2,124 matches
-
le știa. Își reveni însă repede și exclamă: — Și de ce-mi veniți mie acum cu asta? — Mi se pare - continuă Mauricio, ca și cum n-ar fi auzit nimic - că nouă, celor disprețuiți, trebuie să ni se dea voie măcar să ne consolăm unii pe alții. — Da’ ce vreți să spuneți, dom’le, ce vreți să spuneți? - și Augusto se gândi dacă nu trebuia ca acolo, în locul care fusese scena ultimei lui aventuri cu Rosario, să-l strângă sau nu de gât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
s-a părut, în plus, de o cruzime inutilă. Și așa cum ți-am spus cu alt prilej, cred că vom rămâne prieteni. Prietena ta, Eugenia Domingo del Arco P.S. Rosario nu vine cu noi. Îți rămâne aici și te poți consola cu ea.“ Augusto se prăbuși pe o bancă, distrus. Curând după aceea, îngenunchea și se ruga. La ieșirea din biserică i se părea că se liniștise, dar era o liniște teribilă, înăbușitoare. Se îndreptă spre casa Eugeniei, unde-i găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu care o primesc?“ Și începu, fără a-și da seama, să se pipăie, ba se și ciupi ca să vadă dacă simțea. Deodată își dădu seama că cineva îl trăgea de picior. Era Orfeu, îi ieșise în întâmpinare ca să-l consoleze. Când îl văzu pe Orfeu, resimți, ciudat, o mare bucurie; îl luă în brațe și-i zise: „Bucură-te, Orfeule dragă, bucură-te! Să ne bucurăm amândoi! Nu te mai alungă nimeni de-acasă; nu te mai desparte nimeni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să mă părăsești din pricina asta; tu, tu ești credincios. Și uite, ca să nu trebuiască să pleci niciodată, am să aduc o cățelușă acasă; da, am să ți-o aduc. Căci acum mi-ai ieșit oare în întâmpinare mie, ca să mă consolezi de suferința ce ar trebui să mă-ncerce, sau mă întâlnești la întoarcerea dintr-o vizită la cățelușa ta? Oricum ar fi, tu ești credincios, da, și nimeni nu te va alunga din casa mea, nimeni nu ne va despărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Anglia în timpul războiului. Am auzit că s-a ascuns împreună cu o familie pe nume Frank, zise el. I-am spus că nu știu nimic despre un dentist pe nume Pfeffer sau despre respectiva familie Frank. Adevărul nu l-ar fi consolat oricum. Poate nu ești de aceeași părere cu mine, doctore, dar nu ești în măsură să judeci. Nu cunoști veninul amintirilor. Nu e nimic de povestit, i-am spus acum doctorului. Am venit cu vaporul. A acostat la New York. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ca și cum fața i-ar fi fost mai goală decât trupul. Rămaseră culcați multă vreme, Îmbrățișați. Umiliți și legați unul de altul prin umilință. Până când Nina se desprinse de el și bâjbâi după o țigară, o aprinse și Încercă să-l consoleze: Nu-i nimic, copile, și să-l facă să-nțeleagă că În clipa aia pătrunsese Înăuntrul ei mai adânc decât prin dragoste fizică. Îi spuse din nou „copile“ și Îi șopti blând: Hai să faci baie și să te culcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
repetă cuvintele lui Ted: —Nu ești În cea mai bună formă. Și ale Yaelei: —Mare dobitoc ești. Când Nina ieși din baie, peste douăzeci de minute, curată, parfumată, Îmbrăcată Într-un halat maroniu, dispusă să se Împace și să-l consoleze, găsi hainele soțului ei Împrăștiate pe jos, focul pe cale să se stingă și papucii Îmblăniți aduși de Uri din Portugalia zăcând lângă ușă ca doi pisoi morți. Fima dispăruse. Dar observă că terminase băutura și că uitase cartea despre Leibowitz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
stătea o șopârlă cenușie, uitându-se ca și el, cu ochii pierduți, spre dealurile Betleemului. Sau poate urmărind o muscă invizibilă pentru Fima. Cândva pe aceste dealuri și prin văile șerpuitoare dintre ele umblau judecători și regi, cuceritori, profeți care consolau și amenințau, salvatori și reformatori ai omenirii, escroci, impostori, vizionari, preoți și auzitori de voci, călugări, trădători, mântuitori, prefecți romani, guvernatori bizantini, generali musulmani și prinți cruciați, asceți, pustnici, făcători de minuni și martiri. Până În ziua de azi Ierusalimul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nu va mai reuși acum să adoarmă. Pentru o clipă Îi dădu dreptate lui Yeri, doctorului Tadmor, că o părăsise pe Annette fiindcă minciunile Îl sufocau. Însă aproape imediat Își spuse: Ce nemernic ești! Pe nesimțite mâna sa Începu să consoleze penisul. Văzu deodată un străin, un om echilibrat și rezonabil, ai cărui părinți nici măcar nu se născuseră Încă, omul care va sta aici, În această cameră, peste o sută de ani, Într-o noapte rece de iarnă, privindu-l din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sub unele aspecte ușor simplistă. În autobuz, În drum spre serviciu, văzu pe banca din spate o femeie dintr-o țară arabă, umflată de plâns, iar lângă ea o fetiță de șapte-opt ani, fiica ei probabil, care Încerca s-o consoleze repetând Întruna: „N-a făcut asta intenționat“. În acea clipă cuvintele „intenție, intenție bună, intenție rea, fără intenție“ i se părură păstrătoarele tainelor universului: viață și moarte, singurătate, dorință, gelozie, minunile luminii, pădurile, munții, câmpiile și apele - oare există sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
spuse: Ce Înțeleg eu din dragoste? Cândva credeam că iubirea e punctul În care se Întâlnesc cruzimea și compasiunea. Astăzi sunt convins că toate astea nu sunt decât vorbe goale. Mi se pare că n-am priceput niciodată nimic. Mă consolează oarecum gândul că unii Înțeleg și mai puțin decât mine. E În regulă, Tamar, plângi, nu Încerca să te stăpânești, nu te sfii, lacrimile te vor ușura. Am să-ți fac un ceai. Nu-i nimic. Peste o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În el? O carte? Umbrela? Un plic? Poate un pachețel? Ceva care-i aparținea Tamarei? Sau Annettei Tadmor? „Cocorii zboară și se rotesc“, i se ivi brusc În minte un vers uitat dintr-un cântec vechi pentru copii. Și se consolă cu speranța că ceea ce uitase pe scaunul din autobuz nu era decât un exemplar din ziarul Maariv, pe care Îl găsise acolo. Din vina ministrului și a cocorilor nu era În stare să-și amintească nici măcar titlul articolului. 24 Rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de la mine o palmă peste obraz! Minunat! zâmbi Eitan, Îți stau la dispoziție. Am să-ți Întind chiar și celălalt obraz, dacă asta te va ajuta să-ți mai liniștești puțin hormonii. După care Sfântul Augustin al nostru ne va consola pe tine și pe mine, Împreună cu toți Îndoliații Sionului și ai Ierusalimului, spuse și, Întorcându-se cu o rotație perfectă, se Îndepărtă cu pași elastici, netezindu-și puloverul alb, pe gât, și lăsând tăcerea să se-aștearnă În urma lui. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ceruse decât un control de rutină. Cine știe? Poate că și pe ea o părăsise soțul. Sau Își găsise o amantă tânără. Sau poate fusese ucis pe când servea ca rezervist În Teritorii, și nu avea pe nimeni care s-o consoleze. 25 Degete care nu erau degete La șapte coborâră jaluzelele și Încuiară clinica. Ploaia și vântul se opriseră. Un frig limpede, sticlos se lăsase deasupra Ierusalimului. Stelele străluceau cu o intensitate tăioasă, iernatică. Iar din partea de est, clopotele bisericilor creștine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
orașul În păstrare. Iar noi Îl umplem de opresiune, prostie și nedreptate. Ne umilim unii pe alții, ne jignim, ne chinuim, nu din răutate, ci doar din lene și frică. Încercăm să facem bine, dar provocăm numai rău. Încercăm să consolăm, dar rănim. Aspirăm să sporim știința, dar sporim suferința. — Tu să nu mă judeci pe mine, i se adresă Fima lui Yoezer pe ton superior și iritat. Să taci. Și ce e În general În stare să Înțeleagă un nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de la distanță contra bătrâneții și a morții, a strigătului disperat al unui om care căzuse deja victimă acestei stări cumplite și Îi atenționa pe ceilalți că va veni și vremea lor. Amintindu-și acum de această fantomă, zâmbi și se consolă cu cuvintele funcționarului concediat din restaurantul doamnei Scheinfeld, omul pe care Dumnezeu Îl uitase: Nu-i nimic. Cu toții vom muri. Urcând pe strada Strauss, se opri În fața vitrinei țipătoare a unei agenții de voiaj ultrareligioase, numită Aripile Vulturilor. Rămase multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mână pe brațul lui. Fima n-o așteptă să se hotărască, ci i-o luă Înainte și o Îmbrățișă cu putere, lipindu-i capul de umărul lui, de parcă nu el, ci ea ar fi fost cea care trebuia să fie consolată. Parcă Încercând să-i ofere ei situația sa de proaspăt orfan. Yael murmură la pieptul lui ceva pe care Fima nu-l Înțelese și nici nu făcu efortul să-l Înțeleagă, pentru că savura descoperirea că Yael, ca și prim-ministrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
deodată să turuie pe franțuzește - fără să-și dea seama - despre Place Vendôme, Operă și Piața Romană; soarele se înălța pe cer, curelele ne tăiau umerii și fratele meu făcea nazuri. Nici măcar compania fetelor lui Saner nu putea să-l consoleze pentru „vânzoleala asta ridicolă“, fiindcă peretele de stâncă se profila încă acolo, alb și tăios, departe pe cer. Riz colonial - așa se chema un nou fel de mâncare la modă, pe vremea când coloniile încercau să-și cucerească independența, frumoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cui de oțel, care făceau coapsele bombate. Faptul că nu ar mai fi putut să poarte rochia aceea în S. nu putea decât să confirme cât de provincial era acel exil în care fusese condamnată să locuiască. Totuși, se simțea consolată până și pentru faptul că găsise un înlocuitor pentru România ei, unde putea călători în fiecare an ca să scape, cel puțin pentru două, trei săptămâni, de îngustimea traiului ei rural. Și apoi Italia mai era și prin rudele ei la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și furia. Nu numai că îi băgaseră cu forța pe gât viața asta la țară, dar acum îi luaseră și poziția, ba chiar și respectabilitatea de care se bucura ca soție a unui patron de fabrică, respectabilitate cu care se consola uneori. Plină de amărăciune, precum cafeaua turcească la care revenise de câtăva vreme, trebuie că ne povestise mie și fratelui meu într-o după-amiază, când tata tocmai plecase într-o călătorie și stropi de ploaie băteau în geam, că „Oha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
dacă această denumire i se mai potrivea. Ea nu se potrivea unei case țărănești cu pereți spoiți cu var, unei șuri goale-goluțe și unei mâini de „gură-cască“, așa cum li se spunea muncitorilor. Malaxoarele deveneau una cu instalațiile transportoare. Nu mă consola faptul că nici alți colegi de-ai mei nu mai aveau habar care era profesia taților lor. Și cu atât mai puțin Fritz și Kurt, iar mai târziu Hugo, ai căror tați își vânduseră gospodăriile și pământurile la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să se opună planurilor lui. Se sui în mașină și o luă din loc, având lângă el cartoteca pe fișele căreia erau atașate cheltuielile de construcție decupate din foaia elvețiană pentru construcții, însemnate cu un călăreț verde. Și tata se consola cu vânzările lui care crescuseră față de anul trecut. Clienții aveau încredere în el, constructorii, cărora li se părea că totul se face cât ai bate din palme și simțeau aceeași nesiguranță ca și el, îi cereau sfatul. În cazul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
un copil mai mult decât tine. N-o să-ți port pică. Bine, doar un pic, dar dacă-ți pui bluza aia de mătase pe care ți-am cumpărat-o eu și pe care n-o porți niciodată, asta o să mă consoleze. Mark amesteca în supă puțin cam prea tare. — Nu sunt gravidă. Îmi doresc să nu mai fiu nevoită să tot repet asta. Nu reușesc să găsesc un ton care să sune altfel decât nefericit. — Atunci ce s-a întâmplat? Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
termenul corect pentru un bărbat în situația mea. Tatăl rămâne tată și după divorț, dar ce se întâmplă cu tatăl vitreg? Nu am nici un fel de drepturi. Se vedea clar cât de amărât era și aș fi vrut să-l consolez, dar, în continuare, nu mă puteam mișca. — Îți e dor de ei, nu-i așa? am zis. Ed dădu din cap aprobator. —N-o să mă crezi, dar durerea e de-a dreptul fizică. Îl credeam. Durerea pe care o simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
vă deranjez în mijlocul unei seri atât de agreabile, spuse ea pe un ton amar. Dar știu că veți fi cu toții foarte bucuroși să aflați că am fost concediată. Capitolul 15tc "Capitolul 15" Izbucni în plâns. Kieran se grăbi să o consoleze, dar ea îl împinse. Mark se grăbi spre ea imediat, o luă ușor pe după umeri și o conduse până la un fotoliu. Apoi îngenunche pe podea și o luă de mâini. Ce s-a întâmplat, Lisa? o întrebă. —Le-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]