2,256 matches
-
sistematizată pe “cântece”, conform structurii date, utilă pentru inițierea cititorului francez. În respectul rezervei poetului de a-și fi numit opera “poemă” și nu epopee, prefațatorul o consideră ca atare și nu preia clișeul încetățenit și automat folosit de unii exegeți. Țiganiada nu e o epopee în adevăratul sens al termenului clasicizat, ci o parodie a speciei, în general și nu a unei epopei anume, cum e Virgile travesti, a lui Scarron. Spre a sublinia dificultățile traducerii, Valeriu Rusu invocă mărturia
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
fost pusă în comunicarea Ludmilei Saraskina: Valori teologice - istorice- naționale - general-umane în publicistica și romanul lui Dostoievski: conflict sau dialog? Cu o altă ocazie, la Petersburg, L. Saraskina a fost atenționată, chiar apostrofată de un interlocutor, care susținea că un exeget ateu sau de altă religie decît cea ortodoxă rusă nu are nici o șansă să-l înțeleagă pe Dostoievski, nu are nici măcar dreptul să se atingă de opera sa. Autoarea analizează cele două discursuri paralele din ultimele romane ale scriitorului fără
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
detașează ca figură aparte în opera lui Vladimir Streinu, alături de criticul foarte activ al actualității (mai ales criticul de poezie), de teoretician, de universalist, de poet, îl descoperim pe istoricul literar, în alt fel decât în volumul Clasicii noștri, pe exeget, pe biograf, într-o ipostază inedită, oarecum paradoxală pentru antiistoristul declarat încă din tinerețe. Monografia i s-a părut și lui, la un moment dat, o modalitate mai completă, mai eficientă, mai necesară, într-un teritoriu în care n-a
Centenar Vladimir Streinu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/15173_a_16498]
-
urban, originea, aria geografică, funcțiile și modificările în timp în raport de mutațiile sociale. Se propun, în mai toate secțiunile studiului, clarificări, reașezări, interpretări, priorități, iar demersul critic, lucid, precizează de la început că domeniul nu este alcătuit, cum au crezut exegeții romantici, doar din capodopere, că, dimpotrivă, multe plăsmuiri populare sunt de mai mică însemnătate. Prin citate antologice, este surprinsă specificitatea componentelor creației populare, sunt readuse în atenție ori sunt reașezate în cadrele lor specifice laturi ale unor creații, ale unor
Cercetări folclorice actuale by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/11671_a_12996]
-
V. Mîndra Perechea de propoziții "simt enorm și văz monstruos", atît de des analizată pînă la răstălmăcire de către exegeți, este cuprinsă - după cum se știe - în halucinanta relatare a asediului moral intitulată "Grand Hotel Victoria Română". Dincolo de revelațiile posibile pe care le-ar putea provoca o nouă analiză a acestui text tulburător am putea reține, pînă una alta, aburul terifiant
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
și împingîndu-i către vorbăria zgomotoasă. Strigătul lui Costache Gudurău din schița "Telegrame" (1899): "...nu mai putem merge cafiné" dă glas disperării de a pierde contactul necesar cu trăirea gregară, cu turma tăifăsuielilor salvatoare. " Marea trăncăneală" despre care vorbea un recent exeget al operelor lui Caragiale ne apare, astfel, ca antidotul de care nu se poate lipsi omul caragialian. Exemplificările aventurilor spaimei în opera comică a lui Caragiale pot fi, desigur, extinse. Febra exagerată a apărării "onoarei de familist" în comportamentul lui
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
de la plămădirea ei, înregistrează astfel un avatar unic, pe care nici o altă operă nu l-a trăit pînă astăzi și e improbabil că-l va trăi în viitor. Faptul că un rol modest în consumarea acestei experiențe a revenit unui exeget al lui Caragiale poate fi socotit o întîmplare. Dar o întîmplare care dă de gîndit. Abandonat și înfiat Ce l-a împins în politică pe Ștefan Cazimir? Curiozitatea? Năzdrăvănia? Spiritul ludic? Poate ceva din fiecare, poate nici unul din aceste impulsuri
Caragiale e cu noi! by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11389_a_12714]
-
un zel am spune detectivistic, la o tensiune pe măsura însăși a scriitorului. Opera lui Anton Holban apare, atunci, ca un fel de jurnal, cu scăpărări cathartice și cu incursiuni în ficțiune, cu exhibiții și ascunzișuri date în vileag de către exeget, tot atâtea repere, la citire, ale unei foarte complicate alcătuiri, fără să putem discerne dacă este vorba de căutări ale fericirii sau ale cunoașterii, întru absolvire sau destrucție. În Agendă, E. Lovinescu nota, în noaptea primirii veștii că, operat de
Anton Holban, retrăit by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14875_a_16200]
-
sumbre: roata istoriei fusese smulsă din inerție și reîncepea să se miște încet, dar perceptibil. Prohodul utopiei comuniste se va sluji peste trei decenii. La scara timpilor lungi, e o nimica toată; ca învățătură de minte, un cîștig epocal. Unii exegeți au încercat să-i disculpe pe fondatorii doctrinei, care ar fi fost, pasămite, denaturată de urmași. E o tentativă sortită eșecului. Nimic nu poate fi denaturat dacă nu conține morbul denaturării. în chiar clipa așternerii pe hîrtie a sintagmei "dictatura
"Va urma" by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11635_a_12960]
-
M-au omorât. Nu le dau nimic", îi spunea fiului, care a colaborat, totuși, cu editorii postumi ai literaturii tatălui. Condiția de scriitor revoltat, cu suferința intens trăită până la a se preface în literatură subversivă, li s-a relevat primilor exegeți, dar aceștia nu puteau vorbi decât prudent despre ea în 1982 (M. Braga) și mult mai liber în analiza semnificațiilor atitudinii narative în 1991 (N. Florescu). E vorba de proza postumă intitulată Lobocoagularea prefrontală. Mircea Braga o publica, pentru prima
Vasile Voiculescu, subversiv by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/14901_a_16226]
-
aproape o sută de periodice în limbile engleză, franceză, germană și română, câteva sute de cărți și articole (de istorie, filozofie, antropologie, religie, filozofia culturii, istorie și critică literară). Dl Țurcanu a obținut mărturii orale sau scrise de la 50 de exegeți ai operei lui Eliade sau de la cei ce și-au întrețesut drumul cu eroul nostru în diferite etape ale vieții. Elogiam în articolul meu puterea de muncă, tenacitatea, perseverența și corectitudinea autorului, reproșând, în același timp, ignorarea sau minimalizarea cercetărilor
Dosar - Mircea Eliade by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/10667_a_11992]
-
a scrie. I-am admirat întotdeauna inteligența, să-i cinstim acum și curajul". (p. 638) Mai sunt alte câteva zeci de captivante caracterizări, reproduse fără reținere de Florin Țurcanu, în pofida concluziilor cărții sale. Am verificat citatele și am remarcat acribia exegetului. Din când în când însă, există și mici... derapaje. Autorul este aspru față de tonul "ditirambic" al unui articol semnat de Dumitru Micu despre volumul De la Zalmoxe la Gengis-Han (p. 584). De ce oare nu ne informează că prefața versiunii românești a
Dosar - Mircea Eliade by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/10667_a_11992]
-
figuri sinistre de conducători în campaniile anti-Eliade din vremea comunismului: Ștefan Voicu și Gogu Rădulescu. Istoricul Florin Țurcanu trece sub deplină tăcere toate acestea. Legionarismul și antisemitismul lui Eliade rămân principalele probleme controversate. Ele au declanșat polemici și au împărțit exegeții în două tabere antagonice. Simpatia față de legionari, atitudinea antidemocratică și câteva "puseuri" împotriva maghiarilor, bulgarilor și evreilor (în anumite condiții istorice, în deceniul al patrulea) nu pot fi negate de nimeni, pentru că textele sunt fără echivoc. Ele totalizează doar câteva
Dosar - Mircea Eliade by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/10667_a_11992]
-
s-a dus călcat de o mașină. Cu el se duce încă o bucată bună și foarte frumoasă din tinerețea mea. Mă simt și mai singur. Majoritatea oamenilor pe care i-am iubit sunt acum dincolo. La revedere, Mihai!" Reacția exegetului e și acum destul de severă: Nu putem aprecia sinceritatea lui Eliade atunci când scrie în același fragment de Jurnal că Sebastian era "unul din cei 2-3 oameni care mi-ar fi făcut Bucureștiul suportabil", sau când adaugă "chiar în climaxul meu
Dosar - Mircea Eliade by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/10667_a_11992]
-
se bucura Blaga, I. U. Soricu își începea articolul printr-o diatribă îndurerat ironică la adresa publicului și criticii care se grăbiseră să se entuziasmeze (în mod nejustificat, din snobism, credea el) de poezia lui Blaga, de la debut. Ceea ce-i reproșa exegetul "tânărului fiu de preot" era în primul rând faptul că, încă din Poemele luminii, ignorând necesitățile spirituale ale acelei epoci de convulsiuni naționale, poetul ar fi cultivat, în locul unui lirism cu valoare de stimulare, o artă străină spiritului național. în
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
sfărâmături din piatra scumpă a străinilor, în jurul căror sfărâmături, rar a reușit să înflorească un gând, ca în cutremurătoarea atmosferă a maeștrilor care "ușor ca din cutie scot lumile din haos" și epocile le-nșiră ca "mărgelele pe ață". Nemulțumirea exegetului se îndreaptă deci spre tehnica poetică blagiană, sesizată de altfel cu justețe, care conferă fluxului poetic un ritm sincopat complet diferit de patosul și cadența imnică de anvergură unică a versurilor poeților cehi (mai ales ale lui Béezina), la care
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
cumva chipul liricului din ramă dacă nu doar modificând căderea luminii pe portret. A nu scăpa din vedere nici unul din volumele Ilenei Mălăncioiu, Florenței Albu, Constanței Buzea - ca să ne referim doar la lirica feminină - a fost punctul de onoare al exegetului, sub care unghi, Eseuri critice se înfățișează, prin temeinicie, seriozitate, acuratețe, de un folos de netăgăduit. Acei poeți ce nu figurează în culegere - Ștefan Augustin Doinaș, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru și mai în genere generația pierdută - prin elecție, Ben Corlaciu
Criticul poet by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/12282_a_13607]
-
alți 70 de ani cu Dl Cătălin Avramescu? Va mai figura Eliade în istoria literaturii, sau numele lui va fi înlocuit cu al celui ce-l nega în 2006? Din cei doi - cine e... un foarte oarecare? Referitor la acribia exegeților ar trebui să mai amintesc o întâmplare dramatică, generatoare de confuzii. Ne-o destăinuie Mac Ricketts într-o recenzie a volumului îngrijit de mine Textele "legionare" și despre românism. Pentru prima oară învățatul american a venit în contact cu aceste
În preajma Centenarului Mircea Eliade - Rectificări necesare by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/9946_a_11271]
-
că textele fuseseră ,păstrate cu pietate zeci de ani în arhiva familiei Urechia, mai întîi de dr. Alceu V. A. Urechia, apoi de către Vasile A. Urechia", neajungînd însă vreodată sub ochii soției sau ai fiicei lui Caragiale, nici ai unor exegeți ca Paul Zarifopol sau Șerban Cioculescu. Precizare importantă: ,textul manuscris al schițelor nu reprezintă originalul sau bruionul autograf al autorului, ci doar copia cu autograful, verificat grafologic, al lui Vasile A. Urechia". Descoperitorul crede totuși că ,textele originale nu au
Caragiale și vițelul turbat by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11097_a_12422]
-
observă că ea a relevat și, implicit sau explicit, a cultivat, cu o consecvență frapantă, imaginea unui scriitor exponent. "începând de la Maiorescu - constată Mircea Scarlat - privirea lui Creangă ca exponent s-a impus ca un loc comun, reluat de toți exegeții ulteriori. Pare paradoxal, dar criticul care nu i-a dedicat humuleșteanului nici un studiu special, ci doar unele epitete și citări elogioase, a impus clișeul cel mai viabil în exegeza lui Creangă". într-adevăr, argumentează eseistul, Maiorescu îl citează pe creatorul
Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă by Constantin Coroiu () [Corola-journal/Imaginative/10224_a_11549]
-
acel critic care va releva, poate chiar împotriva exponențialității, tocmai unicitatea lui Ion Creangă. Unicitate simțită, cel puțin de către acei intelectuali adevărați, cu gust rafinat, de care vorbeau Ibrăileanu și Călinescu, dar care mai trebuie și rostită critic. Un asemenea exeget putea fi însuși Mircea Scarlat, iar din generația care o preceda pe a lui - Valeriu Cristea, autorul unui volum intitulat Despre Creangă și al unui Dicționar al personajelor lui Creangă. Dar ar putea fi - e cu atât mai mult de
Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă by Constantin Coroiu () [Corola-journal/Imaginative/10224_a_11549]
-
estetică, și peste goliciunea lor. Călătorului Bolintineanu îi șade mai bine cu drumul decît cu însemnările acestor peregrinări, dar exilul prelungit al "proscrisului" dă la iveală fructele mîniei tîrziu, sub contururi sublimate, în poemul Conrad (1867). Socotită de mai toți exegeții săi drept capodoperă, piesa învigorează muzeul figurilor de ceară din portretistica lui Bolintineanu. Spre deosebire de toți ceilalți, Conrad are puls. Împrumutînd, în mare, soarta Bălcescului și itinerarul mediteranean al autorului, Conrad capătă alura Corsarului lui Byron și aura de erou romantic
August by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14902_a_16227]
-
lui Urmuz și pe palierele conotative ale textului litigios are drept scop găsirea de invarianți psihanalitici, relictele unei gândiri auctoriale care pot fi amprentele indelebile ale identității autorului lor. Înainte de toate, să ne reamintim un amănunt biografic semnalat de toți exegeții urmuzieni, fără excepție, dar care nu a spus prea mult interpretatorilor de până la noi. Este vorba de faptul că, la o vârstă fragedă, lui Urmuz i-a fost schimbat numele din Dimitrie Dim Ionescu-Buzeu, așa cum apare el înscris în catastiful
Noi argumente pentru redeschiderea „cazului Urmuz” by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/6181_a_7506]
-
și oceanul de exegeză din jurul lor. Interpreții - filosofi sau critici - scriu inadmisibil de mult, dînd naștere unei babilonii documentare, în care ți-e tot mai greu să te descurci. Tocmai de aceea principala exigență pe care autorul o pune în fața exegeților e simplitatea. „În această lucrare mă va interesa, în primul rînd, aplicarea principiului simplității în interpretarea textelor. În hermeneutică, adepții risipei și excesului sînt legiune. Voi dovedi această tragedie. Dimpotrivă: adepții simplității sînt rari.“ (p. 11) Cu alte cuvinte, de
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
de alte manifestări publice ale omului politic. În mai 1892, Titu Maiorescu ținuse la Ploiești o conferință cu plata, în folosul societății de binefacere "Caritatea". Ea n-a fost publicată niciodată și, după cît știu, nici n-a reținut atenția exegeților lui Maiorescu (Lovinescu, Z. Ornea etc.). A fost în schimb semnalată și amplu rezumata de Barbu Delavrancea într-o serie de trei articole dinVointa națională, în zilele de 4, 5 și 6 iunie 1892, care au fost republicate, la rîndul
T. Maiorescu si conditiunile progresului by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/18182_a_19507]