1,901 matches
-
plină relatare, Chris s-a ridicat spunând: — Cred c-ar cam trebui să strâng pe-aici. Nu pot să-i dezamăgesc pe băieți. Ușor nedumerită, am aruncat o privire în jur. Ceilalți pacienți strângeau farfuriile și le puneau pe un cărucior. Unul din ei gâdila linoleumul cu o mătură. De ce fac ei toate astea? m-am întrebat nelămurită. Cum de Cloisters nu are o întreagă echipă de lachei care să se ocupe de curățenie? Și, care să ne pună și masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
voiam deloc să răspund la ele. 37tc "37" Care e cea mai veche amintire a mea? m-am întrebat privind hârtia goală pe care o aveam în față. Erau multe. Era aia în care Margaret și Claire mă puseseră în căruciorul păpușii și mă împinseseră cu mare viteză. încă îmi aduc aminte cum stăteam aproape strivită în căruciorul prea mic, orbită de soarele de vară și văzându-le pe Margaret și pe Claire râzând pe sub bretoanele șatene care făceau parte integrantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am întrebat privind hârtia goală pe care o aveam în față. Erau multe. Era aia în care Margaret și Claire mă puseseră în căruciorul păpușii și mă împinseseră cu mare viteză. încă îmi aduc aminte cum stăteam aproape strivită în căruciorul prea mic, orbită de soarele de vară și văzându-le pe Margaret și pe Claire râzând pe sub bretoanele șatene care făceau parte integrantă din tunsorile de tip castron cu care fuseserăm blagoslovite toate. îmi amintesc cât de tare îmi detestam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
avea la momentul ăla un prieten stabil. Uite ce-i! Nu e vina mea c-am fost prea scundă ca să mă fac stewardesă! a exclamat Helen din senin. —N-am știut că ai exersat pentru un post de păpușică de cărucior, am comentat eu surprinsă. —Ei bine, am exersat, a zis ea supărată. Și nici că mi-ar fi păsat, însă nici măcar nu era vreo companie aeriană mai de Doamne-ajută, era una din nenorocitele alea de companii de chartere, Air Paella
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
într-o rezervă cu două paturi. Mirosea slab a antiseptice și era liniște. Apoi ușa se deschise și intră asistenta. Era o femeie mărunțică, îmbrăcată într-un halat verde, cu părul prins sub o bonetă micuță de aceeași culoare. Lăsă căruciorul cu medicamente lângă pat și se apropie de el. V-ați trezit! constată ea. Încercați să stați liniștit deocam dată. Vreau să vă iau temperatura, după care îl chem pe domnul doctor. După ce privise termometrul și notase ceva în fișă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să mă protejez cu mănuși de stropii fierbinți care sar pe piele, ce mai, Îmi ia timp mult. Până coc vinetele și ardeii, pot toca legumele pentru zarzavatul de ciorbe. Așa Îmi organizez fiecare treabă, să câștig timp. Pregătesc sacoșele, căruciorul, să pot căra toate, o dată, noroc că am piața aproape.. După două zile de muncă, Îmi iese o zacuscă foarte bună iar eu sunt mulțumită când văd că s-a umplut un raft Întreg de borcane, cam douăzeci și cinci
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
boabele de piper, foile de dafin. Fac lista să nu uit fiindcă durerea de masea care nu Îmi dădea pace și stresul Începuseră să-și spună cuvântul și mă simțeam cam amețită. Eram Într-o indispoziție totală. Pun sacoșele În cărucior și ies pe ușă. Când să cobor ultima treaptă de pe casa scării, nu mai țin minte cum am călcat și mă prăbușesc. Căruciorul trece peste mine iar eu cred că am leșinat. Eram Îmbrăcată Într-un deux-piece clasic, cu taiorul
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
să-și spună cuvântul și mă simțeam cam amețită. Eram Într-o indispoziție totală. Pun sacoșele În cărucior și ies pe ușă. Când să cobor ultima treaptă de pe casa scării, nu mai țin minte cum am călcat și mă prăbușesc. Căruciorul trece peste mine iar eu cred că am leșinat. Eram Îmbrăcată Într-un deux-piece clasic, cu taiorul strâns pe talie, de culoare bej, costum ce mă făcea suplă, cu pantofi bej, pe tocuri de cinci cm, cu un ornament În
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
pai împletit; doamna Türbach și fetele Klein cărau și ele plase de sfoară cu mânere rotunde de lemn, adică țechere sau nețuri, dar uneori le mai atârnau de ghidonul bicicletelor Diamant; Pipoștante, profesoara de pian de la colț, abia târa un cărucior de fier în care vecinii îi puneau lemne, cartofi sau cărbuni și care zdroncănea pe pietrele de pe drum ca un tanc. Iar mătușile din Delani, Meziad și Pietroasa, unde mai mergeam în câte-o vacanță, nu-mi apăreau în fața ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
în 4 decembrie 1987, iar cealaltă în 10 noiembrie 1988. Prima e cu un cofraj de ouă, o plasă cu mere, un borcan de murături, o jumătate de porc, o groapă mare și-un pod. A doua e cu un cărucior plin de lemne și cărbuni, cu multe gropi mici, un pod și un parc. Iată-le una după alta, desfășurate la Timișoara, într-un perimetru care se întinde între străzile Turgheniev (azi Protopop George Dragomir), Fucsik (Mitropolit Varlaam, după 1990
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
pâine, un bisturiu și o mică bardă. Trec rapid la întâmplarea care-a urcat pe locul II în top, ca să-mi pun în valoare o forță pe care nu mi-aș fi bănuit-o nici când împingeam prin anii ’50 căruciorul de lemn roșu cu păpușa Tania sau pisica Ghizi, nici peste 20 de ani, când zdroncăneam landoul de vinilin bleumarin în care Oana zăcea ca o larvă și nici mai târziu, când târâiam după mine căruțul de fier cu butelia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
depozitului ca să se încălzească, trec pe numele și adresa lor toată încărcătura. De aceea mă îndrept în 10 noiembrie 1988 la ora 16,30 spre Fucsik 7, unde mă așteaptă ajutoare: Mircea și Viorel, clanul Fodor, trei lopeți și un cărucior imens, ca o căruță mică, împrumutat de Rigo de la doamna Ursuleț. După ochi, cele două grămezi nu-s cine știe ce munți. Ne facem socoteala că în trei ture le-am putea mătrăși. Bărbații încep să lopăteze cu spor cărbunii în saci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cele două grămezi nu-s cine știe ce munți. Ne facem socoteala că în trei ture le-am putea mătrăși. Bărbații încep să lopăteze cu spor cărbunii în saci de hârtie, Teri cu mine și Cristina, fiica lor, aruncăm butucii umezi în cărucior. În zece minute e plin. Viorel fuge la spital, unde trebuie să ducă ceva pentru nu mai știu cine, Rigo rămâne să păzească averea, iar eu și Mircea ne înhămăm ca doi trăpași, de-o parte și de alta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
doua oară pe Victoriei. Mama zice să ne oprim, fiindcă Rigo a spus la telefon că tot ce-a rămas e deja la ei în curte și că n-are rost să mai venim o dată. Nu trebuie decât să aduc căruciorul înapoi a doua zi și rezolvă el restul. După ce vârâm comoara în pivniță, Mircea pleacă acasă. În loc să mă prăbușesc, simt din senin că prind puteri și mă apucă o poftă năpraznică de acțiune, de parcă aș fi Superman. Înșfac căruciorul, zdroncănesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
aduc căruciorul înapoi a doua zi și rezolvă el restul. După ce vârâm comoara în pivniță, Mircea pleacă acasă. În loc să mă prăbușesc, simt din senin că prind puteri și mă apucă o poftă năpraznică de acțiune, de parcă aș fi Superman. Înșfac căruciorul, zdroncănesc cu el prin toate gropile până pe Fucsik, unde dau o comandă scurtă lui Rigo și Cristi hai încărcați tot mă descurc singură, în timp ce Teri îmi face o cafea adevărată din Germania. Mai e un singur sac de cărbuni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
am lăsat de două zile o legătură de crengi și de surcele gata pregătită în boschete. Intru în parc, orbecăi după ascunzătoare și pipăi cât pipăi până nimeresc vreascurile. Iau vânjos legătura, o salt în spate și, gârbovită, abia trag căruciorul până la numărul 28. În fața porții, nu știu cum, parc-o văd fulgerător pe băbuța și-mi amintesc de povestea ei cu Moartea prefăcută într-o bătrână care duce nuiele în spate. Simt că-s un fel de vrăjitoare hâdă, pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
coamă, trag tot mai tare, mă smucesc, mă scutur, țopăi ca o descreierată. Nimic. Simt că explodez de nervi și uit de plâns. Înjur în aia mă-tii de creangă de viață de rahat și dau cu piciorul în roata căruciorului, mai să mi-l rup. Din curte răsare Oana cu o lanternă și cu pisica Țila în brațe. Se apropie de poartă încet, nedumerită, îmi vâră lumina în ochi prin grilajul de fier, apoi izbucnește în râs și spune iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
probabil că mirosea la fel și prin alte ateliere, pentru că vizitatorii nici nu s-au sinchisit de el. Trăgeau cu urechea, au aprins lanterna, au curățat mașina de cusut de Adél și de Benjamin, apoi au dus-o cu un cărucior pe două roți nu prea departe, pentru că s-au întors degrabă. Au îngrămădit o mulțime de stofe pe căruț, pentru că se pricepeau la împachetat. Încet-încet, nu au mai rămas în atelier decât Adél, Benjamin, paravanul și cu mine. Nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dumneavoastră, Igor Gherasimov, e nebun de legat, dar eu sunt un om de cuvânt, domnilor, pentru că anestezia definitivă nu contravine întru totul principiilor mele. Numai să mă anunțați din timp“ - ne-a spus doctorul când ni l-a adus în cărucior pe Igor, direct la cafenea. A primit pentru transport o cafea și i-am permis să se așeze la colțul mesei noastre. „Nu fi trist, Igor Gherasimov, măcar le-ai dat babelor un prilej de fericire, căci nu mai ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în gât prânzurile luate împreună. Și-mi era atât de rușine din cauza asta, dar atât de tare, încât stăteam cât puteam de mult cu el și-i duceam sendvișuri, ca să le mâncăm împreună, ca pedeapsă. Îl împingeam, după orar, cu căruciorul de la intrarea Mendelssohn până-n Piața Moartă și înapoi. Rămânea la Iosif și Fratele său până la ora închiderii, apoi se duceau la cafenea să joace ulti. Acolo mergea toată lumea, ca-n povești. Uneori, „dar din dar se face“, îl scoteam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Mendelssohn până-n Piața Moartă și înapoi. Rămânea la Iosif și Fratele său până la ora închiderii, apoi se duceau la cafenea să joace ulti. Acolo mergea toată lumea, ca-n povești. Uneori, „dar din dar se face“, îl scoteam la plimbare cu căruciorul - poate așa mi se mai potolesc mustrările de conștiință. Dar nu. Transpiram, îl căram pe cărări neumblate și, când ajungeam la buza Stâncii Roșii, îmi trecea întotdeauna prin minte că acum o să-i dau brânci. Eutanasie, nu-i așa? Pleoscăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cărări neumblate și, când ajungeam la buza Stâncii Roșii, îmi trecea întotdeauna prin minte că acum o să-i dau brânci. Eutanasie, nu-i așa? Pleoscăie, căcănar bătrân ce ești. La asta mă gândeam întotdeauna și strângeam mânerul de bachelită al căruciorului până ce făceam bătături în palmă. — Dumneata mă urăști - mi-a spus el o dată. — Eu?! am bâiguit. De unde ai scos-o? Cum îndrăznești? — Hai, lasă. E scris pe fața ta. Crezi că, de atâta inteligență, poți să și minți? Pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dumneata?! Asta nu e adevărat. — Ascultă-mă. Ai trei minute să formulezi totul într-o singură propoziție și să mi-o spui în față sau să nu te mai văd pe aici. Am izbucnit în plâns. — Mi-e scârbă de căruciorul acesta! am țipat și am luat-o la goană spre casă. Dimineață la șapte eram din nou la el. — N-am vrut să te supăr - i-am spus eu. Dar el era de părere că asta ținea de domeniul trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ca să rămân numai eu cu conductorul meu. Ne-am strâns mâinile un minut întreg, atât opresc trenurile într-o stațiune balneară, și numai după ce a plecat mi-am adus aminte că nu mi-a povestit cele trei întâmplări cu Domnul. „Căruciorule, noi doi vrem în lumea de apoi“ - și toamna, Igor Gherasimov, hip-hop, a dispărut fără nici o intervenție medicală, da, ca la un semn magic, într-un mod rar și invidiat de toată lumea. A avut parte de o moarte pudică, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
intervenție medicală, da, ca la un semn magic, într-un mod rar și invidiat de toată lumea. A avut parte de o moarte pudică, de tipul „de la o clipă la alta“. Trupul cancerul nu i l-a ros, în cap din cărucior nu a căzut, creierul glonțul i l-a pălit. Nici cadavrul pe cer nu i-a plutit. Încă o achiziție de la atelierul Hárász, după care i-am ascuns partea de sus a trupului în muntele Kármel. Nu și-a găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]