1,735 matches
-
numai Pablo avea o mașină serioasă, un Land Rover gigant, nou-nouț, care se vedea ca un tanc venind peste câmpuri. Când ploua, erau mlaștini care i se ridicau pe parbriz, însă nu păreau să-l încurce. Era scund și arăta caraghios când ieșea dintr-așa o mașină. — Cât te-a costat asta, prietene? întrebase dealer-ul de piscine. Bogăția Estului era la început, lumea nu-și dorea să se scalde în bazine de proprie folosință. — Cam suta... Fără puțin, o sută
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ales mirosea precum chiflele lui Abdullah Ün, care era turcul aciuat între casele negustorilor de mătase. El nu cocea lipii, ca toți brutarii, ci „fețișoare de pâine“ pe care și le doreau mai ales copiii. În Yazd, era o invenție caraghioasă, toată lumea voia la masă doar aluaturile lui Fatemeh, însă pentru școală, de pus în ghiozdane și pentru dimineața de după ziua de rugăciune, erau delicioase „fețișoarele“ turcului. Le îndulcea cu stafide sau, dacă nu voiai dulci, le îngroșa cu cartofi și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
martirilor o strigau și o jeliseră până seara. Pentru a doua oară, în câmp, lângă labirintul de iederă apărură topometriștii. Prima dată veniseră pe zăpadă și picioroangele aparatelor lor lunecau pe crusta îngroșată a iazului înghețat ca lăboanțele unei lișițe caraghioase, ce nu știe decât mersul pe apă. Dar acum era vară, grâul îți ajungea pân’ la brâu, astfel că atunci când Omar părăsi garajul, să le iasă în întâmpinare, nu văzură decât un cap de bărbat tresăltând pe deasupra lanului. — Dumneata ești
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
admirat și cum te-ai servit de Papa. ― S-a abținut să-mi sară în ajutor. ― Adevărul e că nici tu n-ai fost întrutotul corect cu el. L-ai jignit când i-ai pus cuvintele în gura unui personaj caraghios. Dar nimeni, dintre noi, nu te-a învinuit pentru asta. Dimpotrivă, ne-am amuzat văzând cum te joci cu focul. Ne-am simțit ocrotiți de inteligența ta. Și cu atât mai greu ne-a fost să te vedem, apoi, smerit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
goană, pentru că ceea ce avea să urmeze era o treabă serioasă, de oameni mari. Dricul sosi dinspre Filantropia, hurducăind prin gropile drumului nesigur, acoperit cu bălți înghețate. Pe capră stătea un cioclu îmbrăcat în haine negre. Pe cap avea o pălărie caraghioasă cu pampon din pene 216 de gâscă, date și ele cu tuș sau cu altceva. Mâna caii nepăsător, nebănuind că o să găsească atâta lume de față. Era numai mirat că înmormrntarea trebuia să aibă loc atât de târziu și vorbea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca un șobolan. - Intrați, spuse el scurt. Cioclii înțeleseră că ceva nu era în regulă și se strecurară repede dincolo de poartă, urmîndu-l pe bărbatul necunoscut care tocmise 217 acum trei zile echipajul mortuar. Ajunși în casă, cioclii își scoaseră pălăriile caraghioase și își făcură cruce. - Gata, ați venit? întrebă o femeie, cu putină spaimă în glas. - Am venit. - Să pornim, atunci, adăugă altcineva dintr-un colt. Bateți capacul coșciugului... Cioclii se mirară: - Cum, nu mergeți cu el neacoperit? - Nu, făcu sec
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cuta e preferabilă unui costum ajustat: - o cută suplă e mai răcoroasă vara și ține mai cald iarna; - o cută suplă poate fi scrobită În forme frumoase și pline de majestate. Un veșmânt ajustat pe corp e urât și deseori caraghios. II. - Proporția cuvenită Între partea de sus și cea de jos constituie a doua regulă a costumului bărbătesc. Ca și În cazul lucrurilor mai largi În partea de sus decât În cea de jos, ca o piramidă răsturnată, un asemena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
așa de mult timp. Și când e vorba de făcut piese, mai mereu ai de o parte actorii și de cealaltă restul lumii. Adică trebuie să se cunoască? —Exact. MM probabil că-i pune să joace tot felul de jocuri caraghioase în după-amiaza asta, pentru încălzire. Hugo cam are dreptate; nu poate fi văzut tot timpul în gașca regizorului. Nici unul dintre actori nu s-ar simți în largul lui în preajma regizorului. Am împins ușa cafenelei, probabil singurul loc nepretențios din Belsize
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
plângere? Ești nebun? GARDIANUL (Exasperat, către ARTUR.): V-a prostit de tot! CĂLĂUL (Către GARDIAN.): Fii atent cum vorbești cu domnu’! GARDIANUL (Către ARTUR.): Plângerea noastră! Hârtia și cerneala! Iată-le. CĂLĂUL (Râzând, către ARTUR.): E dezlânat de tot! Un caraghios! Cine mai are nevoie azi de hârtie și cerneală? GARDIANUL (Ochi în ochi cu ARTUR, repetându-i replicile mai vechi.): „Hârtie și cerneală!” „Hârtie și cerneală!” „Nu se poate muri așa”. „Du-te și spune superiorilor tăi că eu refuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zis, da, hi-hi... „ia te uită”! (Râs general, atenția FETIȘCANEI începe să fie atrasă de dialogul celor patru, în timp ce VIZITATORUL rămâne mai departe cu atenția atrasă de FETIȘCANĂ.) GRUBI: Zău, chiar așa? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Da! Ați fost așa de caraghioși... MAJORDOMUL (Nemulțumit, către BRUNO și GRUBI.): Ce-nseamnă asta? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Se vedea de la distanță că nu sunteți în rol... Abia deschideați gura... BRUNO: Nu se poate! Vrei să spui că m-ai văzut jucând prost? BĂRBATUL CU TOMBERONUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Se apropie.) MACABEUS (Căscând gura.): Aici, aici... (Perfid, pe măsură ce simte apropierea lui PARASCHIV, se încordează; între mâinile sale bandajate încearcă să prindă o bucată de lemn.) PARASCHIV (Îi pune mina pe gură.): Cască! MACABEUS: Aaaa... (Lovește brusc, într-un gest caraghios de zvâcnire.) PARASCHIV (Primește lovitura, amuzat, îi smulge bucata de lemn și-l împinge pe MACABEUS, cu piciorul, din nou, la locul lui.): Ia te uită! (Hohot de râs.) De asta m-ai chemat! MACABEUS (Urlet dement, se repede cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ostatic cutreierat de trăiri oscilante și contradictorii. Prin comparație cu ceea ce aveam să aflu Însă, toată mecanica mea interioară eșua În insignifiant, În derizoriu. Nu merg cu spiritul autocritic atât de departe Încât să recunosc că era, pur și simplu, caraghioasă, deși cam asta era situația. Trimisul se numea Zoran. Cel puțin așa s-a prezentat, surâzând afabil, de parcă am fi făcut cunoștință Într-un salon monden. Cam extremiști indivizii: fie excesiv de sobri, fie zâmbitori cu sau fără motiv. Mi-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
greu, dar ai o zi Întreagă la dispoziție și nu e imposibil. Orice voce poate fi imitată, e problemă de perseverență, nu de talent. Te rog, te implor... Trebuie să poți, oricât ți s-ar părea de aberant sau de caraghios ce-ți cer. Putem mult mai multe decât ne imaginăm, crede-mă. Corzile noastre vocale sunt un instrument capabil să scoată orice sunet. Nu te strădui să ajungi să vorbești ca doctorul Wagner, nu, e o prostie. Adu-ți aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
voinicește cu diverse considerații de felul acestora, am realizat Înciudat că totul e pe punctul de a se nărui din cauza unui detaliu ridicol: n-aveam o lanternă și fără ea n-aș fi putut să mă descurc cu nici un chip. Caraghios, dar adevărat. Evelinei nu-i puteam cere să mi-o Împrumute pe-a ei, iar să apelez la altcineva fără să trezesc suspiciuni era destul de improbabil. Și, de fapt, cui ar fi trebuit să mă adresez: lui Roger, unui bodyguard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să se familiarizeze cu ambientul. A coborât mâna atârnândă nefiresc În aer și s-a lăsat obosit pe spătarul fotoliului. Simțeam aproape fizic cum oasele și articulațiile i se desțepenesc lent, iar relaxarea Îi irigă treptat corpul și Îi Încurajam caraghios În gând Întoarcerea la viață: hai, băiețică, hai, copăcel-copăcel... Cu mâini Încă nesigure, Adam a desfăcut capacul tubului verde cu medicamente, a scos două dintre tabletele maronii la care apelase mai devreme și le-a Înghițit cu o grimasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În situația disperată În care ne aflam și care se agrava cu fiecare minut, binele veritabil, unic și indispensabil, trebuia să fie un bine făcut la timp. Sau deloc... M-am ridicat de pe scaun cu mișcări lente. Știu că e caraghios, Însă În clipele acelea eram convins că până și câteva secunde câștigate sunt importante, hotărâtoare, vitale. Am Început să vorbesc oarecum mecanic, fără să am idee ce aveam să spun și unde voi ajunge În final. De ce Dumnezeu Întârzie atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu mai însemna nimic. Nici măcar surpriza de a o revedea aici, de a o ști în dreapta mea. Continuam să o privesc. Știam că, oricât m-aș chinui să zâmbesc, nu mi-ar fi ieșit decât o grimasă acră, cel mult caraghioasă. Știam că ea putea vedea în ochii mei încordarea de care îmi vorbiseră și alte femei când, aflându-mă în fața lor, mă pomeneam dintr-odată privindu-le și ele rămâneau nedumerite la început, apoi neliniștite, incomodate de privirea mea, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la un cămin și un băiat s-a îndrăgostit de ea. — El cum era? — Un băiat ca toți ceilalți. Nici prea înalt, nici prea gras, nici prea frumos. Avea o mustăcioară neagră, deasă ca un pămătuf sub nas. — Nu era caraghios? — Poate, dar el nu-și dădea seama. Și se îndrăgostise de femeia aceea pe care o vedea zilnic, dar nu știa cum să-i vorbească. Nu îndrăznea să-i spună că se îndrăgostise de ea, că se gândea întruna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-mi găsesc felurite scuze pentru tot mai desele beții, când am reușit să fac din băut și beție un ritual zilnic. Apoi n-a mai contat. Nu m-am mai putut opri. Mergeam bezmetic spre un niciunde. Devenisem un caraghios, compătimit la început, apoi disprețuit și lăsat în voia pierzaniei sale. Știam și nu-mi păsa. Chiar mă mândream cu o astfel de postură. Mi se părea că dă culoare vieții, că o face mai suportabilă, mai amuzantă. Că merită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poruncit pe același ton zeflemitor, dar care nu admitea replică. Bătrînul o să-ți facă socotelile... Nu Îl lăsă liber nici o clipă, amenințîndu-l că-i rupe dintr-o singură lovitură spinarea dacă Încearcă să fugă și Îl obligă să Înainteze așa, caraghios, cu picioarele depărtate, cu mersul legănat și umilit, pe cărarea Întortocheată care șerpuia printre stînci, pîlcuri dese de cactuși Înalți și tufișuri Încîlcite, pînă la plaja albă din golful liniștit. Două baleniere lungi și elegante erau ancorate la țărm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și Împuindu-i capul cu idei prostești, și se jură cu voce tare că nu avea să mai citească nici măcar un singur rînd, blestemînd ziua În care i se năzărise să Învețe s-o facă. - Asta-i de-a dreptul caraghios, Îi atrase atenția Niña Carmen văzîndu-l cum azvîrle volumele pe foc. Nu-i deloc rău să știi să citești, ci să Înghiți de douăzeci de ori Odiseea așa cum ai făcut-o tu... Ce așteptai? Să te transformi În Ulise? - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
clocesc fluturi uriași, cu aripile colorate. Adică albastre cu pete roșii. ― O să fie formidabil. ― Bineînțeles. Numai să izbutesc. ― La urma urmelor, unde nu-ți iese figura mai tragi cu pensula o bulină roșie. Nu se cunoaște. Dascălu behăi. ― Ce idei caraghioase ai! Își duse degetul la frunte: Ești cam țicnit, nu? ― Cred că da, mi se trage din familie. Figura cârnului se întristă. ― Îmi pare rău... La mine, doar tata a stat la balamuc. Eu am avut noroc, semăn cu mama
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
obosit. Trebuia să te odihnești. ― Ce drăguț din partea ta! Ai lucrat singur. ― Ia o țigară. Cârnul se așeză turcește. ― Am avut și un vis. Parcă ne băteam... O bătaie grozavă! Tu voiai să-mi ucizi fluturii, îi sufocai... Ce idee caraghioasă, nu? ― Foarte caraghioasă. Ai grijă! Aprinzi la filtru. ― Când mă trezesc, sânt totdeauna cam zăpăcit. Acum ce mai avem de făcut? ― Intrăm în muzeu și ne luăm marfa. ― Exact, uitasem. Știi ceva? Noi n-ar trebui să ne despărțim niciodată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
te odihnești. ― Ce drăguț din partea ta! Ai lucrat singur. ― Ia o țigară. Cârnul se așeză turcește. ― Am avut și un vis. Parcă ne băteam... O bătaie grozavă! Tu voiai să-mi ucizi fluturii, îi sufocai... Ce idee caraghioasă, nu? ― Foarte caraghioasă. Ai grijă! Aprinzi la filtru. ― Când mă trezesc, sânt totdeauna cam zăpăcit. Acum ce mai avem de făcut? ― Intrăm în muzeu și ne luăm marfa. ― Exact, uitasem. Știi ceva? Noi n-ar trebui să ne despărțim niciodată. Adică tu, eu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
țigară. Făcea parte dintre fericiții care nutresc convingerea că lucrurile sfârșesc totdeauna prin a se aranja. * Ioniță Dragii conducea crispat, cu degetele încîrligate pe volan. Pe tâmple îi curgea sudoarea, ținea gura deschisă, respirând greu. Gâtul lung și subțire ieșea caraghios din gulerul de vidră. Inginerul îi căută privirea în oglinda retrovizoare. ― Conduceți admirabil. Felicitări! Șerbănică Miga încercă să-i intre în grații: ― A fost campion pe vremuri. Nici Nababul nu era mai abil. ― Interesant, observă de circumstanță Raul Ionescu. Aveți
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]