4,590 matches
-
moltan cu Oltul, o consideră pe prima artificială, obținută „prin corupție sau prin adăugirea primei litere” (p. 237). e) În sfârșit, comentând versurile lui Ovidiu despre Flaccus, el remarcă printre altele că acest nume „la Istoriile Râmului ieste Fulvius Fleacus consul, precum chiema ei pre atuncea hătmăniile lor” (p. 248), ceea ce deschide calea spre înțelegerea lui Flacus/vlah ca titlu feudal din seria von, pan, ot, de. Teoria istoriei a rămas mereu în urma sentimentului popular al unității de neam. Observăm în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
economia, învățământul și cultura națională, cu instituțiile lor specifice, cercetarea și gândirea istorico-filologică, filozofia proprie a neamului românesc. La conferința pe care Eminescu a ținut-o pe această temă în „sala” universității la 14 martie 1876, „asistă și Hans Wenzel, consulul austriac la Iași, care trimite lui Gyula Andrássy, ministrul de externe al Imperiului austro ungar, un raport în care arată că Eminescu este profesor universitar și redactor șef la «Curierul de Iași» și face un rezumat al conferinței pe care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în suplimentul săptămânal al revistei XXe siècle, condus de abatele Norbert Wallet, polemist și naționalist, și a fost reeditat în 1974. În lipsa surselor de informație despre URSS, Hergé se inspirase din volumul Moscou sans doiles al lui M. Douillet, fostul consul al Belgiei la Rostov. În acest album, Tintin demască șarada sovietică, arătând că uzinele care funcționează la capacitate maximă, atât de admirate de către comuniștii englezi, sunt falsuri, că alegerile sunt forțate, că pâinea se împarte doar celor care se declară
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Turcia, și recunoașterea jurisdicției agenților României asupra concetățenilor lor. 4. Inviolabilitatea teritoriului român și delimitarea insulelor de pe Dunăre. 5. Încheierea cu Turcia a unei convenții de comerț, de extrădare a răufăcătorilor, poștală și telegrafică. 6. Recunoașterea pașaportului român și abținerea consulilor turci de a se amesteca în problemele referitoare la românii aflați în străinătate. 7. Fixarea frontierei între România și Turcia la Gurile Dunării, luându-se ca bază talvegul acestui fluviu. Prin satisfacerea din partea Înaltei Porți a cererilor formulate de guvernul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
familiale ale tatălui său, îndrăgitul dux Germanicus; atât în trecut, cât și în vremurile recente, populares luptaseră împotriva latifondismo, a taxelor împovărătoare, a restricțiilor privitoare la voturile activ și pasiv, a imposibilității ca un om născut plebeu să fie ales consul, a spolierii brutale a teritoriilor cucerite. În rândurile lor se aflau multe nume: familia Gracchilor, Caius Marius, Publius Sextius, sângerosul Marcus Antonius cel fără de noroc și, în fine, cei trei fii ai Juliei. Aproape toți își găsiseră moartea. Nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
moștenitor. Dar Marcellus a murit după câteva luni; pe atunci, Julia nu împlinise încă cincisprezece ani. Augustus căuta numai aliați siguri, fiindcă toată viața lui fusese amenințat de comploturi: Aulo Murena, un jurist foarte cult, și Fannius Caepio, urmașul unor consuli; iar la puțin timp după aceea, Cornelius Cinna, a cărui familie fusese aliata lui Caius Marius; și Valerius Soranus, un nobil samnit. Toți au fost descoperiți și uciși. Augustus a spus că se simțea ca un tigru pe o stâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fiii senatorilor și cavalerilor ce fuseseră masacrați neînarmați la Perusia, susținătorii risipiți ai lui Marcus Antonius. Erau Cornelius Scipio, urmașul cuceritorului cetății Carthago, Appius Claudius Pulchrus, care fusese adoptat de Marcus Antonius, Sempronius Gracchus, urmașul tribunilor plebei, și Quinctius Sulpicianus, consulul... Nu uita numele astea, scrie-le și ascunde-le. Nu le uit, o asigură Gajus liniștit. Nu scriu nimic, dar nu uit. Mi-am dat seama că, dacă într-o zi repeți de trei ori, la răstimp de câteva ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe care le-am trăit au fost cele de acolo, iernile acelea în castrum. A doua zi, Drusus scrise: „Îl acuză pe Silius de a fi spus că, dacă legiunile sale se mișcă, Tiberius își pierde puterea. Acuzatorul a fost consulul Marcus Varro, cel mai laș servitor al lui Tiberius. A fost îngrozitor. Se spune că Silius a intrat în aulă în lanțuri. Întotdeauna a vorbit puțin; în timp ce Varro îl acuza, el îl privea cu dispreț, fără să vorbească. La sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
porțiune restrânsă a Mediteranei; mândrul Senatus, divizat acum în diferite curente, nu mai era indicat pentru a controla imensitatea imperiului. Senatorii fuseseră obligați să-și recunoască superiorii: din când în când, din Senatus se evidenția cineva născut să comande - un consul, un triumvir, un pater patriae -, iar senatorii îi delegau o parte din putere. Sau respectivul o lua prin forța armelor, iar senatorii se revoltau pe dată. Astfel, după interminabilele masacre din timpul războaielor civile, Augustus anulase blând vechile structuri republicane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să mi-o spună mie?“ Callistus dispăru ca o umbră, surâzând. A doua zi, prin mai multe mesaje secrete și intervenții mai puțin secrete ale lui Sertorius Macro, Tiberius dispuse ca senatorii să-l aleagă pe Gajus în înalta funcție de consul. În vechea structură a Republicii erau doi consules, care rămâneau în funcție douăsprezece luni. Însă o persoană putea să fie realeasă de mai multe ori și să rămână consul decenii întregi, cum se întâmplase în cazul lui Augustus. Putea deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dispuse ca senatorii să-l aleagă pe Gajus în înalta funcție de consul. În vechea structură a Republicii erau doi consules, care rămâneau în funcție douăsprezece luni. Însă o persoană putea să fie realeasă de mai multe ori și să rămână consul decenii întregi, cum se întâmplase în cazul lui Augustus. Putea deveni o funcție pe viață. Pe Gajus Caesar îl anunță un funcționar cu un zâmbet precaut și slugarnic; el rămase fără glas. Încercă să-și dea seama care erau planurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
avea să pună mâna pe putere. Alegerea Macro ajunse în oraș în plină noapte, dădu pe gât o cupă cu vin și trezi repede cohortele pretoriene, așa cum făcuse atunci când îl distrusese pe Sejanus. Era încă întuneric când îi trezi pe consuli, îi alertă și se puse de acord cu ei înainte ca vestea acelei morți să provoace agitație în oraș. Apoi dădu fuga la Curie, către care senatorii treziți brusc se grăbeau, lovindu-se la fiecare colț de stradă și în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nici măcar o dată pe Tiberius. Nici ca să-l laude, nici ca să-l blesteme. Singura amintire rămasă în urma lui sunt cei ce se întorc din exil sau ies din închisoare. Din închisoare a ieșit, alături de alții, Quintus Pomponius, scriitor tragic și viitor consul, care de șapte ani își aștepta procesul; când văzu din nou lumina zilei, nici o rudă nu alergă să-l îmbrățișeze, pentru că nu-l recunoscură. Ieși blândul poet Phaedrus, închis pentru că, atunci când scrisese apologul destinat să rămână de neuitat pentru toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se apropie. Împăratul se întoarse, luă un codex deschis și i-l întinse fără un cuvânt. Era indexul martorilor „spontani“ împotriva lui Nero și Agrippinei, pe declarațiile cărora se bazase instrucția procesului. Nume istorice de magistrați, mari preoți, senatori, consuli. — Asta schimbă totul, șopti Callistus, și chipul lui se făcu palid precum marmura gălbuie care îi plăcea atât de mult lui Tiberius. Toți sunt încă în viață, adăugă. Prin intermediul acelor oameni, puterea senatorială și cea imperială se confruntau acum zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
egiptean, otrava aceea din inima Romei, care, când trec pe lângă el, mă face să mă înfior; vom arunca totul în fluviu... Vă amintiți ce groază a răspândit în Roma vechiul templu isiac în vremea lui Julius Caesar? Vă amintiți cum consulul Aemilius Paulus a trebuit să se cațăre pe acoperiș și să-l spargă cu lovituri de secure, pe când jos, toți strigau că magii egipteni aveau să facă să cadă un fulger? Bău din nou și strigă: — A căzut însă acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din jur, urcându-se pe coloane, pe scări, pe balustrade și pe statui. Niciodată în istoria Romei nu se mai dezlănțuise o asemenea revoltă populară după moartea violentă a unui împărat. Aceasta avea să-i facă pe istorici să reflecteze. Consulii și senatorii, care își făcuseră atâtea speranțe și jubilaseră, începură să tremure. Bătrânul Claudius, pe care Callistus îl implicase în acel complot, se ascunse, cuprins de groază, într-un colțișor al platului și, simțind că nici acolo nu era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Fenimore. Grace Carter, care se Întâmplase să fie În Europa la vremea aceea, fusese cea care ajunsese prima la locul nenorocirii și care relatase că Fenimore formulase de curând instrucțiuni ca, În cazul morții ei, apartamentul să fie sigilat de consulul american, În așteptarea rudelor, și Își exprimase dorința de a fi Înmormântată În cimitirul protestant de la Roma, pentru că detesta cimitirul trist, insular, de la Veneția. Aparent, exagerase mult gravitatea bolii, sau cel puțin așa consideraseră doctorul și asistenta ei personală, căzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fălcile În fața unui imigrant italic; ba mint, a unui băiețaș italian. Eu Întreb: cine era acela? Eu răspund: don Commendatore Sangiácomo. Analfabetismul, maffia, intemperiile, Încrederea oarbă În viitorul Patriei i-au servit drept piloți de cabotaj. Un bărbat consular - confirm: consulul Italiei, contele Isidoro Fosco - a intuit dantelăria morală a tânărului și nu de puține ori i-a dăruit sfaturi dezinteresate. În 1902, Sangiácomo Înfrunta viața de pe capra de lemn a unei cotigi de la Direcția pentru Curățenie; În 1903, prezida o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Dă-te la o parte, să scuip. După același Anglada, nici moartea prietenului său Isidoro Fosco nu-i dădea pace. Dar eu nu cred, nici chiar dacă ar sta scris În almanah. Pe vremea când el era un simplu gunoier, contele, consul și milionar, nu-i dădea decât sfaturi. Moartea unui asemenea prieten e mai curând o binefacere, dacă n-ai nevoie de el ca să-i moi oasele În bătăi. Afacerile nu-i mergeau nici ele prea rău: armatelor de italieni le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În stare de putrefacție. Pentru că prezența cufărului Îl dădea de gol, Fang She mi-a mărturisit că cei paisprezece ani petrecuți În această republică paradisiacă abia de făceau cât un minut din tortura cea mai neîndurătoare, și că obținuse de la consulul nostru un bilet de Întoarcere, dreptunghiular, din carton pe nava Yellow Fish, care ridica ancora săptămâna viitoare, Îndreptându-se spre Shanghai. Chipeșul dragon al bucuriei lui avea un singur cusur: convingerea că-l va nemulțumi pe Tai An. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
sunt adevărul gol-goluț, dar mai sunt și lucruri pe care nu le puteți ști. Iar eu vi le voi aduce la cunoștință. După plecarea tuturor, eram convins că talismanul era ascuns În casă. Nu l-am căutat. I-am cerut consulului nostru să mă repatrieze și i-am dat doctorului Shu T’ung vestea călătoriei mele. Cum era de așteptat, el i-a Împărtășit-o fără Întârziere lui Tai An. M-am dus, am lăsat cufărul pe Yellow Fish și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
personal disprețuim pe nedrept o iconografie atât de bogată, care nu exprimă Întotdeauna autoritatea și bărbăția de nădejde pe care maestrul o răspândea ca pe o lumină constantă și liniștită, neorbitoare. În 1909, César Paladión Îndeplinea la Geneva funcția de consul al Republicii Argentina; acolo și-a publicat primul tom, Parcurile lăsate de izbeliște. Autorul a corectat cu cel mai mare zel ediția, pe care astăzi și-o dispută bibliofilii; o strică, totuși, cele mai samavolnice errata, căci tipograful calvinist era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
morți, da bunicu ie o piesă dă muzeu care, cât te distrează, te șlefuie domn. Mă chinuie Îndoiala dacă iei sunt pă bune protipendari. Io-te: n-am nimic cu ăi dă jos, da nici nu uit că io sunt consul și tre să păstrez, chiar dacă nu ie chestii-trestii, aparențele. Un pas alăturea cu drumu și nema cap săltat. La Buenos Aires nu riști canci: tipu distins Îl miroși dân depărtare. Da acilea, În străinătăți, te ia cu amețeli: nu alegi vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cîntece, nici cu cărți scrise de alții. Atunci am hotărît să scriu eu una, m-am gîndit instantaneu la premiul Femina. Nimeni nu rezistă la așa ceva. Mi-am cumpărat mașină de scris. Chinezească. Din păcate, deși am avut și un Consul iar acum am primit cadou de la Mihai Simionescu un laptop, bănuiesc că n-am dobîndit nici măcar un nanometru de nemurire, cu toate că drumul practicat, și cel mai scurt pentru asemenea scop, părea a fi proza scurtă, de-aia am și ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu le dădea nici o atenție. Cemeilă și-a mai turnat un mescal, zicea el, și ne-a spus și nouă să luăm câte unul și pe urmă ne-a lămurit că așa o să zică în seara asta băuturii, făcând precum consulul lui Malcolm Lowry. Deși în fond nu se bea decât votcă. N-avea de ce să ne surprindă discuțiile cu el, de obicei foarte inteligente, erau exagerat de încărcate cu autori, persoane, concepte literare și estetice, termeni specializați, unii înfiorător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]