3,709 matches
-
o îmbrățișare de-a tatei conta enorm. Eram fericită toată ziua. Aproape că nu-mi trebuia nici mâncare. Într-o zi de august, rețin că, într-un cuibar am găsit o găină pe ouă. Cloncănea și mi-a dat cu ciocul peste mâini, când intenționam să scot ouăle de sub ea. Mișcându-se pe cuibar, nu mică mi-a fost mirarea când am zărit vreo trei puișori mici, gălbiori cu piciorușele în găoace de ou. Am plecat repede în casă să-i
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
imposibilitatea închiderii cavității orale, ceea ce făcea să rămânem într-o poziție deloc estetică: cu gura deschisă și cu firișoare de salivă scurgându-se pe la colțurile ei. Păream asemenea celor atinși de boala Alzheimer ori asemeni puilor de rândunică înfometați, cu ciocurile căscate larg în cuibul lor, așteptând rația proaspătă de omizi sau viermișori... Domnul doctor Gomoiu a fost salvatorul și Dumnezeul nostru, căci șase ani de zile, cât am stat cu D.O. (domiciliu obligatoriu) pe buletin, mama ne-a adus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe care a scos-o din cuptor, iar alpinistul utilitar, tot urcînd, a părăsit spațiul posibilului dînd nas în nas cu Dumnezeu ...! Și în timp ce femeia care naște simte că din pîntecele ei va apărea un curcubeu, o mierlă își ascute ciocul de o piatră ca să încerce intonarea unei Missa solemnis, cum nu s-a mai auzit niciodată. Mai putem adăuga aici și varianta în care pisica papă mierla iar fanfara militară este dirijată de un pitic îmbrăcat în straie de claun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
platonismul grec ni le-a lăsat moștenire și pe care școala - o școală mereu ruptă de existența diurnă, politică și socială! - le Însămânțează sutelor de mii de „pui umani” care, ca și puii de rândunică sau de vrabie, cască larg „ciocurile conștiinței” pentru a afla: Binele, Adevărul și Frumosul! Alături de Justiție, bineînțeles, și de... iubire! „Vinovați fără vină”, aidoma exemplului unui Mitia Karamazov care nu numai că ispășește, dar acceptă această vină ce pare tuturor evidentă, vrea să propună - evident, o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
amenzi de circulație cu bolidul meu crem 450 SL, cadou de la tata, dar locuiam într-un oraș unde polițiștii puteau fi mituiți, unde puteai conduce noaptea cu farurile stinse, unde puteai inhala coca în timp ce o starletă ți-o lua la cioc, un loc unde ți se permitea să te tăvălești trei zile la rând în stupefiante cu un topmodel în vogă, într-un hotel de patru stele. Era un colț de lume ce devenea rapid un tărâm fără frontiere. Demențial la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care i-o cumpărasem de ziua ei de naștere. Era o jucărie monstruoasă dar foarte populară, pe care Sarah și-o dorise la nebunie, dar chestia era atât de grotescă și de prost concepută - pene negre și cărămizii, ochi bulbucați, cioc galben, ascuțit, care gângurea în continuu -, că nici eu, nici Jayne n-am vrut să i-o cumpărăm până când implorările fetei ne-au topit toată rezistența. Cum arătarea fusese epuizată în toate magazinele, am apelat la Kentucky Pete - foarte priceput
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din cameră, iată-l acolo: Terby. Stătea inocent pe podea. Nu-mi aminteam să-l fi văzut când intrasem, iar acum stătea acolo, în așteptare, acoperit cu penele lui negre și cărămizii, cu ochii galbeni și bulbucați de păpușă, cu ciocul ascuțit, lucitor. Am realizat, cumva deranjat, că va trebui să trec de el înainte de a ieși din cameră. M-am apropiat cu prudență, de parcă ar fi fost viu, iar atunci s-a mișcat. A început să se apropie de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o alta atârnând într-o gigantică pânză de păianjen ce se întindea între doi stejari din curtea familiei O’Connor). În timp ce mă apropiam de jacuzzi, am observat că ceea ce deosebea cioara asta de altele pe care le văzusem vreodată era ciocul anormal de lung și de ascuțit. Eu și îngrijitorul am studiat o vreme pasărea, amândoi fără grai, până când m-a întrebat: - Aveți cumva o pisică? În aer plutea un miros de fum, iar soarele urca pe cer. Sarah îl lăsase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sâsâit, apoi am simțit o înțepătură în mână. Am țipat fără să vreau și am aprins lumina. Ținând pistolul în mâna întinsă, am rotit-o prin cameră. Singurul lucru care mișca era Terby, care ateriză pe podea și căzu în cioc înainte de a se răsturna într-o parte, ochii lui stranii fixați asupra mea. Lângă el se găsea un șoricel care fusese spintecat. Dar nu mai era nimeni altcineva în cameră și aproape că am leșinat de ușurare. Am înghițit din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Știam că Sarah activase cumva păpușa, dar a trebuit să-mi încleștez pumnii pentru a mă abține să scot un urlet și să plec de-acolo, pentru că păpușa părea atât de interesată să ne asculte. Sarah zâmbi abătută și duse ciocul grotesc al păpușii (ciocul care forfeca flori în miez de noapte și spinteca veverițele găsite pe verandă - dar nu era decât un sistem de senzori și cipuri, nu?) la ureche, de parcă asta ar fi rugat-o să facă. Îmbrățișă păpușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cumva păpușa, dar a trebuit să-mi încleștez pumnii pentru a mă abține să scot un urlet și să plec de-acolo, pentru că păpușa părea atât de interesată să ne asculte. Sarah zâmbi abătută și duse ciocul grotesc al păpușii (ciocul care forfeca flori în miez de noapte și spinteca veverițele găsite pe verandă - dar nu era decât un sistem de senzori și cipuri, nu?) la ureche, de parcă asta ar fi rugat-o să facă. Îmbrățișă păpușa cu o tandrețe atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dar ceva pulsa sub pene. Prezența lui Terby - și toate lucrurile pe care le comisese - mi-a risipit teama, împingându-mă înainte. Când am înșfăcat-o cu puloverul m-am așteptat să reacționeze într-un fel anume. Buzele animatronice de sub cioc se desfăcură dând la iveală un set larg, neregulat de colți pe care nu știusem că-i are. Fața neagră se învolbură - ochii lichid strălucitori - iar penele începură să se înfoaie când am aruncat puloverul pe ea. Dar când am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
album al lui. E interesant de explicat cum s-a stricat viața acestui om. Primarele. Scena când a sculat pe cumnatu-său din somn, ca să culce pe Savel. Gavril Boca Popa Gheorghe Ortoanu și Nicu Ortoanu. Sciagamozzi = Șaga Mâții Acti bombei Cioc berbelei Canis Kras Xictir was Siti sitirli parle Mămăligă cu cafe. Pe vremea puhoaielor, la rapidele Toancelor, vin năhlapii până-n pieptul plutașului. Un câne la o casă evrească bate încet și leneș, parcă cu oarecare tristețe, parcă-ar grăi " Ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
consiliului de miniștri, la 33 km. de Moscova, în pădure, lângă râul Moscova. E un loc tihnit, cu desăvârșit confort. Am stat de vorbă la cină ora 23 cu Ivan Ivanovici, călăuzul nostru, cu D-rul de aici, un bătrânel cu cioc Neculai Alexeevici, și cu administratorul vilei, care-i pescar și mi-a dat unele informații despre știucă și costrăș okuna. Ivan Ivanovici mi-a povestit o legendă despre lacul de la Soci în Caucaz. În vremea de demult acolo se găsea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mari. Ultimul a fost cel mai crâncen. 9. După dezastru, Europa obosită își așteaptă pacea și refacerea. Popoarele mici din acest colț al sud-estului european nu văd încă deasupra apelor tulburi ale potopului porumbelul păcii cu ramura de maslin în cioc. 10. Doritoare de pace aceste neamuri ale S.E. european și îndeosebi R. și B., care au suferit atât, își pun încrederea numai în muncă pașnică și în progres, subt legea nouă a lumii, democrația sinceră, iubirea și înțelegerea între oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mai multe zile în urmă, un alt vis mă impresionă mult: Eram pe scara casei mele din București, privind spre stradă. Deodată, pe cerul albastru vine în zor înalt un cortegiu impună tor: un vultur colosal cu drapelul francez în cioc, înconjurat de o mulțime de vulturi mai mici care îl escortau, fiecare cu steagul țării sale, prin tre ei și vulturul român. Zburau foarte încet, lin și falnic, până ce au pierit spre apus în razele soarelui, pe un cer stră
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a fost reprezentată la această competiție de Dan Ionescu (președintele Comisiei centrale de copii și juniori), Gheorghe Cristoloveanu (referent în cadrul aceleiași comisii) și Toader Șteț (antrenor zonal). C.O.S.R. a fost reprezentat de Ioan Ilieș, A.N.S.T. de Nicolae Cioc, iar DSJ Bacău de directorul Georgel Cojocaru. La festivitatea de premiere au participat atât prefectul județului Bacău, Claudiu Bălan, cât și primarul Romeo Stavarache. Dan Ionescu (președintele Comisiei de copii și juniori din cadrul FRF): Aflat la Bacău, cu prilejul turneului
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
să recurg la o analogie, citând o poveste, la propriu. Cică vulpea a invitat la ospăț pe vecinul cocostârc. A pus pe masă o mâncare bună, Îmi imaginez pui, dar de baltă, Într’o strachină Întinsă, din care cocostârcul, cu ciocul său lung, nu putea culege nimic; În schimb vulpea, cu botul scurt, a lempăit totul. Scena s’a repetat, de data aceasta acasă la cocostârc, eroul fiind un ulcior, din care botul scurt al vulpii nu putea apuca nimic. Să
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
decât organismul cu potențial redox pe potrivă, mic, adică vulpea cu botul scurt, mai precis animalul. Ulciorul, Înalt, e un mediu cu potențial redox ridicat, din care se poate Înfrupta doar organismul potrivit, cu caracter redox ridicat, adică cocostârcul cu cioc lung, mai precis planta. Pentru ca cei doi vecini să trăiască Împreună În același mediu, lucru esențial pentru natură, după cum vom vedea mai departe, blidul din poveste trebuie să fie o cană nici prea scundă, nici prea Înaltă, adică un mediu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
în care au domnit, cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul lui Gheorghe Duca, ce a cerut în 1679, în cea de-a treia domnie, să se graveze pe sigiliul de stat al Țării Românești acvila cu crucea în cioc și bourul. Analizând originea stemei capului de bour, heraldistul Dan Cernovodeanu afirmă că el exista anterior primei descălecări a țării de către Dragoș și consideră plauzibilă teoria lui Ștefan Gorovei, simbolul fiind expresia unui cult solar de tradiție antică dezvoltat în
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
putea ca la întoarcere să nu le mai găsim, fiind închise de mișcarea maselor de rizomi de stuf care pluteau. Trecând încet printre lănciile verzi de stuf sau de papură, adesea ajungeam lângă o pasăre mare, cu picioare lungi și cioc ascuțit, care stând nemișcată, nu o vedeam decât când ajungeam lângă ea și atunci ea se înălța în zbor lent și maiestuos, sprijinindu-se pe aripi uriașe, lungi de mai bine de un metru. Și dacă te cuprindea foamea, trebuia
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
șansele să dea nas în nas în plină zi cu vreo lighioană cu pene, gheare sau solzi sunt aproape nule. Ce-ar conține manualul? Cele spuse mai sus, plus parvenitul care se hrănește cu apă plată, muncitorul cu venitul și ciocul mici, țăranul care nu mai e pe câmp, profesorul înăcrit înainte de vreme, politicianul care trăiește din salariu. Asta pentru că trebuie să pomenim și speciile pe cale de dispariție. Și, în afară de asta, politicienii sunt obișnuiți să se vorbească despre ei ca despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
vom vorbi vreodată. Mai stă în blocul ăla un tip care crește porumbei pe balcon. Pe lângă stolul lui, are și un stol de porumbei. Ăsta probabil n-are serviciu, pentru că îl văd mai mereu pe balcon, cum sărută porumbeii în cioc, îi gâdilă sub aripi, le suflă în cur. N-are serviciu ziceam, dar mustață are. Cam toți din cartierul ăsta de țărani urbanizați la apelul de seară au mustață. Îi comunic constatarea asta Mirunei, care lângă mine, în pat, râde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
public, și până la pendula câști gată (nu ș’cum se face!) numai de acești pontagii; aceiași care atrăgeau, cu momeli de câștig „la sigur“, pe naivii căscând gura toată ziua pe la jocurile de noroc sau de adresă, la „de-a ciocul și norocul“, iarăși „cu toate numerile câștigătoare“ și cu obiecte de nimica pitite În dosul celor arătoase, anume pentru prosteala lumii; la „belciugele“ nimerite totdeauna numai de pontagii anume dresați; sau la „uite bobul, care-i bobul?“ și la „unde
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un leu), candelele de la iconostas au dispărut, fiind Înlocuite cu un sfeșnic, amplasat În apropierea catapetesmei, În stânga Icoanei Maicii Domnului, veșmântul transparent de la ușile Împărătești a fost Înlocuit cu o draperie ornată cu decorațiuni specifice, dascălul tinerel și-a lăsat... „cioc“ și nu-i exclus să fi fost și altele. Surprinși de prezența mea au fost doar scriitorii Dumitru Brăneanu și Petru Cimpoeșu, care știau sau au auzit că am plecat. N-aș fi vrut să mai dau ochii cu lumea
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]