2,314 matches
-
și identitatea funcțională a propozițiilor dependente. Din prima categorie fac parte conjuncțiile „universale”, care, cu un grad maxim de abstractizare, introduc în frază orice (sau aproape) tip funcțional de propoziție: că, să. În cea de a doua categorie se înscriu conjuncțiile (mai ales locuțiuni conjuncționale) care introduc câte un singur tip funcțional de propoziție: • de cauzalitate: din cauză că, fiindcă, pentru că etc. • concesive: deși, cu toate că, măcar că • consecutive: încât, așa că • de modalitate: ca și cum, de parcă • de progresie: pe măsură ce, cu cât... cu atât, de ce... de ce • opoziționale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziție: • de cauzalitate: din cauză că, fiindcă, pentru că etc. • concesive: deși, cu toate că, măcar că • consecutive: încât, așa că • de modalitate: ca și cum, de parcă • de progresie: pe măsură ce, cu cât... cu atât, de ce... de ce • opoziționale: în loc să, de unde • cumulative: pe lângă că Între aceste două categorii se situează celelalte conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), care pot introduce două sau mai multe tipuri funcționale de propoziții, numai în stil indirect, unele (dacă), în stil direct, altele: ca să, de, cum, fără să etc. c. Pronumele (adjectivele) relative marchează dezvoltarea complexă sau propozițională a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îți zic: Bine-ai venit!” (M. Eminescu) În stil indirect, devin elemente de relație și pronumele (adjectivele) interogative: care, cine, ce, cât: „... Nu descoperise nici până astăzi cine îl bătuse pe Năstase acum trei ani...” (M. Preda) Spre deosebire de prepoziții și conjuncții care, din motive semantice, funcționează exclusiv ca elemente de relație, pronumele (și adjectivele) relative (și cele interogative și nehotărâte întrebuințate astfel), pe lângă rolul de element de relație în frază, realizează și o funcție sintactică în propoziția pe care o introduc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Adverbul cât are uneori valoare de prepoziție, în care caz nu mai marchează dezvoltarea propozițională a unei funcții sintactice: „Sub icoana afumată unui sfânt cu comanac Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac.” (M. Eminescu) Când devin conjuncții, adverbele relative își pierd și în stil direct capacitatea de a marca identitatea funcțional-sintactică a propoziției introduse. În enunțul: „O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viața-i un basm pustiu și urât.” (M. Eminescu) când, prin producerea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
capacitatea de a marca identitatea funcțional-sintactică a propoziției introduse. În enunțul: „O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viața-i un basm pustiu și urât.” (M. Eminescu) când, prin producerea unor mutații în planul său semantic, a devenit conjuncție, introducând o completivă de opoziție. Observații: Pronumele (adjectivele) și adverbele nehotărâte, mai ales când verbul-predicat din propozițiile pe care le introduc se află la potențial-optativ, dezvoltă în planul semantic al funcțiilor sintactice pe care le marchează (subiect, complement, circumstanțial) și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde, când, cum, unde nu, conjuncția că (însoțită uneori, la distanță, de adverbul mai): „Și abia plecă bătrânul... ce mai freamăt, ce mai zbucium!” (M. Eminescu) „O, cum a răgușit de bătrânețe glasul izvorului!” (L. Blaga) „În aceste atome de spațiu și timp cât infinit!” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca enunțuri negative: „Ce semeț erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost.” (T. Arghezi) În planul expresiei, sunt marcate numai enunțurile (sau componentele acestora) negative; mărcile distinctive principale ale acestor enunțuri sunt adverbul de negație nu și conjuncția copulativă nici, întrebuințată în mod frecvent adverbial: „Nu-i vina mea, nu-i vina nimănui / că sufletul ca țărna mi-i bogat, că pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul neîmpăcat.” (M. Isanos) „Căci unde-ajunge
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresiei prin însoțirea adverbului negativ nu cu adverbul restrictiv decât, în cazul enunțurilor restrictive: „... Toți nu facem decât a gândi până la capăt, ceea ce altul a gândit în mod embrionar.” (M. Eminescu) sau de imposibilitatea însoțirii adverbului nu cu adverbul sau conjuncția nici, în cazul enunțurilor interogative retorice: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vre un falnic juvaer?” (M. Eminescu) În opoziție cu enunțurile negative, marca enunțurilor pozitive poate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura predicatului multiplu) nu este posibilă: * Cine (cel ce) știe și (cine/cel ce) tace este la fel de vinovat. Predicatul sintetic (verbal) multiplu este alcătuit din două sau mai multe verbe diferite, în relație de coordonare copulativă sau adversativă (cu excluderea conjuncției ci, care, de fapt, nu exprimă o relație de coordonare adversativă, ci opozitivă): Cine cade trântit prin ticăloșie dar/și se ridică singur de jos poate înainta cu capul sus. Dacă între verbe se instituie o relație de coordonare disjunctivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fapt, nu exprimă o relație de coordonare adversativă, ci opozitivă): Cine cade trântit prin ticăloșie dar/și se ridică singur de jos poate înainta cu capul sus. Dacă între verbe se instituie o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), acestea nu mai participă la structura unui predicat multiplu, întrucât planul semantic al predicației nu se mai actualizează în ansamblu în simultaneitate; actualizarea planului semantic al subiectului se face prin actualizarea succesivă a planului semantic al verbelor-predicat. Dacă verbele-predicat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ale predicatului este o relație de complementaritate 25, în sensul participării lor, solidare, simultane, la realizarea concretă a funcției principale a comunicării lingvistice, predicația. Realizarea propozițională a numelui predicativ este marcată de toate cele trei categorii de elemente relaționale interpropoziționale: • conjuncții; sunt specifice numelui predicativ de identificare: că, să, ca... să (cele mai frecvente), dacă (când propoziția-nume predicativ e o interogativă indirectă iar subiectul se realizează prin substantive de tipul întrebarea, problema etc.), de: „Meșteșugul șarlatanului e să-ți vorbească de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicațional primar, a cărui împlinire semantică depinde de realizarea concretă a funcției de subiect. Selecția elementelor relaționale este orientată, cel puțin relativ, de specificul realizării concrete a predicatului cu care propoziția-subiect (subiectiva) intră solidar în constituirea nucleului predicațional de bază. Conjuncțiile că, să, ca...să, dacă, de și locuțiunea conjucțională cum că introduc în structura nucleului predicațional de bază propoziții-subiect care intră în nucleul predicațional cu predicate realizate prin verbe și expresii impersonale, verbe întrebuințate impersonal sau devenite impersonale, prin diateză
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i treacă prin cap că mutul nu se preface.” (I.L. Caragiale) „Dragă mamă, îmi năzare Că din brâu pe la-nserare Înviem și suntem doi.” (T. Arghezi) Când intră în relație cu verbele a începe, a continua, subiectiva se introduce prin conjuncția să: „Începe să ningă mărunt.” (E. Barbu) Pronumele relative introduc propoziții subiective - numite subiective pronominale 27 - care intră în relație de interdependență cu un verb personal; propoziția-subiect este o realizare sintactică de natură dinamică a subiectului cu existență virtuală în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la ce mă gândi.” (M. Preda) • prezența morfemului pe: „N-aveam pe cine învinui.” • situarea pronumelui relativ în dativ: „Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor.” (M. Eminescu) b. Propoziția completivă directă intră în relație cu regentul prin: • conjuncții: că, să, ca...să (cele mai frecvente), dacă, de și locuțiuni conjuncționale: cum că etc., „Ne propunem să dovedim în rândurile următoare că tipărirea romanului „Geniul pustiu” este o impietate față de Eminescu și o mistificare a publicului.” (G. Ibrăileanu) • pronume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se vor mulțumi să se răzbune împotriva ta?” (O. Paler, Viața..., 114). De fapt, în asemenea structuri, termeni precum noastră, ta etc. trebuie considerați pronume personale în genitiv. b. Propoziția completivă indirectă se introduce în frază prin elemente relaționale nespecifice: • conjuncții și locuțiuni conjuncționale (cele mai frecvente sunt conjuncții „universale”): că, să, ca... să, dacă, de, cum că: „Înspăimântat apoi de fapta sa și temându-se ca nu cumva să se întețească și s-o lovească prea rău, el o lăsă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
O. Paler, Viața..., 114). De fapt, în asemenea structuri, termeni precum noastră, ta etc. trebuie considerați pronume personale în genitiv. b. Propoziția completivă indirectă se introduce în frază prin elemente relaționale nespecifice: • conjuncții și locuțiuni conjuncționale (cele mai frecvente sunt conjuncții „universale”): că, să, ca... să, dacă, de, cum că: „Înspăimântat apoi de fapta sa și temându-se ca nu cumva să se întețească și s-o lovească prea rău, el o lăsă, ieși repede din casă și încuie ușa în urma
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de ape Cânt-un corn cu-nduioșare.” (M. Eminescu, Opere, I, 103), „A fost deci natural ca această prelungire a Italiei către Orient să fi fost oficial recunoscută de către cel dintâi împărat încă înainte de bătălia de la Actium.” (V.Pârvan, p. 140) • conjuncții (rar): că, să: „A fost încântat, însă, că mi-au plăcut «Craii» lui Mateiu Caragiale.” (M. Preda, Viața..., 301) • pronume relative precedate de una din cele două prepoziții: „A fost remarcat imediat de cei ce se plimbau pe malul lacului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raport de simultaneitate, momentană: oricând: „Pot veni oricând vrei, chiar și azi.” sau iterativă: (ori) de câte ori: „Ori de câte ori admirația mea a înregistrat o ființă feminină, în ea era un minimum de Otilia.” (G. Călinescu, C.O., 303), „Vine oricând îl chemi.” • conjuncții și locuțiuni conjuncționale: cum, de cum, în timp (vreme) ce, pe când, îndată ce, imediat ce, până ce, până să, înainte să, câtă vreme, cât timp, până (rezultând, prin elipsă, din sintagma până când): „Câtă vreme n-a venit, / M-am uitat cu dor în zare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cum, în timp (vreme) ce, pe când, îndată ce, imediat ce, până ce, până să, înainte să, câtă vreme, cât timp, până (rezultând, prin elipsă, din sintagma până când): „Câtă vreme n-a venit, / M-am uitat cu dor în zare.” (T. Arghezi, 9) Cu excepția conjuncției cum și a locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
uitat cu dor în zare.” (T. Arghezi, 9) Cu excepția conjuncției cum și a locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în care intră circumstanțiala cu regenta ei: • anterioritate: până ce, până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei însușiri atât de eminente este așa de rară, încât Caragiale a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ne-am întâlnit.” (P. Sălcudeanu, 270) • simultaneitatea: pe când, în timp (vreme) ce, cât timp: „Pe când d-na Popescu-mi exprima părerile ei sănătoase în privința educației copiilor, auzim dintr-o odaie de alături o voce răgușită.” (I.L. Caragiale, II, 69) Observații: Conjuncția până poate situa circumstanțiala temporală pe care o introduce în toate cele trei categorii de raporturi: • anterioritate (când e mai aproape de până când): „Până nu mor. Pleacă-te, îngere, La trista-mi plângere / Plină de-amor.” (M. Eminescu, IV, 379) • posterioritate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în relație de complementaritate cu un verb copulativ iar atributiva determină un substantiv. Când relația de dependență se exprimă prin prepoziții (caracteristice realizării circumstanțialului modal prin substantive, infinitive, adverbe): a, asemenea (asemeni), ca (și), după, fără (de) etc., prin celelalte conjuncții (locuțiuni conjuncționale): fără (ca) să, după cum, pronumele relative câte și ce și adverbul relativ cum (care introduc circumstanțiala modală în frază), identitatea specifică a funcției de circumstanțial modal este fixată prin termeni corelativi sau rămâne implicită în natura și planul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constituenți simpli sau dezvoltați, intervin prepozițiile de și pentru: „Un lucru avem însă de observat, care ni se pare destul de însemnat pentru a reveni și altădată asupra lui.” (M. Eminescu, Despre cultură, 196) Circumstanțiala consecutivă se introduce în frază prin conjuncții (locuțiuni conjuncționale): ca să, că, de, pentru ca... să, așa că, încât, așa încât etc.: „Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni, de obicei Ca să nu s-arate-odată ce sunteți... Niște mișei!” (M. Eminescu, I, 151), „Într-atât mă deprinsesem cu el că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți... Niște mișei!” (M. Eminescu, I, 151), „Într-atât mă deprinsesem cu el că o zi de se întâmpla să nu-l văd îi simțeam lipsa.” (M. Caragiale, 95) Se constituie în mărci distinctive absolute numai conjuncția încât și locuțiunile conjuncționale așa încât, așa că, astfel că: „Am priceput că există atâta nedreptate pe lumea asta încât cineva însetat de dreptate va avea totdeauna ceva de făcut.” (O. Paler, Viața..., 33), „Viața acelei foi a fost pe atât de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pădure să caut o ieșire, un drum, cum era firesc.” (O. Paler, Viața ..., 89) • acuzativul: de, din cauză de: „Popa se ridică în picioare mai mult de frică decât de respect.” (I.L. Caragiale) Circumstanțiala cauzală se introduce în frază prin conjuncții: că, căci, cum (adverb devenit conjuncție), deoarece, fiindcă, întrucât și locuțiuni conjuncționale: dat fiind că, de vreme ce, din moment ce, din cauză că, din pricină că, întrucât, odată ce, pentru că: „Grăim, Doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe.” (M. Eminescu, I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]