1,678 matches
-
literatura din zilele lui sub o serie de pseudonime fanteziste. Janus Weathercock, Egomet Bonmot și Van Vinkvooms au fost numai câteva dintre măștile grotești sub care a hotărât să-și ascundă seriozitatea sau să-și reveleze frivolitatea. O mască ne destăinuie mai mult decât un chip. Aceste deghizări Îi intensificau personalitatea. Într-o perioadă de timp neînchipuit de scurtă pare să fi dobândit un stil specific. Charles Lamb vorbește despre „Wainewright cel blând și senin”, a cărui proză este „colosală”. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
exterioară ar putea să fie semnul unei drame mai adânci și neștiute, al secretului ce nu poate fi mărturisit: „Ce stăpânire de sine avea ca să se poată ascunde astfel, la vârsta lui, fără a se trăda? Dacă el Însă nu destăinuia nimic, apoi eu Îl Întrebam și mai puțin și presupun că tocmai asta a fost pricina că am legat prieteșug. O veșnicie să ne fi Întâlnit, tot mai lesne i-ar scăpa lui o destăinuire decât mie o Întrebare”. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
că fac mobilele doar ca să compensez ce s-a întâmplat cu Nat... Cum să nu mă gândesc la el? Dar Janey devenise atât de îngrijorată, încât am revenit rapid asupra ultimelor mele cuvinte. N-am prea avut timp să mă destăinuiesc oamenilor; fie asta, fie nu mi s-a părut niciodată că funcționează. Ceea ce e aproximativ același lucru, până la urmă. Nu-ți face griji. Scriitorii mei spun asta tot timpul. Janey răsuci una dintre nenumăratele brățări de argint pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
capul locului prinse drag de mine, se interesă de țara mea și de călătoriile pe care le făcusem în ultima vreme, iar întrebările lui erau mai pline de miez decât răspunsurile mele. Când am readus discuția la problema Egiptului, îmi destăinui cu voce senină: — Noroc că monarhii merg uneori cam prea departe, altfel n-ar mai cădea niciodată. După care adăugă, cu ochii scăpărând: — Nebunia principilor este înțelepciunea Soartei. Credeam că pricepusem: Va fi în curând răzmeriță, nu-i așa? — Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
hlizește mereu și care ducea un obiect plat, înfășurat neglijent într-un postav vechi și uzat. Privirea mea s-a arătat desigur prea insistentă, căci circaziana și-a întors fățiș chipul, la care Akbar, băgând de seamă, veni să-mi destăinuie pe un ton voit ceremonios: — Aceasta este Alteța Sa regală prințesa Nur, văduva emirului Aladin, nepotul Marelui Turc. Am încercat să privesc în altă parte, dar curiozitatea îmi era cu atât mai puternică. La Cairo, toată lumea cunoștea drama acelui Aladin. Luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Firește că nu obținusem ceea ce așteptam, dar, absolut din întâmplare, culesesem din conversații o informație pe care doream s-o verific. M-am întors la Fès, le-am luat pe Salma, Nur, Sarwat, dimpreună cu Bayazid și, fără să le destăinui nimic din intențiile mele, am pornit la drum, decis să nu mai privesc înapoi. Nu mai aveam la Fès decât un șantier, o ruină populată de păreri de rău și goală de amintiri. * * * Călătoria noastră s-a prelungit săptămâni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am râs din toată inima și după ce s-au scurs câteva clipe de tăcere, companionul meu a început o frază, după care s-a întrerupt, șovăielnic și încurcat: — Ce voiai să spui? — Cu siguranță nu e încă momentul. — Ți-am destăinuit prea multe secrete, ca să-mi ascunzi astfel jumătate din ce gândești! S-a resemnat. — Voiam să spun că de acum ești liber să-i iubești pe otomani, deoarece Bayazid nu mai e fiul tău, deoarece soția ta nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vreau să spun cum de faci asta? Cum de ești așa de bună la asta? Bănuia că încearcă să dreagă remarca de mai înainte cu „tipa“. —Te referi la mediere? — Da. Era pe punctul să-i spună adevărul, să-i destăinuie că trecuse ceva vreme de când fusese implicată în negocieri internaționale, că ultima dispută pe care o moderase fusese cea în privința dreptului de vizitare în weekend a lui Nat, Louis și Ruby George din Chevy Chase, Maryland. Dar nu pomeni nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
În plus, trebuia să-i spună lui Jaafar al-Naasri că vânduse măcar ceva. Faptul că se întorcea cu obiectele chiar pe teritoriul lui Jaafar, sau, în orice caz, foarte aproape, era un detaliu pe care nu avea să i-l destăinuie. Nu avea să-l împărtășească nimănui de fapt. Era ca și cum ar fi vândut nisip locuitorilor Saharei și asta îl făcea să se simtă jenat. Cum să le ducă acolo. Asta era întrebarea. Nu puteai să apari pur și simplu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
prăvălie stradală; Kishon aruncat cu tot cu mașină de pe un munte din Elveția. Iar acum omul ăsta, David Rosen, un avocat căruia i s-au încredințat ultimele cuvinte ale lui Guttman, prăbușit pe biroul lui înainte să fi avut timp să le destăinuie cuiva. Uri se apropie încet, gândindu-se, bănuia Maggie, la aceleași lucruri. Se opri și se aplecă asupra biroului astfel încât să poată atinge cadavrul. Mâna lui șovăia, neștiind unde să-l atingă prima oară. O așeză ușor pe gât, arătătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
trag de timp, am mimat o preocupare subită pentru peisajul de-afară. Nu mă hotăram dacă să dau sau nu curs invitației. Până la urmă, mi-am luat inima În dinți, bazându-mă pe convingerea că dorința profesorului de a se destăinui - de a mi se destăinui - nu era mai mică decât dorința mea de a asculta. - Ca să fiu foarte sincer... nu știu cum să spun... totul e neobișnuit, captivant, ciudat, seamănă cu un roman de aventuri cam...În fine... Am Însă - n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o preocupare subită pentru peisajul de-afară. Nu mă hotăram dacă să dau sau nu curs invitației. Până la urmă, mi-am luat inima În dinți, bazându-mă pe convingerea că dorința profesorului de a se destăinui - de a mi se destăinui - nu era mai mică decât dorința mea de a asculta. - Ca să fiu foarte sincer... nu știu cum să spun... totul e neobișnuit, captivant, ciudat, seamănă cu un roman de aventuri cam...În fine... Am Însă - n-aș putea să spun exact de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vieții, familia, pentru că renunțase cândva la sacerdoțiu, a adoptat un copil pe care-l crește singur, găsind timp, în fiecare seară, să-l învețe să scrie și să citească. Antonio Ferro, în admirabila sa carte de convorbiri cu Salazar, ne destăinuiește că una din puținele cadre care decorează pereții severi ai cabinetului de lucru al dictatorului, cuprinde textul celebrului, și uitatului sonet al lui Plantin, Le bonheur de ce monde. Atât de mult prețuiește Salazar acest sonet încît l-a transcris încă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
uscați și Luna luminând câte un drumeag ducând spre niciunde. Nu reușeam să-l facem să povestească ceva coerent despre Balcicul său. Parcă prindea cuvintele dintr-un stol zburătăcit de vânt, venea câte unul și se lăsa rostit de Kerim, destăinuindu-se numai lui, nouă lăsându-ne doar stinsa îngânare de dairea. În Ghemigi-mahlesi, mahalaua corăbierilor, locuise când încă avea mahoanele, când era puternic, tânăr și, spunea el, Allah nu își întorsese fața de la Kerim. De acolo de sus, de unde era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că nu și-a putut ține gura. Cine și-ar fi imaginat acum cinci ani la Vatra Dornei, că poveștile ei din parc îți vor servi vreodată? Din păcate, a avut ghinion. Moașa nu-și cunoștea meseria... Scarlat i se destăinuise ca să o impresioneze. Și a izbutit. Când vorbea despre el îi străluceau ochii de mândrie. Ar fi luat-o poate și de nevastă. Oh, un accident cu adevărat nefericit! N-ai să uiți niciodată rochia aceea albastră cu margarete în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Tony’s Steak House, pe Fifth Avenue, și, pentru prima dată de la eliberarea din închisoare, cu nouă ani în urmă, și-a mărturisit trecutul, întreaga poveste brutală a vieții irosite cu îndărătnicie, râzând și plângând, pe rând, în timp ce i se destăinuia asistentului rămas cu gura căscată. Începuse la Chicago, ca vânzător la raionul de parfumerie de la Marshall Field’s. După doi ani, avansase până la poziția ceva mai însemnată de asistent de decorator de vitrine și fără îndoială aici ar fi rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
douăzeci de tablouri, obținând aproape două milioane de dolari. Dat fiind că Harry era omul de fațadă - deci cel care își risca reputația - falsificatorii au convenit să împartă în șaptezeci și treizeci la sută. Cincisprezece ani mai târziu, în timp ce i se destăinuia revărsându-se lui Tom, la o cină în Brooklyn, i-a descris lunile acelea ca pe perioada cea mai amețitoare și mai chinuitoare din viața lui. Era prins într-o stare de teamă permanentă, după spusele lui, și totuși, ignorând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
din partea lui Harry. Tom mă avertizase că șeful lui e un om plin de contradicții și surprize, dar în contextul unei conversații atât de burlești și de neastâmpărate, mi se părea deconcertant faptul că găsise de cuviință să i se destăinuie unui om complet străin. Poate se lega de confesiunea lui anterioară, făcută lui Tom, m-am gândit. Găsise curajul de a-și da arama pe față, dacă pot să mă exprim așa, iar acum, că o făcuse o dată, poate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mă adresez unei personalități atât de auguste cum era Hank Miller, dar noaptea mă puteam întâlni cu el la barul Hotelului Existența și, după câteva pahare și ceva conversație ușoară, amicală, îl puteam duce sus, în camera 301, ca să-i destăinui secretele lumii. TOM: Material de adolescent labagiu. HARRY: Se poate spune și-așa. Eu prefer să îl consider produsul unei vieți interioare bogate. TOM: Așa nu ajungem nicăieri. HARRY: Și unde ai vrea să ajungem, dragul meu Tom? Stăm aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu o privesc. Îmi place budinca asta de femeie sănătoasă și directă și îmi place și taică-său, care stă vizavi de mine la masă, mestecând în tăcere mâncarea și bând din vin, dar n-am de gând să le destăinui secretele noastre de familie. Nu pentru că mi-ar fi rușine, dar, Doamne, îmi spun, ce mai famlie! Ce adunătură pestriță de suflete poticnite și bătute de soartă. Ce dovezi desăvârșite ale imperfecțiunii umane. Un tată a cărui fiică nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
tânărul. Nu vă osteniți, știu drumul, adăugă și o luă iute și unduit spre biroul vizitat cu câteva zile în urmă, să plătească pentru întreaga săptămână. — Cred că-i vorba de ceva de mare preț, medită portarul, iar Nicu îi destăinui secretul lui, după ce-l rugă cu cerul și pământul să nu spună la nimeni: sigur era vorba de un bilet pentru loteria de Anul Nou. Apoi se întoarseră la ale lor și nea Cercel începu să citească în felul lui
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în compartimentul cinci, din primul vagon de lângă locomotivă, s-a instalat ordinea. Întâmplarea făcea că șase, din cei opt amintiți mai sus, trebuiau să coboare în aceeași gară, inclusiv cei doi soți economiști care se îndreptau spre Săvinești. După cum se destăinuise deja, numai două persoane vor coborî în mod cert, cu zece-cincisprezece minute înainte, în stația Valea Seacă, de unde mai aveau de parcurs pe jos aproximativ cinci kilometri. Între timp, mama băiatului improvizase o masă de toată frumusețea. Pe o mică
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
tânărului în mod direct, în momentul în care, mama profesoarei scoase o pastilă mică din geantă, o înghiți repede, bău puțină apă dintr-un capac de termos pe care-l ținea în poală și, adresându-se persoanelor de vizavi, se destăinui. Eu mă sperii de furtună, îmi este teamă de trăsnete, încă de când eram copilă. Cu câțiva ani înainte de Război, chiar în fața mea, la douăzeci de metri, am văzut cum a trăsnit un păr bătrân, înalt ca un plop; îl crăpase
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
târziu. Aș vrea să-i văd familia, în special că Marcela trebuie să... nască toamna aceasta sau la începutul iernii... Cel puțin, așa am înțeles din scrisorile lor. Bidaru stătu câteva clipe pe gânduri, după care se hotărî a se destăinui: Sincer să fiu, nu mai am bani nici de tren și nici nu vreau să mai apelez la părinți. Au cheltuit destul cu mine. E cazul să mă opresc. Aștept să iau primul salariu. Nu vă faceți probleme, până la botez
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de unde am plecat, adică ne vom reîntoarce în timp, iar cei apropiați nouă nici nu ne vor observa lipsa; adormi seara și te trezești în zori. Atunci să ai mare grijă! Când vei fi din nou pe Pământ să nu destăinui nimănui cele văzute și trăite aici că nu vei fi crezut! Vei deveni cel mai nefericit și neînțeles teluric! Mai mult decât atât, mulți te vor considera bolnav psihic! Am înțeles. Dar cu noi, de acum-încolo, ce se va întâmpla
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]