4,174 matches
-
Amneris, care acum înțelege consecințele gestului ei, izbucnește într-o pledoarie înflăcărata în favoarea lui Radames. Este prea târziu și Radames este pedepsit să fie îngropat de viu sub templul lui Vulcan. În timp ce Radames este condus la moarte, Amneris condamnă vehement cruzimea preoților. Tabloul 2. Scenă este divizată în două niveluri: nivelul de sus prezintă templul lui Vulcan, scăldat în lumina, unde preoții și preotesele se roaga în genunchi; nivelul de jos este o bolta cu lungi arcade cufundate în întuneric, unde
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
astfel, cuceri. Cum altfel să se lase interpretat, de pildă, unul dintre cele mai cunoscute gesturi, când taie fără milă frumoasa coadă a câinelui cumpărat cu 7000 de drahme, lăsându-i muți de uimire pe atenieni? Dorință de a sfida, cruzime absurdă, un gest pervers? „Felinitate, narcisism de clasă, pasiune pentru pariuri și jocuri, prodigalitate, temperament.” Sunt doar câteva din trăsăturile acestui dandy avant la lettre, pe care le analizează cu finețe Roger Kempf 2. Li s-ar mai putea adăuga
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
-lea, În care dandy-i se vor simți ca peștii În apă. Lux, voluptate, dar nici pe departe atâta calm cât ar Întrezări peste ani poetul, din simplul motiv că acești antemergători ai dandysmului, Muscadinii, au, dincolo de aparențe, o ciudată cruzime, nici ea străină de spiritul dandy. Iată-l pe Charles Nodier, cel din Souvenirs, portraits et épisodes, amintindu-și-i: „Când detestabila politețe a viciului Îi Împrumută ferocității lustrul său, aceasta din urmă Îmi pare și mai oribilă. Trăiau pe
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
smokingul ca un crupier, vorbind peltic, Stravinski, foarte dandy, cu pantalonul său muștar, veston negru, cămașă albă cu guler albastru, botine galbene, bine ras, cu părul blond, lins, cu dinții stricați, miop, cu buzele groase”: așa Îi observă, plin de cruzime, Paul Morand. Să fii Alma Mahler și să te copleșească farmecul de netăgăduit al lui Ravel: „Era un Narcis. Tot ce făcea se lega de fizicul lui și de marea sa frumusețe. Deși era mic de statură, avea un corp
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
vulgară, ba chiar și un fapt plin de virtute, dar fără eleganță, tabla de valori după care el cere să fie judecat e alta decât cea obișnuită. Și totuși, atunci când gesturile unui asemenea bărbat trădează nu doar insensibilitate, ci chiar cruzime sadică, dandysmul Își dezvăluie fața malefică, fără nici o circumstanță atenuantă. Îi datorăm lui Jean d’Ormesson (când insistă asupra comparației dintre snob și dandy) o observație capitală, pe care simțim nevoia să o reluăm: „Snobismul este un demers integrator de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
semeni, dorința de a-i domina pe ceilalți, egolatria nemăsurată Îl fac pe dandy să producă suferință, să chinuie, dacă nu Întotdeauna niște corpuri, atunci măcar bietele suflete ale celor seduși de irezistibila sa forță. Sunt neîndurători și plini de cruzime, Însă nu torturează nici cu pasiune, impulsiv și nici metodic, funcționărește. În schimb, unii Își leagă numele de exaltarea satanică a crimei. Adevărat. Dar o fac strict verbal sau scriind, iar când decid să Își pună În aplicare gândul, singurii
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de exaltarea satanică a crimei. Adevărat. Dar o fac strict verbal sau scriind, iar când decid să Își pună În aplicare gândul, singurii asupra cărora se exercită impulsul lor ucigaș sunt ei Înșiși. Să nu uităm că, de cele mai multe ori cruzimea se Întoarce Întâi și-ntâi Împotriva lor, cu bună știință, ca o privire neagră de Meduză. Asta mărturisesc paginile lui Byron, Barbey, Baudelaire, Stendhal sau Proust. Așadar, cum? Luciferi definitiv căzuți? Sau, dimpotrivă, mesageri ai luminii divine? Spre marea noastră
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
femei drăguțe. Și totuși, iată-l pe Alcibiade punând să se taie coada câinelui favorit și pe lordul Bolingbroke aruncându-se În brațele unei vânzătoare de fructe de-a dreptul urâtă. Ce Îi determină să Își sacrifice plăcerea cu atâta cruzime voluptuoasă? Vanitatea, frivolitatea, nevoia de a uimi mereu. „Dar numele adevărat al tuturor acestora e angoasa.” Intuiția lui d’Ormesson intră În rezonanță cu explicațiile psihologilor care s-au Încumetat să pătrundă În subterana tenebroasă a unui suflet dandy. Ceea ce
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
picioarele căreia fac penitență? Așa se explică, poate, cum de cei ce se cred serioși ( În fond, cei care nu știu să surâdă) Îl judecă atât de aspru pe Brummell. După cum tot astfel s-ar explica - dincolo de spiritul de partid - cruzimile lui Chamfort Împotriva lui Richelieu. L-a atacat cu mintea sa incisivă, strălucitoare și veninoasă, cum ai străpunge cu un stilet de cristal otrăvit. Astfel, Chamfort - oricât de ateu ar fi fost - a purtat jugul ideii creștine și, vanitos el
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
care se căsătorise cu un Guise), să fi cedat regele În mod mizerabil, după ce-și dăduse consimțământul Domnișoarei? Ceea ce ar fi Însemnat că nu are cuvânt. Sau s-o fi Înșelat? Ceea ce ar fi arătat că minte cu toată cruzimea. În ambele cazuri, Ludovic al XIV-lea s-a dovedit a fi mărunt și aproape necinstit. Singura motivație pe care i-a dat-o Domnișoarei, disperată, foarte elocventă și patetică, a fost așa-zisa părere a curților Europei. Explicație josnică
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
idolatrie fizică, fără de care nu există dragoste. (A se vedea fermecătoarea poveste a panglicii roșii de la cravata lui Lauzun, când s-au revăzut În Flandra - volumul VI din Memorii). Nici chiar după ruptura nefericită nu a ajuns la capătul nemaipomenitelor cruzimi pe care Lauzun le Înfigea, precum cuiele, În sufletul acela, fermecat de el. Într-o bună zi, zvonindu-se că prințesa se căsătorește cu ducele de York, a venit la ea și i-a spus: „Dacă vreți să vă căsătoriți
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
o atmosferă occidentală, cu aluzii livrești și mondene, se leagă de cele mai subtile aspecte ale decadentismului european. Prin accentul pur existențial aplicat sferei esteticului, „decadentul” trăiește nemijlocit expresia artistică râvnită. Spre aceeași concluzie converge și panegiricul de o rafinată cruzime al lordului Henry pentru Dorian Gray: „Viața a fost modalitatea ta de exprimare artistică”. Iar Barbey d’Aurevilly, definindu-l pe Brummell, spune că acesta, În felul său, a fost un „mare artist”, că „plăcea prin persoana sa așa cum plac
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
felul lui, e un moralist, presărându-și însemnările cu „învățături”, așa cum face, pentru fiul său, în Cuvânt pentru fiul Toma. Cutremurat de atâta necredință câtă dospește în juru-i, el vede în orice cataclism sau dezastru semne ale mâniei cerești. Violență, cruzime, jafuri, omoruri îngrozitoare, războaie peste războaie, secetă și foamete, incendii și revărsări de ape, cutremure, epidemii, stele cu coadă și alte grozăvii alcătuiesc, sub pana lui, un tablou sumbru, apocaliptic. Cronicarul e un terifiat, cu nervii mereu încordați, suspicios, neliniștit
DOBRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286799_a_288128]
-
încercat să-l rezolve prin forță: în februarie 1277, sașii pătrund în Alba Iulia, atacă catedrala episcopiei pe care o devastează, ucid clerici și laici, apoi atacă și alte biserici. Înalții prelați catolici ai regatului reacționează și denunță "furia și cruzimea neamului săsesc"-evenimentele se petreceau sub minoratul regelui Ladislau. Conflictul violent a reizbucnit, în 1307-1308, când sașii au sprijinit pe Otto de Bavaria, instalat pe tronul Ungariei: în februarie 1308, sașii au atacat din nou catedrala din Alba Iulia, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numărul războinicilor mongoli putea să crească pentru atingerea unor obiective strategice. Războaiele neîntrerupte purtate în Extremul Orient și în Asia Centrală au asigurat armatelor mongole o experiență de luptă apreciabilă, încât ele păreau de neînvins. În timpul campaniilor lor, mongolii dovedeau o cruzime excesivă, ei au măcelărit fără milă pe cei ce le stăteau împotrivă, luau în robie comunitățile supuse, jefuiau și distrugeau bunuri, clădiri ș.a. Numai treptat, mongolii au înțeles că o stăpânire chibzuită a teritoriilor cucerite era de natură să le
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar n-au rezistat forței de șoc a mongolilor. De-aici brutalitatea extremă cu care cuceritorii i-au tratat pe învinși: un foarte mare număr de cumani au fost exterminați (un adevărat măcel), după cronicarul Giovanni da Pian del Carpini. Cruzimea extremă a mongolilor a provocat un adevărat exod din Stepa Cumanilor (Deșt-i Kâpciak), o parte a turanicilor care nu au acceptat să se supună s-au refugiat spre Caucaz, sudul Dunării și Ungaria. Grupul cel mai numeros de cumani
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de mongoli, au fost învestiți cu atribuții administrative, judecătorești și fiscale (Rogerius, Carmen miserabile, p. 35, 49-50, 74, 89-90). Identitatea acestora a provocat dezbateri în istoriografia românească, unii istorici afirmau că acești canesi ar fi dregători (cnezi) ai românilor, dar cruzimea lor (măcelărirea locuitorilor unor sate) dovedește că ei erau mai curând reprezentanții în teritoriu ai stăpânirii mongole. Regele Bela IV, care și-a stabilit temporar reședința (curtea) la Zagreb, în Croația, scria papei, la 18 mai 1241, despre "întâmplările jalnice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au trecut la întoarcere, în 1242, prin Transilvania și o serie de așezări au fost complet distruse. Rogerius descrie în cronica sa starea jalnică a orașului Alba Iulia și evocă imaginea cadavrelor și a ruinelor într-un oraș devastat cu cruzime (Rogerius, op. cit., p. 55-56, 94-96). Retragerea mongolă din Europa centrală, în primăvara lui 1242, are cauze complexe: nu doar moartea marelui han, neînțelegerile dintre căpetenii mongole, dar și faptul că forțele lor se aflau de șase ani într-o campanie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sol creștin la curtea Hoardei de Aur a întâlnit, pe drumul spre Marea Caspică, români prin acele părți, cu daruri pentru han, precum și un cuman care vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de Milcov. După marea năvălire, cu distrugerile și cruzimile ei, populația se-ntorcea la vetrele ei, sub noua stăpânire, plătind dijme și ducându-și viața mai departe. Dominația lor în părțile noastre avea să dăinuie până la întemeierea statelor medievale. Conviețuind cu românii mai bine de un secol, tătarii au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dă niciodată greș, și comedia place, e savuroasă. Impresia generală pe care o ai, citind la rând aceste portrete computerizate, este că lumea lui Creangă este extraordinar de bogată și că un număr de teme se repetă în scrierile sale: cruzimea, de pildă, sau frica, ideea de nenoroc, ideea de singurătate, de distrugere și autodistrugere, tema dușmanului etc. Creangă însuși, crede C., este un om fără noroc în viața de toate zilele, destinul său e tragic și veselia lui se ridică
CRISTEA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
asupra căreia exercită puteri demiurgice. Dar în sens invers, demonic. Își creează stări de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic, această opțiune se exprimă în cruzimea relatării. Sunt descrise minuțios un cadavru uman și un altul canin; e pusă în scenă o încăierare cu un șchiop, căruia i se mușcă, demențial, o bucată fierbinte din piciorul tăiat. Apar metamorfozări lugubre, precum transformarea unei femei în cal
COJOCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
genere cu procedări prin care sunt introduse echivocul, enigma, confuzia, misterul. Intimidat până la traumatizare de mediul înconjurător, în care se implică totuși erotic, insul își inventează la întâmplare o lume interioară, în care poate da curs nestăvilit unei vocații a cruzimii și perversității, poate autoatribuită arbitrar, poate reală. Comportamentele fictive sunt ale unui sadomasochist, dar nu e clar care le este motivul: compensația imaginativă a inaptitudinii pentru viața adevărată sau o propensiune autentică congenitală spre crimă. Hățișurile de stări sufletești se
COJOCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
Atmosfera, încă de la primele replici, se anunță apăsătoare, sumbră și ea devine într-adevăr insuportabilă, prevestind un sfârșit funest. Anca, soția cârciumarului Dragomir, e o femeie ale cărei trăiri s-au concentrat într-un unic, obsesiv sentiment. Fanatică, de o cruzime rece, nu-și dorește altceva decât să se răzbune pe acela care i-a ucis iubitul. Pentru a afla tot adevărul, ființa aceasta de o tenacitate neomenească a putut conviețui vreme de aproape zece ani cu un bărbat pe care
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
este realmente dramatică. După zece ore de anchetă, tânărului intelectual i se pun în față alternativele: să intre în pușcărie (și să dispară) sau să colaboreze cu Securitatea. Acceptă, la capătul puterilor, a doua soluție. C. se prezintă, cu o cruzime de analist modern, ca un laș. Un laș care are tăria să-și judece sever faptele și să le transpună în planul conștiinței morale. Volumul Amintirile unui laș este o jupuire de sine, pe viu. SCRIERI: Amintirile unui laș, București
CORBEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286411_a_287740]
-
ales în Biroul de conducere al Uniunii Scriitorilor. C. scrie versuri de la șaisprezece ani, unele patriotice. Se impune cu volumul Sânge de țăran (1936), prefațat de Demostene Botez, care observă că poetul „prezintă ceva nou: viața de țăran cu toată cruzimea ei primitivă. Nimic factice.” Se încadra bine în programul poporanist de demistificare a țăranului văzut romantic sau sămănătorist. De aceea și stilul versurilor din primele volume e intenționat „inestetic”, „urât”, cuvintele „sunt aspre, zgrunțuroase, arhitectura este bățoasă și sfidătoare”, cum
CORBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286408_a_287737]