3,431 matches
-
în duel cu unul care nu știe să se bată, că e periculos...".199 Ignoranța, dublată uneori și de infatuare, este cu mult mai periculoasă decât orice adversar pe care îl întâlnești într-un turnir. Este o lecție pe care don Quijote a învățat-o din cărțile pe care le poartă în permanență cu sine: "Cu oamenii care n-au fost armați cavaleri, cu cei care nu au, ca tine, aprinsă lumina minții, ci primesc lumină din altă parte, cu aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cititorule. Spune-le cuvântul tău și urmează-ți calea și lasă-i pe ei să ți-l roadă până la os."200 Atât cât a fost posibil și în limitele bunului-simț, acesta ar fi, din punctul nostru de vedere, mitul lui don Quijote repovestit de Unamuno și care se metamorfozează într-un câmp arhetipal în romanele lui Camil Petrescu. Studiul gânditorului spaniol l-am considerat un reper sigur, fiindcă în permanență am avut în vedere gândul lui Mircea Eliade: "Unamuno este singurul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Întrebarea fundamentală pentru Paco nu întârzie să vină: "Ești în stare să iubești ceva sau pe cineva în afară de bietele tale romane și amărâții tăi de ACP-iști?" O nouă lovitură de teatru nu întârzie să se producă pe scena romanului: don Luis Alvarez este descoperit cu un glonț în cap în propria mașină pe un maidan din provincie. Când crima perfectă se produce în viața de toate zilele, ACP-iștii dau înapoi; ei, care terorizaseră structurile și scenariile Crimei Perfecte (livrând
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
documentează prin recurs la fotografii, ziare de epocă, dar și o foarte recentă carte de memorii, cariera de militar, polițist, inspector și, în cele din urmă, de comandant al represiunii de la Albacete, în care muriseră sute de oameni. Pe scurt, don Luis este un criminal de război, autorii cărții amintite mărturisindu-i lui Paco că una dintre victimele lui don Luis fusese tatăl lui Poe. Legând acest fir, fostul romancier îl caută pe dispărutul ACP-ist, tânărul Poe, în care întrezărește
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
polițist, inspector și, în cele din urmă, de comandant al represiunii de la Albacete, în care muriseră sute de oameni. Pe scurt, don Luis este un criminal de război, autorii cărții amintite mărturisindu-i lui Paco că una dintre victimele lui don Luis fusese tatăl lui Poe. Legând acest fir, fostul romancier îl caută pe dispărutul ACP-ist, tânărul Poe, în care întrezărește pe eventualul realizator al Crimei Perfecte. Atașantul personaj, retras acum în orășelul Castellon îi confirmă bănuiala. O făcuse din
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
1216, 1220, 1231/32, 1235), http//www.phil.uni-erlangen.de/~p1ges/ quellen/ quellen.html (Friedrich II. gewährt den Fürsten ein Privileg auf der Grundlage des in Worms von Heinrich (VII.) abgetrotzen Privilegs). Lucrări generale și de specialitate Altamira y Crevea, don Rafael, Histoire d'Éspagne, Paris, 1931. Andreescu, M.M., Puterea domniei în Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI, Casa de Editură și Librărie "Nicolae Bălcescu", București, 1999. Aristotel, Etica nicomahică, Edit. Casa Școalelor, 1944; Edit. Științifică și Enciclopedică, București, 1988
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
căror slăbiciune este măreție, oare nu îndoiala sălășluiește în centrul datoriei sfinte a lui Hamlet, al oboselii permanente a lui Oblomov, al tragediei lui Ivan Karamazov, al nefericirii lui Stavroghin? Astăzi, Milan Kundera poate recunoaște retrospectiv în Quijote, Faust și don Juan eroii tipic europeni, deoarece aceștia sînt eroi ai eșecului și ridicolului aflați în căutarea sublimului și absolutului 21. Fiecare în felul său respingea finitul, credea în nesfîrșit, neglija principiul de realitate chiar în momentul în care acesta își impunea
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
1978. Mead, George H., Mind, Self and Society, Chicago, University of Chicago Press, 1934. Mihali, Ciprian (coord.), Altfel de spații, București, Editura Paideia, 2001. Mihali, Ciprian, Inventarea spațiului. Arhitecturi ale experienței cotidiene, București, Editura Paideia, 2001. Millas, Hercules, Do's & Don'ts for Better Greek-Turkish Relations, Athenes, Papazisis, 2002. Millas, Hercules, Images of Greeks and Turks. Textbooks, historiography, literature and national stereotipes, Athenes, Alexandria, 2001. Millas, Hercules, Tourkokratia. History and the Image of Turks in Greek Literature, Working Papers at Department
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
Spain (c. 1548-1673), Bern, Peter Lang, 2008. 585 Hercules Millas, Tourkokratia. History and the Image of Turks in Greek Literature, Working Papers at Department of European Studies, Amsterdam University, 2006, p. 4. 586 Ibidem, p. 5. 587 Idem, Do's & Don'ts for Better Greek-Turkish Relations, Athenes, Papazisis, 2002. 588 T. W. Adorno, The Authoritan Personality, New York, Norton, 1982, p. 309. 589 Walter Lippmann, op. cit., pp. 109-110. 590 "Procesarea atributivă conduce la o mai bună reamintire a informației incongruente, și, de
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
articulară, cu mișcări simple pentru cap, trunchi, brațe, picioare, introducând totodată și exercițiile libere. Secolele XVIII-XX reprezintă perioada cea mai importantă, deoarece sunt create și se dezvoltă sistemele de gimnastică. În Franța se dezvoltă sistemul de educație fizică, creat de Don Francesco Amoros Y.Ondeano (1770-1848). Acest sistem cuprindea: gimnastica civilă-elementară (exerciții pentru forță, îndemânare, echilibru, sărituri); gimnastica civilă-aplicativă (exerciții la aparate acrobatice, trapez); gimnastica militară (exerciții la portic); gimnastica medicală-igienică; gimnastica medicală-terapeutică; gimnastica medicală fortifiantă, orto-somatică. În Germania, în 1795
Gimnastică de bază by Cristina-Elena Moraru () [Corola-publishinghouse/Science/1149_a_1946]
-
care se oprește să răsufle. Auzi?...Țara... locurile... niet frumos! adăugă apoi, arătând cu mâna ținutul și stîlcindu-și graiul spre a se face mai înțeles. Țăranul holbă ochii, nedumerit, cu un zâmbet umil, bolborosind ceva pe rusește. ― Nu pricepe ăsta, don' căprar, limba noastră, zice atunci un soldat, îndreptîndu-se din șale. ― Nici nu-i vina lor că țara-i păcătoasă, adăugă îndată cellalt soldat, proptindu-se în lopată. Toți trei militarii priveau acuma cu mare dispreț la țăranul care, neînțelegînd vorbele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
caporalul, luîndu-și seama. Asta-i groapă? Nu vi-e rușine?... Uite-acu pică convoiul... și nici groapa nu-i gata!... Ori vreți să dau eu de dracu din pricina voastră?... Hai! pune osul, nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don' căprar, mormăi un soldat, izbind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i armată, don' căprar... S-ajungem noi gropari... de... Oamenii se așternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulțumit, răspunse iarăși mai prietenos: ― Soldatul trebuie să facă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i gata!... Ori vreți să dau eu de dracu din pricina voastră?... Hai! pune osul, nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don' căprar, mormăi un soldat, izbind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i armată, don' căprar... S-ajungem noi gropari... de... Oamenii se așternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulțumit, răspunse iarăși mai prietenos: ― Soldatul trebuie să facă de toate în război, că de-aceea-i războiul război... Ori aici, ori pe front, ori în spital, tot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acestea I-ar fi pus pe gânduri... Ridicând capul, întîlni privirea ordonanței, aprinsă de o curiozitate umilă. Apostol tresări, ca și cum i-ar fi fost frică să nu-i fi citit gândurile. ― Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar, răspunse Apostol blând. Își potrivi casca în cap, își ridică gulerul ulancei și ieși în ogradă, urmat de ordonanță. În poartă se întoarse și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clătinîndu-se pe călcâie și apoi trîntindu-se pe pat, ca să nu-i observe soldatul tulburarea. Ordonanța așeză masa, trăgând cu coada ochiului spre Bologa. Îl văzu amărât și, crezând să-l ușureze, întrebă supus: ― Ați primit vreo veste rea de acasă, don' locotenent? ― Ce veste, măgarule? răcni deodată Bologa, ridicîndu-se furios. Ce-ți pasă ție?... Numai acasă îți umblă gândurile, afurisitule, acasă! Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mânie. Era om de peste treizeci de ani, înalt, spătos, cu mâinile ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întîia oară că se plângea de război. Până acuma chiar suferințele războiului i se păruseră firești și socotise lași pe cei ce murmurau împotriva lor... Soldatul, liniștit, cu o lucire sumbră de pocăință în ochi, răspunse grav: ― Pedeapsa lui Dumnezeu, don' locotenent, pentru păcatele oamenilor. ― Dar dacă nu-s pedepsiți păcătoșii, ci tocmai cei asupriți? întrebă Bologa stăruitor. ― Dumnezeu ține cumpăna dreaptă, zise Petre cu o credință profundă. Moartea nu-i pedeapsă. Viața e pedeapsă. Și numai chinurile trupului și suferințele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa zâmbi aproape răutăcios văzând fericirea omului și urmă bațjocoritor: ― Da' ce, tu crezi că ne ducem să petrecem? Ehe, mai pune-ți pofta-n cui, bădiță! Ne ducem tot la bătălie... să ne batem cu românii... ― Vai de mine, don' locotenent! sări Petre speriat. Doamne ferește! adăugă pe urmă, închinîndu-se de mai multe ori. Doamne, apără-ne și nu ne părăsi!... Mare păcat, don' locotenent... Apoi să nu-i trăsnească Dumnezeu din senin? Consternarea ordonanței îi făcea bine. Dacă un om
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pofta-n cui, bădiță! Ne ducem tot la bătălie... să ne batem cu românii... ― Vai de mine, don' locotenent! sări Petre speriat. Doamne ferește! adăugă pe urmă, închinîndu-se de mai multe ori. Doamne, apără-ne și nu ne părăsi!... Mare păcat, don' locotenent... Apoi să nu-i trăsnească Dumnezeu din senin? Consternarea ordonanței îi făcea bine. Dacă un om simplu se revoltă, atunci eu ce să fac? își zise Bologa, uitîndu-se mulțumit la Petre, și îndată urmă în sine: Atunci cum să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să ia cu dânsul din ce avea aici. Șovăi puțin și nu mai luă nimic. Cel mult de revolver poate să aibă trebuință, să-l scape de pădurea spânzuraților... Porni spre ieșire, auzind pe Petre urîndu-i, ca de obicei: "Doamne-ajută, don' locotenent..." Se gândi să-i dea mâna, în semn de rămas bun, dar își continuă mersul fără să se oprească și fără să răspundă... Noaptea se umezise. Ploaia amenința în văzduh cu răsuflări de vânt. Bologa se bucura și privea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
abia atunci și-ar fi dat seama ce face. Îi păru rău și se lungi pe pat, cuprins de o tristețe ciudată. Peste câteva minute veni Petre, aprinse lumina și-i întinse o scrisoare, întrebînd: ― Oare nu-i de-acasă, don' locotenent? Bologa se aruncă asupra plicului, dar văzând că-i de la Klapka, nu se mai grăbi să-l deschidă. Presimțea ce cuprinde și, într-adevăr, citind, dădu peste trei rânduri încurcate, din care înțelese cu o claritate tăioasă că, de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ceea a vrut să se despatră de ele fără să-și ia rămas bun. " Mi s-a înmuiat inima îndată ce am văzut că s-a apropiat ziua plecării!" își zise dânsul, uitîndu-se la Petre. ― Trebuie să vie și de-acasă, don' locotenent, rosti soldatul cu încredere. ― Da... da... trebuie... acasă... îngînă Bologa, întorcîndu-se cu spatele, încet, obosit. Varga reveni mai târziu, neîmpăcat. Apostol tresări din mrejele gândurilor și zise blînd: ― Varga... nu știu ce am... Iartă-mă! Locotenentul se însenină imediat și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
văzut-o și adineaori, când a intrat în ogradă, și n-a luat-o în seamă, deși fata îl cântărise din ochi cu o îndrăzneală neobișnuită. ― Dar asta? întrebă Apostol pe ordonanță, arătând cu capul spre ea. ― E fata gazdei, don' locotenent... Bologa se învioră, îi întinse mâna și zise pe ungurește: ― D-ta ai făcut așa frumos aici? ― Împreună cu soldatul d-tale, răspunse fata cu surâs ștrengăresc, privindu-l drept în ochi. Apostol îi simți mâna aspră și foarte caldă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cele din urmă izbuti să rostească cu o voce aproape poruncitoare: ― Ilona... Fata, ca și când atâta ar fi așteptat, răspunse cu o privire întunecată și apoi o zbughi afară, trântind ușa, alergând undeva, să-și ascundă inima. ― Fac și eu singur, don' locotenent, zise Petre, crezând că Apostol ceruse fetei să le dea o mână de ajutor. Bine că ne-a ajutat Dumnezeu să ne mai tragem și noi pe acasă din cele străinătăți... Apostol Bologa numai acuma își dădu seama că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lase singuri. Apoi, înainte ca sergentul să sfârșească lămuririle, se întoarse dincolo și, fără să se uite la Ilona, zise nerăbdător către ordonanța zeloasă: ― Bine, Petre... ajunge... Lasă că mai faci și altă dată... Acuma... ajunge... ― Apoi am și isprăvit, don' locotenent, răspunse Petre, ușurat, ieșind îndată, să-și potrivească și culcușul lui din tindă. Când se pomeni singur cu fata, Bologa roși mai rău ca adineaori Ilona. Își zicea că atât Petre cât și fata au înțeles gândurile lui și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o clipă și-i zise, numai ca să nu tacă: ― Ce faci, Petre?... Gata cina? Patul? Mi-e foame, Petre, și sunt așa de mulțumit, așa de... Soldatul răspunse grav, parcă veselia stăpânului i-ar fi căzut greu: ― Am pregătit tot, don' locotenent... că pe urmă să mă pot duce la biserică... ― Bine, bine, Petre... Du-te... unde vrei! strigă Apostol de-abia stăpînindu-se să nu-l îmbrățișeze, într-atîta bucuria din sufletul lui simțea nevoia să se împartă și să se desfete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]