2,460 matches
-
un Democrit presocratic 47-51; Epicur 177-180, 205-206, 209-210; termenul epicurian 198-200, 234-235; filosofii cirenaici 122-123; hedonism 42, 116, 132-133, 203; Lucrețiu 251-252, 254-257, 280-281; materialism 209-210, 263-264; un Socrate platonizat 10, 49, 104-105; în texte 105-107 Epicurism primul epicurism - și cinismul 227; deformat 224; și estetica 201-202; și etica 203-204, 248; și imanența 200; înflorirea 176; o învățătură 216-217, 232-233, 282; metamorfoze 300; un naturalism 196-197; plăcere grosieră 178; popular 225; răspândirea Î 224-225, 293; contra religiilor 181-182; scopul Î 285
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Teodor Ateul 123 Theano 214 Themisa 214 Timon 176 Xenofon 186 Zenon din Cition 221, 226, 278-279; și Porticul 180, 224, 279 Zenon din Elea 78-79 II. Clasici Descartes - idealismul învingător 12-13; și viața filosofică 176 Feuerbach 272-273 Hegel - și cinismul 58; supremația Rațiunii în Istorie 12-13 Hobbes 215 Kant 12, 191, 266, 310 Malebranche 13 Montaigne 174, 182, 310 Sade - ateismul neliniștit 190; și materialismul 266 Spinoza 18 III. Moderni Bataille - ateismul neliniștit 190 Bentham 64 Bergson - și Lucrețiu 264-266
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
să ne fii de folos, „stai cu ochii pe danezii din Paris”, îl povățuiește Polonius pe Laertes, tot așa cum șeful unor servicii secrete și-ar instrui agentul în vederea unei misiuni în străinătate. Vreme îndelungată, această pedagogie, formulată cu un asemenea cinism de către Polonius, a părut să se aplice perfect țărilor din Est unde, de fiecare dată, replicile de mai sus stârneau reacția violentă a publicului, care își regăsea în ele propria experiență a supravegherii îndurate zi de zi. Coincidențele nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a fost bătaia la tălpi și palme. Arestatul era legat de mâini și de picioare, iar pe sub legături era trecut un drug de fier. Atârnat de acesta, cel anchetat era bătut cu o curea, până la leșin - procedura era numită, cu cinism, de către anchetatori rotisor. Inventivitatea torționarilor nu avea uneori limite, iar cel torturat nu rezista mijloacelor folosite. Aurel Florian, un fost militant social-democrat15, relatează chinurile prin care a trecut un coleg de celulă, pînă la decesul În cursul anchetei: Ce nu
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
2); om (2); sacou (2); sobru (2); supărare (2); vid (2); ca abanosul; abis; adamic; african; amărăciune; american; aminoacizi; aparență; ars; Audi; back in black; ban; Bau-Bau; băștinaș; beat; bluză; bronz; calm; calul; casă; castaniu; ceai; ca cenușa; cenușă; cimitir; cinism; cioară; ciocolată; color; confortabil; copil; corb; costum; cravată; cruce; culcare; culoare închisă; culoare, rece; curcubeu; dacă; dantelă; deces; demon; Diavol; fain; fermecător; floare; frumos; funerar; furie; furnică; geacă; geantă; hain; hamal; iad; infern; infinit; de invidie; încredere; înfiorător; întristat; întrucît
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
ca participanții să fie mai reținuți în ceea ce privește criticile. În plus, persoanele din interior știu mai multe despre modul în care funcționează organizația, despre ce promisiuni s-au făcut și ce promisiuni nu au fost îndeplinite. Toate aceste elemente pot alimenta cinismul, pot provoca furia și îi pot determina pe participanți să aibă o atitudine sceptică față de intenția studiului. E posibil ca participanții să aibă alte intenții cărora să dorească să le dea curs în cadrul focus grupurilor, cum ar fi intenția de
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
voluptatea resemnării se salvează. Destinul lui Cioran vorbește, de fapt, despre o altă ipostază a eroicului, mai puțin spectaculoasă, dar cu adevărat angajantă, aceea care se hrănește din renunțări și din cultivarea deșertăciunii. Cultivarea deșertăciunii? O formă, nu lipsită de cinism și de lașitate, de a înșela istoria. Or, ar trebuie să se gloseze pe marginea suspiciunilor proprii asupra cauzelor prime ale scrisului, care Ă în logică tradițională Ă înseamnă lașitate, lipsă de curaj, neputință, dezertare. O știm prea bine: pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
12iulie 1974 Ă 605). Cine are simțul ridicolului, crede el, ajunge să refuze lumea, să o nege, sau să se nege pe sine. Oricum, cine are simțul ridicolului ajunge să trăiască pentru ceilalți. Cioran transformă acest simț în reversul său, cinismul exploatat pentru sine. În fine, umorul apare mai ales sub fețele sale complementare. Pe Cioran îl salvează cinismul, jucat nu o dată, mortificarea, ca mijloc de a ieși din istorie, ironia. „Mă simt mai singur ca niciodată, spune într-un loc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să se nege pe sine. Oricum, cine are simțul ridicolului ajunge să trăiască pentru ceilalți. Cioran transformă acest simț în reversul său, cinismul exploatat pentru sine. În fine, umorul apare mai ales sub fețele sale complementare. Pe Cioran îl salvează cinismul, jucat nu o dată, mortificarea, ca mijloc de a ieși din istorie, ironia. „Mă simt mai singur ca niciodată, spune într-un loc, dezamăgit de apetența francezilor către facil, dar totuși mulțumit că am puterea ironiei în fața viitorului” (21 iunie 1975
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
modestul rol de teoretician al sinuciderii” (9 aprilie 1980 Ă 615). În fine, la mijloc e tot ereditatea: „Toți în familia noastră am avut gustul autotorturii, toți ne-am frământat pentru tot și nimic” (387 Ă 17 mai 1980). Cu cinism, vorbind despre fratele pe care, de la distanță, îl îngrijește, o spune și cu altă ocazie: „Nu știam că e atât de vulnerabil. În familia noastră toți am avut un temperament nefericit, o plăcere morbidă de a ne chinui singuri, de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
gândi, frica de a simți înfiripându-se o idee ce apoi sapă carnea și spiritul” (482). Finalmente, n-a făcut decât să se recunoască în propriile origini. Cioran, bunul valah (în sensul de valah nealterat, căci altfel el e numai cinism și voluptate), adică „românul absolut”. În alt loc, face din limba română substanța propriei viziuni, congenere, asupra lumii: „Cuvântul pământeni mă obsedează dintotdeauna. Ce limbă extraordinară avem, mai ales când vrei să vorbești despre zădărnicia vieții!” (15 aprilie 1971 Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sale vii, vorbărețe, prinse în țesătura prezentului. Înțeleptul, fie și înșelându-se pe sine, își face datoria: nu crede în nimic, nu se lasă fascinat de nici o aparență, crede doar în scepticism, în ironie (ca lege a lumii) și în cinism. Eventual, în conciliere. Îi scria lui Aurel Cioran: „Cât despre trecut, este inutil să ne facem sânge rău. Cât de absurd e totul!” (15 martie 1969 Ă 112). Așadar, un înțelept, Cioran? Da, dar unul care fundamentează adevărurile negativității: ataraxia
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de îndoială și visare” pentru a se întreba apoi: „Cum oare se pot combina într-un singur suflet scepticii greci și romanticii germani? Să te zbuciumi în mijlocul unor aporii lirice...” (I, 80). Altundeva notează sec, fără nici un comentariu: „Sfâșiat între cinism și elegie” (I, 19). Mai explicit, cu consecințele care decurg din aceste contradicții, iată: „Prin fire sunt violent Ă prin opțiune, sceptic. Cum să împac tendințe atât de divergente? Cum să trăiesc, în fiecare clipă, în contradicție cu mine însumi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îl fixează în abandon, neputință, boală. Propăvăduiește forța în sens invers, acum, când își înțelege nu numai nevolnicia, ci și „mizeriile”; tocmai de aceea, lui nu-i rămâne decât eroismul întors, explorarea în eșec și, dus la extrem, curajul negativ. Cinism, scepticism, înțelepciunetc "Cinism, scepticism, `nțelepciune" Întemeiate pe o luciditate excesivă („Scepticul e un martir al lucidității”, citim într-un loc Ă III, 394), cinismul și scepticismul constituie pentru Cioran adevărate probe ale instituirii de sine. Cum ambele au drept fundament
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
abandon, neputință, boală. Propăvăduiește forța în sens invers, acum, când își înțelege nu numai nevolnicia, ci și „mizeriile”; tocmai de aceea, lui nu-i rămâne decât eroismul întors, explorarea în eșec și, dus la extrem, curajul negativ. Cinism, scepticism, înțelepciunetc "Cinism, scepticism, `nțelepciune" Întemeiate pe o luciditate excesivă („Scepticul e un martir al lucidității”, citim într-un loc Ă III, 394), cinismul și scepticismul constituie pentru Cioran adevărate probe ale instituirii de sine. Cum ambele au drept fundament îndoiala Ă sunt
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lui nu-i rămâne decât eroismul întors, explorarea în eșec și, dus la extrem, curajul negativ. Cinism, scepticism, înțelepciunetc "Cinism, scepticism, `nțelepciune" Întemeiate pe o luciditate excesivă („Scepticul e un martir al lucidității”, citim într-un loc Ă III, 394), cinismul și scepticismul constituie pentru Cioran adevărate probe ale instituirii de sine. Cum ambele au drept fundament îndoiala Ă sunt trepte ale aceleiași stări Ă, diferența dintre cinism și scepticism pare să țină de intensitatea ei. Ce putem observa este că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Scepticul e un martir al lucidității”, citim într-un loc Ă III, 394), cinismul și scepticismul constituie pentru Cioran adevărate probe ale instituirii de sine. Cum ambele au drept fundament îndoiala Ă sunt trepte ale aceleiași stări Ă, diferența dintre cinism și scepticism pare să țină de intensitatea ei. Ce putem observa este că Cioran iubește cinismul, căruia îi rămâne, însă, străin, și practică scepticismul, pe care în bună măsură îl disprețuiește. O spune la un moment dat: „Nu-mi pot
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
constituie pentru Cioran adevărate probe ale instituirii de sine. Cum ambele au drept fundament îndoiala Ă sunt trepte ale aceleiași stări Ă, diferența dintre cinism și scepticism pare să țină de intensitatea ei. Ce putem observa este că Cioran iubește cinismul, căruia îi rămâne, însă, străin, și practică scepticismul, pe care în bună măsură îl disprețuiește. O spune la un moment dat: „Nu-mi pot rămâne credincios mie însumi decât păstrându-mi fondul de cinism, prin care înțeleg o îndoială excesivă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
putem observa este că Cioran iubește cinismul, căruia îi rămâne, însă, străin, și practică scepticismul, pe care în bună măsură îl disprețuiește. O spune la un moment dat: „Nu-mi pot rămâne credincios mie însumi decât păstrându-mi fondul de cinism, prin care înțeleg o îndoială excesivă, adică implacabilă, invadatoare. Și într-adevăr, la mine îndoiala se extinde, invadează, îmi ocupă spațiul gândirii” (III, 22). În acest context, trebuie amintit Talleyrand, unul dintre modelele pe care Cioran le admiră cu conștiința
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ceea ce nu este. În termenii săi, explicația e următoarea: „fiind cinic în teorie, nu pot fi cinic și în viață; dar îi admir pe toți cei care au acest curaj, care știu să sfideze opinia publică altfel decât în vorbe. Cinismul practic mi-a fost aproape total interzis; mă consolez citind tot ce are legătură cu inși ca Talleyrand” (II, 170). Iată-l, așadar, pe Cioran, care nu poate depăși limitele prea strâmte ale scepticismului, dorindu-și cinismul practic. Într-un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
decât în vorbe. Cinismul practic mi-a fost aproape total interzis; mă consolez citind tot ce are legătură cu inși ca Talleyrand” (II, 170). Iată-l, așadar, pe Cioran, care nu poate depăși limitele prea strâmte ale scepticismului, dorindu-și cinismul practic. Într-un loc, după o secvență amplă în care detaliază „extraordinara figură a lui Talleyrand” (întregul său oportunism și orice trădare a lui ar fi urmat „mișcarea istoriei”), Cioran conchide: „Mi-ar fi plăcut să am cinismul lui Talleyrand
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dorindu-și cinismul practic. Într-un loc, după o secvență amplă în care detaliază „extraordinara figură a lui Talleyrand” (întregul său oportunism și orice trădare a lui ar fi urmat „mișcarea istoriei”), Cioran conchide: „Mi-ar fi plăcut să am cinismul lui Talleyrand. Din păcate, prea mulți străbuni umili și cinstiți îmi inhibă ambițiile și-mi stingheresc mișcările. Sunt prea slab ca să mă scutur de o atât de grea moștenire” (III, 54). Vina e întotdeauna a celorlalți, cel mai adesea a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cinstiți îmi inhibă ambițiile și-mi stingheresc mișcările. Sunt prea slab ca să mă scutur de o atât de grea moștenire” (III, 54). Vina e întotdeauna a celorlalți, cel mai adesea a strămoșilor, a neamului căruia îi aparține. În fine, neavând cinismul senin al lui Talleyrand, Cioran fie se scaldă în scepticism, fie se răzvrătește disproporționat: își violentează semenii și se sfâșie pe sine. „Văd explicația pasiunii mele pentru Talleyrand în faptul că m-am săturat de scepticismul în vorbe și sunt
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de scepticismul în vorbe și sunt bucuros să văd pe cineva care l-a tradus în fapte, în normă, în acțiune” (II, 285). Or, Cioran acționează doar din neputința de a acționa. Finalmente, insul care-l admiră pe Talleyrand pentru cinismul său practic este totuna cu cel care-i iubește pe evrei, pentru „visarea lor continuă la o condiție diferită” (III, 304). Conștiința acestei contradicții, a acestei „sinteze irealizabile” ș„Am fost oare făcut ca să exclam sau ca să rânjesc?” Ă se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a lui Simmel, pe care ar fi citit-o încă din 1931, despre „caracterul tragic al vieții, care, pentru a dăinui, trebuie să se nimicească” (III, 343). Cuvintele acestea ale lui Simmel fac parte din decalogul cioranian. Neputând să practice cinismul lui Talleyrand, lui Cioran nu-i rămâne decât nimicirea celorlalți și nimicirea de sine, cu toate incovenientele care decurg de aici. La Cioran nu se pune problema credinței (a crede sau a nu crede în ceva), ci a neputinței de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]