4,926 matches
-
însă stilul e agreabil și tinde spre un ton arhaizant, deoarece idealul stilistic al autorului este Tucidide; în consecință, selecția lexicală e foarte îngrijită; Fotie a remarcat și el acest lucru. în cărțile a doua și a treia, unde relatează controversa născută în jurul lui Eutihie, Evagrie se folosește de Istoria bisericească a lui Zaharia, pe care putea s-o citească încă în forma originală în limba greacă (cf. pp. 000 și urm.). Pentru partea care nu e strict creștină, el se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
special pe cei mai vechi, ca Papias, Iustin, Irineu, Ipolit și Metodiu. Numai de două ori el se lasă în voia unor lungi digresiuni cu conținut dogmatic și în ambele situații atacă origenismul, contestînd doctrina apocatastazei lansată de acesta. Tocmai controversa origenistă a constituit, probabil, unul din stimulii care au dus la scrierea acestui comentariu. Nu cunoaștem decît titlurile altor opere ale lui Andrei. Este menționat de mai multe ori un Terapeutic alcătuit din cel puțin două cărți, al cărui titlu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
personalității căreia i s-a devotat. În consecință, a început, din 1998, să publice o suită intitulată "Dosarele" Eliade, în care publică opinii pro și contra cugetătorului, fără comentarii, lăsînd - precizează dsa - cititorului să-și facă singur o idee despre controversă. Primul volum era consacrat opiniilor despre tînărul Eliade exprimate în anii treizeci. Al doilea volum (ediție), a apărut în 1999, transformă pluralul în singular, intitulat fiind "Dosarul" Eliade, adăugîndu-i-se și un subtitlu "Cu cărțile pe masă". Obiectul acestui de al
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]
-
a lumii Înconjurătoare. În autism, personalitatea Își pierde coeziunea, unitatea psihică, concomitent cu pierderea delimitării spațiului și timpului trăit. Din 1943, L. Kanner și-a publicat cercetările sale cu privire la autismul infantil precoce, descriindu-l sub forma unui sindrom, iscând serioase controverse. O caracteristică este absența limbajului, care nu apare când trebuie dar și absența interesului de a Înțelege anturajul, de a-l contacta. Cu timpul, izolarea se accentuează, persistă insensibilitatea la stimuli vizuali și auditivi. Celelalte funcții par normale, și copiii
AUTISMUL INFANTIL PRECOCE. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Iuliana Luminița GUZU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2173]
-
a Simpozionului, astfel proiectat încât din inventarul tematic al "cronicii sfârșitului de sistem" nimic semnificativ să nu fie lăsat de o parte. Și probabil că acest lucru nici nu s-a întâmplat, sacrificându-se însă capitolul discuțiilor libere, al posibilelor controverse, al confruntărilor directe de puncte de vedere. În limita maximă a celor 12 minute acordate unei comunicări, fiecare vorbitor a căutat să-și prezinte subiectul, trecându-se imediat la altul. Cine nu s-a încadrat în termen a fost îndemnat
Sighet 2002 by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14991_a_16316]
-
longevitate pe o scenă pariziană. În afara granițelor Franței, spectacolele pieselor sale devin tot mai multe și „proliferarea ionesciană” e o expresie folosită din ce în ce mai frecvent în vocabularul criticii. Pe măsură ce piesele lui atrăgeau un public tot mai numeros, s-au intensificat și controversele. Atacul declanșat în 1958 de Kenneth Tynan, un proeminent critic britanic, care îl acuza de formalism, a provocat riposta dramaturgului în ziarul „The Observer”: „Înnoirea limbajului înseamnă înnoirea concepției și a viziunii înseși a lumii”, I. proclamând însă necesitatea unei
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
forte”, „În foileton”, „Biblioteca de poezie românească”, „Confesiuni literare” ș.a. Ultimele decenii aduc modalități critice noi, de la arhetipologie și critică psihanalitică la antropologie culturală, critică simbolică, structuralism, fenomenologie ș.a. După 1990 rubricile cele mai interesante sunt „Poetică”, „Mythos și logos”, „Controverse”, „Opinii”, „Evocări”, „Texte și documente”, „Scriitori români contemporani”. De-a lungul vremii contribuie cu studii G. Călinescu (semnatar al unui număr impresionant de materiale, mai ales studii eminesciene), Perpessicius, I.C. Chițimia, Valeriu Ciobanu, Teodor Vârgolici, Mihai Novicov, Marin Bucur, Elena
REVISTA DE ISTORIE SI TEORIE LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289203_a_290532]
-
Problema venerării Țării Sfinte, scrie Heid, va constitui axa principală și punctul de referință constant: ce anume au în comun Ierusalimul și Iudeea cu eshatologia creștină primară? Sunt ele colaterale acesteia sau esențiale? Iată de ce în subtitlu este sugerată o controversă care gravitează în jurul problemei Ierusalimului milenar și a venirii Anticristului.” Capitolul I Cartea lui Daniel și „preistoria” creștină a mitului, de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, la Iustin Cartea lui Daniel De‑a lungul perioadei care desparte Evanghelia după Marcu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în strânsă legătură cu anticristologia. Cum se explică atunci ezitarea din partea lui Irineu în a invoca această mărturie, precum și grija pe care o are pentru a‑și pregăti cititorii? În jurul Apocalipsei au existat, în timpul primelor trei secole ale creștinismului, puternice controverse. A fost nevoie de timp și de efort pentru ca ultima cartea a Noului Testament să intre în canonul ecleziastic. În plus, însăși figura apostolului era un subiect de controversă. Pentru Irineu, autorul Apocalipsei este incontestabil Ucenicul lui Isus. Înaintea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În jurul Apocalipsei au existat, în timpul primelor trei secole ale creștinismului, puternice controverse. A fost nevoie de timp și de efort pentru ca ultima cartea a Noului Testament să intre în canonul ecleziastic. În plus, însăși figura apostolului era un subiect de controversă. Pentru Irineu, autorul Apocalipsei este incontestabil Ucenicul lui Isus. Înaintea lui, Iustin susține același punct de vedere în Dial. 81, 4. Potrivit Adu. haer. III, 11, 9, existau chiar creștini (probabil alogii) care nu recunoșteau caracterul inspirat al Evangheliei după
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iubirea absolută. Contextul istoric este profund marcat de tensiunea dintre catolici și donatiști. Adesea, predicatorul face aluzie la situația existentă, îndemnându‑și credincioșii să conștientizeze și să încerce să remedieze lucrurile. Prezența aproape constantă, pe tot parcursul comentariului, a acestei controverse, care va marca pentru mai bine de un secol creștinismul african, ne obligă să ne oprim un moment și să prezentăm succint principalii protagoniști, etapele, precum și însemnătatea teologică a acesteia. Donatismul Ca fenomen istoric, donatismul apare în Africa, la puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
către sfârșitul vieții sale (cca 453) - la cererea comes‑ului Sporacius, delegat imperial la sinodul de la Calcedon (451) - împotriva tuturor curentelor eretice de la Simon Magul până la Nestorie. Sporacius, prieten al lui Theodoret, dorea să cunoască cele două păreri implicate în controversa cristologică, cele două poziții care opuneau de ani de zile Antiohia și Alexandria. Potrivit lui Cope, Theodoret ar fi redactat însă un fel de apologie pro domo, încercând să scape o dată pentru totdeauna de eticheta de „eretic” sau cel puțin de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe pământ la sfârșitul luptei. Nu este exclusă o aluzie la revolta lui Bar Kokhba. Se impune, de asemenea, menționat faptul că numele lui Isus nu apare niciodată în această apocrifă, nici cel al Anticristului. Contextul teologic amintește de o controversă legată de identificarea adevăratului Mesia. 3. Apocalipsa lui Ezdra conține o secțiune eshatologică redusă ca dimensiune - capitolul 4, 25‑43 -, dar care interesează subiectul nostru. Versiunea care ni s‑a transmis datează de la jumătatea secolului al IV‑lea și a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Theodoret, Hist. eccl. II, 22; Socrate, Hist. eccl. II, 38; Sozomen, Hist. eccl. IV, 20; Ieronim, Chronicon, PL 27, coll. 683‑684. . Au fost propuse trei date: 247, 348 și 350, cea de‑a doua este cea mai plauzibilă. . În controversele cristologice din secolul al IV‑lea se disting patru atitudini principale, două radicale și două moderate. Cele două poziții radicale sunt: arianismul susținut de eunomieni, care nu găsesc nici o asemănare între Tatăl și Fiul, cu excepția lucrării mântuitoare; antiarianismul susținut de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ses œuvres, 2 vol., Moscova (în rusă). A comentat toate cărțile Profeților, Psalmii și Cântarea Cântărilor. S‑au păstrat de asemenea de la el Întrebări la Octateuh, Regi și Paralipomena. . Epistola 81 (SC 98, p. 196). . Theodoret a fost implicat in controversele cristologice care au opus multă vreme Bisericile Alexandriei si Antiohiei. În timp ce Chiril redacta Anatemele împotriva condiscipolului său, Nestorie, care nu recunoștea Fecioarei însușirea de „maică a lui Dumnezeu”, Theodoret îl apără, acuzându‑l pe Chiril de apolinarism (în Cristos, natura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de conduite deviante Referitor la formele de conduite deviante s-au purtat numeroase discuții, acestea fiind interpretate din puncte de vedere diferite, de regulă unilaterale: psihologic, sociologic, moral, cultural etc. Din aceste considerente, problema conduitelor deviante este deosebit de „încărcată”, generând controverse. Noi considerăm că elementul central care trebuie luat în considerare, ori de câte ori se vorbește despre conduitele de tip deviant, este „eul individual”, în primul rând, dinamica și structura acestuia. Din această perspectivă, devianțele trebuie considerate ca reprezentând o „problematică a Eului
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
prin acțiuni rapide, deoarece exista riscul trecerii „problemei românești” pe plan secundar, ceea ce ar fi putut duce la izolarea ei <ref id="6">6 Gheorghe Cliveti, România și Puterile Garante, 1856-1878, Iași, 1988, p. 118. </ref>. În acest context, multe controverse a provocat și vizita din 1868 a lui Ioan Cantacuzino și a episcopului Melchisedek Ștefănescu la Sankt Petersburg, realizată pe fundalul apropierii pruso ruse. De altfel, Bismarck a insistat mult pentru aceasta, văzută ca o „politică sănătoasă” pentru români. Este
PROCLAMAREA REGATULUI ROMÂNIEI ÎN ACTELE DIPLOMATICE EXTERNE DIN ANII 1866-1881. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SUZANA BODALE () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1248]
-
se manifesta, cum o făcuse și la „Curierul de Iași”, pe terenul cronicii teatrale, al comentariului și recenziei literare sau științifice, al polemicilor lingvistice și filosofice. Cu timpul, deși trebuia să facă aproape toată gazeta, el are de înfruntat și controversele frecvente cu politicienii conservatori, nemulțumiți, printre altele, de revolta cu care redactorul semnalează indiferența oficialității față de soarta ostașilor care se întorceau din război. Uzura se face din ce în ce mai simțită spre sfârșitul primăverii anului 1883, când Eminescu scrie tot mai rar, lăsând
TIMPUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290177_a_291506]
-
Carmen Sylva în literatura românească, Cernăuți, 1924; Immanuel Kant în filosofia și literatura română, București, 1925; Modernismul. Simbolism-impresionism-expresionism, București, 1926; Heinrich Heine și heinismul în literatura românească, București, 1930; Hermann Sudermann în literatura românească, București, 1930; Heinrich Heine. Aprecieri și controverse în jurul cărții „Heinrich Heine și heinismul în literatura românească”, București, 1931; „Hermann și Dorothea”. Ienăchiță Văcărescu (Pagini din monografia „Goethe”), București, 1931; Pagini de istorie și critică literară, București, 1936; Exegeza eminesciană, îngr. Doina Rizea, pref. Nicolae C. Georgescu, București
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
al „Ziarului financiar”). Debutează în 1980 cu volumul de reportaje La nord și la sud de Tejo, consacrat unor „itinerarii portugheze”. I s-a decernat în 2003 Premiul Uniunii Scriitorilor. Comentator al actualității internaționale, Ț. dezvoltă eseistic teme generatoare de controverse și dezbateri, precum asasinatele politice, discrepanțele economice între societatea capitalistă și „lumea a treia”, poluarea, șomajul, problematica înarmării ș.a. În Cadmos și clipa cea repede (1988) acestea sunt integrate unei perspective filosofice speculative, axată pe reflectarea în paralel a conștiinței
ŢURLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290312_a_291641]
-
reforma agrară. Referirile la evenimentele politice externe sunt mai rare. Gazeta dovedește însă receptivitate față de principalele inițiative culturale ale vremii. Situația învățământului în Transilvania este analizată în articole acide. De asemenea, U. pledează pentru încurajarea teatrului în limba română. În ce privește controversele ortografice, se susține unificarea diverselor sisteme de scriere, introducerea alfabetului latin fiind salutată printr-o caricatură intitulată Înmormântarea azbuchelor. U. s-a opus constant exagerărilor lingvistice de orice natură. Revista se numără printre puținele publicații ale timpului care inițiază concursuri
UMORISTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290338_a_291667]
-
de Ateneul „N. Iorga”) - sunt grupate sub miscelanea „Semnele Minervei”, care adăpostește, uneori sub semnăturile incisive ale lui C. Noica și Petru Comarnescu, scurte puncte de vedere pe subiecte dezbătute în epocă, de pildă despre „noua spiritualitate”, sau replici în controverse iscate între redacții (Petru Comarnescu, Un caz anormal, C. Noica, Când ai vedenii). Sectorul artistic - teatru, plastică, muzică, film - este acoperit după o structură gazetărească identică: rubrici consacrate sau texte în afara rubricilor. La „Cronica teatrală”, destul de întâmplătoare ca periodicitate, se
ULTIMA ORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290333_a_291662]
-
că întreaga lui personalitate rămâne controversată, în urma veșnicelor polemici cu mari personalități, între care George Murnu, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga. Într-o altă dispută, cu E. Lovinescu, în jurul romanului Mite, acuzațiile de incompetență istorico-literară aduse de critic nu acoperă miza controversei, ,,incriminatul” fiind un familiar al casei Kremnitz și chiar întâlnindu-l pe Mihai Eminescu, de două ori, acolo, așadar fiind autorizat moral să conteste autenticitatea transfigurării ficționale a personajelor în discuție. În genere, polemicile capătă sub pana lui o pronunțată
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
ca și al primei copii (ori prelucrări) realizate de Simion Dascălul, s-a pierdut, așa încât nu se știe cu certitudine ce cuprindeau. S-au păstrat doar copii indirecte, interpolate (sau care au integrat textul lui U.), ceea ce a generat ample controverse privitoare la paternitatea scrierii. Astfel, au fost considerați autori sau coautori Nestor Ureche ori Simion Dascălul. Cercetări complexe l-au stabilit ca principal autor pe U., delimitându-i textul de interpolări, dar o minuțioasă analiză lingvistico-stilistică l-a condus pe
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]