7,301 matches
-
ne-a fost scris, s-avem tihna vântului și nestatornicia apelor. Dar nu ne plângem. Rămânem. Suntem. Toți. Azi aici, mâine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut. — Am ajuns - zise tătarul, arătând poarta haremului pe care era desenată tradiționala stemă tătărască: un cap de bour înfipt într-un cap de suliță. Dedesubtul stemei stătea scris cu litere deșănțate un vechi dicton asiatic: „Inter arma silent musae”. — Eu nu întru - zise călugărul cu hotărâre. — Dacă tu nu întri, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Bei o cafea? - întrebă țigăncușa. „Aș bea”, gândi Broanteș. — Ce să-ți dau eu să nu te plictisești? - făcu țigăncușa, punând cafeaua la fiert. Ia uită-te puțin într-ăsta. E familia mea. îi dădu un album în care erau desenați părinții, bunicii, mătușile, frații numeroși ai Cosettei. Pe prima pagină era portretul tatălui Cosettei, un țigan masiv cu perciuni și mustață pe oală, cu cercei în urechi, ușor încruntat în momentul pozării. — îi murise calul - lămuri Cosette, văzând privirea întrebătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe Metodiu, trebuie să spunem - și credem că suntem în asentimentul tuturor - că visa următoarele: se făcea că el era un băiețel de șase-șapte anișori și se juca în nisip cu trupșoru-i grăsuliu lângă un stejar, pe undeva pe lângă Borzești. Desena cu un bețigaș triunghiuri, cerculețe, mulțimi vide, rățuști. Deodată, pe cerul senin, apăru întunecat un stol de corbi grămadă croncănind din răsputeri: „Vin tătarii! Vin tătarii!” Micul Metodiu se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu simți un nod în gât când aruncând în treacăt o privire prin ușa deschisă a unei biserici de pe o străduță ca oricare alta dând din via Cavour, zărești deodată pe Moise al lui Michelangelo, iar alături de statuie pe Fellini desenând ceva într-un carnețel? Și-apoi Collosseum-ul, Via Appia, Capela Sixtină, „Stadio Olimpico”, Roma-Napoli I-I, Cinecittâ, Claudia Cardinale, etc, etc. Cum se vor descurca bunii noștri călugări moldoveni, chit că se află în secolul al XVII-lea, printre atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Îi era dor de zăpadă și de frig. Îi era dor de zgomotul străzii. În clipa aceea ar fi dat orice ca să poată vedea, înălțându-și privirea, sute de rândunele zburând. Dar zburau numai vulturii. Zeci de vulturi ce coborau desenând cercuri din ce în ce mai mici, deoarece, în curând, pământul avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde dracu’ sunt vii și unde sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a hotărît să nu-și mai petreacă revelionul În familie. Așteptăm Anul Nou ca „două ghebe pe-o cracă“, cum spunea bătrîna Bazarova și nici nu am Împlinit Încă anii de pensie. Mă preocupă digestia, ceaiurile de plante, nu mai desenez modele de rochii. La restaurantul Casei Scriitorilor nu ne mai invită nimeni la masa lui. Nu mai e Daniel, nu mai e Virgil, nu mai e Marius. Se eliberează locurile, se schimbă garda. Băieții dorm prin cimitire, poemele lor puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aprind o brichetă. Și iată aceste aripi ca două sugative mari desfășurate deasupra mesei la care scriu uscînd cerneala unei priveliști. Îmbrăcată toată În alb o femeie de hîrtie tremurătoare se Întinde sub mîna mea, nu mai știu să-i desenez ridurile de expresie, nu mai știu unde să-i pun acel punct care o făcea pe vremuri atît de interesantă. „și deodată apare agentul de circulație / pedantul scrobitul impecabilul lapsus al extazului / și cînd te gîndești că ridicolul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
limfe materne, moi, opace, văluri de fecioare promise, În curînd va țîșni afară În lumină ca un gheizer, ca o coloană sonoră făcînd aerul să se gudure, trezind culorile amorțite ale obiectelor. În această noapte În care șoapta mea Îi desenează talpa piciorului, În această noapte În care o tînără femeie Îl poartă În marsupiul ei În cele patru colțuri ale casei, Închinîndu-i sîngele nou zilei care Începe și soarelui dătător de putere, În această noapte În care toată partea bărbătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vis că Daniel fusese decapitat. Îți Închipui capul lui la ea În dormitor. Se gîndea că Îl omorîse fără să știe, că se va descoperi totul și va fi condamnată la moarte. Acum Înțelegi? Sentimentul de culpabilitate. Vădit plictisit Titi desena cu vîrful pantofului spirale În nisipul umed făcînd eforturi să o asculte. ...spunea că l-a dus la bucătărie să nu-l mai vadă și deodată a apărut bunica ei moartă cu o tavă pe care erau cîteva ciozvîrte. Ciopîrțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
centre. Și cu asta m-a apucat de braț și m-a târât pe poarta întunecoasă în biserică. Era o soră aprigă. Iute. Prin una din ferestrele navei laterale răzbătea o rază gălbuie, plină de praf. Lumina aceea hoinară ce desenează un cerc printre bănci și străbate întreaga biserică înainte de vecernie. Bătrânul preot a ieșit din confesional și se îndrepta cu pași repezi spre noi, trecând prin acel cerc de lumină care i-a luminat mai întâi bocancii, poalele reverendei, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mele - mi-a povestit până la urmă Adél. A venit după mine în cameră, s-a așezat alături pe pat și, în timp ce vorbea, îmi mângâia părul răsfirat pe pernă. Printre mineralele din magazie erau câteva cristale în care se răsfrângea lumina, desenând peste tot dâre în șapte culori. Îmi plăceau și în seara aceea mi-a făcut cadou un cristal din ăla. Înainte să mi-l dea, a împrăștiat lumina lămpii în șapte firișoare colorate. Și-a pus încheietura acolo și pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Știința nu mânjește. Dați-mi vata, vă rog. Ceea ce vedeți aici nu e altceva decât inima. Care pompează. Funcționează. Trimite sânge în creierul animalului adormit. Dați-mi altă vată. Acum o extirpăm. Asta a fost tot. Vă mulțumesc frumos. Tocmai desenam o cioară și mă chinuiam cu ochii ei, care deveniseră albi, atât de albi, încât mi-am adus aminte de Eberhart, de movilele de nisip și de cei doi lei de pe malul lacului care priveau pe deasupra țiglelor caselor de peste drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a dăunat serios renumelui și așa destul de precar al surorii Augusta. Iar acest renume era știrbit de două ori pe săptămână. Marțea și vinerea. Ca urmare a vrenui păcat vechi și profund, la fiecare oră se găsea cineva să o deseneze, iar asta însemna o sută patru desene pe an, pentru că la orfelinate nu erau vacanțe. Pândea de o sută patru ori pe an cine e făptașul, îi smulgea desenul din mână, îl mototolea, apoi făcea doi pași înapoi și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și de acolo în colecția ei. Le aduna pe toate ca o maniacă. În afară de asta, nu făcea niciodată nimic cu pasiune. Nu plângea și nu râdea, ci lăcrima sau zâmbea potolit în momentele speciale. Cred că nu era nimic de desenat la ea. Nici măcar cu adevărat urâtă nu era în stare să fie. Nu pot să uit că semăna cu Omul din manuale. Mi-am imaginat întotdeauna că, dacă ar fi existat o cale aurită de mijloc, ea ar fi folosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pentru clipa când va muri. N-am vrut să aduc vorba despre sora Augusta. Și iată că, așa neprihănită și cu fața ordonată cum era, tot a reușit să-și răspândească sămânța, oricât de firavă va fi fost ea. Tocmai desenam cioara și mă chinuiam cu ochii ei, care ieșiseră albi, când a venit după mine directorul în persoană. M-a dus de braț în biroul lui și mi-a vorbit așa: — În țara noastră începe o eră nouă și, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
conducători ușor de înșelat, care-și vor primi pedeapsa cuvenită. Sau poate că și-au și primit-o deja. Cine știe? Suntem mândri de tine. Acum poți să pleci: te vom ține la curent cu toate amănuntele. Am continuat să desenez ochii ciorii de unde mă întrerupsese directorul. Nu foloseam decât radiera, ca să fie cât mai albi. Pe mine nu m-au reabilitat niciodată și nici eu nu am reabilitat pe nimeni. Pur și simplu nu cunoșteam înțelesul cuvântului și simțeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
împreună cu mine. — Nu de mine o să ai tu acum nevoie - mi-a spus ea. Și am înțeles-o, doar mă iubea. Mi-am umplut timpul care-mi rămăsese cu două îndeletniciri. Una fost să retușez ursul și cealaltă - să o desenez cumsecade pe sora Augusta. Pe Gedeon l-am aranjat după cum am amintit, iar pe măicuță am desenat-o în timpul cinei, cu triunghiul colorat în loc de inimă, în alb și negru, în lipsă de altceva mai bun. Am așteptat-o pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
-o, doar mă iubea. Mi-am umplut timpul care-mi rămăsese cu două îndeletniciri. Una fost să retușez ursul și cealaltă - să o desenez cumsecade pe sora Augusta. Pe Gedeon l-am aranjat după cum am amintit, iar pe măicuță am desenat-o în timpul cinei, cu triunghiul colorat în loc de inimă, în alb și negru, în lipsă de altceva mai bun. Am așteptat-o pe coridor. — Am aflat că voi pleca de aici - am spus eu când i-am întins desenul. L-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mine. Eu nu am simțit niciodată că aș fi fost alături de El. Iar a doua oară, omului îi vine greu să dea vina pe întâmplare. Acum vorbesc de lucruri păcătoase. Mai păcătoase decât necredința. Despre faptul că atunci aș fi desenat niște cuie în forme ciudate, multe de tot. Revoluția s-a terminat de o zi, dar nu a venit nimic în locul ei. Timpul ăla era ca arătura dintre două țări. Iar eu mă potriveam de minune cu acest timp. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
N-am putut pleca acasă fiind că a trebuit să-mi schițez concepția arhitectonică. Cu toate etajele, cu numărul de camere, acoperișul, curtea, fațada, mai ales ușile și ferestrele. S-a implicat într-atâta, atât de pasionat mă punea să desenez, de parcă s-ar fi mutat el acolo. Cică pe garduri să nu fie sârmă ghimpată și nici gratii la ferestrele de la parter, pentru că alea sunt înfricoșătoare, nu-i așa? Începeam să mă tem. Și să mă gândesc bine dacă toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Dar eu am rămas fotograf chiar și așa. Și nimănui nu i-ar trece prin minte că, acolo de unde a venit, a pictat treisprezece tablouri. „Vedeți că doar mâzgălește prin praf, nu-i așa?; toți copiii pe care-i fugărește desenează mai bine ca el.“ — Nu înțeleg - i-am spus eu. Doar e pictor, nu-i așa? Nici vorbă. Dacă trăiește, nu mai e el, căci nu are răbdare. Alege cu isterie. Și poate s-o facă, asta e înspăimântător la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pete de grăsime, de aceea fiecare obiect avea umbre lungi și mâinile mele arătau ca și cum ar fi fost albe și lipsite de viață. M-am așezat cu capul în mâini și mi-am trecut ochii de câteva ori peste formele desenate pe mușamaua care acoperea masa. Mă uitam la pătratele albastre cum se transformă în pătrate roșii și dup-aia în pătrate negre și iar roșii. Am privit în sus spre bec și am văzut pătrate albastre și roșii și negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
doar la ele, fără să le cumpere. Chiar și oamenii în vârstă se uitau la benzile desenate, în special bărbații. Veneau sâmbăta după-amiaza și se așezau pe vine sau stăteau pe podea și le citeau. Când toată lumea citise benzile noastre desenate nimeni nu mai voia să le cumpere, așa că acolo mergeam în pierdere. Pe domnul Williams nu îl deranja însă. În timp ce le citeau cumpărau tutun și din asta scoteam profit, fiindcă nu-l creșteau departe, așa că domnul Williams îl lua ieftin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
spatele lui, uitându-mă la etichetele de pe sticluțe, și mi-a zis să mă întorc în magazin și să îi zic fetei că o să fie imediat gata medicamentul. Când m-am întors în magazin, ea citea o revistă de benzi desenate de pe raft. I-am zis că o să fie imediat gata rețeta și a zis bine, o să aștepte. Voiam să mă duc înapoi în spate cu domnul Williams pentru că ea se uita la mine din când în când. Eu stăteam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
e singurul lucru pe care mi-l dorisem vreodată și pe care am crezut că o să-l am. Mi-am scos bandajul și m-am uitat la dungile roșii de pe obraz. Arătau ca o grilă de x și 0, cum desenam pe tabla de la școală când eram mici. Mi-era rușine când mă uitam la zgârieturile alea. Cineva m-a lovit. Nu am făcut niciodată nimic ca să mă lovească cineva, cu excepția lui Bruce, înainte de a merge la școală. Mă întrebam ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]