9,341 matches
-
chimotripsinogenul, activat de către tripsină prin ruperea succesivă a mai multor legături peptidice. Chimotripsina prezintă o acțiune de digerare mai rapidă asupra cazeinei decât tripsina, iar un amestec al acestor două enzime continuă procesul de digestie, chiar mai departe decât fiecare enzimă separat, sugerând că sediul lor de acțiune este diferit. Carboxipeptidaza este o exopeptidază pancreatică care scurtează polipeptidele cu un aminoacid. Precursorul inactiv elaborat de celulele glandulare pancreatice este precarboxipeptidaza, activată la rândul ei de tripsină în prezența zincului, drept cofactor
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
se transformă în produs activ. Colagenaza scindează legăturile peptidice ale colagenului la nivelul aminoacizilor: pralină, hidroxiprolină și glicină. Elastaza este produsă sub formă inactivă de proelastază de către acinii glandulari pancreatici și apoi activată de către tripsină și enterokinază în duoden. Această enzimă hidrolizează în special legăturile peptidice ale aminoacizilor: alanină, serină, glicină. Ribonucleazele sunt esteraze ce acționează hidrolitic asupra acizilor ribonucleic și dezoxiribonucleic, desfăcând legăturile ester-fosfat, rezultând oligonucleotide. Alte enzime proteolitice din sucul pancreatic sunt: protaminaza și leucin aminopeptidaza, care scindează protamina
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
glandulari pancreatici și apoi activată de către tripsină și enterokinază în duoden. Această enzimă hidrolizează în special legăturile peptidice ale aminoacizilor: alanină, serină, glicină. Ribonucleazele sunt esteraze ce acționează hidrolitic asupra acizilor ribonucleic și dezoxiribonucleic, desfăcând legăturile ester-fosfat, rezultând oligonucleotide. Alte enzime proteolitice din sucul pancreatic sunt: protaminaza și leucin aminopeptidaza, care scindează protamina și, respectiv, eliberează leucina din lanțul polipeptidic. Pancreasul este protejat de autodigestie prin faptul că secretă proteazele sub formă de precursori inactivi, care devin activi numai în intestin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și, respectiv, eliberează leucina din lanțul polipeptidic. Pancreasul este protejat de autodigestie prin faptul că secretă proteazele sub formă de precursori inactivi, care devin activi numai în intestin. Pe de altă parte, țesutul glandular pancreatic are proprietatea de a distruge enzimele proprii sau a le neutraliza printr-o antienzimă, și anume antitripsina (inhibitorul tripsinei). Această substanță este depozitată în citoplasma celulelor glandulare în jurul granulelor de enzime și previne activarea exagerată a tripsinei, atât în celulele secretoare, cât și în acinii și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
numai în intestin. Pe de altă parte, țesutul glandular pancreatic are proprietatea de a distruge enzimele proprii sau a le neutraliza printr-o antienzimă, și anume antitripsina (inhibitorul tripsinei). Această substanță este depozitată în citoplasma celulelor glandulare în jurul granulelor de enzime și previne activarea exagerată a tripsinei, atât în celulele secretoare, cât și în acinii și duetele pancreatice. Deoarece tripsina activează și alte enzime proteolitice, inhibitorul tripsinei poate preveni, de asemenea, și activarea acestora. Atunci când pancreasul este lezat grav sau canaliculele
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
antienzimă, și anume antitripsina (inhibitorul tripsinei). Această substanță este depozitată în citoplasma celulelor glandulare în jurul granulelor de enzime și previne activarea exagerată a tripsinei, atât în celulele secretoare, cât și în acinii și duetele pancreatice. Deoarece tripsina activează și alte enzime proteolitice, inhibitorul tripsinei poate preveni, de asemenea, și activarea acestora. Atunci când pancreasul este lezat grav sau canaliculele pancreatice sunt blocate, se acumulează o cantitate mare de suc pancreatic; inhibitorul tripsinei fiind depășit și secreția pancreatică rapid activată, aceasta poate digera
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
acestora. Atunci când pancreasul este lezat grav sau canaliculele pancreatice sunt blocate, se acumulează o cantitate mare de suc pancreatic; inhibitorul tripsinei fiind depășit și secreția pancreatică rapid activată, aceasta poate digera în câteva ore întregul pancreas (pancreatita acută, adesea letală). Enzimele glicolitice. Amilaza pancreatică este analogă ca acțiune celei salivare. Este elaborată în celulele acinoase la nivelul granulelor zimogene și secretată sub formă activă. Are un grad mult mai înalt de activitate decât ptialina, putând să digere în 30 de minute
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de activitate decât ptialina, putând să digere în 30 de minute cantități de amidon de 20000 de ori mai mari decât greutatea sa. Acționează la un pH optim de 6,5-7,2, prezența ionului de clor fiind necesară la activarea enzimei. Enzimele lipolitice. Lipaza pancreatică este cea mai activă esterază din tubul digestiv, care separă prin hidroliză acizii grași de glicerol, la un pH variabil între 7-8, în prezența ionilor de Ca2+ și Mg2+, ca activatori. Viteza de hidroliză a lipazei
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
activitate decât ptialina, putând să digere în 30 de minute cantități de amidon de 20000 de ori mai mari decât greutatea sa. Acționează la un pH optim de 6,5-7,2, prezența ionului de clor fiind necesară la activarea enzimei. Enzimele lipolitice. Lipaza pancreatică este cea mai activă esterază din tubul digestiv, care separă prin hidroliză acizii grași de glicerol, la un pH variabil între 7-8, în prezența ionilor de Ca2+ și Mg2+, ca activatori. Viteza de hidroliză a lipazei, dependentă
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
alungirea lanțului. Rezultă, astfel, că unii acizi grași continuă să rămână legați sub formă de mono- și digliceride sau chiar sub formă de trigliceride neatacate. Sărurile biliare, prin acțiunea de emulsionare a grăsimilor, măresc suprafața de contact dintre substrat și enzimă, favorizând indirect activarea lipazei. Dacă lipaza pancreatică lipsește, grăsimile trec nedigerate în fecale, apărând steatoreea. Colesterol enteraza (colesterolaza) acționează scindând colesterolul alimentar esterificat în colesterol liber și acid gras (în prezența sărurilor biliare), ca și asupra monogliceridelor conținute în micelii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
reglarea se face predominant pe cale nervoasă. În această fază, secreția este declanșată de excitanți condiționați și necondiționați, care declanșează secreția salivară și gastrică. La animalele cărora li se administrează un prânz fictiv are loc elaborarea unui suc pancreatic bogat în enzime, dar redus ca volum, secreție numită ecbolică. Controlul nervos este realizat de către nervul vag, care conține fibre destinate pancreasului și a cărui stimulare determină o secreție foarte activă din punct de vedere diastazic. Apariția acestui suc ecbolic se produce prin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
care, sosită în duoden, ar intensifica secreția de bicarbonat de către celulele canaliculare. Faza gastrică. Este declanșată de prezența alimentelor în stomac și este reglată nervos și umoral. Distensia peretelui gastric declanșează prin reflex vago-vagal secreția de suc pancreatic bogat în enzime, continuată și intensificată apoi puternic de către stimularea eliberării de gastrina. Participarea gastrinei este demonstrată de către stimularea secreției pancreatice după distensia antrală în condițiile vagotomiei. Este probabil ca un anumit rol stimulator să fie jucat și de plexurile nervoase intramurale. Faza
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
din mucoasa duodenală a secretinei, care, ajunsă în sânge, excită celulele glandulare pancreatice și stimulează secreția biliară și intestinală. Administrată parenteral, este distrusă de sucurile digestive. Ea determină o secreție bogată în apă și săruri anorganice (bicarbonat), dar săracă în enzime (secreția hidrolatică). Mucoasa duodenală eliberează secretină atunci când pH-ul scade sub 4 și stimulează prin intermediul acesteia producția de suc pancreatic bogat în bicarbonat, care tamponează acidul clorhidric din stomac; eliberarea de secretină reprezintă astfel un mecanism de protecție a mucoasei
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
iar cea a colonului distal de tranzit al resturilor alimentare și sediu al activității microorganismelor intestinale. Secreția intestinului gros. Produsul de secreție al mucoasei colice este un lichid redus cantitativ, cu pH alcalin (8-8,4), foarte vâscos și lipsit de enzime. Are rolul de a favoriza atât trecerea resturilor reabsorbite ale chimului ileal în cec, cât și aderarea acestora între ele în vederea constituirii bolului fecal, protejând în același timp mucoasa intestinului gros de iritații sau traumatisme mecanice și chimice (toxine și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
aminoacizi și alte molecule mici, dublate de eliminarea de substanțe toxice și produși finali de degradare metabolică. În afara proceselor de filtrare glomerulară, reabsorbție și excreție tubulară formatoare de urină, rinichii asigură conversia vitaminei D în formă activă și secreția unor enzime importante ca renina și eritropoietina. Rolurile depuratoare și homeostazice multiple ale rinichilor au la bază particularități structurale și funcționale ale parenchimului renal. II.5.1. DATE SUMARE DE MORFOFIZIOLOGIE RENALĂ Unitatea morfofuncțională a rinichiului este. după cum se știe, nefronul, constituit
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
mediate de receptorii beta1-adrenergici. Neuropeptidul Y potențează ambele acțiuni ale noradrenalinei, iar prostaglandinele, oxidul nitric, histamina și bradikinina le modulează în sens inhibitor. Un rol modulator activator important deține angiotensina II rezultată din metabolizarea angiotensinogenului plasmatic de către renina renală și enzima de conversie pulmonară. Aceasta participă la reglarea activității cardiovasculare și renale prin mecanisme centrale și periferice complexe atât modulatoare, cât și neuromediatoare. II.5.4. REGLAREA FILTRĂRII GLOMERULARE Rinichiul își reglează activitatea prin mecanisme intrinseci realizate de substanțe vasoactive eliberate
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
II.5.6.1. Renina Observații sistematice în legătură cu eliberarea reninei de către rinichi au apărut după descoperirea de către Tigersted și Bergman (1898) a unei substanțe presoare în extractul renal de iepure. Acești cercetători au denumit principiul respectiv renină. Renina este o enzimă proteolitică, cu structură glicoproteică (g.m. 37 326), elaborată la nivelul aparatului juxtaglomerular, descrisă de Goormaghtigh (1939). Este stabilit în prezent că renina se elaborează la nivelul celulelor granulare juxtaglomerulare, dar că eliberarea sa în torentul circulator poate să fie rezultatul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
în torentul circulator poate să fie rezultatul stimulilor veniți de la nivelul diverselor formațiuni ale aparatului juxtaglomerular. Renina, eliberată în sângele circulant, inițiază o cascadă de reacții metabolice (transformarea angiotensinogenului în angiotensină I inactivă și a acestuia în angiotensină II de către enzima de conversie), întrucât ea nu este activă ca atare, ci prin intermediul angiotensinei II (fig. 123). . Complexitatea sistemului renină-angiotensină a crescut mult din momentul în care s-au evidențiat adevărate sisteme renin-like și în alte organe. Astfel de substanțe renin-like, denumite
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
chemoreceptoare sino-carotidian și cardio-pulmonar sunt mai puțin și diferit influențate de către angiotensină, în funcție de starea normală sau patologică a subiectului. La hipertensivi, angiotensina II reduce sensibilitatea baroreflexă și crește reactivitatea simpatică centrală. De aici efectele benefice ale blocării beta-adrenergice și inhibării enzimei de conversie a angiotensinei în insuficiența cardiacă congestivă. Prin acțiunea vasoconstrictoare, aldosteronoeliberatoare și stimulatoare a sistemului adreno-simpatic, sistemul renină-angiotensină determină creșterea rezistenței periferice și a volemiei, generând astfel hipertensiunea arterială. Creșterea presiunii arteriale poate să apară fie ca reacție compensatoare
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de hipertensiune și edeme. Sistemul renină-angiotensină este implicat și în apariția diverselor tulburări generatoare de disgravidii. Descoperirea sistemului renină-angiotensină, deși a contribuit la clarificarea asocierii bolilor renale cu cele cardiovasculare, conține încă suficiente necunoscute. Noi aspecte fizio-farmacologice indică utilizarea inhibitorilor enzimei de conversie și receptorilor angiotensinei în tratamentul bolilor cardio-vasculare. II.5.6.3. Eritropoietina. Cercetări întreprinse la începutul secolului nostru, reluate în ultimii ani, au precizat că în urma hipoxiei apare în circulația generală un factor care are rolul de a
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
presiunii sanguine la animale de experiență cu hipertensiune renală cronică. Alături de această substanță au fost evidențiate și alte fosfolipide în rinichi, cum ar fi: fosfatidiletanolamina, sfingomielina și fosfatidilserina, a căror acțiune este insuficient cunoscută. II.5.6.6. Eliberarea de enzime kininoformatoare Kininogeninele (sistemul kalicreinogen-kalicreină) eliberate în plasma sanguină acționează asupra unei globuline plasmatice (kininogen), determinând formarea unor substanțe biologic active de tipul bradikininei, denumite plasmakinine. Imediat după formare, plasmakininele sunt rapid inactivate de către carboxipeptidaze (kininaze) prin ruperea și îndepărtarea argininei
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de apă, la reptile aceasta influențează filtrarea glomerulară, iar la păsări influențează atât filtrarea, cât și reabsorbția apei. Mecanismul prin care ADH crește reabsorbția de apă este încă discutat. Unii cercetători susțin ipoteza că ADH ar acționa prin intermediul hialuronidazei. Această enzimă, acționând asupra mucopolizaharidelor structurale, ar determina depolarizarea acestora și, astfel, ar crește permeabilitatea pentru apă a peretelui tubular. Alți cercetători au pus în evidență că vasopresina acționează prin legarea de receptorii specifici de la nivelul membranei celulelor-țintă. S-au descris două
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
glucocorticoizi, mineralocorticoizi și sexoizi). Asocierea topografică a zonei corticale cu cea medulară are la bază sinergismul existent între hormonii glucocorticoizi secretați de zona fasciculată a corticosuprarenalei și cei eliberați de țesutul cromafin medulosuprarenalian. Primii stimulează biosinteza adrenalinei prin mecanismul activării enzimei metilante a noradrenalinei, iar adrenalina ca principal hormon medulosuprarenal, intensifică activitatea neurosecretorie a complexului hipotalamo-hipofizar eliberator de ACTH stimulator - la rândul său - a secreției de hormoni corticosuprarenali. Prin efectele hiperglicemiante conjugate, aceștia participă la creșterea glucozei sanguine și la asigurarea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
secreției de ACTH. În absența CRF, hipofiza anterioară secretă doar mici cantități de ACTH, eliberate sub influența vasopresinei retrohipofizare. Ajuns pe calea circulației generale la nivelul teritoriului glandular suprarenal, ACTH activează adenilatciclaza membranară, inducând formarea rapidă de cAMR. Acesta activează enzimele implicate în sinteza hormonilor suprarenali și îndeosebi desmolaza necesară conversiei inițiale a colesterolului în pregnenolon. Activând prima treaptă a biosintezei hormonilor corticosuprarenali, ACTH este astfel necesar pentru toate cele trei categorii de sinteze hormonale. Stimularea de lungă durată a cortexului
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ale TSH hipofizar asupra celulelor secretoare tiroidiene se realizează prin mecanismul activării sistemului adenilat ciclază-cAMP, cu participarea receptorilor membranari de la nivelul suprafeței celulelor foliculare. cAMP rezultat, acționând ca mesager intracelular de ordinul al II-lea, intensifică biosinteza și activitatea principalelor enzime celulare tiroidiene, secreția hormonală și creșterea țesutului glandular. La rândul său, secreția de TSH hipofizar este sub controlul neurohormonului hipotalamic TRH (hormon eliberator de tireotrofină) sau tireoliberină. Acesta este un tripeptid cu structura piroglutamil-histidilprolină, secretat de terminațiile nervoase ale eminenței
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]