2,401 matches
-
să coincidă cu subiectul enunțării; însă, din punct de vedere modal, există un fel de ruptură între subiectul enunțării ("locutorul L") și enunțul său, atâta timp cât el trimite la eu ca și cum ar trimite la o non-persoană. În schimb, în Vai!, subiectul enunțării este implicat în spusele sale, din punct de vedere modal. În același fel putem analiza contrastul dintre (1) Eu promit că voi pleca (act ilocutoriu de promisiune) și (2) Eu promit în fiecare zi că voi pleca: în (1) cel
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sale, din punct de vedere modal. În același fel putem analiza contrastul dintre (1) Eu promit că voi pleca (act ilocutoriu de promisiune) și (2) Eu promit în fiecare zi că voi pleca: în (1) cel care se angajează prin enunțarea sa este "locutorul-L", pe când în (2) doar "locutorulλ" intră în calcul: este vorba despre eu în calitate de persoană despre care se vorbește, și nu de locutor responsabil de enunțul său. 4.4. Ironie și polifonie Problematica polifoniei permite, de asemenea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
opiniei unui locutor care ar spune ceva deplasat. Pornind de la această "mențiune" putem glisa către ideea, fundamentală pentru înțelegerea polifoniei, conform căreia în ironie se face auzit un punct de vedere distinct de cel al locutorului: din această perspectivă, o enunțare ironică pune în scenă un personaj care ar enunța ceva deplasat și de care enunțătorul s-ar distanța prin ton și mimică. El ar face auzit punctul de vedere al cuiva care s-ar exprima neadecvat (spunând, de exemplu, "Ce
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
El ar face auzit punctul de vedere al cuiva care s-ar exprima neadecvat (spunând, de exemplu, "Ce timp frumos!" când plouă cu găleata). Astfel, pentru Ducrot, "a vorbi ironic înseamnă, din punctul de vedere al locutorului L, a prezenta enunțarea ca exprimând poziția unui enunțător E, poziție pe a cărei responsabilitate, după cum se știe, de altfel, locutorul L nu și-o asumă, ba mai mult, o consideră absurdă. Fiind considerat responsabilul enunțării, L nu este asimilat cu E, origine a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
punctul de vedere al locutorului L, a prezenta enunțarea ca exprimând poziția unui enunțător E, poziție pe a cărei responsabilitate, după cum se știe, de altfel, locutorul L nu și-o asumă, ba mai mult, o consideră absurdă. Fiind considerat responsabilul enunțării, L nu este asimilat cu E, origine a punctului de vedere exprimat în enunțare [...]. Pe de o parte, poziția absurdă este direct exprimată (și nu raportată) în enunțarea ironică și în același timp nu este plasată în responsabilitatea lui L
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
E, poziție pe a cărei responsabilitate, după cum se știe, de altfel, locutorul L nu și-o asumă, ba mai mult, o consideră absurdă. Fiind considerat responsabilul enunțării, L nu este asimilat cu E, origine a punctului de vedere exprimat în enunțare [...]. Pe de o parte, poziția absurdă este direct exprimată (și nu raportată) în enunțarea ironică și în același timp nu este plasată în responsabilitatea lui L, având în vedere că acesta este responsabil doar de cuvintele sale, punctele de vedere
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și-o asumă, ba mai mult, o consideră absurdă. Fiind considerat responsabilul enunțării, L nu este asimilat cu E, origine a punctului de vedere exprimat în enunțare [...]. Pe de o parte, poziția absurdă este direct exprimată (și nu raportată) în enunțarea ironică și în același timp nu este plasată în responsabilitatea lui L, având în vedere că acesta este responsabil doar de cuvintele sale, punctele de vedere exprimate în cuvintele ținute fiind atribuite altui personaj, E"158. Făcând acest lucru, L
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de vedere exprimate în cuvintele ținute fiind atribuite altui personaj, E"158. Făcând acest lucru, L arată că se distanțează de punctul de vedere absurd al lui E. Ducrot atribuie acestui punct de vedere clar eronat, pus în scenă prin enunțarea ironică, numele de "enunțător". Este clar că sursa echivocului este aici această accepțiune a termenului "enunțător", în virtutea faptului că ea nu corespunde valorii obișnuite a "enunțătorului" în lingvistică. În următorul extras din Candid, Voltaire evocă, în manieră ironică, bătălia dintre
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sau prea corupt pentru a percepe divergența dintre "enun-țător" și "locutor"). Orice teorie a ironiei trebuie să explice de ce enunțul ironic este exprimat în mod direct (nu este un citat), fără ca acest lucru să însemne că este asumat de subiectul enunțării. Această combinație ciudată de adeziune și respingere poate fi analizată ca polifonie, dar și ca enunțare paradoxală, autodistrugătoare, în care subiectul își invalidează propria enunțare. Astfel, pentru A. Berrendonner, "a fi ironic nu înseamnă să te înscrii în mod fals
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să explice de ce enunțul ironic este exprimat în mod direct (nu este un citat), fără ca acest lucru să însemne că este asumat de subiectul enunțării. Această combinație ciudată de adeziune și respingere poate fi analizată ca polifonie, dar și ca enunțare paradoxală, autodistrugătoare, în care subiectul își invalidează propria enunțare. Astfel, pentru A. Berrendonner, "a fi ironic nu înseamnă să te înscrii în mod fals, mimetic, împotriva actului de vorbire anterior sau virtual, în orice caz exterior, al altcuiva. Înseamnă să
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
direct (nu este un citat), fără ca acest lucru să însemne că este asumat de subiectul enunțării. Această combinație ciudată de adeziune și respingere poate fi analizată ca polifonie, dar și ca enunțare paradoxală, autodistrugătoare, în care subiectul își invalidează propria enunțare. Astfel, pentru A. Berrendonner, "a fi ironic nu înseamnă să te înscrii în mod fals, mimetic, împotriva actului de vorbire anterior sau virtual, în orice caz exterior, al altcuiva. Înseamnă să te înscrii în mod fals împotriva propriei enunțări, chiar
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
propria enunțare. Astfel, pentru A. Berrendonner, "a fi ironic nu înseamnă să te înscrii în mod fals, mimetic, împotriva actului de vorbire anterior sau virtual, în orice caz exterior, al altcuiva. Înseamnă să te înscrii în mod fals împotriva propriei enunțări, chiar în momentul în care o realizezi"162. 4.5. Modalizarea autonimică În limbă există și alte strategii prin care locutorul folosește o expresie arătând că ea nu este pertinentă. Ele reies din ceea ce este cunoscut sub numele de conotație
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
că este vorba despre urmele unei activități prin care subiectul care enunță își marchează distanțarea față de propriul său enunț: enunțătorul își dedublează, ca să spunem așa, discursul, pentru a comenta cuvântul tocmai enunțat, el produce un fel de buclă 164 în enunțarea sa. Noi înșine am operat o modalizare autonimică scriind mai sus că "enunțătorul își dedublează, ca să spunem așa, discursul"; fără să întrerupă fraza, formula "ca să spunem așa" face ca verbul dedublează să fie aici parțial incorect. Dincolo de semnele tipografice (italice
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un fel", "mă scuzați de expresie", "dacă pot să spun așa", "sau mai degrabă", "adică", "vorba lui cutare", "ar trebui să spun", "în toate sensurile cuvântului" etc. J Authier-Revuz a propus clasificarea acestor comentarii ale enunțătorului referitor la propria lui enunțare (numite de ea "non-coincidențele a ceea ce este spus") într-o tipologie variată: non-coincidența în interlocuțiune, când modalizările autonimice indică o distanță între partenerii enunțării. Ea este marcată de formule cum ar fi mă scuzați de expresie, dacă se poate spune
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sensurile cuvântului" etc. J Authier-Revuz a propus clasificarea acestor comentarii ale enunțătorului referitor la propria lui enunțare (numite de ea "non-coincidențele a ceea ce este spus") într-o tipologie variată: non-coincidența în interlocuțiune, când modalizările autonimice indică o distanță între partenerii enunțării. Ea este marcată de formule cum ar fi mă scuzați de expresie, dacă se poate spune așa, dacă vreți, înțelegeți ce vreau să spun, după cum bine spuneți...; non-coincidența discursului cu el însuși: enunțătorul reprezintă un alt discurs în propriul său
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
spune), când se va solicita cooperarea co-enunțătorului (înțelegeți ce vreau să spun) sau când enunțătorul se va îndoi de cât de potrivite sunt propriile cuvinte (știu și eu, nu știu). Având în vedere că pe tot cuprinsul operei lui Pinget, enunțarea este obsedată de un gol pe care nimic nu-l poate umple, cuvântul pare incapabil să atingă o altă realitate în afara lui. Acest gol se manifestă de asemenea în sintaxă, având în vedere că lipsesc două complemente directe ("își închipuie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de cel al frazei, fără să indice clar despre ce vorbesc, ghilimelele încadrează tipografic elementele la care se referă, fără a rupe firul sintaxei. Expresiile puse între ghilimele sau în italice (a se vedea infra) sunt atât înscrise în firul enunțării, cât și distanțate de el, iar cititorul trebuie să le interpreteze sprijinindu-se pe diverse indicii din cotext și din situația de comunicare. Ghilimelele de modalizare autonimică nu sunt obligatorii. Enunțătorul îi indică cititorului că discursul său nu coincide cu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
între ghilimele arată doar că un cuvânt sau un grup de cuvinte nu sunt folosite în mod corespunzător. Nu este vorba propriu-zis de polifonie, care ar implica punctele de vedere a două instanțe diferite, ci de un decalaj pe care enunțarea îl introduce între două imagini distincte ale enunțătorului, oferite în același timp: una își asumă expresia între ghilimele, cealaltă o refuză. Să analizăm următoarele două exemple: (a) Bloch mă întreba, așa cum făcusem și eu altădată intrând în lume, așa cum mi
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
semnificație"178; de exemplu când Arnolphe din Școala nevestelor (versul 642) reia un vers dintr-o tragedie scrisă de Corneille, Sertorius, jucată cu câteva luni înainte: "Stăpân sunt și vorbesc: deci m-ascultați"; travestirea cu funcție degradantă: transpunere a unei enunțări "nobile" în registrul burlesc, cum este cazul în Pupitrul de Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de Boileau; pastișa satirică, în care se imită un stil prin exagerarea lui. Genette consideră pastișa drept o specie a parodiei, separând-o de celelalte în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în baza caracterului său non-satiric. În principiu, o pastișă reușită nu poate fi disociată de enunțarea pastișată; cu alte cuvinte, doar elementele paratextuale (o indicație "pastișă", o semnătură distinctă de cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă, arătându-și astfel superioritatea. Enunțarea este însoțită, în mod obligatoriu, de indici de distanțare care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cea a autorului discursului parodiat) atestă duplicitatea acestui tip de enunțare. Parodia face să intervină două instanțe enunțiative: locutorul lasă să reiasă din spusele sale o altă sursă enunțiativă, pe care o prezintă ca fiind ridicolă, arătându-și astfel superioritatea. Enunțarea este însoțită, în mod obligatoriu, de indici de distanțare care îi permit co-enunțătorului să perceapă disonanța, să vadă că subiectul vorbitor nu se prezintă drept "locutor" responsabil pentru cuvintele sale. Însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în ironie, locutorul ridiculizat poate
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sale. Însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în ironie, locutorul ridiculizat poate fi identificat; el poate fi un anume autor, gen de discurs, curent literar... (putem să-l parodiem pe Corneille, să parodiem tragedia clasică sau poezia simbolistă). Acest tip de enunțare nu este deci cu adevărat reușit decât în momentul în care co-enunțătorul este destul de familiarizat cu discursul parodiat, ceea ce întărește complicitatea cu enunțătorul. Parodia implică în plus o anumită recunoaștere a valorii discursului devalorizat, astfel încât cel care parodiază își menține
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
trebuie să răspund la așa ceva? Ce vrea să însemne asta? Cui îi vorbești? Ce se-ascunde în spatele celor ce mi se întâmplă? Unde-am ajuns? 181 ▪ 4.3. Cum este marcată, în textul lui Céline, lipsa de responsabilitate din partea subiectului enunțării referitor la anumite elemente? Putem atribui aceste elemente aceleiași surse de enunțare? Ce probleme pune interpretarea lor pentru cititor? (Naratorul descrie viața societății cosmopolite din Baden-Baden în momentul în care regimul hitlerist este pe punctul de a se prăbuși.) Și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vorbești? Ce se-ascunde în spatele celor ce mi se întâmplă? Unde-am ajuns? 181 ▪ 4.3. Cum este marcată, în textul lui Céline, lipsa de responsabilitate din partea subiectului enunțării referitor la anumite elemente? Putem atribui aceste elemente aceleiași surse de enunțare? Ce probleme pune interpretarea lor pentru cititor? (Naratorul descrie viața societății cosmopolite din Baden-Baden în momentul în care regimul hitlerist este pe punctul de a se prăbuși.) Și nu vă povestesc de Cazinou!... vinovat de uitare!... Cazinoul "locul de întânire
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]