma - și pe deasupra capetelor lor îmbodolite răsăriră șapca veche și luleaua lui Anton Neamțul și barba lui uriașă, fuior amestecat de fire roșcate și albe. Hei... murmură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
le urma - și pe deasupra capetelor lor îmbodolite răsăriră șapca veche și luleaua lui Anton Neamțul și barba lui uriașă, fuior amestecat de fire roșcate și albe. Hei... murmură încet Isailă. La noi vine lume... Are să fie o leacă de sandrofie... Călugărița dădu repede din cap. —Bună ziua... Ce mai faceți?... —Sărut mâna... sărut mâna... mormăi în barbă Isailă. — Ia și noi, mai pregătim lumea pentru iernatic... zise Niță zâmbind și privind spre Marghiolița. Neamțul Anton își trecu luleaua dintr-un colț de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gură. Vorbea stricat românește: Ce mai face la tine, Isail?... Ce să fac, domnule Anton? Cos cojoace... Pun, asta pun... dădu din cap neamțul și-și puse iar luleaua în gură. — Zice că-i bun, lămuri, lui Niță, cojocarul. Madama călugăriță își tremură capul și grăi ascuțit: — Moș Isailă! sunt aici niște blăni de vulpe aduse de domnu Anton... Este, este... dădu din cap neamțul. Sunt... răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-și luleaua. Moș Isailă puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată, ca și cum ar fi grăit cu pipa, mormăi: — Eu spus buier face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată, ca și cum ar fi grăit cu pipa, mormăi: — Eu spus buier face pun să însoară. —Cum? se însoară? întrebă Isailă cu uimire. —Iaca așa, izbucni călugărița, așa zice domnu Anton. A fost cu boieru la târg înaintea ploilor, pentru niște târguieli de fierării... —Aber fost tocmai la Botoșani... mormăi Anton. — Da. Ș-acolo s-a uitat el, a ascultat, a fost pe la niște boieri... ș-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
târg înaintea ploilor, pentru niște târguieli de fierării... —Aber fost tocmai la Botoșani... mormăi Anton. — Da. Ș-acolo s-a uitat el, a ascultat, a fost pe la niște boieri... ș-a înțeles că cuconașu se însoară... Pe fața palidă a călugăriței, în ochii negri, tremura o umbră de neliniște și de ciudă. Și cu cine, mă rog? întrebă Isailă trăgându-și pe genunchi cojocul la care lucra. Este buier gros und bogat... gemu domnu Anton. Chiamă la dânsu cucon Ionașcu... avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vremea când știu eu, la Avrămeni, la boierii noștri... Îl știu eu. Am văzut și pe duducuță, când era mititică... și subțirică, și balaie. E o nepoată a dumnealui. —Vra să zică știi cine-i... și tot e adevărat, murmură călugărița plecându-și ochii în pământ. Îi știu, îi știu, urmă cojocarul, da’ cuconu Ionașcu trebuie să fie bătrân tare... Și cucoana știam c-a murit... —Ia-ia! mormăi neamțul. Cucoana bătrân nu este... duducuț fain, fain și dulce cum un flore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
da’ cuconu Ionașcu trebuie să fie bătrân tare... Și cucoana știam c-a murit... —Ia-ia! mormăi neamțul. Cucoana bătrân nu este... duducuț fain, fain și dulce cum un flore... Hm... vra să zică... vra să zică ne vine stăpână... zise călugărița zâmbind ciudat și privind în laturi, spre Niță Lepădatu. Flăcăul tresări, la săgeata ochilor ei; se gândea la altceva. Marghiolița vorbi cu jumătate de glas: —Mie-mi pare bine că ne vine stăpână tânără... —De ce? o întrebă călugărița sclipindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
stăpână... zise călugărița zâmbind ciudat și privind în laturi, spre Niță Lepădatu. Flăcăul tresări, la săgeata ochilor ei; se gândea la altceva. Marghiolița vorbi cu jumătate de glas: —Mie-mi pare bine că ne vine stăpână tânără... —De ce? o întrebă călugărița sclipindu-și ochii spre ea. Nu știu... da’ așa parcă-mi vine mie în gând... că are să se schimbe pe la noi. —De schimbat se schimbă dacă vine... zise Isailă. Unei duduci tinere ca aceea îi place o curte mândră, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și flori și copaci pentru dânsa... —O! ia, mormăi neamțul, trebuie și droșca cu glanț... —Așa-i, așa-i... adăogi vesel cojocarul, cătră madama de la curte. Dacă-i domnișoară nobilă, cum are să trăiască în pustietatea aceasta? întrebă cu oarecare oțărâre călugărița. Aici cine poate trăi? Aici nu-s petreceri, aici nu-i muzică, nu-i teatru, ca la un oraș mare... Eu știu, eu am trăit altfel... Eu am trăit la Iași... Ceilalți o ascultau uimiți dintrodată. „Așa trebuie să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
petreceri, aici nu-i muzică, nu-i teatru, ca la un oraș mare... Eu știu, eu am trăit altfel... Eu am trăit la Iași... Ceilalți o ascultau uimiți dintrodată. „Așa trebuie să fie...“, murmură cu părere de rău fata humelnicului. Călugărița își arătă dinții răutăcioși: — Așa este... Numai eu nu știu cum mi-am putut închide viața aicea... Apoi avu un râs vesel și privi iar pe flăcău: —Dumneata ce zici, Niță? Dă, ce să zic? Dacă li-s dragi unul altuia, le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Așa este... Numai eu nu știu cum mi-am putut închide viața aicea... Apoi avu un râs vesel și privi iar pe flăcău: —Dumneata ce zici, Niță? Dă, ce să zic? Dacă li-s dragi unul altuia, le-a plăcea ș-aicea... Călugărița îl privi lung cu zâmbet. Marghiolița se întoarse în loc, cu obrazu-n umbră, și începu a cerceta hambarul plin. Își trase încet broboada pe gură, și oftă. Madama se ridică de la locul ei, ca o ramură scăpată din încordare. Apoi, moș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
te ruga de un lucru... —Bine, răspunse Niță uitându-se nedumerit la curteancă. Se ridică și domnu Anton. Mergem și eu, pornim mora... mormăi el. Venit la voi, vorbim puțin și fumat pipa... Acuma mergem. Da’ tu nu mergi? întrebă călugărița pe fată. Marghiolița se trase îndărăt și zise pripit: Nu, eu mă duc acasă... M-a fi așteptând tătuca... —Bine, da’ vezi de mai dă pe la curte... Madama își întoarse spre lumină obrazul palid și ochii negri și ieși cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vorbi ea grăbit, să nu te duci la curte... Lepădatu își lăsă mânile în jos și o privi cu luare-aminte. Dar ce este? Fetei îi veniră lacrimile în ochi. —Nu te duce, Niță... Acu am văzut eu ce inimă are călugărița. Nu te duce!... Dar ce ai tu, Marghioliță, de ce te zbați așa? Fata îl privi cu mânie și cu dragoste; se apropie de el și-i dădu mânile. Lepădatu nu pricepea lămurit ce este, însă îl străbătu o înfiorare fierbinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duci? zicea ea, și-l privea c-un fel de sălbătăcie. Vină desară la bordei, am să-l mân pe tătuca de-acasă... ș-om sta de vorbă... Deodată tresări. S-auzeau afară pași. Străbătu înlăuntru și glasul subțire al călugăriței. Apoi glasul mai slăbit: — Moș Isailă, nu sta, du-te înainte, că te ajung... Fata se desfăcu de lângă Lepădatu, își trase iar broboada pe ochi și peste gură; obrazul i se întunecă de ură. Șopti pripit: „Să vii, bădică...“ Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Bordeiul întunecos, în care trebuia să-l aștepte fata humelnicului, i se așeză în luminile ochilor. Moș Isailă îl găsi privind în gol. Când începu a vorbi, flăcăul tresări. — Am fost la curte... zise el. Să vezi ce odăiță are călugărița noastră... Numa scorțuri scumpe... Da’ ce ai tu, băiete? Parcă nu ți-s boii acasă. N-am nimica, moș Isailă, răspunse flăcăul râzând. Mă gândeam și eu la ceva. Moșneagul zâmbi șiret. —Eu știu la ce te vei fi gândind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a venit mie atuncea. Nu m-am dus și putea să se supere... Da’ am crezut că cine știe ce-i... Fata râse ușurel și-și aplecă fruntea în pieptul flăcăului. Dacă s-a supărat, i-a fi trecut... Las-o pe călugăriță-n pace... Lepădatu se gândea, ducându-se spre vitele lui: „Mare șerpoaică și mare zmeoaică îi și fata asta a moșneagului... Acu de ce mă fierbe și mă poartă ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu mustăți albe și sprâncene negre. Și sări la urmă ușurică, ajutată de brațele lui Avrămeanu, și subțirica cea balaie, cu căciuliță albă pe-o sprânceană, și c-o blăniță ca puful în jurul ochilor ș-a urechiușelor. Intrară în casă. Călugărița-i urmă plecată din șele și cuviincioasă. Oamenii stăteau în loc. Priviră întăi sania, și caii, și vizitiul cu blana-i albastră și cu căciula-i buhoasă căzăcească; pe urmă, după ce sania trecu spre grajduri, ei rămaseră vorbind despre boieri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mergem, Georges, să mergem, să nu întârziem!... Un moment... îi șopti Avrămeanu în treacăt, în franțuzește... am ceva de spus omului acestuia... Se sui cu greutate în sanie și boierul cel bătrân. Din cerdac, cuvioasă, cu genele plecate, privea neclintită călugărița. Stăpânul trecu spre primar și-l luă la o parte. Vorbiră încet, foarte puțin. Avrămeanu se descheie domol la blană, vârî o mână la piept și se scociorî prelung. Trase un portofoliu, îl cercetă, scoase ceva din el, și domnu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
altă parte și încheindu-se la blană. La revedere, domnule Vâlcu, la revedere! — Cu tot respectul... vorbi ceva mai tare primarele și se ploconi spre blănița albă. Cuconița clipi numai din ochi; Avrămeanu se grăbi să se suie în sanie. Călugărița coborî iute din cerdac. Faliboga se apropie și el din partea cealaltă, vizitiul se aplecă îndărăt, și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Nimic nu mai tulbura așezarea singuratică. Numai c-o zi înainte de ajunul Crăciunului, un preot ș-un dascăl se abătură călări, de la satul cel mare al lui domnu Vâlcu. Veneau să vestească și bordeienilor nașterea Mântuitorului. Intrară în curte și călugărița îi primi foarte cuvioasă și tristă; trecură și pe la bordeie, și femeile și copiii le ieșeau înainte. Faliboga își făcu datoria cătră ei, și pe la amiază și părintele și dascălul plecară pe caiii lor, pe întinderea albă de omăt. Oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
odihna lui... Poate nu mai trăiește; s-a fi dus și el unde ne-om duce cu toții! Așa îmi vorbi Niță Lepădatu într-un amurg de vară; și după ce aflai despre toți oamenii de altădată, și despre moșnegi, și despre călugăriță și despre alții, care sălășluiseră odinioară la bordeie, m-am culcat mulțămit, ca după cetirea istoriilor în care se arată sfârșitul tuturor - ș-a celor buni, ș-a celor răi; și, ca și după cetirea unei asemenea istorii frumoase, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]