3,124 matches
-
vreme, a rostit ea rar printre buzele rujate din abundență și lățite într-un zâmbet. Unde te-ai ascuns, frumosule? — Am fost ocupat, i-a răspuns Hugo scurt. Cu copilul, presupun. Laura s-a așezat încrucișându-și picioarele îmbrăcate în ciorapi negri, a scos la iveală un pachet de țigări și și-a aprins una. Să dea naiba, dar să știi că te invidiez, i-a spus ea Amandei. Fergus n-ar face ceva pentru Django nici picat cu ceară. —Django
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în acel Land Rover să aflau o huidumă și șeful ei cu tatuaj pe mână. Nu știu. Numai pentru că Magicianul a spus asta? Fii serios.. Trecu pe lângă o vitrină luminată a giorno în care străluceau manechine îmbrăcate în desuuri provocatoare. Ciorapii negri, cu portjartier, îi atraseră atenția pentru câteva fracțiuni de secundă - și-o imagină pe Lucia, instantaneu, iar gura se umplu de salivă -, iar el trecu mai departe în timp ce i se perindau prin fața ochilor imagini erotice. Simți o mână pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o ceașcă din care sorbea, la diferite intervale de timp), Detectivul, moșulețul acela enervant care - hocus-pocus! - apăruse și dispăruse ca și cum nu ar fi existat vreodată și... Lucia. O Lucie încercănată, plânsă, cu fustă scurtă, prea scurtă pentru o înmormântare, cu ciorapi rupți în dreptul genunchilor juliți și păr pleoștit, udă din cap până în picioare, ca o găină plouată, trăgând după ea un coș metalic de cumpărături din hypermarket. Un coș gol. Și care scârțâia înfiorător. Nimeni nu-i aruncă vreo privire. Sări
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
spune Scriitorul), unde este Lucia? Nu aici, în orice caz. Dar unde? La ea acasă, evident. Mai devreme alerga în fața mea. Mda, nu pot să te contrazic. Ceva mai devreme mergea în urma unui dric tras de patru cai mascați, avea ciorapii rupți în genunchi, era plânsă toată, încercănată și deprimată, iar mortul din sicriu erai chiar tu, îmbălsămat și ferchezuit ca toți morții. Exact, așa a fost, alături de ea mai erau și alții... Huiduma, Omul cu Tatuaj, Agentul Imobiliar... De unde știi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu încetau și simți ceva cald care se prelingea pe picioare. Nu vedea bine și nici lumină nu era în livadă. Ce să facă? A stat cât a stat și s-a hotărât să se ridice. Își introduse mâna prin ciorapul care se agățase în așchiile buturugii și șterse cu mâna scurgerea care nu se mai oprea. Când se uită mai bine, mâna ei era murdară de o culoare ce nu o putea distinge, dar și-a dat imediat seama că
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
din casă, inclusiv al mașinii de scris - le făcea Șaman 43 husă fiecăruia În parte. După ce am terminat de bătut totul la mașină, m-am dus În sufragerie să i le citesc. După primele versuri, Janet, care tocmai cârpea niște ciorapi, mă opri, revoltat : „PĂi, ce, astea-s poezii ? Stai să-ți citesc eu o poezie adevărată !“. Se ridică de la mașina de cusut și deschise sertarul de jos de la bibliotecă, unde ținea Într-o ordine desăvârșită toate socotelile casei și ale
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
teamă, revoltă și neputință. Cum pot niște oameni mari să se comporte așa unul cu celălalt ? Și cine ? Proprii mei părinți ! Cerul se prăbușește peste mine. Îmi trag plapuma peste cap și plâng. lumea se face din ce În ce mai strâmtă, ca un ciorap care a intrat la apă. Nu poate să mă cuprindă. Aceeași Adina Dabija 206 senzație de Îngustare ca de atâtea ori. Singura lume posibilă devine cea de dinăuntru. Ce să caut la film ? Nu am altă soluție, trebuie să merg
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
tuturor obiectelor din casă, inclusiv al mașinii de scris - le făcea husă fiecăruia în parte. După ce am terminat de bătut totul la mașină, m-am dus în sufragerie să i le citesc. După primele versuri, Janet, care tocmai cârpea niște ciorapi, mă opri, revoltat : „Păi, ce, astea-s poezii ? Stai să-ți citesc eu o poezie adevărată !“. Se ridică de la mașina de cusut și deschise sertarul de jos de la bibliotecă, unde ținea într-o ordine desăvârșită toate socotelile casei și ale
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
teamă, revoltă și neputință. Cum pot niște oameni mari să se comporte așa unul cu celălalt ? Și cine ? Proprii mei părinți ! Cerul se prăbușește peste mine. Îmi trag plapuma peste cap și plâng. lumea se face din ce în ce mai strâmtă, ca un ciorap care a intrat la apă. Nu poate să mă cuprindă. Aceeași senzație de îngustare ca de atâtea ori. Singura lume posibilă devine cea de dinăuntru. Ce să caut la film ? Nu am altă soluție, trebuie să merg până la capătul lumii
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
eu, la fel, tare, pe a mea. Și, iată, așa, mâine, o să ne ducem la proces. Și, pentru acest eveniment, mi-am cumpărat un costum nou de haine, o pereche de pantofi noi, o pălărie, de-aia de pădurar. Și ciorapi noi. Că, de, ne ducem În lume bună. Lumea justiției. Și, deh, să nu ne facem de rușine. A sosit și băiatul lui Aurel, de la pește. Cu tolba Încărcată bine de tot. Ei, cum ția mers, azi? O-ho! Ian
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
despre tine? <victor45>: treaba lor. Dacă zic ceva, își plătesc hotelul, așa plătesc eu <victor45>: sau stau acasă... <maya>: aici se gindeste altfel <maya>: își fac case cu cît mai multe dormitoare... <victor45>: știu în lupta sa ne luptăm, în ciorapi să ne mirosim, sau in dormitoare să ne lăudam? <maya>: lol. Da... ceea ce vrei este o casă de vacanță <victor45>: daaaa... viața mea să fie o perpetua vacanță... <maya>: Unde o vrei? <victor45>: încă nu știu. De aceea întreb pe
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
Între picioare! Asta e, zici că-i vie! Galateea mea! O să suflu peste tine! O să te miști, o să auzi, o să vezi... O să te vînd, pînă la urmă! N-o să mă pot culca, Galy, cu tine! Vie, o să vrei votcă, țigări, ciorapi! Pe ce să ți cumpăr? Începea să țipe, auzeau copiii din apartamentele alăturate, mamele, tații, posedatul răcnea și măscări cîteodată, trebuia gonit. Un pictor fără atelier era aproape ratat; unul fără alcool era aproape mort; un drog de care nu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
se plictisi curând. Din ușă văzuse strălucirea ierbii grase din fundul grădinii și avu o dorință. - Vai, Felix, parcă e la țară! Aș vrea să merg cu picioarele goale prin iarbă! Și numaidecât aruncîndu-și pantofii din picioare și trăgîndu-și jos ciorapii, pe care-i părăsi în bucătărie, alergă în grădină. Marina făcu spre Felix un mic semn, cu înțelesul că Otilia nu-i în deplinătatea facultăților mintale. Otilia uită după aceea de gospodărie și începu să cânte nebunește la pian. Fata
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de undeva, de-a lungul bălții, cu o coasă pe umăr. Umbros, deșirat, cu fața suptă, împăroșată și ceroasă, părea însăși moartea. Otilia voia să guste și aici senzațiile apei și se pregătea, spre spaima lui Pascalopol, să-și scoată ciorapii, când un om călare se îndreptă spre grupul celor trei, ridicând furtuni de praf. - Ce s-a-ntîmplat, Ciucene? - Au venit domnii de la societatea pentru asigurări și văașteaptă! - Ah, făcu Pascalopol agasat, tocmai acum!După o scurtă chibzuire, moșierul lăsă pe cei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pentru asigurări și văașteaptă! - Ah, făcu Pascalopol agasat, tocmai acum!După o scurtă chibzuire, moșierul lăsă pe cei doi în paza omului și, încălecînd pe calul acestuia, porni în trap spre curte. Otilia nu-și părăsi gândul dintâi și, scoțîndu-și ciorapii, intră în apă cu picioarele ei subțiri. G. Călinescu - Îmi place Pascalopol, zise ea ca pentru sine, în lume eun om încîntător, dar nu vrea să se urce în șură. Otilia își ridicase rochia până la genunchi și înainta pe latura
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cumsecade decât pare. Sparse din neîndemînare un pahar în sufragerie, pică masa cu dulceață și aruncă afară tot conținutul unei cutii a bufetului, ca să găsească un șervețel mulțumitor. Își aruncă apoi în grabă o rochie pe ea și-și puse ciorapi fini de rețea. Când reapăru, Felix fu uimit de eleganța ei simplă. Rochia de catifea se încrețea ca o ie, la gât, și strângea tot bustul ca o lamă răsucită. Georgeta i se păru de o rară frumusețe și de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
darurile le-ar fi primit, ca să nu-l jignească pe dăruitor, fiindcă lumea se împărțea, pentru ea, în bărbați care fac daruri și femei care le primesc. Ideea de a nu-și satisface capriciile, de a nu avea mănuși și ciorapi la vreme n-o înspaimînta pe fată, pentru simplul motiv că nu putea concepe această situație absurdă. Fiindcă moș Costache nu-i lua aproape nimic, se obișnuise să și-l închipuie pe Pascalopol ca pe un înlocuitor providențial. Deopotrivă o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să mai aștepte aprobarea, Aglae îl răsuci ca pe un copil și trase surtucul. Otilia se repezi să-i scoată ghetele cu gumilastic, uscate și încovoiate de vechime, ca niște iminei turcești. Picioarele lui moș Costache apărură înfășurate în niște ciorapi de lână, de o grosime fabuloasă. Degetele mari tăiaseră cu unghia vârfurile și ieșiseră ca două ghemuri de ceară. În alte împrejurări Otilia ar fi râs, dar acum nu vedea și nu auzea nimic, nimic. După surtuc Aglae îi trase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pot eu să fac așa un serviciu la un vecin? - Spuneți-i că a venit colegul Felix și-l cheamă urgent acasă. - S-a făcut, zise bătrânul, conducîndu-l pe tânăr jos. Poateaveți nevoie să cumpărați ceva, poate mobilă, poate haine, ciorapi buni, plăci de gramofon? Știu eu niște ocazii. Orice putem să vă procurăm. Felix făcu un semn de negație cu capul. Bătrânul, întristat, coborî glasul: - Știu eu ce cauți dumneata! Avem niște domnișoare minunate, niște prințese, le-au murit părinții
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
execut ordinele doctorului. Mâine, dacă ești cuminte, poți să mergi să faci chef! - He, he! râse moș Costache, amuzat, desfăcând știrbenia gurii. Cei doi studenți încununară din nou pe bătrân cu o pungă de gheață, și Weissmann, după ce-i trase ciorapii groși din picioare, îi puse sinapisme pe tălpi, ceea ce produse bolnavului gâdilituri și bună dispoziție. În genere, Felix fu izbit de exuberanța neașteptată a bătrânului, de pornirea lui de a vorbi. - În cazurile astea, explică Weissmann, încredințat că bătrânul nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca în rândul trecut, se auziră bocănituri de ciocan în sufragerie. Stănică nu mai pândea la geam, fiindcă era chiar în casă. Intrase în odaia lui Felix, puțin după plecarea acestora și, înainte de a se închide ușile, se coborâse în ciorapi pe scară și privise în sufragerie pe gaura cheii, unde nu văzuse mare lucru, dar putuse sa facă unele deducțiuni după natura zgomotelor. Apoi, găsind ușa de din dos închisă, fiindcă bătrânul uitase s-o descuie, se urcă din nou
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai lucruri! Rochii vechi, sticle goale de parfum,ilustrate, mănuși, fleacuri de astea... O femeie nu are, propriu-zis, nimic, decât rochiile de pe ea. Și astea încă trebuie să fie de ultima modă. Din pradă luă și Aglae. Purtând mănușile și ciorapii Otiliei, mândră de acest mic desfrâu senil, nu înceta de a ocărî pe fată, din două puncte de vedere: întîi că cumpăra numai lucruri scumpe, ca și când ar fi milionară, al doilea că nu e strângătoare și aruncă obiecte în bună
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cap, pregătește, fasonează, arde munți întregi de argile. 164 DANIEL BĂNULESCU Cu decizia-n mână, se plimbă înfiorat pe Calea Victoriei și, în fața unei vitrine, își adună curajul să potrivească imaginea picioarelor cucoanelor ce îi trec prin-nainte deasupra contururilor unor ciorapi mătăsoși și electrici, ce torc precum două pantere prăvălite în galantar. Strâmbă din nas, găsește fiecărei fandosite reflectîndu-se în acel galantar cel puțin patru hibe, dar când, în cele din urmă, pașii unei tinere superbe, șatene, se suprapun perfect, fie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prăvălite în galantar. Strâmbă din nas, găsește fiecărei fandosite reflectîndu-se în acel galantar cel puțin patru hibe, dar când, în cele din urmă, pașii unei tinere superbe, șatene, se suprapun perfect, fie și-o clipită, unghiului pe care perechea de ciorapi îl închipuie în vitrină, intră în magazin și, de toată chenzina, târguiește un balot de ciorapi Rendez-vous. Ce dacă? Știe că n-are ce pierde. Și, uite, pentru cine o să-l întrebe ce are de gând să facă cu ei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
hibe, dar când, în cele din urmă, pașii unei tinere superbe, șatene, se suprapun perfect, fie și-o clipită, unghiului pe care perechea de ciorapi îl închipuie în vitrină, intră în magazin și, de toată chenzina, târguiește un balot de ciorapi Rendez-vous. Ce dacă? Știe că n-are ce pierde. Și, uite, pentru cine o să-l întrebe ce are de gând să facă cu ei, o să explice (și chiar îi explică în gînd) că-i va distribui tuturor femeilor Capitalei care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]