2,442 matches
-
dea o nouă interpretare, iberică, a idealismului și să transforme o filosofie într-un mit."201 II.4. Câmpul arhetipal "Hamlet" În complexa sa activitate de teatrolog, cronicar dramatic și regizor, Camil Petrescu este destul de circumspect în privința marilor valori ale dramaturgiei naționale și universale. Caragiale și Davila, din literatura noastră, Ibsen și Bernard Shaw, din cea universală, sunt nume elogios evocate. Neîndoielnic, "Marele Will" a exercitat față de autorul român o fascinație aparte. Și asta, pentru că opera shakesperiană reprezintă o sinteză a
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prescrie teme exemplare. Restabilind adevărul în confruntarea Lovinescu-Petrescu, subliniem că istoricul și criticul literar, chiar neeliberat total de rea-voință, a fost interesat și a recunoscut talentul celui care este, pe drept, apreciat ca stâlp de rezistență al modernismului prozei și dramaturgiei românești. Polemica dintre cei doi rămâne, cu regret, la aspecte de suprafață și ratează confruntarea de profunzime, pentru că ambii se macină în frenezia vanităților rănite. Totuși, din aceeași perspectivă inițială, extrem de interesantă, a relației Maestru/Magistru-Discipol detalierile anterioare evidențiază laturi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
traduceri din Kleist, Trakl, Vergilius, Șestov, Matsuo Basho, J.-L. Chrétien, Michel Henry, J.-L. Marion, Paul Ricœur, Michel Foucault, Psalmi, Cartea morților tibetană ș.a. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1980). Premii și distincții: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie (1984); Premiul Asociației Scriitorilor din Iași pentru poezie (1990); Premiul Asociației Scriitorilor din Iași pentru poezie (1996); Premiul Salonului de Carte Iași pentru traduceri (1997); Premiul Salonului de Carte Cluj pentru Aeneis (1998); Premiul Fundației "Cella Delavrancea" pentru Opera omnia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Michel de Saint Pierre, Miliardarul (1998). Ca unic traducător, semnează versiunile românești pentru Franz Kafka, Scrisori (1998) și Henri Troyat, Teribilele țarine (1999). Numeroase premii și distincții literare: Marele Premiu al Festivalului Național de Poezie "Mihai Eminescu" (1968); Premiul pentru dramaturgie al revistei "Argeș" (1969); Premiul Special al Revistei "Luceafărul" (1983); Premiul "Mihai Eminescu" acordat de Academia Română (1985); Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1992); Premiul Serilor de Poezie de la Vânători-Neamț pentru Opera Omnia (1995); Premiul "Poesis" pentru Opera Omnia (1996); Premiul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce pune în scenă personaje, decoruri, obiecte valorizate simbolic" [1998, p.38]. Această înțelegere a mitului că scenariu o vedem deja în interesantele interpretări ale mitului la comentatorii după Euhemeros (sec. al IV-lea î.e.n.), care vedeau în mit o dramaturgie a vieții sociale sau a istoriei poetizate. Orice colectivitate construiește scenarii fantasmatice care exprimă relația să problematică cu realul. Scenariile variază în funcție de conjunctură politică, socială și economică, în funcție de problemele spirituale ale colectivității într-o anumită epoca. Astfel, de la un text
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
originalitatea expresivității sale de natură teatrală. Mai multe considerente, de ordin literar și metaliterar, ne-au făcut să adoptăm perspectiva teatrală de interpretare a personajului. 1) Spectacolul lumii Teatrum mundi este o ficțiune culturală, ce se dezvoltă prin analogie cu "dramaturgia socială" (M. Weber, G.H.Mead, E. Goffman) și sugerează o tehnică de investigație și un mod de explicare. Teatralitatea traduce o matrice etnică franceză și genurială feminină 150. La prima vedere, s-ar părea că seriosul secol al XIX-lea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
comportamentul omului în societate trebuie să fie considerat drept joc, deci că expunere publică și purtare de mască. Erving Goffman a dezvoltat interacționismul simbolic inițiat de Max Weber și G.H.Mead în direcția unei noi abordări, cunoscută sub numele de "dramaturgie socială", care este instrument al gândirii și investigării. Spectacolul, în sens de reprezentare teatrală și divertisment public, s-a adaptat la toate formele sociale, la toate motivațiile și condițiile pe care Istoria le-a înaintat. Considerând că teatrul este expresia
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
teatralizate. Fără un teoretician veritabil cu exceptia romanticilor, care, în numele apropierii genurilor, includ comedia în dramă, si mai ales a lui Stendhal, care propune în Racine et Shakespeare ÎI un proiect de "comedie romantică" teatrul comic da naștere, după 1950, unei dramaturgii comice de calitate. Vechea și rigidă structura tragică nu mai corespunde publicului burghez, care cere un spectacol reușit și amuzant al propriei condiții. Pe masura trecerii timpului, comedia de moravuri cedează locul comediilor vesele, publicul vrea să râdă fără a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
estetică a teatrului acestei perioade depășește dimensiunea să socială, reprezentând elocvent universul mental al timpului. Teatrul de la începutul Republicii a Treia se caracterizează prin căutarea formelor dramaturgice noi, refuzul efectului teatralității, a perfecționismului tehnic și a rupturii dintre literatura și dramaturgie. Doi creatori care au anumite interferente cu estetică naturalista sunt dramaturgul Henry Becques și regizorul André Antoine. În cele mai bune comedii "serioase" ale sale, Henry Becques (Leș Corbeaux, 1882 și La Parisienne, 1885) denunță tarele societăți burgheze, demonstrând că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
deosebește varianta franceză de piesă cu un conținut asemănător Nora de Henric Ibsen, care a revoluționat spiritele. Deznodământul este comic, reinstaurând adulterul tradițional. Semnificativ este faptul că pentru prima dată în universul artistic femeia pariziana este calificată că tip distinct. Dramaturgia a dat și alte tipuri ale femeii franceze moderne. Din această perioadă vom menționa L'Aventurière, 1848 de Augier, La veuve și Leș Honnêtes femmes, 1880, La Dupe, 1891 de Henri Becques. Românul și dramaturgia perioadei cercetate posedă o vizibilă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este calificată că tip distinct. Dramaturgia a dat și alte tipuri ale femeii franceze moderne. Din această perioadă vom menționa L'Aventurière, 1848 de Augier, La veuve și Leș Honnêtes femmes, 1880, La Dupe, 1891 de Henri Becques. Românul și dramaturgia perioadei cercetate posedă o vizibilă organizare dramatică, oferind imaginea dinamică a unei societăți întruchipate în figuri reprezentative, printre care femeia pariziana este una centrală. Putem conchide că la sfârșitul secolului al XIX-lea teatrul determina înțelegerea estetică a lumii moderne
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
orizonturi cercetarea lansează câteva piste în direcția reflecțiilor paralele care dezvoltă și completează organic studiul de față, pe care nu avem pretenția să-l epuizam în lucrarea prezenta: - Mituri identitare; - Homo urbanus; - Femeia în Cetatea modernă; - Femeia în literatura și dramaturgia franceză și română ș.a. Unele dintre aceste subiecte au constituit deja obiectul reflecțiilor noastre într-o serie de materiale publicate în țară și peste hotare. Deși operele de artă au un caracter accentuat istoric și local (care determină deosebirile lor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
La Découverte, Paris, 1974 VIANU, Tudor, Arta prozatorilor români, Eminescu, București, 1941 VIANU, Tudor, Filosofia culturii și teoria valorilor, Nemira, București, 1998 VLADIMIROVA, M. M., Românii țicl A. Zolea "Rugon-Maccarî", Izdatelistvo Saratovskogo Universiteta, Saratov, 1984 VLĂSCEANU, Lazăr, Erving Goffman și dramaturgia socială, în GOFFMAN, Erving, Viața cotidiană că spectacol, București, 2003 WEINBERG, Henri, Le style et la thématique de l'intimité chez Zola, Union Générale d'éditions, Paris, 1978 WEISBERGER, Jean, L'Espace romanesque, L'Age d'homme, Lausanne, 1978 ZAFIU
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Offenbach ritmează viața pariziana. Printre marele succese se numără La Vie parisienne, La Grande Duchesse de Gérolstein, La Petite Maryuise. Bufoneria La Belle Hélène de Offenbach îi servește lui Zola în Nana drept fundal pentru sublinierea decăderii miturilor clasice. 174 Dramaturgii sunt specialiști în diverse aspecte ale vieții publice (mobilul dramatic al banilor, abuzul funcționarilor, coruptibilitatea ziariștilor, motive politice sau militare), dar mai ales private. Eroii romantici se preschimba în cavaleri ai industriei, în ticăloși și în femei adultere. Acest "teatru
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de un simbol tehnic, ci este vorba de o comuniune de esență (participare). Imaginea este lucrul pe care îl reprezintă; semnificantul și semnificatul nu fac decât un singur lucru".8 La Mihai Eminescu, intratextul joacă un rol important. De la proză/dramaturgie la poezie, nuanțele diferă, dar semnificația generală este una gravă, începutul dedublării discursului literar de care vorbea Roland Barthes. "Pentru postmoderni, intertextualitatea este o manieră, în timp ce la Eminescu ea echivalează cu raportarea critică și dramatică la sine (și la literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
oarecare familiarizare cu nuanțele tablourilor. Nu ar fi nici onest, nici eficient un traseu care pleacă dinspre manuscris către opera publicată (am ști dinainte unde ajungem și ar crește riscul "decupajelor" în interpretare). De ce vom considera că hipotextul din lirică, dramaturgie sau jurnalistică presupune corespondență intratextuală, iar traducerea filiație? Motivul este legat de necunoașterea cronologiei interioare a unor teme și preocupări ale autorului, chiar dacă exteriorizarea pe portativul unui registru sau al altuia răspunde unei succesiuni. Este foarte posibil ca vreo obsesie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
enigmei începutului lumii (Bhose: 2010 a, 55)91. Insistența noastră asupra componentei traducerilor din opera eminesciană se datorează faptului că și acest demers se circumscrie intertextualității. La rândul lor, traducerile produc efecte intratextuale în proză, ca și în lirică și dramaturgie difuze sau bine luminate.Astfel, Arta reprezentărei dramatice dezvoltată științific și în legătura ei organică (Enric Theodor Rötscher) se va reflecta în teatru; Critica rațiunii pure ([Immanuel] Kant) se va răsfrânge cvasi-explicit în Sărmanul Dionis; Gramatica critică abreviată a limbii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
militar pentru a fi judecat de uciderea unui ofițer superior. Această nevoie de supremație a legii, ne situează într-un context cultural faimos, ce merge de la "destinele" implacabile ale grecilor (Euripide, Eschil sau Sofocle), pînă la "datoriile" insurmontabile neoclasice (din dramaturgia lui Racine ori cea a lui Corneille), "datorii" care subminau pasiunile vulcanice ale eroilor. Curtea marțială (prezidată chiar de Vere) îl condamnă pe Billy Budd la moarte prin spînzurătoare, iar, în final, căpitanului nu-i mai rămîne decît să contemple
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
avusesem cu două luni mai devreme când, la proba orală a examenului de admitere, întâmplându-se să nimeresc în seria examinată de d-voastră, v-ați declarat foarte mulțumită de răspunsul candidatului din fața d-voastră, despre "forme ale comicului în dramaturgia lui Caragiale". S-a mai întâmplat ceva notabil în privința relațiilor cu d-voastră ale seriei de studenți căreia îi aparțineam: în "poza de familie" pe care am făcut-o la absolvire, pe treptele intrării principale ale Universității, d-voastră sunteți
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
La ce bun romanul? Romanul se află într-o permanentă criză. Mai ales de vreo două secole, de cînd a devenit vedeta incontestabilă a peisajului literar. Cîtă vreme a fost considerat un gen minor, ținînd umil trena poeziei și a dramaturgiei, nimeni nu-i plîngea de milă. Dar de cînd a înflorit exploziv, "genofag", nu doar subordonîndu-și vechile rivale, ci și împrumutîndu-le dezinvolt tehnicile și registrele specifice, trece din criză în criză. De la antiroman la nou roman, roman-document, roman oulipian, auto-ficțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
inocenți, cu buzele vopsite în mov, mîinile pictate cu henne, și capul încadrat de dread-locks roz și negre care îi curg în valuri pînă la genunchi. Născută dintr-o mamă estoniană și un tată finlandez, a studiat întîi literatura, apoi dramaturgia, înainte de a începe să scrie. Despre romanele sale anterioare, vorbește astfel: Oricît de curios ar părea, prima mea carte, Vacile lui Stalin, amesteca bulimie și istorie sovietică. În a doua, Baby Jane, m-am interesat de atacurile de panică și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de ceasuri din regiunea Neuchâtel. În ciuda muncii grele și monotone, zgomotul ritmic al mașinăriilor îi trezește creativitatea poetică, astfel încît în pauze și seara, acasă, începe să scrie versuri, în limba maghiară, dar treptat învață franceza și se lansează în dramaturgie. Exigența scriiturii teatrale îi netezește stilul nud, lipsit de sentimentalisme, iar piesele sale, care se învîrt în jurul temei schimbului de identitate între personaje, au fost publicate în două volume L'Heure grise et autres pièces, 1998, și Le Monstre et
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și celei libertine; al doilea precizează că acest tip de logică este legat în mod organic de funcționarea secretului; al treilea aspect se referă la faptul că ambiguitatea secretului și rolul său esențial jucat în această logică se reduc la "dramaturgia Ființei și a Neantului" în care se găsește "toposul esteticului"552. În zona esteticului, susține Parret, logica seducerii se impune atât seducătorului, cât și celui sedus, astfel încât ideea "strategiei" devine superfluă − logica seducției se prezintă atât ca derealizare, cât și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
din grupuri de interese, organizații non-guvernamentale, de inițiativă și organizații ci-vice"24. Va trebui ca cetățeanul european să se obișnuiască cu o scenă politică din ce în ce mai fluidă, în care numărul actorilor se multiplică; o scenă politică care depășește regulile clasice ale dramaturgiei unitate de timp, loc și de actori. Marele risc este că acest spațiu civic pluralist păstrează, pentru o mare perioadă de timp, o structură orleanistă. Cei care astăzi participă activ la viața politică europeană sînt elitele vieții sociale, intreprinzătorii și
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
anxietăți rafinate în psihicul lectorului. Scrierile menționate au, fără excepție, alt scop: unul religios, moralizator sau chiar de encomion eroic 18. De aceea mie mi se pare mai prudent a identifica germenii terorii moderne abia în perioada elisabetană 19, în dramaturgia lui Thomas Kyd și, câțiva ani mai târziu, în cea a lui William Shakespeare, dar, mai ales, în cea a lui John Webster 20. (Nu voi insista asupra acestor titluri, de vreme ce, să nu uităm, obiectul analizei mele este proza, nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]