1,962 matches
-
loc de scăpare, căuta un par, căuta o piatră; își purta trupul scund cu mișcări iuți; ochii lui verzi se deschideau mari, îngroziți, pe fața albă ca varul, pe care lucea o pânză de sudoare. Striga mereu: —Săriți!... Și glasu-i deștepta tăcerile. În car, românul celălalt se zvârcolea și gemea sub frământările țiganilor. Băieșu simți a doua arsură de cuțit. De pe brațul stâng, în lungul degetelor, curgea sânge fierbinte. Tălharii se încordau, veneau plecați pe furiș spre el, căutau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre el, o ridică în stânga; dară înainte de a o repezi, țiganii se traseră sprinteni îndărăt. Însă iar se năpustiră, cu umărul stâng înainte, cu un braț în apărare, cu dreapta încovoiată pe dedesubt, ținând fierurile lucii. Dar strigătele de groază deșteptaseră undeva, într-o cotitură a văii, în fânețe, în locuri nevăzute, pe câțiva oameni. Aproape, deasupra vălcelei și deasupra fântânii, țărani cu coasele, fără pălării, fără brâie, cu cămășile fâlfâind, așa cum îi apucase vremea, se arătară. Veneau opt; unul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acestea, muri. Fața-i rămase neclintită, în umbra plină de mâhnire a frunzișului de răchită. Băieșu îl privi un răstimp, apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea ca un vârtej din porumbiște. Sfărâmând strujenii, gâfâind, plini de sudoare, cu cuțitele în mână, cu ochii crunți, cei patru țigani deodată izbucniră din desiș, strânși alături, încolțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă priveau ciudat acuma. Dintrodată aveau înțelesuri și dorinți; parcă ardeau plini de altă viață. Nu, nu era o deșteptare a simțurilor mele, asta o pot spune cu credință; nu vedeam ceea ce nu era; într-însa, în ochii ei, se deșteptase ceva, care mă tulbura, mă cucerea. Iar n-am băgat de samă când s-a strecurat afară. Am rămas singur. M-am întins pe pat cu fața în sus. Și dintrodată am văzut-o, mi-am înfățișat-o în gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de demult, 1908 Fiorul a apărut prima dată în Viața românească, nr. 10 din octombrie 1907. Profira Sadoveanu notează că o anume Polixenia, „femeie simplă“, ar fi fost modelul real. Codrultc "Codrul" Eu știu de la bunicul Manole multe istorii vechi. Deștepta el din când în când lumea lui, a tinereții, adormită în veșnică liniște - și totdeauna când vorbea, îmi aduc aminte, pâlpâia în sobă focul și vânt de toamnă se strecura oftând pe la ferestre. Cum povestea el anume nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știu; acuma nu-l mai aud; căci s-a călătorit și bunicul spre lumea umbrelor. Mi-a rămas totuși ceva în suflet, și parcă răsună în mine, în singurătatea ce mă împresură, din când în când, glas domol- și se deșteaptă fantome. Ș-așa - îmi spunea parcă bunicul Manole - am cunoscut eu atuncea, încolo, spre munte, pe un pădurar pe care îl chema Voinea... Codrii Antileștilor stăpâneau o întindere de cincisprezece mii de fălci, erau codri bătrâni, codri nestrăbătuți; și pădurarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu, câteva bubuituri deșteptară singurătățile; liniște se făcu după aceea pretutindeni; contenise și bocănirea securii în pădure. M-a căutat pesemne și pe acasă... zise deodată Voinea, lângă mine. —Cine? boierul? — Da. Văd că m-a găsit și nu mi-a spus nimic. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
românești, unde era liniște, răcoare și livezile risipeau adieri parfumate. La vârsta ei găsea puțină plăcere numai în aceste clipe de răgaz; iar în ceasurile când sta acasă lucrând la o cusătură ori la un călțun, icoanele văzute i se deșteptau în lumina umedă a ochilor. Viața care fierbea în juru-i săracă și năcăjită, figurile palide și flămânde, săptămânile și lunile de răbdare, toate, fără ca ea să-și deie samă, câteodată o făceau să râvnească la altă viață, să invidieze soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
multe, parcă o cercetau, parcă o spionau până în toate cutele îmbrăcămintei. Și toate vecinele încete, când ieșeau ca să-și culeagă de prin pulbere ori din marginea băltoagelor, odraslele târâtoare, aveau și-nspre dânsa o privire de înțeles, o privire ascuțită, care deștepta parcă o clipă obrazurile ofilite. Haia lui Sanis venea acu mai rar în odăița curată, în care ascultase povestirile triste de dragoste. Și când venea, avea o însuflețire ciudată, aducând vești de prin alte părți ale târgului, despre greșala unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când venea, avea o însuflețire ciudată, aducând vești de prin alte părți ale târgului, despre greșala unei fete, despre despărțenia unei cucoane. Vorbea cu amănunte, se interesa de intrigile de dragoste cu sete, parcă o viață nouă și chinuită se deșteptase într-însa. Vorbi de câteva ori, cu teamă însă, și despre Ștefan Bucșan. — Am aflat și despre domnu Bucșan ceva... —Ce-ai aflat? — Am aflat că acu un an fata lui Gavrilaș îi scria bilete de dragoste... Bine, putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Fata lui Sanis tăcu iar și rămase privind cu luare-aminte, cu curiozitate, la obrazul bolnavei, pătat ușor în umerii obrajilor și pe frunte. Ce te uiți așa la mine? zise deodată Tudorița, ridicându-se în picioare. În glas i se deșteptase un fior de mânie. —Poate te superi? întrebă Haia arătându-și dinții. —Haie! strigă deodată Tudorița privind-o țintă. Tu nu-mi mai ești prietină. Văd eu bine că nu-mi ești prietină... Vii să mă spionezi... Pe urmă umbli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
primi alăturea pe oaspetele acesta necunoscut, slab, care scheuna tremurat. —Nu-i de toate lunile... șopti iar moașa. Dar are să trăiască... Bine că-i băiet... Lehuza nu zicea nimic. Auzea cum umblă pași împrejurul ei, căci toate simțurile i se deșteptaseră, ațâțate; dar nu se întorcea să vadă ce se petrece în casă; simțea ceva cald lângă piept și începu să se gândească cu ochii ațintiți în tavan la tovarășul năcazurilor ei, pe care avea să-l crească dânsa, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știu... vorbi Isailă cojocarul. Se vede după căutătură. Eu parcă spun ceva? Ia și eu cu nacazurile și cu gândurile mele. Moșneagul se aplecă asupra cojocului lui și prinse a mormăi pe nas un cântec. Într-un târziu i se deșteptă glasul, trăgănat și melancolic: De friguri zaci și te scoli... De dragoste zaci și mori... — Nu te uita la ce spun eu... zise el cătră flăcău... Aista-i un cântec din tinerețele mele... Amândoi râdeau uitându-se unul la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Deodată, în ziua tristă și fără soare, care se prefira prin cetinile înzăpezite și învăluia ca într-o negură bolțile de dedesubt, se strecură un val de umbră. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou se deștepta în munte: un glas de corn. Boghean tresări, tulburat, și ridică fruntea. Cunoștea cornul. Era al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cantorul o cetise în toate zilele vieții lui. Puține și scurte fuseseră zilele acestei vieții. Puține și scurte și totuși întunecate de destule mânii. Iar după fiecare mânie, rugăciunea și împăcarea păreau mai scumpe.Cu toată tulburarea pe care o deșteptaseră în ea aceste aduceri-aminte, femeia observă atentă pe Nicula, așteptându-l să răspundă lui Dumnezeu, Maicii Preciste și „puterilor“. Ursake mai ceti o dată, simțindu-se pătruns de blândeță. Zâmbi mamei sale. — Voiam să-ți mai spun, zise nana Floarea, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
meu s-a spulberat. Cuștile erau bine ferecate. Am plâns descoperind asta. În nopțile următoare, m-am trezit de câteva ori leoarcă de transpirație. Aveam fel de fel de coșmaruri. Mă visam vârât în cușcă, bătut cu biciul și mă deșteptam urlând. Când, într-o noapte, tata a apărut în prag îngrijorat, am fost gata să mă arunc în brațele lui și să plâng, ca să-mi liniștesc spaimele, dar el, bănuind că anume urlasem, ca să-l scol din somn, m-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sa singurătate, nu e nevoie s-o ia de la altul. 7 Faptul că era o zi frumoasă, de început de primăvară, mi se părea de bun augur. Lângă baltă am văzut mugurii plesnind pe crengile sălciilor. În jur, iarba se deștepta la viață. Eu însumi aveam sentimentul că reînviam. Mă trezeam dintr-un somn urât, ieșeam la soare dintr-o pivniță umedă, plină de șobolani, purificîndu-mă în lumina dulce a primăverii. Când cineva e bolnav și nu vrea să moară are
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care devine, în astfel de momente, absolut flasc): "Inima femeii, chiar de se poate ameți uneori de ambițioase aspirațiuni la mărire, la bogăție și la alte vanități atât de plăcute, dar însă (pleonasmele sunt specialitatea sa, n. m.) ea se deșteaptă apoi cu pasiuni mai tari, mai nenfrânate". Falia uriașă dintre cele două scrieri transpare mai ales în episoadele cu încărcătură poetică. În timp ce Murasaki are delicatețea să ne spună indirect, prin intermediul unui personaj în elegantă ținută militară, că "o femeie care
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și simplu. Pentru că nu pot să uit ce spune clar: că nu există ceva mai plictisitor în lume decât o femeie și decât o femeie care suferă și știu foarte bine asta, până și eu, așa cum oi fi, nu prea deșteaptă, ajung să mă plictisesc de mărunțișurile mele cotidiene și de tertipurile mele și, din clipa în care mi-am dat seama de asta, mă ascund și nici nu vreau să mă mai gândesc și n-am chef deloc să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
slabe au mîncat pe cele șapte vaci dintîi, care erau grase. 21. Le-au înghițit, fără să se poată cunoaște că intraseră în pîntecele lor; ba încă înfățișarea lor era tot așa de urîtă ca mai înainte. Și m-am deșteptat. 22. Am mai văzut în vis șapte spice pline și frumoase, care creșteau pe același pai. 23. Și după ele au răsărit șapte spice goale, slabe, arse de vîntul de răsărit. 24. Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
la fel de bine regizat ca acela al Paulinei: Bun, bun! Foc și ștergare. Să răsune Domol și trist ce muzică avem. Vă rog. Viola înc-o dată! Mișcă, Buștean! Hai, muzică! O, dați-i aer! Seniori, regina-aceasta va trăi: Natura se deșteaptă; și căldura Din ea răzbate; n-a stat amorțită Mai mult decât cinci ceasuri; ia priviți Cum se deschide iarăși floarea vieții!1 Thaisa se mișcă, deschide ochii, dă semne că și-a revenit. „Trăiește și spune-ne povestea ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
totuși copleșit de grijă mare. - Tată, continuai îndurerat, lasă-mă să-ți spun pe de rost toată partea întâi din Faust, în original și fără greșeală. Ochii lui de culoarea plumbului se umplură de lacrimi și plânsul său sfâșietor mă deșteptă din toropeală. Afară ploua cu găleata. Tânărul care trecea fluierând, prin ploaie, s-a oprit uimit în fața mea. Stăteam în pragul cafenelei. - Nu știu dacă-ți mai aduci aminte de mine, deși acum ne întâlnim pentru a treia oară, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
iar pe nevăzute, așa cum doar apa zidește și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tînăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ea fusese În visul său și În veghea sa, În inima sa și În miezul vremii, În inima somnului și În miezul deșteptării sale. În prima clipă nu se putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să-și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu-se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să-și poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgîn, ori poate trimis de strămoșii săi păgîni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau. Afară era de bună seamă lună plină sau poate lună nouă, se deșteptau sufletele strămoșilor, cei dinspre partea bărbătească Îi chemau trupul păgîn, iar cei dinspre partea femeiască - sîngele păgîn. Oare asta era mîntuirea, ceasul În care sufletul se desprinde de trup, sufletul creștin de trupul păgîn, trupul păcătos - de sufletul păcătos, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]