KorAP: Find »[drukola/base=capitalist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...64 >

1,594 matches

Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424

de dezvoltare a societăți românești rămase în urmă și epoca istorică (determinată de orbita țărilor capitaliste înaintate), ceea ce face ca societatea întârziată să se deplaseze de la forme la fond, făcând cu putință o structură socială hibridă capitalisto-iobăgistă, în care în fața capitaliștilor marii proprietăți nu stau țăranii salariați liberi, ci „țăranii învoiți, siliți”; centrarea analizei sociologice gheriste pe problematizarea condiției social-economice, dar și politico-ideologice a țărănimii - clasa productivă majoritară a societăți românești din acea vreme - a oferit o perspectivă determinist-structurală (complexă), cu

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
obstacole: a) obstacole economice; b) obstacole politice; c) obstacole psihologice (apud So, 1990). Depășirea obstacolelor ar fi recompensată cu „trofee ale raționalității și civilizației moderne” (apud So, 1990). Ce sunt aceste obstacole? Obstacole economice, întâlnite în drumul spre caracteristicile sistemului capitalist - raționalitate, ascetism, continuitatea producțiilor și a pieței, piețe ale forței de muncă. Depășirea lor aduce așadar recompense constând în dobândirea unor caracteristici ale sistemului capitalist: raționalitate, universalism, continuitate producție-piață, piețe libere etc. (apud So, 1990). Obstacole politice, care trebuie depășite

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de Davis este că societățile tradiționale se tem nu de progres, ci de turbulențe sociale și morale, de corupție etc., ceea ce arată că agenții purtători de raționalitate sunt constitutivi societății în întregul ei, nu doar unor categorii, cum ar fi capitaliștii protestanți, așa cum apare în lumina teoriei weberiene. Cele trei cercuri concentrice ale modernizării ar fi acestea: - cercul interior (C) - economia și valorile sale (centrate pe productivitate și pe universalism); - cercul median (B) - baricada imunologică pe care o ridică societatea contra

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
a muncii în Țările Române a crescut enorm. După calculele sale, „proporția între plusvaloare și salariul mediu este în România, atât în agricultură, cât și în industrie, de ordinul 2/1, adică din produsul muncii două treimi sunt luate de capitaliști și numai o treime de muncitori” (Manoilescu, 1986, p. 130). În agricultură, disproporția este și mai mare, existând cazuri în care plusvaloarea este de trei sau de patru ori mai mare decât salariul (asta explică „foamea de pământ” a țăranului

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
M., 1986, Teoria protecționismului și a schimbului internațional, Editura Științifică și Enciclopedică, București. McClelland, D., 1964, „Bussiness Drive and National Achievement”, Monthly Review, 37, pp. 1-10. Schumpeter, J., 1968, Sociology and Imperialism, Cleveland. Sweezy, Paul M., 1968, The Theory of Capitalist Development, Monthly Review Press, New York. Wallerstein, Immanuel, 1990, Sistemul mondial modern, traducere de I. Bădescu, D. Abraham, M. Ghibernea, Editura Meridiane, București. Wolff, Richard D., 1970, “Modern Imperialism: The View from Metropolis”, American Economic Review, 60, nr. 2, mai, p.

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
Tiananmen), ci și prin mobilizarea împotriva acesteia a unei clase mijlocii și superioare alternative, formată ca urmare a reformelor de transformare capitalistă a „socialismului” chinez. Revolta studenților chinezi în favoarea democrației politice a fost înfrântă în mai mare măsură de noii capitaliști chinezi decât de tancurile armatei comuniste. În Europa, cu excepția Ungariei și, parțial, a Iugoslaviei, comuniștii au fost mai puțin flexibili. Soluția gorbaciovistă s-a dovedit a fi utopică. Ea consta (Gorbaciov, 1994) în încercarea de a transforma protestatarii societății comuniste

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
unui singur proces: expansiunea organizării capitaliste a societății la nivel mondial. Globalizarea poate fi considerată un fenomen nou, specific ultimelor decenii (Crafs, 2000), sau, dimpotrivă, doar o formă nouă a istoricului proces de expansiune capitalistă (Wallerstein, Cleese, 2002). Din perspectiva capitalistului, ea este însă rezultatul unei strategii de combinare a unei dezvoltări inițial intensive - obținerea unui avantaj competitiv - cu o dezvoltare extensivă - valorificarea avantajului competitiv pe alte piețe decât cea națională (Porter, 1990). Dacă acest mecanism este obligatoriu, atunci capitalismul se

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
și societatea românești. Există și acum și vor exista în continuare, de vreme ce funcționarea economiei depinde, în mare măsură, de existența lor. Dar nici un fel de capitalism nu a izvorât din această inițiativă privată românească. Cel puțin o parte a noilor capitaliști români se vor reclama în această perioadă incipientă a primelor inițiative private, care erau orientate spre comerț într-o proporție covârșitoare și care căutau să își extragă profitul - și viitorul capital „adevărat” - din buzunarele populației, adică pe piață. Părea că

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
întreaga piață a comerțului cu amănuntul era solid dominată de întreprinzătorii privați - 71% dintre mărfuri se vindeau prin intermediul lor (INS, 1975). Este foarte posibil ca în această perioadă „romantică” să se fi format o parte dintre averile actuale ale noilor capitaliști români. Dar este sigur că această explozie a inițiativei private nu a zdruncinat în nici un fel economia socialistă a României. În 1993, când întreprinzătorii privați dominau deja piața bunurilor destinate populației (64%), toți la un loc nu dețineau decât 2

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
mai înstăriți decât restul populației (în 1995, veniturile medii ale unei gospodării de patroni erau aproape duble față de cele ale unei gospodării de salariați, o diferență care nu impresionează), dar nu a fost în stare să creeze o clasă de capitaliști. Ceea ce le lipsea acestor oameni, cel puțin o parte dintre ei fiind, probabil, purtători ai ethosului capitalist (Sandu, 1996, 1999), era tocmai capitalul. Către jumătatea primului deceniu al tranziției, România crease o economie de piață, dar nu una capitalistă. Aproape

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
în care gospodarii locali își exploatau terenurile agricole în regim de proprietate privată, iarna le vindeau negustorilor țesături, oale și lemnărie, iar Ionică a lu’ Ștefan a Petrii avea suficient ethos capitalist ca să vândă o pupăză la târg. Altfel, „noii capitaliști români”, asemenea celui care și-a cheltuit banii pentru a transforma decorurile unui serial american într-o realitate românească, dovedeau un singur lucru: că pot utiliza economia de piață pentru a face bani, dar că nu sunt în stare să

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
șoc și tranziția graduală, în realitate nu dispuneau de nici una din aceste variante. Căci marea problemă a tranziției capitaliste românești nu a fost atât lipsa voinței politice de a privatiza sau a restructura economia și societatea, ci, mai simplu, lipsa capitaliștilor. Politicienii români, puternic presați și de populație, și de politicienii occidentali, erau dispuși să transfere proprietatea statului către particulari, atâta doar că nu aveau cui. Proprietățile mai mici erau transferate cu ușurință relativă în proprietatea micului capital străin care se

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
menținea la periferia sistemului, a economiei și a societății. Pentru a înțelege construcția postcomunistă a capitalismului, trebuie să pornim de la această restricție extrem de importantă, pe care teoria economică și socială occidentală a refuzat să o ia în considerare - lipsa de capitaliști, adică de agenți sociali și economici capabili să transforme deopotrivă economia și societatea. Fenomenul nu este câtuși de puțin specific României, doar că a avut dimensiuni diferite în țările foste comuniste, în funcție de conjuncturile geopolitice ale diverselor momente istorice. Mai târziu

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
dimensiuni diferite în țările foste comuniste, în funcție de conjuncturile geopolitice ale diverselor momente istorice. Mai târziu, când au trecut la analize științifice relativ sofisticate și mai puțin influențate de ideologie, cercetătorii tranziției s-au mulțumit să constate un paradox - capitalismul fără capitaliști (Eyal et al., 2001). În realitate, orice clasă politică ce a coordonat tranziția către capitalism a fost nevoită să facă o alegere politică foarte clară: căror capitaliști le transferă capitalul de stat? Cu doar două variante de răspuns: 1) capitaliștilor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de ideologie, cercetătorii tranziției s-au mulțumit să constate un paradox - capitalismul fără capitaliști (Eyal et al., 2001). În realitate, orice clasă politică ce a coordonat tranziția către capitalism a fost nevoită să facă o alegere politică foarte clară: căror capitaliști le transferă capitalul de stat? Cu doar două variante de răspuns: 1) capitaliștilor autohtoni; 2) capitaliștilor occidentali. Deși întrebarea este pur politică, răspunsul depinde deopotrivă de factori politici și de factori tehnici. Dintre factorii politici, contează, desigur, naționalismul politicii autohtone

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
capitaliști (Eyal et al., 2001). În realitate, orice clasă politică ce a coordonat tranziția către capitalism a fost nevoită să facă o alegere politică foarte clară: căror capitaliști le transferă capitalul de stat? Cu doar două variante de răspuns: 1) capitaliștilor autohtoni; 2) capitaliștilor occidentali. Deși întrebarea este pur politică, răspunsul depinde deopotrivă de factori politici și de factori tehnici. Dintre factorii politici, contează, desigur, naționalismul politicii autohtone. El a fost foarte puternic în țări precum Polonia și Rusia și net

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
al., 2001). În realitate, orice clasă politică ce a coordonat tranziția către capitalism a fost nevoită să facă o alegere politică foarte clară: căror capitaliști le transferă capitalul de stat? Cu doar două variante de răspuns: 1) capitaliștilor autohtoni; 2) capitaliștilor occidentali. Deși întrebarea este pur politică, răspunsul depinde deopotrivă de factori politici și de factori tehnici. Dintre factorii politici, contează, desigur, naționalismul politicii autohtone. El a fost foarte puternic în țări precum Polonia și Rusia și net mai diminuat în

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
existat și o „zonă interzisă”, al cărei reprezentant de „tip ideal” este Rusia, unde societatea postcomunistă dispunea de suficiente resurse financiare și de altă natură (energetice sau forță de muncă, de exemplu) pentru a finanța formarea unei clase naționale de capitaliști de talie globală. Foarte târziu, abia după un deceniu, a înțeles Occidentul această miză specială, continuare a confruntării politice anterioare a războiului rece. Gorbaciov fusese un utopist, care mai credea încă în potențialul socioeconomic al socialismului. Dimpotrivă, urmașii lui s-

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
miză specială, continuare a confruntării politice anterioare a războiului rece. Gorbaciov fusese un utopist, care mai credea încă în potențialul socioeconomic al socialismului. Dimpotrivă, urmașii lui s-au dovedit a fi suficient de pragmatici pentru a opune unei clase de capitaliști occidentali o clasă de capitaliști ruși, egali ca putere și resurse și la fel de abili în competiția pentru dominația globală. Germania de Est, Cehia, Ungaria și alte țări central-europene s-au predat necondiționat ofensivei capitalului occidental. Rezultatul a fost „capitalismul fără

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
politice anterioare a războiului rece. Gorbaciov fusese un utopist, care mai credea încă în potențialul socioeconomic al socialismului. Dimpotrivă, urmașii lui s-au dovedit a fi suficient de pragmatici pentru a opune unei clase de capitaliști occidentali o clasă de capitaliști ruși, egali ca putere și resurse și la fel de abili în competiția pentru dominația globală. Germania de Est, Cehia, Ungaria și alte țări central-europene s-au predat necondiționat ofensivei capitalului occidental. Rezultatul a fost „capitalismul fără capitaliști” al noilor membri ai

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
occidentali o clasă de capitaliști ruși, egali ca putere și resurse și la fel de abili în competiția pentru dominația globală. Germania de Est, Cehia, Ungaria și alte țări central-europene s-au predat necondiționat ofensivei capitalului occidental. Rezultatul a fost „capitalismul fără capitaliști” al noilor membri ai Uniunii Europene, colonizați, într-o măsură mai mare sau mai mică, de capitalul european. Dimpotrivă, Rusia a apelat la susținerea politică pentru a-și proteja capitaliștii autohtoni și a intervenit politic pentru a bloca, de fiecare

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
predat necondiționat ofensivei capitalului occidental. Rezultatul a fost „capitalismul fără capitaliști” al noilor membri ai Uniunii Europene, colonizați, într-o măsură mai mare sau mai mică, de capitalul european. Dimpotrivă, Rusia a apelat la susținerea politică pentru a-și proteja capitaliștii autohtoni și a intervenit politic pentru a bloca, de fiecare dată, efortul capitalului occidental de a prelua controlul asupra marilor companii rusești. Între aceste extreme, între Germania de Est, care s-a predat fără rezerve Germaniei Occidentale, și Rusia, care

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
ci în forma, mai puțin avantajoasă, de a fi fost neinteresantă și pentru unii, și pentru alții. Rezultatul a fost că România a căpătat un „grad de libertate” suplimenar și că l-a folosit pentru dezvoltarea unei clase naționale de capitaliști autohtoni. Capitaliștii români în ascensiune Pentru asta a avut însă nevoie de timp. Acest timp este acum tratat ca o „întârziere”, ca o simplă menținere a economiei socialiste într-o vreme care nu mai era a ei, prin efortul motivat

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
forma, mai puțin avantajoasă, de a fi fost neinteresantă și pentru unii, și pentru alții. Rezultatul a fost că România a căpătat un „grad de libertate” suplimenar și că l-a folosit pentru dezvoltarea unei clase naționale de capitaliști autohtoni. Capitaliștii români în ascensiune Pentru asta a avut însă nevoie de timp. Acest timp este acum tratat ca o „întârziere”, ca o simplă menținere a economiei socialiste într-o vreme care nu mai era a ei, prin efortul motivat ideologic al

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
considerată „neocomunistă” - România nu construiește capitalismul. Dimpotrivă, o face într-un ritm extrem de alert și cu costuri foarte mari. În primul rând, îl construiește instituțional. În al doilea rând, îl construiește și social, „incubând” în interiorul societății socialiste noua clasă a capitaliștilor români. Primul val al noii structuri sociale a postcomunismului s-a format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]