8,691 matches
-
bizantină, dependentă, până în 1020, de patriarhia de Constantinopol și a jucat un rol important în organizarea bisericească din teritoriile cucerite de Bizanț. Cetățile de pe limesul danubian aveau, la rândul lor, biserici și erau probabil reședințe episcopale, în secolele X-XI. După cucerirea Bulgariei, împăratul Vasile II organizează arhiepiscopia de Ohrida, în anii 1019-1020, în partea apuseană, în timp ce Dristra devine o simplă episcopie, dependentă de centrul bisericesc și cultural din Macedonia. Arhiepiscopia de Ohrida avea jurisdicție asupra întregului teritoriu bulgar cucerit, inclusiv Dobrogea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numele unui preot pe un manuscris din secolul al XI-lea (păstrat în biblioteca bisericii Sf. Climent din Ohrida): "Ioan, preotul preasfintei episcopii a vlahilor". Despre episcopia vlahilor nu se mai știe apoi nimic până în 1335. În acest an, după cucerirea orașului Prilep, țarul Serbiei, Ștefan Dușan, donează mânăstirii Treskavac din Prilep biserica Sf. Nicolae din Levin (Bitolia), "pe care a vândut-o episcopul vlah". Deducem că episcopul își avea reședința în Prilep sau Levin. Vlahii din statul sârbesc au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Rila. În urma împotrivirii Constantinopolului, noul țar Ioniță s-a adresat Romei, papei Inocențiu III, care a recunoscut pe Ioniță drept rege și pe arhiepiscopul Vasile ca "primat" al Bisericii bulgare, egal în rang cu patriarhul de Constantinopol. Însă după cucerirea orașului de cruciați, în 1204, Asăneștii au ajuns la o înțelegere cu bizantinii, care au pus bazele Imperiului de la Niceea (1204-1261). După împăcarea politică a urmat și cea bisericească, biserica bulgară intră sub ascultarea patriarhiei de la Niceea, iar titularul ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a încetat activitatea. În locul acesteia a rămas, după 1393, o simplă mitropolie așezată sub jurisdicția patriarhiei de Constantinopol.31 Viața bisericească în Transilvania și Banat Am arătat mai sus (cap. VI), cum a avut loc instalarea ungurilor în Panonia, apoi cucerirea primelor formațiuni politice românești din Transilvania și începuturile creștinării lor. În timpul regelui Ștefan cel Sfânt (997-1038), conform tradiției, în Ungaria, au fost înființate două arhiepiscopii, una la Esztergom (Strigonium) și alta la Kalocsa, opt episcopii și cinci abații, punându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slujbelor la "curtea"voievodală. Astfel, o primă episcopie a putut exista la Dăbâca, reședința voievodului Gelou, unde s-au descoperit fundațiile mai multor biserici, cea mai veche fiind din piatră (biserică voievodală), datând, probabil, din secolul al IX-lea, înainte de cucerirea maghiară. S-au aflat aici urme de locuire pe o suprafață întinsă, morminte, ceramică smălțuită, monede și o cruce din bronz, toate de factură bizantină, ceea ce denotă legăturile politice, economice și bisericești ale românilor cu Bizanțul. Toate aceste elemente pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Vasile II, Vidinul era stăpânit de bizantini din 1004. Mai târziu, în Morisena, transformat în Cianadina (de-aici Cenad), se înființează o episcopie catolică, fiind chemat călugărul venețian Gerard și aduși 12 călugări de rit latin. Este posibil ca înainte de cucerirea ungurească, Morisena să fi fost centru episcopal ortodox. Episcopia de Dibiscos După reorganizarea Arhiepiscopiei de Ohrida, în anii 1019-1020, imediat după cucerirea Bulgariei apusene, este menționată și episcopia de Branitza (Branicevo-Serbia) cu șase "castre (cetăți) episcopale", unul dintre ele fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcopie catolică, fiind chemat călugărul venețian Gerard și aduși 12 călugări de rit latin. Este posibil ca înainte de cucerirea ungurească, Morisena să fi fost centru episcopal ortodox. Episcopia de Dibiscos După reorganizarea Arhiepiscopiei de Ohrida, în anii 1019-1020, imediat după cucerirea Bulgariei apusene, este menționată și episcopia de Branitza (Branicevo-Serbia) cu șase "castre (cetăți) episcopale", unul dintre ele fiind Dibiscos. Acesta, cf. bizantinologului ungar M. Gyoni, ar fi transcrierea bizantină a formei Tibisco, adică așezarea romană Tibiscum (Jupa-Caransebeș). Cetatea sau castrul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
castrul Dibiscos, menționată în 1019-1020, ar fi, de fapt, cetatea Timișoarei, în secolul al XIII-lea, ea apare sub denumirea de "castrul Timiș". Prin urmare, la începutul secolului al XI-lea, exista o episcopie ortodoxă românească în Banat, care în urma cuceririi maghiare și-a încetat existența. Dar sunt și alte aspecte ale vieții bisericești, din această perioadă, demne de menționat. Astfel, în 1204, regele Emeric al Ungariei scria papei Inocențiu III (1198-1216) că unele biserici (mânăstiri) ale "călugărilor greci", deci ortodocși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceasta este perfect adecvată Dobrogei, mărginită pe trei laturi de Dunăre (Istru) și Mare.7 După victorie, o parte însemnată a spațiului dintre Haemus și Dunăre a fost anexată themei Thracia sau celei de Ioannopolis, noua denumire a Preslavului. Prin cucerirea Bulgariei nord-estice a fost înlăturat amestecul Rusiei kievene la Dunăre, dar statul bulgar a supraviețuit în partea sa apuseană (Macedomia). Aici acționau așa-numiții "comitopoli", David, Aron, Moise și Samuel, unul din ei a pierit, fiind ucis la "Stejarii frumoși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a avut drept consecință nașterea așezărilor urbane medievale, apărute din vechile așezări daco-romane, ca Alba Iulia, Cluj, Turda, Dinogetia, Isaccea. Alte orașe se constituie, în secolele X-XI, în urma revenirii Imperiului în zonă, în Dobrogea și pe linia Dunării, și prin cucerirea arpadiană a Transilvaniei, în secolele XI-XII. În aceste "urbs" medievale pulsa o vie activitate economică, meșteșugurile și negoțul înfloreau. În ceea ce privește dezvoltarea meșteșugurilor, la Păcuiul lui Soare și Dinogetia-Garvăn existau ateliere de fierărie, olărie, prelucrarea lemnulu, a osului, iar la Capidava
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apoi, în 1368, se deschidea calea comercială prin valea Dâmboviței și pasul Bran și drumul important de pe valea Oltului. La est de Carpați, în Moldova, drumul Liovului spre Cetatea Albă se deschidea spre mijlocul secolului al XIV-lea (1343), după cucerirea cnezatului Halici de regatul polon. Însă înainte de aceasta, negustorii din Bistrița, în special sași, trecuseră munții la est de Carpați, pe văile Sucevei, Bistriței și Siretului, și au înaintat spre Chilia și Cetatea Albă, până la Dunăre și Marea Neagră. În urma deschiderii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din interior, transformându-se în oraș pe baza dezvoltării meșteșugurilor și dobândirii, ulterioare, a privilegiului domnesc. Pe baza datelor istorice putem deduce originea vieții orășenești în țările române: în Transilvania, orașele erau așezate pe pământul regesc ("crăiesc"), în virtutea dreptului de cucerire; în Țara Românească și Moldova, înainte de întemeierea statului, în acele mici târguri de văi, s-au așezat negustori și meseriași veniți din satele înconjurătoare sau de peste Carpați, punându-se sub ocrotirea unei curți voievodale. Ei se bucurau de privilegii, nescrise
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În acest an, împăratul Vasile II numește pe Niculiță, stăpân feudal local al themei vlahilor din Ellada, provincie ce cuprindea Grecia de nord, cu Thesalia și Pindul, iar în sânul themei lor, vlahii aveau autonomie fiscală și militară. După 1018 (cucerirea Bulgariei), autonomiile vlahilor se amplifică: în secolul al XI-lea, apare cea dintâi episcopie românească în Thesalia, când este menționat "Ioan, preotul sfintei episcopii a vlahilor". Pentru a obține autonomie completă, vlahii din Larissa și celnicii din munți au declanșat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dus la o neașteptată apropiere între Imperiul latin și cel de la Niceea. Armistițiul încheiat între împăratul latin, Henric de Flandra, fratele lui Balduin, și împăratul bizantin, Theodor Lascaris, i-a permis lui Henric să-și concentreze forțele pentru a împiedica cucerirea Constantinopolului de către Ioniță. În 1207, pe neașteptate, Kaloian, aflat la asediul Thessalonicului în luptă cu latinii, a fost ucis de un cuman din oastea sa, dar el lăsa urmașilor săi un stat puternic, o putere în sudul Dunării, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
știut să se folosească de el pentru a lega recunoașterea papei de tradiția militară și politică a primului țarat bulgar, pentru a-și justifica acțiunile întreprinse dar și planurile viitoare. Însă după constituirea Imperiului Latin de Răsărit, în 1204, prin cucerirea Constantinopolului, interesul papalității pentru statul Asăneștilor s-a micșorat. Dar noul țarat condus de Kaloian era acum destul de puternic pentru a se opune presiunilor politice și militare ale regatului apostolic ungar și ale Imperiului de Constantinopol. În vremea domniei lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cruciade împotriva lui și, la îndemnul său, regele Ungariei Bela IV se pregătea să organizeze o expediție împotriva lui Ioan Asan, în 1238, dar năvălirea tătarilor a pus capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a strâns relațiile cu cumanii și românii din nordul Dunării și a încercat să încorporeze statului său
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
însă condiția ca episcopatul catolic instalat în Țara Severinului să se afle sub ascultare regală. Dar invazia mongolă din 1241-1242 (vezi cap. X) a năruit aceste planuri. Ulterior, după năvălire, pentru a învinge criza, adică starea gravă a regatului în urma cuceririi mongole, regele Ungariei, Bela IV, precum tatăl său Andrei II, în 1211, a apelat la călugării-ostași, ospitalierii Sf. Ioan din Ierusalim, ordin cavaleresc francez, cavalerii ioaniți ! Ioaniții erau prezenți de mai multă vreme în Europa și chiar în regatul Ungariei-ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Banat, în nordul Bihorului, în Sălaj, în ținuturile vestice, un număr de peste 20 de "țări" românești și-au păstrat, în secolele XI-XIII, forma de organizare social-politică proprie. Cea mai mare parte a acestora și-au continuat existența și după cucerirea maghiară. Atestarea în izvoarele scrise a "țărilor" românești din Transilvania nu menționa și caracterul etnic al locuitorilor lor, dar acesta poate fi dedus: în 1211, Țara Bârsei, în 1222, Țara Făgărașului "țara românilor" (terra Blachorum), în 1224, "Pădurea românilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
XII-XIV. La colonizarea germană din estul Europei au participat toate păturile sociale, cu intensitate diferită, de la un secol la altul, de la o țară la alta, cu scopuri și interese diverse. O serie de cauze proprii țărilor din Răsărit au înlesnit cucerirea germană sau au favorizat colonizările pașnice. Boemia și Ungaria au respins atacurile germane, dar teritoriile slave dintre Elba și Oder, mai slabe, au fost cucerite în secolul al XII-lea, iar în secolul al XIII-lea, Ordinul teutonic a cucerit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Marea Aral până la Dunărea de Jos, dar acesta era lipsit de unitate politică; au fost identificate 5, 6 sau 8 grupuri cumane, unul din ele fiind și cel stabilit în stepele din nord-vestul Mării Negre și nordul Dunării de Jos. După cucerirea mongolă (1223-1241), izvoarele rusești vorbesc de 11 triburi cumane care înglobaseră și alte neamuri turce. Spre mijlocul secolului al XII-lea, reîncep invaziile cumane în sudul Dunării, teritoriul Imperiului fiind atacat din nou-de pildă, în 1148, ca răspuns la atacul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din 1206 marchează constituirea statului feudal mongol (Hamag Mongol Ulus), adică a statului unificat al neamului mongol, act prin care Temugin, ajuns conducător suprem, a luat numele (titlul) de Gingis-han. Constituirea Imperiului mongol nu a fost urmarea unui șir de cuceriri întâmplătoare, ci a unui program și a unei viziuni precise. Mongolii, aspiranți la Imperiul universal, au dezvoltat o temă elaborată de alți dominatori ai stepei, turci sau turanici, tributari la rândul lor ideologiei civilizațiilor sedentare, chineză și iraniană, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
albastru". Orice refuz de a accepta supunerea față de statul (ulusul) mongol era considerat un act de rebeliune împotriva divinității însăși și a monarhiei universale instaurate prin voința ei. Ideea de imperiu universal de expresie mongolă a inspirat și programul de cuceriri, cu adevărat universal, făurit de Gingis-han și urmărit cu temeritate de el și urmașii săi imediați: Ogodai, Guyuk, Mongke și Kubilai.12 Cucerirea mongolă s-a desfășurat atât în direcția popoarelor din stepă și din taiga (siberiană), cât și în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
universale instaurate prin voința ei. Ideea de imperiu universal de expresie mongolă a inspirat și programul de cuceriri, cu adevărat universal, făurit de Gingis-han și urmărit cu temeritate de el și urmașii săi imediați: Ogodai, Guyuk, Mongke și Kubilai.12 Cucerirea mongolă s-a desfășurat atât în direcția popoarelor din stepă și din taiga (siberiană), cât și în cea a civilizațiilor sedentare ale epocii: chineză, arabă (islamică) și creștină (europeană). Este vorba despre un șir de campanii militare, minuțios pregătite și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a civilizațiilor sedentare ale epocii: chineză, arabă (islamică) și creștină (europeană). Este vorba despre un șir de campanii militare, minuțios pregătite și fulgerător executate, ceea ce a dat consistență visului imperial al triburilor mongole unite și al fondatorului lor, Gingis-han. Instrumentul cuceririi uzitat de noul stat (ulus) a fost armata mongolă, care și-a desăvârșit organizarea și înarmarea, după kuriltai-ul din 1206, data întemeierii statului mongol. Factorii ce au asigurat succesele militare uluitoare ale oștilor mongole au fost: extrema mobilitate, capacitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mongolii au înțeles că o stăpânire chibzuită a teritoriilor cucerite era de natură să le aducă beneficii durabile în raport cu spolierea nemiloasă, sălbatică, de la început.13 După dobândirea hegemoniei asupra stepelor de la sud de lacul Baikal, marele han a întreprins primele cuceriri de amploare asupra popoarelor învecinate. Conflictele cu triburile turcice situate la nord și apus de ținuturile mongole au pus în evidență virtuțile războinice ale mongolilor. Concret, încă din 1207, Gingis-han a început supunerea populațiilor de vânători din regiunea pădurilor nordice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]