5,945 matches
-
mondială, că va manevra cum dorește guverne, organizații, blocuri militare și tot restul, că va trasa coordonatele lumii și va decide asupra vieții a șase miliarde de oameni?! Nici așa să n-o luăm, am mormăit mai mult iritat decât convins, banii nu sunt chiar totul, mai există legi, principii, criterii morale, În fine... Dacă soarta omenirii s-ar fi redus la bani și numai la bani, de mult se alegea praful. - I-auzi! Dar știi de ce? Fiindcă nimeni n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
n-avea În nici un caz nevoie de umărul meu de sprijin. Despre colaborarea mea profesională, nu mai vorbesc... - Nimeni nu este atât de puternic Încât să se poată dispensa de ajutorul tuturor semenilor lui, mi-a explicat Eveline, nu foarte convinsă că acesta era răspunsul pe care Îl așteptam, dar incapabilă să găsească unul mai plauzibil și mai la obiect, probabil... Plecaserăm amândoi din biroul lui Roger, iar În drum Îi Împărtășisem câte ceva din gândurile care mă asediau. Finalul discuției tripartite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
viitorul lui, așa cum se profila el În viziunea lui Zoran, lucrurile s-ar fi simplificat simțitor. Dar nu puteam, iar faptul că oricine În locul meu ar fi fost la fel de neajutorat nu mă consola câtuși de puțin. De ce erau atât de convinși centromanii că asupra Pământului nostru plutea pericolul ca Într-o zi Ceilalți să Închidă laboratorul fie pentru că vor fi aflat ce doreau, fie pentru că, dimpotrivă, se vor fi convins că experimentul nu duce, nu poate să ducă, la nici un rezultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Toate sunt scrise la fel, nu există diferențe, m-am uitat atentă. Și toate aparțin grupului de zece, pe care l-am dedus din „Alexandru cel Mare”. Deci? Tăcere. Trăiam din nou clipe irascibile și lipsite de inspirație. Nu foarte convins, am Îndrăznit totuși: - Hai să Încercăm o... S-ar putea să greșesc, dar ce mai contează!?... Care este prima literă a contului numărul unu? - E... - Și a doua de la al doilea? - R... - Dar a treia, urmând aceeași schemă? - A... - Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe care o pot aduce în girbe, căci altfel riscăm să nu ieșim vii de-aici. — Și vitele? îl întrebă maică-sa. — Le ducem la munte, să lingă roua ce se depune în zori pe pietre, răspunse Gacel, prea puțin convins. Cu puțin noroc, cămilele și caprele vor rezista. Și oile? Bănuiesc că vom pierde o mare parte din ele, dar asta depinde doar de voința lui Allah și de când se vor întoarce cei care se duc după apă. Și cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ridică și se îndreptă spre jaima, în timp ce adăugă: Și acum, dacă n-ai nimic împotrivă, voi încerca să dorm puțin... Tuaregul arătă spre jgheab. — O baie îți va face bine - spuse. Dacă mă bag acum aici, mă înec - răspunse celălalt convins. Se îndepărtă călcând cu multă grijă, deoarece tălpile picioarelor sale erau o rană vie și nisipul ardea la ora aceea, iar când ajunse la umbră căzu ca trăsnit. Imohagul se uită la el îndelung, cu o privire îngrijorată, conștient că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trebuie doar să-l urmăm punct cu punct. — Dar nici măcar nu știm cu câți mercenari va trebui să ne luptăm! se văită Laila. — Pilotul m-a asigurat că nu vor fi mai mult de douăzeci... - spuse Gacel. Și părea destul de convins. — Ai încredere în el? — Totală. Altfel n-aș fi aici. Arătă cu mândrie arma. Am încercat-o pe drum și nimeresc o piatră de la trei sute de pași. - Zâmbi fericit și adăugă: Și pe deasupra mai avem și un binoclu pentru întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ocol până la locul unde-l aștepta numărul unu, și amândoi se apropiară de grupul format de cadavrul rigid al numărului doi, de Maurizio Belli, ce zăcea inconștient, și de dromaderul indiferent ca întotdeauna. Aruncară doar o scurtă privire spre cadavru, convinși fiind că nu mai puteau face nimic pentru el, și încercară doar să-l reanimeze pe italian, care, după câteva minute, deschise ochii și-i privi perplex. Ce s-a întâmplat? fură primele lui cuvinte. — Asta vreau să știu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
încerce să-l lichideze pe agresor sau să caute să ajungă la butoi ca să împiedice scurgerea prețiosului lichid - dar Gacel Sayah nici măcar nu-i luă în seamă, atent doar să-și continue acțiunea distructivă, până când, în sfârșit, se declară mulțumit, convins că făcuse un rău ireparabil. Abia atunci se ridică în picioare și începu să alerge cu pași cadențați în direcția opusă celei din care venise. Patru mercenari se luară după el. Erau oameni voinici și bine antrenați, cărora furia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
transmită cumva oamenilor săi panica ce se înstăpânise dintr-o dată pe sufletul său. Doar în câteva minute, datorită unei îndrăznețe lovituri cu adevărat neprevăzute, ajunseseră de la o poziție dominantă la o situație cu adevărat îngrijorătoare. Avea încredere în oamenii săi, convins că erau, fără îndoială, cei mai buni profesioniști pe care putea conta în acele momente - dar chiar și așa, era conștient că, deși erau deprinși să suporte tot felul de greutăți, setea era un dușman implacabil, împotriva căruia nici cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Încep să bănuiesc că păduchioșii ăștia vor să ne facă să ne petrecem ziua urcând și coborând prin văgăunile astea, scotocind pas cu pas toate coclaurile, morți de frică, asudând din plin și consumându-ne energia, în timp ce ei dorm liniștiți, convinși că nici într-o lună n-o să descoperim pe unde dracu’ se ascund. Eu aș face la fel - recunoscu foarte cinstit Sam Muller. Pentru ce dracu’ să se complice cu puștile, știind că-i depășim ca număr și că avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care credeam că-i vom distruge fără să ni se clintească un fir de păr de pe cap, că suntem dispuși să ne dăm pantalonii jos pentru un strop de apă. — De ce oare toți cei care pleacă la război o fac convinși că vor câștiga fără să li se clintească un fir de păr de pe cap, dar de fiecare dată sfârșesc dându-și pantalonii jos? îngăimă Sam Muller, ca pentru sine. O să fac ce pot - adăugă. A avut grijă cineva să aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fiecărui felinar. Așa l-am văzut ultima dată pe Leon. Nu știu, de la o vreme mă Îngrijorează tot mai mult mila copleșitoare pe care mi-o trezesc toate făpturile cu care vin În contact. Îmi paralizează simțul critic. Altădată eram convinsă că exacerbarea urîtului și a răului din om este singura metodă de a-i trezi spiritul, de a-l face să acționeze, să iasă din inerție, să se distrugă pentru a se recrea. Era ca un crez, cînd mă așezam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca toată lumea, nu ne Înscriem În baremul unei unanim acceptate normalități; geniul se plătește cu nenumărate infirmități. — Vai, ce emoționant, nu știam că ești și poet. — Nu rîde, există poeți Înflăcărați, puternici, care urcă la tribună vorbind În numele mulțimilor, poeți convinși că vor schimba rosturile lumii și alții care nu pot vorbi decît În numele lor și pentru ei - poeți muți ca o lebădă. La baza oricărei creații stă durerea sau frica, orice operă Începe și sfîrșește cu o mare tristețe. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din sertare? Cred că un peisaj. De ce vă temeți mai mult; că pe patul de moarte ați putea să blestemați pe cineva care nu merită sau că Îi veți ierta pe toți cei care nu merită? Murim Întotdeauna singuri, sînt convinsă că În acel moment nu mă voi gîndi nici la cei răi, nici la cei buni - poate cel mult la lume, ca la un vis ce se va pulveriza. Dacă a murit Încă un cunoscut al dumneavoastră, vă surprinde cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
arată impudic din loc În loc oasele albe ca un rînjet al eternității. Uite-l pe Dumnezeu, Îmi zic, cuprinsă deodată de un atac de genialitate, el e mort de mult și noi ne ghiftuim și ne destrăbălăm pe hoitul lui, convinși că ne mai poate apăra! La trei pași distanță, o moviliță de nisip ornată cu scoici trandafirii și cu crengi Încă Înfrunzite. Un mormînt proaspăt pe care dorm alături un pantof alb de mătase escarpen cu toc Înalt În interiorul căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
diferență. Toți îmi sunteți frați. Nu cred că mai e nevoie de nici o introducere pentru Bobbie Lee. A devenit prietenul, idolul vostru, prin faptele sale. Nu a trebuit să vă conving ca voi să-l iubiți. Toată lumea iubește un creștin convins. Păcătoșii îl respectă. Sper ca până acum să fie mai multă dragoste decât respect pentru acest băiat ales. Prieteni, eu cred sincer și din toată inimă că acest lucru s-a întâmplat. Dar destul din partea mea. Primiți-l acum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de politețuri deliberate și exagerate, ca și cum le-ar fi considerat prețioase. Poftim o invitație, i-am spus întinzându-i una. Abia dacă s-a uitat la ea, dar a îndoit-o și a băgat-o în buzunarul de la spate. Eram convinsă că o va folosi ca foiță pentru iarbă. Mi-a zâmbit și s-a întors spre ușă. —Poate o să mă întorc când se deschide. Poate, am spus intrându-i în joc, bucuroasă să constat că mâna mea își regăsise echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
până și în rezervorul de apă. Stăteam în mijlocul studioului, rotindu-mă încet la 360 de grade, sperând că ochii or să-mi pice pe ceva ce mi-a scăpat. Nu s-a întâmplat așa. Nu-mi venea să cred; eram convinsă că scrisorile erau aici. M-am uitat fix la cele două coloane la care lucrase Lee înainte să moară. Fiecare avea o statuetă pe vârfurile în formă de dom. Mi-am trecut degetele peste una din ele. Era imaginea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lui cuvinte. Moartea a fost toată noaptea cu noi, urmându-ne în somn - apoi luase din pat pe unul din noi; ușor, așa cum ridici un fir de păr de pe haina cuiva. Corpul dansatorului exersat mă privea străin și singur. Eram convinsă că aș fi putut să împiedic ce se întâmplase. Dacă aș fi vegheat măcar o oră. Mă înăbușea un aer plin de somn din Ghetsemani. Totul se prăbușea în mine și în jurul meu. Se vedea cu claritate acum - spațiul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
domnișoara Aurora Sticlaru în acele clipe. Pentru ea nu conta nimic, fiindcă nu înțelegea nimic. Îl privea pe bietul Maro zâmbind, așa cum ai privi un biet lunatic care explică tuturor cum că el este Dumnezeu. Aurora era absolut și definitiv convinsă că toată dreptatea din lume îi este alături și ne compătimea cu adâncă tristețe pe amândoi, întrucât bănuia că și eu împărtășesc părerile lui Maro. Faptul că treptat noi eram cei care deveneau victimele acestui exemplu de îngrozitoare impostură mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un semn de întrebare. Când ne-am apropiat, a ieșit din nemișcare și, după ce ne-a cercetat de parcă ar fi luat la ochi un vânat care nu stătea locului, a răpăit cu glas răgușit: - Domniță, haideți să vă plimb. Și, convins că a nimerit ținta și că nu-i rămâne decât să-și ridice vânatul, a coborât din sanie - o namilă măreață, verde, fără picioare, cu mănuși albe uriașe, cât un cap de copil, și în cap cu un cilindru oneghian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
însă că, imediat ce voi slăbi această prietenie față de el, voi începe să-l urăsc. Blond, fără sprâncene, cu o chelie prematură, Stein, cel mai bun elev din clasă, era fiul unui evreu, un blănar bogat. Profesorii îl ascultau foarte rar, convinși fiind de cunoștințele lui fără cusur. Când vreun profesor pronunța „Sșșștein“, cu ochii în catalog, toată clasa amuțea. Ridicându-se din bancă atât de zgomotos de parcă îl priponise cineva de ea, Stein ieșea dintre bănci cu pas rapid, gata-gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cel bun, cel crud găsește mai multă cruțare decât cel slab, cel orgolios e înconjurat de mai mare abundență decât cel smerit, mincinosul e mai sătul decât cel care spune adevărul, desfrânatul are un trai mai dulce decât virtuosul. Eram convinși că așa a fost și așa va fi în veci, cât timp va exista omul pe pământ. Clasa își ținea respirația. În sală eram aproape treizeci de elevi, dar auzeam clar cum în buzunarul vecinului țăcăne ceasul interzis de direcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care nu-i atinge direct. De vreo trei ani, Burkeviț nu mai comunicase nici cu mine, nici cu altcineva din clasa noastră. În mod normal, deci, nu-i puteam ști părerile despre război, dar, nu știu de ce, toți eram ferm convinși că acestea nu pot fi altele decât ale noastre. Faptul că Burkeviț n-a fost prezent în aulă la slujba pentru victoria noastră asupra nemților a trecut neobservat. Ne-am amintit însă de acest lucru doar după conflictul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]