1,862 matches
-
interpretat ca "simbol solar al renașterii și nemuririi", legat de ideea de "inițiere și cunoaștere a lucrurilor secrete", și - foarte important pentru contextul de față - un simbol vedic al principiului feminin 119. Tot locul se află sub semnul exclusiv al femininului: doamna Moscu, Sanda, Simina, doica, domnișoara Christina. Înfruntarea celor două principii, masculinul și femininul, vitalul și spiritualul, fără putința refacerii unității primordiale, intervenția masculinului vor duce la dezintegrarea acestui univers în care femininul este dominant 120. Lumea în care pătrund
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
locul se află sub semnul exclusiv al femininului: doamna Moscu, Sanda, Simina, doica, domnișoara Christina. Înfruntarea celor două principii, masculinul și femininul, vitalul și spiritualul, fără putința refacerii unității primordiale, intervenția masculinului vor duce la dezintegrarea acestui univers în care femininul este dominant 120. Lumea în care pătrund Egor Pașchievici și Nazarie - un pictor și un arheolog, cel care vede altfel și cel care explică fenomenele insolite prin raportare la trecutul traco-scitic, aleși pentru această situație-limită, dă, la orice pas, senzația
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
copilul din flori, și "fata căpitanului" Numele băiatului de doisprezece ani, Brânduș din nuvela Fata căpitanului este - folosind o sintagmă din nuvela În curte la Dionis - un "nume fanic"; încadrat în seria antroponimelor provenite din nume de plante, format de la femininul Brândușa, prin derivare regresivă (substantivul comun este, probabil, un cuvânt autohton traco-dacic)243 traduce condiția copilului "găsit" sau "din flori". Natura excepțională a destinului său ("nu mi-e frică de durere, pot îndura oricât... Eu mă oțelesc întruna, mă învăț
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cu gura enormă, cu grumazul scurt și gros, iar părul cenușiu îl purta tăiat scurt, aproape băiețește"438. Sinonimia de nume Oana-Anca (hipocoristic de la Ana) se bazează pe etimonul comun, verbul hănan, "a face favoare, a avea milă". Numele reprezintă femininul de la Ioan, formă savantă care reproduce, prin intermediul slavonei bisericești, gr. Ioánnes, reproducând un teoforic frazeologic ebraic, Johanán: - Jo, abreviere curentă pentru Jahve și verbul hanan (de aici foarte frecventul Ana); la origine, Johanán este o formulă de mulțumire adresată Divinității
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
supra, analiza prozei Ghicitor în pietre). Ultima serie, Arghira și Zamfira, sinonime evidențiate într-o analiză semică deductivă, se încadrează unei serii semantice asociative, prin prezența semului comun, regnul mineral (v. infra). Preafrumoasa Arghira (Arghira reproduce numele personal grecesc Argyra, femininul de la Argyros (Argyrios), format de la substantivul grecesc de origine indo-europeană, argyros, încadrat în aceeași familie cu latinescul argentum și românescul argint 478) cea împodobită cu toate darurile omenești, dar lipsită de vedere, este vindecată, după îndelungi și zadarnice străduințe ale
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și-a ajuns scopul"), Bodhisattva ("Ființa menită Trezirii"), "Trezitul" (buddha) pentru a-și cuceri libertatea interioară. Eliade folosește mitonime pe care le recreează: Una (Uni, zeița etruscă identică Junonei) în text, întruchipare a lui Orfeu, și Leana, reprezentare a eternului feminin al basmelor românești, Ileana Cosânzeana (În curte la Dionis, Elena se asociază Înțelepciunii coborâte din cer, Ennoia). Alteori, Eliade desacralizează mitonimul, prin adăugarea de sufixe; Gavrilescu, Manolache redau versiunea desacralizată a numelui prin căderea în derizoriu, pierderea în omenesc a
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Experiența IBCV În intervalul 2000-2010, la IBCV Iași au fost efectuate un număr de 74 de intervenții chirurgicale pentru disecție de aortă ascendentă. Vârsta medie a pacienților operați a fost de 50,54 13,51 ani, cu un raport masculin/ feminin de 1,96/1. Din punctul nostru de vedere, vârsta nu trebuie să constituie un criteriu determinant al abordului terapeutic, condiția fizică și psihică a pacientului în momentul internării fiind elementul care condiționează planning-ul terapeutic. Vârsta este identificată ca
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Grigore Tinică, Raluca-Ozana Chistol, Diana Anghel Mihail Enache () [Corola-publishinghouse/Science/91953_a_92448]
-
de larg consum a copilei angelice ieșind în calea temerarului navigator spre a-l conduce la țărmul unui destin mai bun. Căci Senda lui trebuia mai întâi găsită - o subtilă problemă de navigație prin apele pline de recife ale eternului feminin goethean. Deși zbuciumat din belșug, tatăl numai temerar nu fusese; își irosise viața ca flautist într-o orchestră de provincie, așteptând zadarnic șansa intrării în lumea muzicală a primei scene. Înaintea audițiilor decisive tracul îl descompunea, lăsându-l complet epuizat
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de persoane pe an [3, 4]. Subgrupurile cum ar fi persoanele imuno-compromise și consumatorii de droguri intravenoase prezintă o incidență mai mare a endocarditei infecțioase. Incidența endocarditei crește odată cu vârsta și este mai ridicată la sexul masculin comparativ cu cel feminin. MORFOPATOLOGIE ȘI FIZIOPATOLOGIE Apariția endocarditei infecțioase este rezultatul cert al interacțiunii complexe dintre germenii patogeni aflați în circulația sanguină cu matricea moleculară și trombocitele la locul leziunii celulare endocardice. De asemenea, foarte multe din manifestările clinice ale endocarditei infecțioase sunt
Tratat de chirurgie vol. VII by BRÎNDUŞA ŢILEA, HORAŢIU SUCIU, IOAN ŢILEA () [Corola-publishinghouse/Science/92079_a_92574]
-
vârstă 65-74 de ani. În România, comparînd cele două sexe, se înregistrează o diferență semnificativă statistic pentru vârsta la debut, care este de 58,47±10,24 ani pentru sexul masculin și de 60,73±9,73 ani pentru cel feminin (p<0,0001). Aceeași diferență se înregistrează și pentru vârsta la deces 68,85±9,92 ani (masculin) față de 70,67±9,48 ani (feminin) (p<0,0001). Perioda de supraviețuire nu diferă pe sexe, ea fiind de aproximativ 10
Tratat de diabet Paulescu by Sorin Ioacără, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92253_a_92748]
-
n. trad.). 119 Alocuțiune a mareșalului Pétain din 17 iunie 1940. 120 "Prea puțini copii, prea puține arme, prea puțini aliați, iată cauzele înfrângerii", a declarat mareșalul în discursul său din 20 iunie 1940. "Incredibilii" (les Incroyables) și corespondentul lor feminin "minunatele" (les Merveilleuses) sunt nume folosite cu referire la reprezentanții subculturilor la modă în Franța Directoratului. Numele lor apar uneori fără litera r (incoyables și meveilleuses), deoarece acești oameni voiau să-și arate prin "proscrierea" literei r îndurerarea pe care
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
originare. Sub aspect fonetic, se constată o mai accentuată conservare a scheletului consonantic latinesc, fiind apropiată în acest sens de italiană. Pe lîngă menținerea genului neutru la substantive, în declinarea acestei părți de vorbire în română, se mențin încă la feminin singular două forme cazuale. La fel ca spaniola, româna folosește o prepoziție specială pentru complementul direct, dacă acesta se referă la o persoană (pe în română și a în spaniolă). Împreună cu italiana, limba română păstrează ca desinențe de plural mărcile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
finale, care au dispărut sau au trecut la -e (astăzi nepronunțat) după grupurile consonantice, iar datorită nepro-nunțării terminațiilor, majoritatea substantivelor se rostesc la fel la singular și la plural, iar majoritatea adjectivelor se rostesc la fel la masculin și la feminin. Sub aspect morfologic, franceza este limba romanică cu cea mai dezvoltată flexiune analitică. Pînă în secolul al XIV-lea, a păstrat o declinare bicazuală, care însă a dispărut după aceea. Deoarece -s final, care este marcă grafică pentru plural, nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un paralelism cu gust și gusta, acestea moștenite din latină (lat. gustus și gustare). Tot printr-o lexicalizare, dar de data aceasta fără model, s-a realizat substantivul feminin iele, al cărui element originar nu este decît forma flexionară de feminin plural a pronumelui personal de persoana a treia. Un alt tip de lexicalizare este reprezentat de verbul românesc mulțumi (originar mulțăni) din sintagma mulți ani. Fenomenele de lexicalizare s-au petrecut și se petrec în istoria limbilor, însă cele mai multe dintre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
scurte. Astfel, de exemplu, în trecerea de la latină la română, unele forme de participiu prezent ale verbelor au devenit adjective, încît lat. fervens, -ntis a devenit rom. fierbinte, iar unele forme de plural ale substantivelor neutre au devenit singulare de feminin, încît judicata (pluralul de la lat. judicatum) a devenit rom. judecată. Acest fenomen are însă uneori o manifestare panromanică, precum dovedește folia (pluralul lat. folium) din care au rezultat rom. foaie, it. foglia, fr. feuille. Există chiar situații de lexicalizare atît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a slăbit treptat marcarea neutru-lui, astfel încît limbile romanice au pierdut acest gen, cu excepția românei, care l-a păstrat, dar nu în maniera latinei, ci în forma unui grup de substantive ambigene, care urmează la singular masculinul și la plural femininul sub aspectul flexiunii. Dispariția neutrului a fost favorizată mai ales de factori ce țin de transformările fonetice ale cuvintelor, căci un neutru de declinarea a doua, precum brachium "braț" avea puține deosebiri în flexiune în raport cu un substantiv masculin de aceeași
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de copaci și pomi, care în latină erau de genul feminin, declinarea a doua: fagus, fraxinus, prunus etc., fenomen facilitat de existența desinenței -us, specifică acestei declinări, care cuprindea îndeosebi substantive masculine. Mai rare au fost trecerile de la masculin la feminin și nu antrenează, de obicei, toate limbile romanice: lat. panis, panis (m.) > it. il pane, fr. le pain, sp. el pan, pg. o păo, dar rom. pînea. Toate limbile romanice au preluat din latină un număr de substantive heteronime, care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
muchacho; spaniola uzează deci aici de prepoziția a, specifică dativului, fenomen întîlnit uneori și în portugheză. Evoluția latinei vorbite nu a dus la același rezultat în toate provinciile, astfel încît româna a conservat unele desinențe ale cazurilor oblice, una pentru feminin singular de gentiv-dativ (case, părți), alta pentru vocativ feminin (fetițo !) și alta pentru masculin vocativ (băiete !). Dintre acestea, cea de genitiv-dativ are la bază dativul latin (casae, parti) care s-a întrebuințat cu timpul și la genitiv, vocativul în -e
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însă treptat atractiv și pentru adjectivele de tipul miser și tristis, care au ajuns la conformația paradigmatică miserus, -a, -um, tristus, -a, -um. Formele adjectivale aveau o repartizare proprie în raport cu cele trei declinări ale substantivelor din latina populară tîrzie, încît femininul bona urma declinarea întîi (la fel cu casa), masculinul bonus și neutrul bonum urmau declinarea a doua (precum annus și pomum), iar adjectivele cu două terminații și cele cu o terminație urmau declinarea a treia (ca avis, mare, serpens). Prin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-a), iar cele cu două numai cu una (grandis, care a devenit grande). Dintre limbile romanice, italiana și româna au rămas mai aproape de latină, păstrînd la prima clasă de adjective două forme, în italiană una pentru masculin și alta pentru feminin (buono, -a), iar în română una pentru masculin și neutru (bunu) și alta pentru feminin (bună). La fel ca la substantive, româna conservă o formă specială pentru genitiv-dativ singular feminin, iar în unele cazuri cunoaște și unele alternanțe fonetice (la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
romanice, italiana și româna au rămas mai aproape de latină, păstrînd la prima clasă de adjective două forme, în italiană una pentru masculin și alta pentru feminin (buono, -a), iar în română una pentru masculin și neutru (bunu) și alta pentru feminin (bună). La fel ca la substantive, româna conservă o formă specială pentru genitiv-dativ singular feminin, iar în unele cazuri cunoaște și unele alternanțe fonetice (la fel ca la declinarea adjectivală tare din limbile germanice): des-deasă-deși-dese, frumos-frumoși-frumoasă-frumoase. În mod similar, spaniola
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanice): des-deasă-deși-dese, frumos-frumoși-frumoasă-frumoase. În mod similar, spaniola și portugheza au unele adjective cu două terminații, cîte una pentru fiecare din genuri, și altele cu o singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se termină în -e la masculin) și prin desinența -o în provensală. Împreună cu unele adverbe, adjectivele cunosc categoria gramaticală a gradelor de comparație, care, în latină, se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
l-a înlocuit pe tu, fără a mai păstra o asemenea valoare (fenomenul voseo). O situație asemănătoare există în italiană, voi fiind pronumele clasic de politețe, pentru ca, de pe la jumătatea secolului al XV-lea, în Italia de nord, să înceapă uzul femininului ella cu înțelesul "dumnea-voastră", dar, ulteior, și această folosire a fost părăsită, pentru a se recurge la formele oblice de persoana a treia Lei (< lat. illae > illaei) și Loro (< lat. illorum). Portugheza veche a cunoscut și ea uzul lui vos
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
neerlandeză se folosesc cu această valoare formele pronumelui personal de persoana a doua, care sînt aceleași la singular și la plural, modelul limbii franceze fiind evident în acest caz. Germana dă o astfel de întrebuințare formei de persoana a treia feminin singular, cum s-a întîmplat într-o fază mai veche a limbii italiene, însă această formă este omonimă cu cea de plural pentru toate genurile. Pronumele posesiv romanic relevă o conservare accentuată a elementelor originare latinești și a relațiilor cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
două limbi literare nu sînt esențiale, ele totuși există, căci, de exemplu, în vreme ce în bokmål genul comun este omogen (ca în daneză), în nynorsk se poate face distincția dintre masculin și feminin uzînd de articol, care are forme deosebite pentru feminin singular: art. hot. enclitic -a, art. neh. proclitic ei. S-au făcut unele încercări de unificare a lor (de exemplu, în 1939, prin propunerea unei limbi standard comune, denumite sam-norsk "norvegiana comună"), dar ele nu avut succes. Între limbile nordice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]