45,198 matches
-
produc în serie imagini seci, lucioase, fără suflet, ce puteam să desenez ca să devină o capodoperă? Cu toate acestea, mă simțeam invadat de entuziasm și pătruns de o ardoare intensă: era ca o vervă, ca o inspirație singulară... Voiam să fixez pe hârtie acești ochi care se închiseseră pentru totdeauna, pentru a le perpetua amintirea. M-am lăsat antrenat de acest impuls. De fapt, n-aveam nici un control asupra mea și, când ești închis cu un cadavru... Ideea asta mă umplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cele necesare. M-am apropiat de patul Său (căci, de acum, patul Îi aparținea). Voiam să desenez liniștit, după natură, această față condamnată să se descompună lent și să fie resorbită de neant, această față care părea imobilă și imuabilă, fixându-i pe hârtie liniile esențiale, alegându-le pe acelea care mă frapaseră. Un crochiu, oricât de sobru ar fi el, trebuie să trezească o impresie, să aibă un suflet. Eu, care mă obișnuisem să execut desene în serie pe pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
culoarea cărnii expuse pe tejgheaua măcelarilor. Se reînsufleți. Ochii, peste măsură de mari și mirați, ochii Săi, în care se concentrase toată splendoare vieții și care străluceau cu o lumină morbidă, ochii bolnavi și mustrători se deschiseră încet și mă fixau. Apoi se închiseră din nou. Era pentru prima dată când sesiza că exist. Asta nu dură mai mult de o clipă, dar fu suficient pentru a-mi permite să prind expresia pe care o căutam și să o fixez pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă fixau. Apoi se închiseră din nou. Era pentru prima dată când sesiza că exist. Asta nu dură mai mult de o clipă, dar fu suficient pentru a-mi permite să prind expresia pe care o căutam și să o fixez pe hârtie. Am reprodus-o cu vârful peniței și de astă dată n-am mai rupt desenul. M-am ridicat și m-am apropiat încet de Ea. O credeam vie, reînviată, dragostea mea insuflând viață în trupul Său. Dar, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mai privesc înăuntru. M-am uitat în jur, nici țipenie. Am scos cheia din buzunar și am deschis. Dar când, dând de-o parte pulpana veșmântului negru, am văzut, sângele închegat și, printre viermii care colcăiau, ochii Săi mari, întunecoși fixându-mă, goliți de orice expresie, buimaci, ochii Săi în străfundurile cărora se îneca întreaga mea viață, m-am grăbit să închid capacul; l-am acoperit cu pământ; am tasat pământul cu piciorul. Am adunat mlădițe de nuferi albaștri, fără miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în țipete. Încă nu se făcuse ziuă. Inima îmi bătea foarte tare. Aveam senzația că tavanul îmi apăsa pe cap și că pereții deveniseră peste măsură de groși, că pieptul era gata să-mi explodeze. Vedeam încețoșat. Multă vreme, am fixat cu o privire năucă grinzile camerei; le număram, apoi o luam de la capăt. Nici n-apucasem bine să închid ochii, că auzii un zgomot. Doica mătura încăperea. Îmi adusese prânzul sus; puteam să-l văd pe bătrânul negustor de mărunțișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
voluptățile și durerile pe care un om e capabil să le trăiască. Poate chiar rămăsesem pur și simplu așezat aproape de lampă, pe covorul de opiu, în aceeași atitudine ca a bătrânului negustor de mărunțișuri în fața mărfii sale. Nemișcat, continuam să fixez fumul lămpii. Funinginea îmi acoperea încetul cu încetul mâinile și figura cu zăpada sa neagră. Când doica intră să-mi aducă fiertura de orz și pilaful de pui, fu atât de înspăimântată, că avu o mișcare de recul, apoi scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pentru cei pudici, există și muzică: ea poate fi ascultată cel mai decent, din foyer... Unul dintre regizorii de film ai noului val german făcea o constatare cvasi amuzantă : „Lucrul cel mai Îngrozitor e să privești găinile În ochi. Te fixează prostia. Moartea și prostia”. Păi atunci, ce sentiment trebuiau să-ți inducă momentele În care-i priveai În ochi pe Torquemada, Stalin, ori Ceaușescu?! Găinile-s ...Îngeri (doar și ele au aripi!), pe lîngă marii călăi ai omenirii !... Am cunoscut
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
deoare este una dintre puținele publicații bine făcute, din România. Nu pot să nu-mi amintesc, cu plăcere inimaginabilă, pentru dvs., cum așteptam, la 13 14 ani, cînd am des coperit revista Teatrul, ziua apariției publicației (căci, avea o zi fixa, parcă 24 ale lunii). Țin minte că primul număr care mi-a căzut În mînă era din noiembrie 1964, și-i avea pe copertă pe Mela Ursu și G. Mottoi, iar jos, În dreapta, Întrun chenar roșu, era scris titlul anchetei
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
în intervalul meu liber de o oră, înainte de un seminar de sfârșit de semestru și puteam să fac ce-mi poftea inima. Bineînțeles că activitatea mea, nu tocmai didactică, îl scoase și mai tare din sărite. Pufni de două ori, fixă ostentativ monitorul și cârâi nevricos: "Bine că ne-au băgat ăștia net!". N-am comentat, deși l-aș fi întrebat dacă ar fi fost mai interesant să mă găsească frunzărind cu nesaț vreo gazetă sportivă, așa cum făcea el. M-am
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
un duh al lămpii, Cosmosul întreg, cu energiile lui, se pune în slujba ta și-ți aportează ca un cățel drăgălaș orice ți-ar trece prin diblă. Vrei un milion de dolari? Nu-i nicio problemă. Trebuie doar să-ți fixezi aproximativ termenul și, poc-poc, na milionul, verișcane! Altceva? Niște treburi mai abstracte cum ar fi gloria? Poftim, nene! Ce anume vrei? Zi, dom'ne, nu te sfii! Nobelu', Oscaru', titlul olimpic ori de campion mondial? Avem de toate, pe alese
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
nu te sfii! Nobelu', Oscaru', titlul olimpic ori de campion mondial? Avem de toate, pe alese. Uite, vitrina-i plină, arată cu degetuțul Universul, neavând nimic mai bun de făcut, gata, te-a servit la termenul pe care i-l fixezi. Toate lucrurile astea ilustrate cu exemplele tipilor ălora care reușiseră în viață, numai așa, dorindu-și pur și simplu cutare sau cutare șmecherie. Oamenii îți spuneau tot felul de istorii și-ți destăinuiau metodele personale prin care ajunseseră să dreseze
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ce fel de... tipă e. Nu-mi era tocmai simpatică, așa că am început să mă gândesc la un nume mai haios și care să i se potrivească. Ia să vedem ce nume să-ți găsesc eu?", am făcut sobru. Am fixat-o majestuos cu privirea am fixat-o, vorba vine și am spus: "Te vei numi Țonți!" "Țonți?" "Da, Țonți. Nu-mi spune că nu-ți place!", am făcut zeflemitor. "Ba da, Șefu'", zice ea zglobioasă și începe să repete ritmat
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-mi era tocmai simpatică, așa că am început să mă gândesc la un nume mai haios și care să i se potrivească. Ia să vedem ce nume să-ți găsesc eu?", am făcut sobru. Am fixat-o majestuos cu privirea am fixat-o, vorba vine și am spus: "Te vei numi Țonți!" "Țonți?" "Da, Țonți. Nu-mi spune că nu-ți place!", am făcut zeflemitor. "Ba da, Șefu'", zice ea zglobioasă și începe să repete ritmat, încropind de un cântecel simplu: "Țonți-Țonți-Țonți
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
nea Anton: "Salut, bre! Care mai e viața lu' matale?". Liniște și pace, tată, liniște și pace", răspunse colegul cel placid. "A venit fufele alea dă la birouri?", se interesă Vasile. "A venit, a venit, cum să nu vie?" Îl fixă cu privirea vreo jumătate de minut după care întrebă: Da' ce-ai pățit, frate, la fățeag?". Am avut un accident. Tocmai d-aia am trecut și io p-aci, să le dau hârtiile dă medical la alea, la secretariat." " Intri
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ca să-mi facă mie rău. Cineva a desfăcut diplomatu', a scos banii din el și i-a pus, ca un sifilitic, pă pervaz. Cineva care voia să să răzbune. Cineva care știa el ceva...", făcu cu un subînțeles evident bărbatul, fixând-o pe duduia Monica. Contabila, grăsuță și mai în etate, se uită la tânăra zveltă și scump îmbrăcată, scăpându-i fără voie un zâmbet de satisfacție. Reuși să și-l reprime imediat, înainte ca să fie zărit de domnul director. "Cu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
în pământ. În el se dădea marea luptă. În cele din urmă se așeză iarăși la birou și-și scrise cu litere lăbărțate demisia. După ce o termină, începu să plângă. Mai erau cinci minute până la termenul pe care i-l fixasem. Exact când se împlinea ceasul de reflecție pe care i-l lăsasem la dispoziție, se ridică din fotoliul lui directorial și se duse la decan. Acesta îl primi surprins. Nu-l mai văzuse pe Ciucurel niciodată în halul acela. "Ce
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
treabă Hliboceanu. Pâcu a luat comanda celor care au pus umărul să ridice carul. Cât ai clip, roata era culcată la pământ și moș Dumitru a făcut ce trebuia, ca să îndrepte bucata de obadă smintită din locul ei... Hliboceanu a fixat-o apoi, ca să nu mai scape de sub șină. Cei ce țineau carul - deși treaba era foarte grea - glumeau în surdină: Ar trebui să ne țină așa măcar până la amiază - a îndrăznit Ion Cotman cel tăcut. După aceea, sigur te lași
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
mine... Ceea ce mi-au văzut ochii m-a zguduit ca o lovitură în moalele capului...M-am frecat la ochi, cu gândul că era o nălucire... Armăsarul sforăia cumplit clătinându-și capul și bătea din picior... Ochii mi-au rămas fixați pe pieptul lui...Cât era de mare, era rupt în patru bucăți de carne sângerândă... „Doamne!!! Ce s-a întâmplat??? - m-am întrebat și am alergat la armăsar, să văd de aproape despre ce poate fi vorba...Bietul animal! Cred
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
care-l reprezentau. Fără bicorn Însă. Pe acesta i-l ridică un omuleț chel, cu barbișon. — Mulțumesc, Vladimir Ilici, spuse Bonaparte peste umăr. Când ieșim de-aici, o să-ți dăruiesc Rusia. — Păstreaz-o, tovarășe, e neguvernabilă, răspunse flegmatic omulețul. Napoleon Își fixă privirea pe figura americanului. Acesta Își dădu jos ochelarii fumurii și-l răsplăti cu același rânjet țeapăn ca o capotă de autocamion bușit Într-o parte. — Cum Îți merge? Întrebă americanul, jovial. Ça va, Elvis, ça va, răspunse calm corsicanul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
un șervețel și Încerca să-și curețe mentorul. Nu aici, Alfie! scrâșni Sig-ul, Împingându-i brațul. Gata, mergem! Cei doi psihanaliști porniră spre ușă, Înfruntând râsetele În pumni care răsunau din toate părțile. Doar Carl Jung mai rămase o secundă, fixându-l pe Împărat cu o privire care ar fi putut dezmembra și o comodă Ludovic al XVI-lea - nu Însă și pe succesorul acestuia la tron -, apoi zise amenințător: — Ședința asta a fost gratis. Următoarea Însă o să te coste scump
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
scăpau de izbitura botului, capotele mușcau din oameni, lovindu-le tâmplele de baterie ori sugrumându-i cu cureaua alternatorului. Nu puțini au fost cei care-și recunoșteau În fruntea cetei năvălitoare propriul automobil, pe care cândva Îl spălaseră, căruia Îi fixaseră jucărioare la oglinda retrovizoare, verificându-i conștiincios presiunea În pneuri și nivelul uleiului, așa cum procedezi cu termometrul În cazul unui copil, urmărind cu o privire atentă ca acul manometrului să ajungă pînă În dreptul cifrei corecte, iar culoarea uleiului de pe jojă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
folosul comunității și ar fi sfârșit, probabil, ca manechin Într-o vitrină de haine second-hand. La proces, sistemul a făcut tot ceea ce era posibil pentru a-l distruge. Atitudinea sa demnă a fost prezentată În ziare ca pasivitate, privirea-i fixă a fost filmată astfel Încât să ofere luciri de aroganță, iar umerii căzuți, o dovadă de certă culpabilitate. Pe măsură Însă ce timpul trecea, acuzațiile se prăbușeau la picioarele sale ca niște ciocănitori care avuseseră neinspirata idee de-a găuri un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ei, aceasta pornește Într-o croazieră lină prin Pacific. Pe măsura Înaintării, În câteva săptămâni se Întremează, culegând bețe, rămășițe ale unor epave, diverse obiecte căzute de pe transatlantice - sau cum s-or numi vasele care brăzdează Pacificul -, toate aceste obiecte fixându-se sub forma unei armături care menține, pe dedesubt, cupola aflată deasupra apei. Iar forma aceasta, poate deloc Întâmplător, ținând cont de materialele componente, este chiar cea a unui sân . Da, cu țâmburușul său țanțoș din vârf (de fapt, un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Ce e viața? Cine este eu?“ Cele două erau Însă identice. Perfect identice. Aproape identice. Presupun c-ați auzit de mine, a glăsuit din nou prima. Sunt Vera Kuznețova, fosta soție a lui... — ...Dmitri Kuznețov, zis Demiurgul, am Întrerupt-o, fixând-o Însă pe cealaltă. Aceasta n-a spus nimic, dându-mi astfel timp să mai străbat o dată cu privirea cele două șosele, păstrând viteza legală, ba chiar Încetinind până la limita evitării oricărui pericol În zona În care dispăreau sub faldurile rochiei
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]