2,317 matches
-
Orașul imperial, care realizase ceea ce teleecranele numeau (își amintea clar expresia) "un tablou simbolic amintind de o scenă din epoca electricității de acum șapte mii de ani". În timp ce mergeau, Fara se întoarse puțin către nevastă-sa. La lumina slabă a felinarului din apropiere, fața ei blândă, și încă destul de tânără, era aproape pierdută în umbră. El îi șopti ceva cu un glas delicat care se armoniza cu nuanțele pastelate ale înserării: - Împărăteasa spunea că sătucul nostru Glay pare să aibă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
să ajungă la jumătatea străzii, când Fara strigă: - Și dacă-l vezi pe băiatul ăla al nostru pe la vreun colț de stradă, ia-l acasă. Nu trebuie să mai întârzie seara pe afară. Îndată ce Creel dispăru în lumina slabă a felinarelor îndepărtate, Fara se răsuci pe călcâie și se duse repede la atelierul-magazin. Mulțimea creștea cu fiecare clipă și văzduhul nopții fremăta de glasuri agitate. Văzu bine că firma Arsenalului e o chestiune de simplă iluzie. Indiferent din ce unghi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dar simțea că plesnește. Shams nu apăru pân’ la miezul nopții. Nu fusese vreodată atât de nefericit. O luă la întâmplare, spre Podul Sangi, pe unde mai umblau împreună, dar fără nădejdea să îl găsească. Mergând, îl zări sub un felinar cum stătea aplecat pe o carte, ca și cum nimic nu se întâmplase: — Puteai să vii mai devreme, îi zisese, în loc de salut. Se îmbrățișară și-atunci Omar începu să plângă în hohote, ca un puști, așa cum nu mai plânsese nici la despărțirea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pardesiul și șopti: ― Adio, draga mea! * De după colțul vilei apăru Raul Ionescu. ― Nu e nimeni. Îi dăm bătaie! Urcară câteva trepte. Dascălu îngenunche în fața ușii. Scoase o lanternă și lumină scurt broasca. ― Rahat cu perje! Scarlat privea în lungul străzii. Felinarele, rare, luminau slab. Un câine alb se strecura pe lângă ziduri adulmecând porțile. Ușa scârțâi. Intrară unul după altul, conduși de lanterna cârnului. Ionescu șopti: ― Domnilor, am pășit în ilegalitate! Se aflau într-un fel de sufragerie-salon cu mobilă multă, amestecată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
deschise gura sufocat. Țâșni cu un urlet din fotoliu, apoi se prăbuși. ― A murit! spuse îngrozită Melania Lupu. Doru Matei înghiți în sec: ― Cianură. * Întins pe divan, maiorul Cristescu privea perdeaua încărcată cu maci și albăstrele. Dincolo de tulul subțire, un felinar ridica o lumină gălbuie, ca de vată. Maiorul reglă sonorul aparatului de radio. Vocea crainicei se auzea în surdină: "A fost ora 1! Stimați ascultători, vă invităm la dans". Zîmbi: "Oare câți dansează într-adevăr acum?" Apoi gândul se întoarse
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să-i duc și un mic pachet, oh, nu mare lucru, desigur... Câteva dulciuri, o portocală... Aș considera că mi-ați făcut o mare favoare. Cristescu ieși în stradă. Gerul se muiase și o ceață groasă învăluia orașul. Sub un felinar, un tânăr înalt și o fată cu căciuliță roșie păreau că nu-și pot descleșta degetele. Trecu zâmbind pe lângă ei, fără să-i observe. "E formidabilă!" Auzi pași în spate și întoarse capul reflex. Locotenentul Ciobanu se apropia însoțit de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îmblînzească. Eu țineam să rămân liber, sălbatec, nedomesticit. Și am jurat să fug de-acasă. Într-o seară, am ieșit pe poartă și nu m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci și am zărit două felinare; mă căutau, mă strigau, tata îmi promitea că nu mă va bate. Eu stăteam ascuns după un tufiș și tăceam. După ce au dispărut felinarele și nu s-a mai auzit decât vântul foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci și am zărit două felinare; mă căutau, mă strigau, tata îmi promitea că nu mă va bate. Eu stăteam ascuns după un tufiș și tăceam. După ce au dispărut felinarele și nu s-a mai auzit decât vântul foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică; nu izbuteam să-mi dau destul curaj spunîndu-mi că eram liber și aproape m-am bucurat când tata a venit înapoi cu un câine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-a smucit și s-a aruncat asupra mea. Apărîndu-mă, l-am împins și s-a lovit cu capul de zid. S-a prăbușit pe trotuar. M-au trecut sudori reci. Din fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-am aplecat asupra lui. Avea buzele mânjite de ruj. Rujul Augustei, l-am recunoscut. Numai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fericită decât sentimentul că nu lăsase nimic la întîmplare. Încât, aș spune, resentimentele bătrânilor față de ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întîmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta devotamentul față de Moașa. Arhivarul ar fi vrut să se ducă singur; fără concurenți. Din păcate pentru el, nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iată întrebarea. Câteva zile după predică, Rieux, care comenta acest eveniment cu Grand, în drum spre cartierele mărginașe, s-a izbit în întuneric de un om care se legăna în fața lor, fără să încerce să înainteze. Chiar în acea clipă, felinarele orașului nostru, care se aprindeau din ce în ce mai târziu, străluciră pe neașteptate. Lampa înaltă, așezată în spatele celor doi care se plimbau, l-a luminat deodată pe cel din față: râdea fără zgomot, cu ochii închiși. Pe obrazul lui albicios, destins de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
băutură alcoolică pe care a dat-o odată peste cap și despre care spusese apoi că era tare. Apoi a vrut să iasă. Afară, lui Rieux i se părea că noaptea era plină de gemete. Undeva, pe cerul negru, deasupra felinarelor, un șuierat surd i-a reamintit de invizibilul flagel care răscolea neobosit aerul cald. ― Din fericire, din fericire, spunea Grand. Rieux se întreba ce vrea să spună. Din fericire, spunea celălalt, am lucrarea mea. Da, zise Rieux, e un avantaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
răsuflarea. Toate prăvăliile sunt închise. Dar la unele, afișul "închis din cauza ciumei" atestă că nu se vor mai deschide împreună cu celelalte. Vânzători de ziare încă somnoroși nu mai anunță știrile, ci, rezemați la colțuri de stradă, își oferă parcă mâna felinarelor cu gesturi de somnambuli. Curând, treziți de primele tramvaie, se vor răspândi în tot orașul, întinzând foile în care sare în ochi cuvântul "ciumă". Va fi o toamnă cu ciumă ? Profesorul B... răspunde: Nu." "O sută douăzeci și patru de morți, acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
-se printre credincioși, își zise că, de fapt, Liturghia era o chestie foarte simplă. Până veni timpul să plece, răsfoi înainte și înapoi cartea, apoi își adună pachetele și ieși pe Chartres Street. Un marinar care stătea sprijinit de un felinar îi făcu cu ochiul. George îi răspunse făcând un gest obscen cu mâinile sale tatuate și trecu mai departe. Ajungând în dreptul Aleii Piratului, auzi niște țipete. Acolo, pe alee, trăsnitul acela de vânzător de crenvurști încerca să-l înjunghie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de copii și uși trântite. — Cei din parohia Sf. Odo îs toți în păr astă-seară, comentă gânditoare Santa, în timp ce mergeau pe trotuarul îngust dintre carosabil și treptele caselor duble, construite în rânduri solide și strânse, în lungul fiecărui cvartal. Lumina felinarelor strălucea deasupra asfaltului și cimentului fără nici un copac și pe acoperișurile de ardezie roșie. Vara-i și mai rău. Toată lumea-i afară pe stradă pân’ pe la zece-unșpe. — Mie-mi spui, scumpo! spuse doamna Reilly, șchiopătând în mod dramatic între cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de mătănii. Dar mâna de profesionist a unui decorator gonise orice urmă de stafie a burgheziei franceze care mai bântuise poate zidurile groase de cărămidă ale clădirii. Exteriorul era vopsit într-un galben vesel, flăcările de gaze din cele două felinare de alamă, reconstituite, tremurau ușor de fiecare parte a aleii care ducea spre casă, reflexele luminii lor de chihlimbar unduind în emailul negru al porții și al obloanelor. Sub ambele felinare, pe dalele cu care era pavată aleea, se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
un galben vesel, flăcările de gaze din cele două felinare de alamă, reconstituite, tremurau ușor de fiecare parte a aleii care ducea spre casă, reflexele luminii lor de chihlimbar unduind în emailul negru al porții și al obloanelor. Sub ambele felinare, pe dalele cu care era pavată aleea, se vedeau ghivece vechi, de plantație în care creșteau și se înmulțeau tufe impunătoare de yucca. Ignatius se opri în fața clădirii, privind-o cu extrem dezgust. Ochii lui și albaștri și galbeni condamnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius. Din cauza fetelor eșarfa îi căzu peste un ochi și nu vedea bine pe unde merge. Niște oameni anormali ca voi nu pot să atragă alegătorii. Îl împinseră afară pe poartă, până pe trotuar. Săbiile ascuțite ale frunzelor de yucca de sub felinare îi înțepaseră picioarele și se îndepărtă șchiopătând. — Așa îți stă bine, scandalagiule, strigă Frieda pe când închidea poarta. Îți dăm un avans de zece minute. Apoi începem să pieptănăm Cartierul în căutarea ta. — Și-ar fi mai bine pentru tine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
zgârietură uriașă, care sângera rău. — N-ai fost împușcat, scumpule? — Nu, mami, zise el, clătinând din cap. Oricum, nu trăgea în mine, ci în Dave. Cine a fost? — Billy. Lynn ridică privirea spre copac. Crengile se legănau încet în lumina felinarelor. Dave dispăruse. Dave ajunse dintr-un salt pe trotuar și începu să alerge după Billy Cleever, care fugea pe stradă, spre casa lui. Dave putea să se miște rapid, când voia, alergând pe toate cele patru picioare. Alerga paralel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cât și nenumăratele tablouri și icoana cu Rugăciunea Sfintei Ana și posterul cu Muntele Ararat acoperit cu o zăpadă de un alb imaculat - au amuțit pentru o clipă pe când Încăperea căpăta o luminozitate neobișnuită, fiind scăldată În lumina somnoroasă a felinarului care tocmai se aprinsese afară. Fantomele trecutului se aflau acolo, cu ei. O mașină a oprit și a parcat În fața casei, iar luminile farurilor au măturat interiorul camerei, luminând literele atârnate pe perete Într-o ramă aurită: ADEVĂRAT VĂ SPUN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
momentul de față. — Vă simțiți bine, domnule? Era stewardesa cu ochi de culoarea safirului. A Încuviințat scurt din cap și a răspuns, de data asta În engleză: Da, mulțumesc. Sunt bine. Am doar rău de avion... În lumina catifelată a felinarelor care pătrundea prin perdele, mătușa Zeliha zăcea prăbușită cu telefonul Încă În mână, cu sticla de vodcă sprijinită de bărbie și țigara Încă aprinsă În cealaltă mână. Mătușa Banu a Întrat În cameră În vârful picioarelor. A stins În grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
putea aminti era că părăsise pivnița lui Fraulein Keller. și tot ce se întâmplase de atunci se întâmplase ca într-un vis. Trebuia să meargă înapoi după galoșii. Pășea fără să aibă cea mai mică idee încotro se îndreaptă. Auzea felinarele cântând, iar vântul trecea prin ea, făcând-o să tremure și mai rău în ciuda șalului cu care era acoperită. Nu reușea să discearnă clinchetul săniilor și nici tropotul mut al copitelor, iar caii erau cât pe ce să o doboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fugise de acolo, se pierdu repede în acest oraș, unde nu se simțise niciodată acasă. O siluetă întunecată își facu apariția înaintea lui, iar Virginski avea senzația unor luminițe portocalii sărind în jurul acesteia și apoi dispărând în întuneric. Apoi, un felinar se aprinse, luminându-l pe muncitorul de dedesubt. În refuzul său de a-l privi în ochi pe responsabilul orașului cu aprinderea felinarelor, Virginski recunoscuse un amestec de sfidare, umilință și frică. Acesta trecu pe lângă Virginski, iar transformarea adusă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
iar Virginski avea senzația unor luminițe portocalii sărind în jurul acesteia și apoi dispărând în întuneric. Apoi, un felinar se aprinse, luminându-l pe muncitorul de dedesubt. În refuzul său de a-l privi în ochi pe responsabilul orașului cu aprinderea felinarelor, Virginski recunoscuse un amestec de sfidare, umilință și frică. Acesta trecu pe lângă Virginski, iar transformarea adusă de flacăra sa neliniștită era așa de bruscă și completă încât Virginski o credea ireală. Pășind pe aleea luminată, Virginski avea senzația că intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]