1,631 matches
-
Încercam să le salvez cu un cuvânt amabil, cu o privire și un surâs din ungherul cel mai Întunecos al salonului unde ascultam, cu false și sleite zâmbete de parti cipare, sporovăielile și glumele nesărate ale bărbaților atenți numai cu cucoanele frumușele, tinerele și prea mulțumite de ele. Am descoperit În aceste suflete exilate, deportate prin ținuturile pustii și reci de orice afecțiune ale celibatului sau ale văduviei Îndelungate, depozite de feminitate stratificate cu anii, zăcute și uitate ca boabele de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ajun de Crăciun, privind amân doi la vitrinele cu păpuși și jucării, cu care i-am Încărcat brațele lungi și i-am veselit ochii de peruzea. „Păpușă de vitrină“ ea În săși, cum Îi spuneau, crezând că mi-o bârfesc, cucoanele mele austere sau neglijate. Curând, am Însoțit-o ca un dulău credincios prin restaurantele cu lume aleasă sau prin cârciumile suculente și discrete; sau stând amândoi alăturea În DKW-ul decapotabil, cu părul ei și al meu fluturând pe drumuri
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și timorată, de a se rezema cât de cât pe umerii unui bărbat, nenorocit sau ticălos de bărbat, Într-o legătură care depășește sfertul lor de ceas profesional, de zi și de noapte, destinat tuturor bărbaților. Auzeam mai demult pe cucoanele noastre de la Iași sporovăind Între ele: „Să ai acolo un lemn și să-i zici: Ăsta-i bărbatul meu! Parcă te simți altfel.“ [...] Am fost și eu un „tătic“ al femeilor mele, cărora o viață Întreagă le-am ținut picioarele
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pru băluia la pat pe o biată fată fugită de rușine sau de foame din cine știe ce fund de provincie și picată de curând, „tr ufanda“ sau „prospătură“, pe pavajul Bucureștilor și de acolo În bordel. O lăudabilă inițiativă a unor cucoane cu dispozițiuni largi sufletești, filantropice, instalase, mai acum zece-cincisprezece ani, În Gara de Nord un post de observație discretă a fetelor sin gu ratice care coboară din tren și privesc Încoace și Încolo, neștiind Încotro s-o apuce. Sunt la o răscruce
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și tămăduit pentru multă vreme În ardorile lui erotice. Coana Eliza, nevasta cofetarului Busuioc, era o aspidă, Înțe pată și furioasă pe mine că nu-i zic „sărut mâna“ ca ceilalți băieți, nepoții ei. Fiindcă, mai Înainte de a o ști cucoană, auzisem că fusese și ea clienta odăilor, cu ora sau cu randevuul, a actualului ei soț, care, văzând cât sunt de zadarnice toate silințele moașe lor și ale babelor de a reda matricii prea mult uzate a fostei sale cliente
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
numai la bătrânețe, vârstă care n-a fost niciodată cea a sincerității la femei; În acele biserici slujite de preoți cu gravitate elegantă și frumoase voci baritonale, mo dulate cu intenții armonioase de efect profan; În acele biserici larg deschise cucoanelor noastre arțăgoase și necuviincioase cu tine până la vârsta când nu le mai stă bine să-ți poarte pică pentru simplul motiv că ți-ai exercitat frumoasele tale virilități cu inteligență și oarecare eclectism. Nu am avut norocul să surprind pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
indicând o stradă și apoi un număr de care auzisem ceva la ospățul ministerial din ajun, de la Café de Paris. Îmi iau inima-n dinți și intru pe un gang, urc o scară elegantă până la entresol, unde mă Întâmpină o cucoană În rochie lungă și neagră și cu aere grave de directoare a celui mai select pension de domnișoare din cea mai aleasă societate burgheză. — Qu’y a-t-il pour votre service, monsieur? mi se adresă, abia zâmbind extrem de comercial la mine
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pășind repede după mine la intrarea din gang, cu intenția, desigur, ca să privească la mine in momento concubitus printr-o gaură și cu un ochean măritor, care m-ar fi apropiat cu fesele mele drept lângă nasul lui. Mă poftește cucoana Într-o cameră cu pardoseala și tavanul din sticle multicolore, care s-au luminat brusc În cinstea mea, intonându-mi-se totdeodată, printr-o mecanică muzicală, un imn de bun sosit, ceva-ceva cum ar fi marșul nupțial din Lohengrin. Să
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cât mai aproape, adică, de tehnica carului cu boi, ca să mă pătrundă până la oase sfânta oboseală a drumurilor și ca să-i poată da de rost, cu mine Împreună, fierarul sau „mehanicul“ satului. Automobilul este degradat definitiv de domnii și de cucoanele comode, care poposesc din oraș În oraș, din cofetărie În cofe tărie, ca și când abia au ieșit din casă ca să-și desmorțească lenea și ca să mai vadă lume. Efortul fizic, pulberea drumurilor și arșița soarelui trebuie prevăzute ca un minimum necesar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a lui Mihail Sorbul (10 noiembrie 1913); dis cută atitudinea pe care o au „francezii și soarta Basa ra biei“ (15-22 noiembrie 1915) etc. Ironia lui, atunci când respinge un text, este necruțătoare și caracteristică: „Foaie verde apă rece / Peste pod cucoane trece“ (12 ianuarie 1914). Constantin Beldie are rubrici permanente: Memento - Revista revistelor; din septembrie 1915 semnează „Săptămâna tiparului“ cu două teme: „Cărți & cărticele“ și „Reviste & foi zilnice“. În nr. 24 din 15-22 februarie 1915 Îi semnalează pe Tudor Arghezi și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
proprietar s-a gândit s-o inaugureze printr-o mare petrecere. A organizat-o vara și a invitat la recepție toate monde nitățile Bucureștilor. Vroia să legalizeze, să aducă la cunoș tința tuturor, legătura sa amoroasă cu Lisette Verea. Veniseră cucoane frumoase, boieroaice, ziariști, literați, multă lume bună. M-a invitat și pe mine. La un moment dat, ședeam Într-un grup de doamne și, alături de noi, Lisette Verea sta tolănită Într-un fotoliu. O frumusețe autentică, Îmbrăcată Într-o rochie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
îl întrebau de ce nu se făcuse pianist, ca să cânte Chopin, sau violonist, ca să cânte Paganini. Impresarul, care-l plimba de la o orchestră la alta prin Italia, avea mari probleme cu dirijorii. Publicul n-avea ochi decât pentru Nini, iar unele cucoane mai bogate se obrăzniceau și-l invitau să cineze intim cu ele. Pentru un contrabasist atât de frumos, Nini era exagerat de sfios. Sau poate că era prost, fiindcă nu înțelegea ce vroiau femeile bogate de la el. Se îndopa, spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mai dormea pe cartoane și ziare, ci pe o canapea, situația a părut curând acceptabilă. Îi surprindea, dar numai pe turiști și pe cei care nu aveau drum prin centrul orașului, obiceiul ei ciudat de a cere cincizeci de EURO. „Cucoană - i-a zis nevesti-sii domnul Bouleanu, privind de aproape la canapeaua babei -, să știi c-o să-i dau cincizeci de EURO. Și-i dau și dormeza noastră, aia scâlcită de pe hol, dacă-mi cedează canapeaua.“ Baba a luat banii, seara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
săptămâni după aceea, am semăna, perfect cu Papa Benedict. Mi-au spus-o mai mulți. Apoi, n-a mai sesizat nimeni asemănarea. Sau poate că s-a terminat. Se întâmplă și așa. Cândva, am semănat cinci minute cu Nixon. O cucoană a exclamat: „Vai, ce cap nasol de Nixon ai!“, pentru ca imediat să se enerveze: „Ce-i cu tine, ce-i cu fața ta? S-a modificat!“. Mi-am dorit mult să semăn cu Alain Delon și cred că odată - țin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
decât corul, iar orchestra doar când intrau tobele. Soliștii se mișcau ca niște gândaci și, dacă n-aș fi avut impertinența să cobor la pauză în holul central și să mă vântur, cu trufia frustratului, printre rochiile de seară ale cucoanelor și fracurile de dinainte de război ale unor domni în etate, probabil că prima mea întâlnire cu opera ar fi fost și ultima. Un bărbat între două vârste, a cărui înfățișare mai mult decât îngrijită impunea respect și unui îndărătnic din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
scuzat politicos, ca niște oameni care știu că lumea e plină de țicniți, pe care nu-i bine să-i întărâți. Nimeni din parc nu avea pix. I-am luat la rând pe toți, moși și babe, tineri și tinere, cucoane între două vârste și șahiști care jucau table, și m-am ales cu aceeași privire contrariată. Dacă le ceream contul din bancă sau cheile de la mașină, n-ar fi fost mai surprinși. Cu un pix poți să scoți ochii la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
era mai ridicol decât o sinucidere ratată... (Vezi cazul Negoițescu.) și acum, ca în piesa mea cea neterminată și proastă, intră în scenă Neprevăzutul - mâna Domnului. La vreo săptămână după aceea, a sunat la ușa din Puțul de Piatră o cucoană care a cerut să-i vorbească doamnei Rădulescu. — Ne cunoaștem numai din vedere, doamnă. Sunt vecina dumneavoastră de vizavi. Cucoana avea un frate preot, parohul bisericii din comuna Jilava. Cu câteva zile înainte fuseseră aduse pentru îngropare câteva sicrie de la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
intră în scenă Neprevăzutul - mâna Domnului. La vreo săptămână după aceea, a sunat la ușa din Puțul de Piatră o cucoană care a cerut să-i vorbească doamnei Rădulescu. — Ne cunoaștem numai din vedere, doamnă. Sunt vecina dumneavoastră de vizavi. Cucoana avea un frate preot, parohul bisericii din comuna Jilava. Cu câteva zile înainte fuseseră aduse pentru îngropare câteva sicrie de la spitalul închisorii Văcărești, căci toți cei morți în detenție la București erau îngropați acolo, într-un lot special din cimitirul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
-i convingerile lui cu privire la viața de dincolo de moarte, convorbiri ce erau un balsam pentru sufletul bietei mame îndurerate... și tot cu același scop, am vizitat-o odată împreună cu Ariadna Luscalov, o prietenă și totodată o „coreligionară“ a Tatei. Era o cucoană aparent foarte oarecare, dar indiscutabil dotată cu deosebite calități mediumistice. și ea îi vorbi Alicei despre toate câte i se întâmplă sufletului omenesc după moarte și, ca un argument la cele spuse, doamna Rădulescu îi arătă becul miraculos cu monograma
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ar putea induce în rândul mimozelor pudice o reacție de strangulare a fluxului de oxigenare, finalizată cu decesul prematur al acestor creaturi hipersensibile, lipsite de apărare în fața gesturilor obscene și al unui lexic buruienos. În ceea ce ne privește, amintim acestor cucoane simandicoase de ambele genuri zicerea strămoșilor noștri, care-și aveau habitatul pe un pământ sub formă de cizmă, precum că: "Naturalia non sunt turpia." care în graiul nostru daco-latin sună cam așa: Lucrurile naturale nu sunt rușinoase." Deci, lăsați la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
alături de mama lor. Ce-i, Vasilică? Ce se întâmplă? Cine sunteți și ce vreți de la soțul meu? Lăsați-l în pace! Unul dintre ei, rânjind într-un mod animalic, i-a răspuns pe un ton grosolan, brutal și amenințător: Taci, cucoană, și nu mai lătra; că vă vine rândul și vouă cât de curând! Ai răbdare! Așa că ține-ți pliscul odată! Noi, copiii, stând în capul oaselor, priveam absolut încremeniți la ceea ce se întâmpla. Nu scoteam nicio vorbă, eram paralizați. Mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Eroilor, gata să-mi rup gâtul, intru în sensul giratoriu fără să mă asigur, iar o Dacie aproape dă peste mine. Frânează brusc, roțile scrâșnesc pe asfalt, șoferul deschide portiera, iese turbat din mașină și începe să urle ești chioară cucoană vrei să mă nenorocești în aia mă-tii. Stau încremenită, cu creierii goliți, orbită de faruri, cu lentilele aburite, fără să pot spune nimic. După ce se uită bine la mine, bărbatul mai vrea să strige ceva, dar închide și deschide
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pagina smulsă din Ogoniok-ul la care e abonată mama, pe care stă supărat și mișto, într-o geacă de piele neagră și cu părul în ochi, Aleksandr Serov. Am uns cu pelicanol foaia pe dos, peste modelele de rochii pentru cucoanele sovietice și am lipit-o exact acolo de unde mi-au zburat Monchichii. Apoi mi-am triat liniștită comoara: bermudele de tercot nu merg iarna și oricum au o culoare absurdă, de un bej căcăniu; fusta de catifea reiată pe care
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
care cunoștea o tipă care la rândul ei știa un tip... și așa am ajuns să fac a doua vizită la ginecolog. De data asta, era o zi de primăvară, cu vânt aspru. Am intrat într-un spital împreună cu o cucoană pe care n-o cunoșteam, dar care s-a dat drept mătușa mea. Lasă, că te tratează altfel, dacă îi spun că mi-ești nepoată, o să vezi că e mai bine. Ea îl știa pe doctor. L-a sunat de la
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
în pumnii strînși, simțind cu fiecare lacrimă ce-mi picură la picioare, între pantofi, cum mă liniștesc. De ce?!... De ce oare am fost atît de laș și am suportat comportarea lipsită de orice respect, măcar pentru propria-i funcție, a acestei cucoane?! Cu ce se crede ea superioară mie, cînd pînă la vîrsta asta nu a fost în stare măcar o inovație să facă?!... E ingineră-șefă, ei și?! Ce probleme deosebite a rezolvat?! Ce schimbare, în bine, a lucrurilor s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]