1,867 matches
-
paralel, Teodor Negoiță a obținut și titlul de Doctor în Chimie, susținând o teză de doctorat intitulată "“Controlul poluării în Arctica și Antarctica”". Dr. ing. Teodor Negoiță, directorul Institutului Român de Cercetări Polare, a fost decorat cu următoarele ordine: Demersul exploratorului Teodor Negoiță de a inaugura o baza românească în Antarctica a demarat în anul 1997, când a început să prezinte lucrări la „Tratatul antarctic”, la care Romania aderase încă din anul 1971. Nici un român nu prezentase până atunci contribuții evidențiate
Teodor Negoiță () [Corola-website/Science/305752_a_307081]
-
prin care Australia a cedat Fundației Antarctice Române, condusă de Teodor Negoiță, una dintre bazele sale de cercetare de pe coasta de est a Antarcticii. Semnarea acestui acord a avut loc în prezența ambasadorilor celor două state: România și Australia. Astfel, exploratorului român Teodor Negoiță i-au fost recunoscute eforturile de continuare a tradiției începute de Emil Racoviță în urmă cu mai bine de un secol. Cu scopul de a inaugura stația din Antarctica, Teodor Negoiță a efectuat cea de-a XIII
Teodor Negoiță () [Corola-website/Science/305752_a_307081]
-
de cercetări polare numărul mic, de doi sau trei cercetători. Negoiță afirmă că membrii Academiei sunt dezinformați, în România existând peste 20 de cercetători care se ocupă de Antarctica, dintre care 10 sunt angajați ai Institutului Român de Cercetări Polare. Exploratorul Teodor Negoiță a publicat peste 28 de lucrări științifice în domeniul cercetărilor polare. Pentru a-și promova activitatea, a ales să abordeze și stilul beletristic pentru ca publicul român larg să devină mai interesat de acest domeniu fascinant al științei actuale
Teodor Negoiță () [Corola-website/Science/305752_a_307081]
-
în aeronautică și tehnologie de vârf. Indigenii au trăit pe coastele din sudul Californiei timp de cel puțin zece mii de ani. Cu trecerea secolelor, mai multe culturi au trăit în zona în care se află astăzi Long Beach. Până la sosirea exploratorilor spanioli din secolul 16, grupul dominant a fost Tongva. Aceștia aveau cel puțin trei așezări situate chiar în zona în care este așezat în zilele noastre orașul. "Tevaaxa'anga" era o așezare situată spre interiorul continentului, în apropierea râului Los
Long Beach, California () [Corola-website/Science/306463_a_307792]
-
perioada creșterii exponențiale a importanței mineritului atât pentru economia viitorului stat cât și pentru economia de război a Uniunii din timpul războiului civil. Centru al extracție de argint, Carson City a fost sediul fostului comitatul Ormsby County, fiind denumit după exploratorul Kit Carson. Carson City este de asemenea cea mai mică din cele 361 zone statistice metropolitane (în original, ) așa cum au fost definite de United States Census Bureau (conform datelor publicate la 1 iulie 2004). Orașul cel mai mare din apropierea sa
Carson City, Nevada () [Corola-website/Science/306468_a_307797]
-
marinei franceze precum și organizația Greenpeace patrulează regulat apele din jurul acestora. <br clear="all"> un grup format din două insule principale (Grand Île - insula mare și Petite Île - Insula Mică) și alte 20 de stânci. Insulele au fost descoperite de expediția exploratorului francez "Nicolas Thomas Marion-Dufresne" în 1772, acesta numindu-le după secundul său (în prealabil el a numit o altă insulă cu numele său). În Secolul XIX insulele au fost deseori vizitate de vânătorii de foci, până în 1835 acestea fiind aproape
Insulele Crozet () [Corola-website/Science/305786_a_307115]
-
foarte scundă, ierboasă, iar pe măsură ce crește altitudinea, solul mineral nu mai permite creșterea vegetației. Nu există arbori pe insulă dar în unele sedimente au fost identificate trunchiuri fosilizate dovadă al unui trecut climateric diferit. Insulele au fost descoperite de expediția exploratorului francez "Yves Joseph de Kerguelen de Trémarec" în 1772, și au fost recunoscute de către expediția lui James Cook în 1776. Insulele au fost folosite ca bază de realimentare de către vapoarele vânătorilor de foci și de elefanți de mare din secolul
Insulele Kerguelen () [Corola-website/Science/305802_a_307131]
-
vizită a unui occidental a fost cea a lui Hugh Willoughby (1553). Willem Barents, în 1596, a înconjurat prin nord arhipelagul și a iernat pe coasta de est a Insulei Severnîi. În timpul călătoriei sale, coasta vestică a fost cartografiată. Alt explorator, care a căutat pasajul nord-estic și nu a reușit să depășească Novaia Zemlea, a fost Henry Hudson. La mijlocul deceniului al șaselea al secolului al XX-lea, în arhipelag a fost construită o zonă de testare nucleară, care a existat de-
Novaia Zemlea () [Corola-website/Science/303460_a_304789]
-
antichitate. Popoarele native care trăiau în zonele marginale au adăugat aceasta în știința medicinei lor. De exemplu, infuzia de ace de molid era utilizată în zonele temperate, sau de frunze ale copacilor rezistenți la secetă din zonele deșertice. În 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, studiind fluviul Sf. Laurențiu, a folosit cunoștințele localnicilor pentru a salva viețile echipajului său, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face ceai, care, s-a dovedit mai târziu, conținea 50 mg de
Vitamina C () [Corola-website/Science/301457_a_302786]
-
1928, antropologul arctic Vilhjalmur Stefansson a încercat să demonstreze teoria sa precum că eschimoșii (inuiți) sunt capabili să evite scorbutul fără aproape nici o plantă în dieta lor. Acest lucru a fost mereu o întrebare, pentru că boala i-a lovit pe exploratorii arctici europeni care supraviețuiau cu aceleași diete bogate în carne. Stefansson a presupus că popoarele native din Arctica își preluau necesarul de vitamina C din carnea crudă sau gătită foarte puțin. Începând din februarie 1928, timp de un an, el
Vitamina C () [Corola-website/Science/301457_a_302786]
-
Sud nu va fi sfârșitul explorării Antarcticii”. Următorul proiect, spunea el, avea să fie „o călătorie transcontinentală de la mare la mare, cu traversarea polului”. El nu putea fi sigur că misiunea avea să-i fie încredințată, deoarece existau și alți exploratori interesați și capabili. Pe 11 decembrie 1911, o expediție germană condusă de Wilhelm Filchner a plecat din Georgia de Sud, cu scopul de a pătrunde adânc în Marea Weddell, stabilind o bază sudică, din care să încerce să traverseze continentul
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
magnific dar mă ușurează de toată grija”, a declarat Shackleton pentru "Morning Post". Shackleton avea acum bani pentru a demara proiectul. Pentru de lire a achiziționat o goeletă de 300 de tone cu trei catarge numită "Polaris", construită la comanda exploratorului belgian Adrien de Gerlache pentru o expediție la Spitsbergen. Proiecul belgianului căzuse, iar nava devenise disponibilă. Shackleton i-a schimbat numele în "Endurance", cu referință la motto-ul familiei sale, "By endurance we conquer" (în ). A achiziționat, pentru 3200 de
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
văzuți mirosind bălegarul pentru a confirma marcarea teritoriului. În secolul XV, Johann Schiltberger a fost printre primii europeni care au văzut acest cal, fiind prizonier al hanului mongol. Calul este numit după generalul rus de origine poloneză Nikolai Przewalski (1839-1888). Explorator și naturalist, el a descris calul în 1881, după ce a plecat într-o expediție să îl găsească, deoarece circulau zvonuri despre existența lui. Mulți cai Przewalski au fost capturați în 1900 de Carl Hagenbeck și trimiși în varii grădini zoologice
Calul lui Przewalski () [Corola-website/Science/313038_a_314367]
-
cel mai mare dintre cele cinci Mari Lacuri din America de Nord. La nord este mărginit de provincia Ontario, Canada și de statul , iar la sud de statele și , toate din . În limba indienilor Anishinaabe lacul este numit "Gichigami", însemnând "apă mare". Exploratorii francezi din secolul al XVII-lea l-au numit "le lac supérieur" pentru că se află la o înălțime mai mare decât Lacul Huron. este cel mai mare lac de apă dulce din lume ca suprafață, și al treilea ca volum
Lacul Superior () [Corola-website/Science/313061_a_314390]
-
un singur lucru îl poate apăra în lumea de dincolo: o armată de spirite. Una dintre multele ciudățenii ale lui Huangdi a fost căutarea nemuririi. Viața veșnică îl obseda. Muzicienii de la curte nu cântau decât melodii despre nemurire, iar numeroși exploratori au fost trimiși în lumea largă, pentru a găsi elixirul vieții eterne; alchimiștii lucrau în laboratoare vaste, pentru a dezlega enigma vieții și a morții. Cercetările arheologice au demonstrat în acest sens că nici armata de teracotă nu era de
Dinastia Qin () [Corola-website/Science/313181_a_314510]
-
teoriei celulare. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, științe ca botanica și zoologia au devenit discipline științifice. Lavoisier și alți savanți încep să realizeze legătura dintre materia vie și cea fără viață prin intermediul fizicii și chimiei. Naturaliști exploratori, precum Alexander von Humboldt, au studiat interacțiunea dintre organisme și mediul înconjurător, punând astfel bazele biogeografiei, ecologiei și etologiei. Acești oameni de știință încep să respingă esențialismul și iau în considerare fenomenul de dispariție (extincție) a speciilor și de mutabilitate
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
homme" - 1978), Universul (""Îl était une fois... l'espace""- 1982), Povestea vieții (""Îl était une fois... la vie"" - 1986), A fost odată... America (""Îl était une fois... leș Amériques"" - 1991), Povestea descoperirilor (""Îl était une fois... leș découvreurs"" - 1994), Povestea exploratorilor (""Îl était une fois... leș explorateurs"" - 1996) Figură principala a serialului este “Maestro”, un bătrân înțelept și cu o barbă uriașă albă care preia în multe episoade rolul povestitorului sau al inventatorului. Expresul Exploratorilor (titlu original: "Forscherexpress") este un magazin
Da Vinci Learning () [Corola-website/Science/314604_a_315933]
-
une fois... leș découvreurs"" - 1994), Povestea exploratorilor (""Îl était une fois... leș explorateurs"" - 1996) Figură principala a serialului este “Maestro”, un bătrân înțelept și cu o barbă uriașă albă care preia în multe episoade rolul povestitorului sau al inventatorului. Expresul Exploratorilor (titlu original: "Forscherexpress") este un magazin științific prezentat de Kati Bellowitsch și Thomas Brezina. Cei doi moderatori își desfășoară activitatea într-un tren transformat în laborator științific. Emisiunea se axează pe experimente ce pot fi imitate ușor de copii și
Da Vinci Learning () [Corola-website/Science/314604_a_315933]
-
-se o imagine mult mai complexă decât cea prezentată de Darwin. Încercările de a aplica teoria evoluției pentru a înțelege societatea umană au condus uneori la concluzii eronate. Misionarul David Livingstone nu vedea nicio "luptă pentru existență" în savanele africane. Exploratorii victorieni vedeau populațiile întâlnite în Africa sau Australia ca fiind mai jos pe "scara" evolutivă față de cele din Europa. Împărțirea umanității în rase și aplicarea principiului supraviețuirii celui mai bine adaptat constituie baza pseudoștiințifică a rasismului nazist. Dar, după descoperirea
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
-108.488687). Altitudinile în parc variază de la aproximativ 6100 de picioare (1860 metri) la circa 8400 de picioare (2560 m). Cea mai mare parte a parcului este dominată de crește și vai care rulează aproximativ din nord și până la sud. Exploratorii spanioli care căutau un traseu de la Santa Fe la California în 1760 și 1770 au fost primii europeni care au ajuns la regiunea Mesa Verde (masa verde), pe care au numit-o după ce să ridicat, platoul acoperit de arbori. Cu
Parcul Național Mesa Verde () [Corola-website/Science/314654_a_315983]
-
al căror fotografii excelente au fost expuse la prima vedere din Mesa Verde la dispoziția publicului. Că și alți vizitatori în primii ani, el a fost condus de Wetherills. Poate că cel mai important a fost vizitatorul Gustaf Nordenskiöld, fiul exploratorului finlandez-suedez Adolf Erik Nordenskiöld, în anul 1891. Nordenskiöld, un mineralog instruit, a introdus metode științifice pentru a colecta artefacte, înregistrând locații, fotografiind extensiv și corelând cu ceea ce el a observat în existente literaturi arheologice, precum și din țară să de origine
Parcul Național Mesa Verde () [Corola-website/Science/314654_a_315983]
-
Town a fost un important centru de comerț cu sclavi; Sclavii erau aduși din Africa și erau comercializații în Orientul Mijlociu. Catedrala Anglicană este construită pe pe locul unei vechi piețe de sclavi. Orașul a fost totodată o bază pentru mulți exploratori europeni, in special portughezi și coloniți din anii 1800. David Livingstone a folosit Stone Town drept bază de pregătire pentru expediția sa finală în 1866. O casă care acum îi poartă numele a fost împrumutată de Sultan Seyyid Said. Comunitățile
Stone Town () [Corola-website/Science/314723_a_316052]
-
sufixul "dō", nu a fost nici una din cele șapte prefecturi de tip "dō" originare (cunoscute, de asemenea, drept Ezo în era premodernă). Numele său, care a rămas același până astăzi, se crede a fi fost dat de Matsuura Takeshiro, un explorator japonez timpuriu al insulei. Din moment ce denominarea Hokkaidō nu se încadrează în existenta clasificare "dō", un nou termen "dō" a fost creat pentru acoperirea sa. Singurul "to" din Japonia este Tokyo. Ca urmare a abolirii sistemului de diviziune teritorială han, zona
Prefecturile Japoniei () [Corola-website/Science/314718_a_316047]
-
"“Simbolurile Canadei sporesc nu doar conștiința noastră națională, ci și sentimentul bucuriei de a fi canadian. Simbolurile Canadei sunt o celebrare a ceea ce reprezentăm ca popor.”" După ce primii exploratori europeni au realizat faptul că Canada nu era Orientul bogat în mirodenii, cea mai mare atracție comercială a constituit-o castorul, cu o populație de câteva milioane de exemplare. La sfârșitul secolului XVII și începutul secolului XVIII, erau la modă
Simbolurile naționale ale Canadei () [Corola-website/Science/314722_a_316051]
-
de aparatul lui Fernez, dar alimentat din butelii Michelin. <br/br>Un model cu două etaje separate printr-o membrană din cauciuc, adaptat buteliilor cu aer comprimat, a fost brevetat în iulie 1943 de inginerul francez Émile Gagnan și de exploratorul submarin Jacques-Yves Cousteau. Acest prim model era inspirat din detentorul folosit în timpul celui de-al doilea război mondial pentru buteliile de gazogen pentru mașini (benzina și motorina fiind raționate). Ulterior el a fost ameliorat, apărând mai multe modele cu două
Detentor () [Corola-website/Science/313717_a_315046]