1,924 matches
-
și atât (ceea ce ar corespunde, dar numai pentru timpul însuși, statutului dobândit de acesta potrivit celei de-a doua timporizări); de aceea, apărând într-un asemenea chip, el nu mai substituie ființa în ea însăși; timpul rămâne timp, adică o ființare prin care ceea-ce-este se poate arăta pe sine. Așadar, timpul nu mai trece în ființare ca fiind ceea-ce-este, adică substituind ființa, ci trece în ființare ca ființarea însăși, ca această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
celei de-a doua timporizări); de aceea, apărând într-un asemenea chip, el nu mai substituie ființa în ea însăși; timpul rămâne timp, adică o ființare prin care ceea-ce-este se poate arăta pe sine. Așadar, timpul nu mai trece în ființare ca fiind ceea-ce-este, adică substituind ființa, ci trece în ființare ca ființarea însăși, ca această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, păstrându-și întotdeauna proaspătă puterea de a surveni întru ființare, tocmai fiindcă el însuși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea chip, el nu mai substituie ființa în ea însăși; timpul rămâne timp, adică o ființare prin care ceea-ce-este se poate arăta pe sine. Așadar, timpul nu mai trece în ființare ca fiind ceea-ce-este, adică substituind ființa, ci trece în ființare ca ființarea însăși, ca această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, păstrându-și întotdeauna proaspătă puterea de a surveni întru ființare, tocmai fiindcă el însuși este o ființare: dar el reprezintă ființarea privilegiată, aceea care
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el nu mai substituie ființa în ea însăși; timpul rămâne timp, adică o ființare prin care ceea-ce-este se poate arăta pe sine. Așadar, timpul nu mai trece în ființare ca fiind ceea-ce-este, adică substituind ființa, ci trece în ființare ca ființarea însăși, ca această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, păstrându-și întotdeauna proaspătă puterea de a surveni întru ființare, tocmai fiindcă el însuși este o ființare: dar el reprezintă ființarea privilegiată, aceea care este purtătoare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființa în ea însăși; timpul rămâne timp, adică o ființare prin care ceea-ce-este se poate arăta pe sine. Așadar, timpul nu mai trece în ființare ca fiind ceea-ce-este, adică substituind ființa, ci trece în ființare ca ființarea însăși, ca această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, păstrându-și întotdeauna proaspătă puterea de a surveni întru ființare, tocmai fiindcă el însuși este o ființare: dar el reprezintă ființarea privilegiată, aceea care este purtătoare de ființă, rămânând astfel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu mai trece în ființare ca fiind ceea-ce-este, adică substituind ființa, ci trece în ființare ca ființarea însăși, ca această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, păstrându-și întotdeauna proaspătă puterea de a surveni întru ființare, tocmai fiindcă el însuși este o ființare: dar el reprezintă ființarea privilegiată, aceea care este purtătoare de ființă, rămânând astfel, fără contenire, această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. În această nouă perspectivă, timpul nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea-ce-este, adică substituind ființa, ci trece în ființare ca ființarea însăși, ca această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, păstrându-și întotdeauna proaspătă puterea de a surveni întru ființare, tocmai fiindcă el însuși este o ființare: dar el reprezintă ființarea privilegiată, aceea care este purtătoare de ființă, rămânând astfel, fără contenire, această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. În această nouă perspectivă, timpul nu mai poate fi împreună cu judecata într-o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ci trece în ființare ca ființarea însăși, ca această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, păstrându-și întotdeauna proaspătă puterea de a surveni întru ființare, tocmai fiindcă el însuși este o ființare: dar el reprezintă ființarea privilegiată, aceea care este purtătoare de ființă, rămânând astfel, fără contenire, această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. În această nouă perspectivă, timpul nu mai poate fi împreună cu judecata într-o unitate a actului de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dată este ea însăși și nu altceva, păstrându-și întotdeauna proaspătă puterea de a surveni întru ființare, tocmai fiindcă el însuși este o ființare: dar el reprezintă ființarea privilegiată, aceea care este purtătoare de ființă, rămânând astfel, fără contenire, această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. În această nouă perspectivă, timpul nu mai poate fi împreună cu judecata într-o unitate a actului de constituire (intențională). Timpul, în non-judicativ, nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără contenire, această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. În această nouă perspectivă, timpul nu mai poate fi împreună cu judecata într-o unitate a actului de constituire (intențională). Timpul, în non-judicativ, nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată de el, constituită în sens judicativ, ci este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altceva. În această nouă perspectivă, timpul nu mai poate fi împreună cu judecata într-o unitate a actului de constituire (intențională). Timpul, în non-judicativ, nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată de el, constituită în sens judicativ, ci este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intențională). Timpul, în non-judicativ, nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată de el, constituită în sens judicativ, ci este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare alta, "aleargă" pentru a-i descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu mai este, așadar, ființarea în-ființată sau timporizată de el, constituită în sens judicativ, ci este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare alta, "aleargă" pentru a-i descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este o ființare anume, aceea care aduce ființa către cel ce o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare alta, "aleargă" pentru a-i descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi este propriu actul de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o poate recunoaște, el însuși, acesta din urmă, fiind o ființare. Timpul este o ființare privilegiată nu fiindcă îi este fundament faptul- de-a-fi-în-lume, ci fiindcă timpul, ca o altă ființare decât oricare alta, "aleargă" pentru a-i descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi este propriu actul de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi ființa de un alt rang decât această ființare, ca fenomen constituit
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
descoperi acestei "alte ființări" ființa; a-i descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi este propriu actul de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi ființa de un alt rang decât această ființare, ca fenomen constituit -, ci o altă ființare, anume timpul; al Celuilalt care, deocamdată nu-mi poate apărea altfel decât ca survenire a propriului "meu" viitor ca moarte: iată-mă constrâns să nu pot căpăta încă înălțime către non-judicativ. O suprapunere
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
descoperi nu sensul că îi este propriu faptul-de-a-fi-în-lume, ci că îi este propriu actul de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi ființa de un alt rang decât această ființare, ca fenomen constituit -, ci o altă ființare, anume timpul; al Celuilalt care, deocamdată nu-mi poate apărea altfel decât ca survenire a propriului "meu" viitor ca moarte: iată-mă constrâns să nu pot căpăta încă înălțime către non-judicativ. O suprapunere de sensuri, avem mai sus, care este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și prelucrare judicativă a acestor "teme ontologice", aparținând unei ontologii formale sau materiale. Desigur, s-ar putea obiecta că aici este vorba despre un abuz de raporturi, datorat unei neînțelegeri a ierarhiilor logice și ontologice în funcțiune ("autorizate"); în fond, ființarea căreia i se revelează ființa Celuilalt în propria-i ființă nu are nevoie de un intermediar în relația sa cu ființa însăși sau cu sine, atâta vreme cât Celălalt este timporizat ca survenire a viitorului "meu". Și, într-un fel, acest fapt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este vorba, preeminent, în orizontul dictaturii judicativului, ci despre altceva: eveniment, act, survenire, ivire (din neant!), surprindere, cruzime (frăgezime), hybris generator de "nou", răsărire etc. Timpul reprezintă toate acestea la un loc: de aceea el este determinat, apărând ca o ființare anume, care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Ființarea căreia îi este proprie revelarea ființei Celuilalt în propria-i ființă este, de asemenea, toate cele de mai sus la un loc; și orice ființare este la fel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
survenire, ivire (din neant!), surprindere, cruzime (frăgezime), hybris generator de "nou", răsărire etc. Timpul reprezintă toate acestea la un loc: de aceea el este determinat, apărând ca o ființare anume, care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Ființarea căreia îi este proprie revelarea ființei Celuilalt în propria-i ființă este, de asemenea, toate cele de mai sus la un loc; și orice ființare este la fel. Am ajuns, prin această descriere, din nou, la ceea ce tocmai voiam să
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apărând ca o ființare anume, care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Ființarea căreia îi este proprie revelarea ființei Celuilalt în propria-i ființă este, de asemenea, toate cele de mai sus la un loc; și orice ființare este la fel. Am ajuns, prin această descriere, din nou, la ceea ce tocmai voiam să părăsim mai devreme, anume la ceea-ce-este-formal. Am ajuns, dar numai în aparență; de formal nu putem scăpa și nici nu trebuie să scăpăm; trebuie doar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea ce tocmai voiam să părăsim mai devreme, anume la ceea-ce-este-formal. Am ajuns, dar numai în aparență; de formal nu putem scăpa și nici nu trebuie să scăpăm; trebuie doar să-l punem la locul lui. În cazul de față, orice ființare este totalitatea celor numite, toate acestea la un loc; dar atunci, toate acestea numesc același "lucru" (întotdeauna, ființarea), ceea ce conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu putem scăpa și nici nu trebuie să scăpăm; trebuie doar să-l punem la locul lui. În cazul de față, orice ființare este totalitatea celor numite, toate acestea la un loc; dar atunci, toate acestea numesc același "lucru" (întotdeauna, ființarea), ceea ce conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
față, orice ființare este totalitatea celor numite, toate acestea la un loc; dar atunci, toate acestea numesc același "lucru" (întotdeauna, ființarea), ceea ce conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul acesta, ființarea devenind ceva anume; desigur, fiind toate cele mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucru" (întotdeauna, ființarea), ceea ce conferă formalism descrierii de mai sus; mai departe, însă, trebuie să observăm că timpul, abia acum fiind această ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva, poate conferi pe drept cuvânt "individualitate" fiecărei ființări, în felul acesta, ființarea devenind ceva anume; desigur, fiind toate cele mai sus enumerate, ființarea în cauză se află deja într-o "lume". Deși este "această" ființare, timpul vine dinspre ceea-ce-este și transmite, prin eveniment, ..., răsărire etc., "structura" acestuia către
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]