KorAP: Find »[drukola/base=cot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...338 >

8,430 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Opriți-vă, În numele legii Comunei! strigă el cu voce tunătoare, Înșfăcându-l de umăr pe unul din combatanții care i se rostogolise printre picioare și Îndepărtându-l din cale cu un șut În dos. Simți o mână ținându-l de cot. Se smuci din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet. - Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
unui larg spațiu gol. Părea Într-adevăr un inel. Inelul lui Satan. Își reprimă supărat acea nălucire. Trebuia să procedeze, dimpotrivă, cu sprijinul rațiunii și al științei. - Aveți frânghii la voi? Îl Întrebă pe șeful gărzilor. - Fiecare om are câțiva coți de frânghie, În desaga șeii. - Să Încercăm să ne facem o idee mai exactă despre forma acestui lucru, murmură Dante. De regulă, forma este accident, dar, În unele cazuri, poate fi și substanță, adăugă În sinea lui. Șeful poliției ascultase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare. E nevoie de prezența mea undeva, se mărgini să Îi comunice străjerului. Când ajunse, biserica gemea deja de mulțime. Încă o dată, Își croi drum cu coatele, Încercând să revină În locul de observație de data trecută, sub pilastru. Baldachinul menit să adăpostească relicvariul lui Bigarelli fusese deja transportat În fața altarului, iar cineva trăsese perdelele pentru a-l oferi vederii credincioșilor. Dar călugărul și miraculoasa relicvă Încă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
apel la toate forțele, și privi În jur cu mânie. Dar adversarul său dispăruse cu adevărat ca prin farmec. Scăpase fugind pe fereastră, neapărat, Însă cum izbutise una ca asta? Deschiderea din perete lucea În lumina lunii, la mai mulți coți depărtare. Nu era posibil ca un om să fi făcut un asemenea salt. Pentru o clipă, ideea că Brandan era un diavol proteiform Îi reveni În minte. Și dacă totul fusese o iluzie? În realitate, ce văzuse? Nu putea fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mai mult dacă sunt niscaiva speranțe de câștig. Alătură-te nouă, prietene. Știu că nici finanțele tale nu sunt prea Înfloritoare. Putem scoate o mică avere de pe urma credibilității acestor țărănoi. Urmă o scurtă tăcere. Cecco profită ca să Îi dea un cot poetului. - Să-i ia naiba pe florentini! Ce ai tu de Împărțit cu omuleții ăștia care te Înconjoară, În afară de faptul că te-ai născut În mijlocul lor? Și apoi, câțiva florini În buzunar nu ți-ar prinde bine? Am auzit că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
noastre, un basm. - Care? - Acela despre cuptorul de pe Canal. Acolo a sosit un meșter pe nume Tinca, de la mama dracului, și s-a apucat să topească niște geamuri extraordinare. Plăci plane și nemăsurate, lungi chiar de mai bine de doi coți, așa cum nimeni nu mai izbutise să facă. Meșterul Tinca, sticlarul Împăratului. Dante se desprinse dintr-o dată din contemplarea propriei sale mâini și Îl Înșfăcă de un braț. - Care Împărat? Întrebă. Arnolfo păru mai Întâi nesigur, iar apoi se Îndreptă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
din cap până În picioare. Lapo devenise stacojiu. Strânse pumnii și se apropie până aproape să-l atingă. Dante avu senzația că era gata să Îi aplice o lovitură de cap și se dădu brusc Înapoi, pregătindu-se să pareze cu cotul. Unul dintre ceilalți priori interveni Îngrijorat, punând o mână pe umărul lui Lapo și trăgându-l Îndărăt. - Opriți-vă! Să ne gândim mai degrabă când să stabilim următoare adunare a Consiliului, dacă tot am avut norocul să dăm peste messer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
depărtare se zărea deja umbra Întunecată a centurii de ziduri, Împodobită În Înălțime, ca de o constelație, de torțele santinelelor din gardă. La mică distanță de stradă se ridica un șir de coloane din marmură, Înalte de cel puțin cinci coți, unele Încă având deasupra lor capiteluri. În față, rămășițele sfărâmate ale unei scări care, după numai două trepte, dispărea În pământ. Locul acela străvechi, unde odinioară se celebraseră ritualurile unui zeu uitat, fusese Închis printr-o zidărie din blocuri grosolane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
desprins legătura de la piatră, dar roata continuă să se Învârtă slobodă. Tot Încearcă s-o oprească dinăuntru, cu un par, ca s-o ancoreze mai apoi cu frânghiile. Într-adevăr, de câteva clipe, colosala roată de mai bine de zece coți diametru Începuse să Încetinească, iar reînvierile mortului deveniseră mai sporadice. În cele din urmă, se opri de-a binelea. Doi străjeri se cățărară cu grijă peste schelăria de bârne care o susținea, până când ajunseră la punctul unde trupul rămăsese Înțepenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Celălalt Încuviință, iar mâna sa se deplasă Îndărătul mecanismului. Undeva mai jos, Într-un punct pe care poetul nu-l putea zări, din mașinărie ieșea o tijă cotită. Alberto o apucă și Începu să o Învârtă, scoțând un hârșâit metalic. - Cotul acesta Încordează o spirală de oțel. Așteaptă. Mâna sa efectuă o duzină de rotații. Dante avea senzația că, la fiecare rotație, rezistența oțelului devenea mai puternică. În cele din urmă, Alberto păru satisfăcut. De partea opusă a cotului era un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
hârșâit metalic. - Cotul acesta Încordează o spirală de oțel. Așteaptă. Mâna sa efectuă o duzină de rotații. Dante avea senzația că, la fiecare rotație, rezistența oțelului devenea mai puternică. În cele din urmă, Alberto păru satisfăcut. De partea opusă a cotului era un soi de fluture metalic. Mechanicus Îl deplasa cu o fracțiune de rotație, iar ceva din interior se urni cu un țăcănit. Acum, axa superioară Începuse să se Învârtă, accelerând progresiv regimul de rotație. Dante urmărea totul cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
exterioară aflată În mișcare, la rândul ei, nu prezintă nimic care să ne Îndreptățească să ne gândim că ar lipsi ceva. Nu, tot ce mi-ai adus se află aici, sub ochii dumitale. Dante se lăsă pe un scăunel. Cu coatele rezemate de bancul de lucru și cu bărbia strânsă Între pumni, continua să scruteze cubul de lemn. - Și totuși, existența unui regulator pentru rotație ne-ar putea face să ne gândim la o formă oarecare de măsură, zise el după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
chipul său se zugrăvi o expresie de satisfacție. - Știam că are să te intereseze, zise el aplecându-se spre dulăpior și făcându-i semn să facă același lucru. Pe raft era un ciudat felinar de alamă, ceva mai Înalt de un cot, de formă octogonală. O ferestruică se deschidea pe una din laturi, ocrotită de un cristal gros. Filosoful atinse cu un deget suprafața metalică, ca și când ar fi vrut să Îi parcurgă conturul. - E ultima operă a maestrului meu, Elia da Cortona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
smulgându-i veșmintele, și se afundă În trupul ei ca Într-o mare Întunecată. Rămase nemișcat, nici el n-ar fi știut să spună pentru cât timp. Fata, tolănită lângă el, Îl observa cu o expresie enigmatică, rezemată Într-un cot. - Pietra... eu... - Nu spune nimic, Îl Întrerupse prostituata, pecetluindu-i buzele cu un deget. Nu mai strica mereu totul cu vorbele tale. Să nu-mi mai spui nici una, murmură ea, sărutându-l din nou. Însă gura i se răcise. I

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
picior și se sprijini În el din toate puterile. Sub apăsarea grea, una din colonete se rupse, Însă poetul putu să Își mențină strânsoarea până când izbuti să tragă afară trupul astrologului. Bonatti era Încă viu. Îl văzu ridicându-se În coate, cu părul ud, lipit de cap, ascunzându-i chipul schimonosit. Lângă el, Dante Încerca să se țină drept, cu mâinile sprijinite pe genunchi, gâfâind din pricina efortului. Rămaseră astfel pentru câteva clipe, după care, brusc, astrologul se ridică În picioare, ca și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

arendă, opt sute de hectare de pădure de stejar, nenumărate pășuni, zece imobile de locuințe la V. și o saltea plină ochi de acțiuni - și nu din cele neprofitabile! - pe care ar fi putut dormi zece oameni fără să-și dea coate. Primea oaspeți și era primit. Peste tot. Atât la episcop, cât și la prefect. Ajunsese cineva. Nu am vorbit despre mama lui Destinat. Cu ea lucrurile stăteau altfel: provenea din lumea mai bună - a pământului, de asemenea, dar nu cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
oprit ca de obicei în fața magazinului lui Quentin-Thierry, în vitrina căruia erau aliniate ca întotdeauna cutii cu nituri de toate mărimile lângă capcane pentru cârtițe. Am văzut coborând patru negustori de vite, roșii ca mitrele de cardinal, care își dădeau coate râzând zgomotos după ce udaseră cam mult afacerile pe care le-ncheiaseră; apoi, două văduve care făcuseră drumul până în oraș pentru a vinde câteva lucruri cusute de mână; moș Berthiet, un notar retras din afaceri care venea o dată pe săptămână într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
vine și ridică de pe jos două castane târzii care tocmai căzuseră pe pământ și străluceau, lucioase, în învelișul lor brun, uimitor de proaspăt. Le rostogoli în mână, le mirosi închizând ochii și apoi plecă încetișor. Alergarăm pe scări, ne dădurăm coate precipitându-ne: era o apocalipsă. Nu rămânea nimic din vechiul farmec al micuței locuințe. Pur și simplu nimic. Împotrivă devastase metodic locul, mergând cu minuțiozitatea până la a tăia fiecare carte din bibliotecă în pătrate de un centimetru pe un centimetru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
știu care, zice: „Acolo ar trebui mutată micuța învățătoare, la procuror, în casa din parc, acolo unde era instalat locatarul!“, Toată lumea găsi ideea excelentă, în frunte cu primarul care spuse că se gândise la asta mai înainte. Ceilalți își dădură coate cu subînțeles. Era târziu. Clopotul bisericii se auzi în noapte bătând de douăsprezece ori. Vântul trânti un oblon. Afară, ploaia se revărsa pe pământ ca un mare fluviu. VII A doua zi, primarul nu mai avea ținuta lui impozantă. Avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
cu croșete, ghemuri de lână albastră și roșie, dantelă, de câteva săptămâni. În timp ce Josăphine vorbea, mă gândeam uneori la ea, stând în camera alăturată, la degetele ei care croșetau, la burta ei care primea dinăuntru lovituri de picioare și de coate. Și apoi, puțin câte puțin, corpul înecat al lui Belle de jour a intrat în cameră. S-a așezat lângă mine și era ca și cum venise ca să asculte ceea ce avea de spus Josăphine, pentru a confirma sau infirma ce spunea aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
când capul și se trezea dintr-odată, ca sub efectul unui șoc electric. După o oră, Ciupitu veni în sfârșit să ne caute, râcâindu-și discret falca. Bucăți de piele moartă cădeau pe costumul lui negru, care prinsese luciu la coate și în genunchi. Fără să spună vreun cuvânt, ne-a introdus în biroul judecătorului. Mai întâi nu văzurăm nimic, dar auzirăm două râsete. Unul gros ca o flegmă, pe care îl cunoșteam. Celălalt, cu totul nou pentru mine, dar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
din toate astea, era pur și simplu ucigașul tău, un mic ucigaș fără conștiință și fără remușcări, alături de care trebuia să trăiesc, acum, că tu nu mai erai lângă mine, care te omorâse ca să vină spre mine, care dăduse din coate pentru a rămâne numai el, singur înaintea mea, și din cauza căruia nu îți voi mai vedea niciodată chipul, nici nu te voi mai atinge, în timp ce el va crește mereu, îi vor crește dinți pentru a devora totul, va avea mâini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
cu ochi luminoși. Mi-a spus: „Te uiți la pești?“ Și a continuat, puțin dezamăgit: „Sunt o mulțime, dar nu-i vezi niciodată“. Sunt atâtea lucruri pe care nu le vedem niciodată. S-a așezat lângă mine, sprijinindu-se în coate și am rămas o vreme așa, în muzica făcută de broaște și de învolburările apei. El și cu mine. Începutul și sfârșitul. Și am plecat. Băiatul m-a urmat un moment, apoi a dispărut. Astăzi, totul s-a sfârșit. Timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să să râză... Da’ nu contează, e scrisă de o femeie invidioasă, dacă vrei, vezi asta. O făcătură a fostelor lui neveste. Înțelegeți, doamna Neli? Mă doare-n cot, ce pula mea! Dacă aveam un regizor bun, să vezi ce Cordelia aș fi făcut, să vezi ce cronici aveam, dacă era un regizor care să pună actorul în prim-plan, să nu meargă la clișeu, spectacolul să fie actorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
intre noaptea niște aurolaci, le dădea de mâncare și ăia se pișau pe scări, dormeau pe scări, mamiiiii, mi-e foame!!!, țipau, babele din bloc au strigat și la mine, un circ. Dar eu eram tânără și mă durea în cot. Să fie sănătoși. Am sunat la ușă, a deschis marele actor, era singur în casă, nu m-am speriat, poate chiar așteptam asta, mi-a cântat atunci, pentru prima dată, De-aș fi vântul cu miresme parfumate, m-a cucerit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]