1,717 matches
-
plecării. Dă din cap jenat, apoi adaugă: După cum vezi nu am fost nesincer întru totul, în lumea asta totul e o problemă de "timing". Îngerii își rulează meticulos pergamentele și pleacă ordonat, unul câte unul, într-o liniște deplină. Numai foșnetul de aripi se aude periodic, când izbesc marginile ferestrei înainte să decoleze. În urma lor, camera goală... nici măcar o pană, doar un aer înmiresmat, călduț, liniștitor, ca după ploaie. Au ieșit cu toții. Mă uit la ceas. Au mai rămas doar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
repede cum începe. Clipa de încremenire durează exact atît cît să te-ntrebi, după ce dispare, dacă a fost reală sau ai trăit doar un vis iar și iar repetabil. Cînd, ca smuls din vrajă, Lupino a auzit undeva, în spate, foșnet de crengi uscate, a respirat ușurat. "Se trezește pădurea", și-a spus, știind că de-acum aveau să apară, treptat, zorii dătători de speranță. A grăbit pasul, fidel planului de a se îndepărta repede de haită. La o bucată de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
crengi uscate, a respirat ușurat. "Se trezește pădurea", și-a spus, știind că de-acum aveau să apară, treptat, zorii dătători de speranță. A grăbit pasul, fidel planului de a se îndepărta repede de haită. La o bucată de drum, foșnetul s-a repetat. Cineva părea să calce furișat peste frunze moarte și peste băltoace. Ciudat lucru! Deși, inevitabil, schimbase direcția de mers de cîteva ori, deși mărise sau micșorase viteza de deplasare, "zgomotul" părea că-l urmărise la distanță egală
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fără zgomot: nu-și dorea nimeni încă un sacrificiu. Și ascultau cu încordare vocile pădurii. Deodată, căprioara rămase țintuită. Percepuse ceva. Înălță botul în aer și-și încordă auzul. Dădu cu disperare la o parte cîntecul păsărilor și zumzetul albinelor, foșnetul vîntului și susurul apelor și așteptă cu răsuflarea tăiată. Căpriorul o privea nedumerit, dar n-o întrebă nimic. Știa că poate avea încredere în instinctele ei materne. Și scîncetul durerii și-al fericirii răsună dintr-o dată distinct, consolidîndu-le amîndurora încremenirea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de dezvăluire și de noile perspective pe care aceasta le deschidea. Teofilo Îl urmă până În prag, fără să scoată nici el o vorbă. Apoi se grăbi să Închidă ușa prăvăliei, după ce se asigurase că Dante se făcuse nevăzut. Un ușor foșnet În spatele lui Îl determină să se Întoarcă brusc. Unul dintre panourile din lemn ale mobilei aflate lângă perete se deschisese, scoțând la iveală o Încăpere. În dreptul ușiței Își făcuse apariția Antilia. Teofilo Îi parcurse cu privirea formele, care transpăreau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deplină stăpânire asupra nopții. Aerul înghețat îi ardea plămânii. Dar ea alerga, pe jumătate oarbă, prin întuneric. La capătul drumului se iviră lumini care începură să coboare către ea, șerpuind. Se opri și auzi un zgomot care semăna cu un foșnet de insecte. Luminile creșteau și, îndărătul lor, putu să vadă niște burnusuri uriașe sub care scânteiau roți subțiri de bicicletă. Burnusurile o atinseră în treacăt. Trei lumini roșii se iviră în întuneric în urma ei și pieriră aproape în aceeași clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ceasuri nictalope dar pentru mine toamna rămâne un capriciu un înger care zboară în pas de antilope zadarnic îmi îngădui trândavele victorii nu am avut iubită nu mi-au rămas jurnale eu știu doar despărțirea citită în istorii și-n foșnetul de vorbe din cărți universale. de-aș pleca de-aș pleca din porturi albe să te caut în primăvară cu narcise din mătase și-o trăsură care zboară eu în fiecare noapte o să torn ulei în stele iar pe cele
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ireversibil, ofilirea era suportabilă, normală, dar cum să suporți oboseala sufletului, micșorarea lui, umbra trecutului și, mai ales, golul acela întrevăzut unde nu mai era nici lumină și nu apăruse încă nici întunericul? Ochii tăi în întunericul pestriț se aud foșnete ciudate, simțurile toate ascuțite ca niște animale de pradă stau gata de atac ... așteaptă ... în depărtare licuricii transformă pământul în boltă stelară se aude firul ierbii căzânddeasupra potecii sclipitoare doi luceferi aruncă săgeți inima îmi bate cu putere în așteptare
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de fericicire! O dragoste își caută magia! Prin timpurile albe, de argint, O dragoste își caută magia, Dar clipele o-nșeală și o mint, Lăsând în urma lor doar nostalgia Bătând din aripi vrea să se ridice, Dar zborul ca un foșnet de mătase Se chinuie în van... și o să pice, în vraja amintirilor frumoase! Și, iată, ea încet, încet pălește, Se sfarmă-n bucățele mii și mii! Iubirea ne-mplinită lâncezește, în suflete stinghere și pustii. Eu voi zâmbi în fața morții! Annei
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
acolo, legate unele de altele. Putea fi și mai rău. — Recunosc că n-am deloc antrenament, spune Părințelul, de aceea după primele minute m-am hotărît să-i las ei toată inițiativa. — Nu asta contează, spune Roja ciulind urechile la foșnetele din difuzoare care anunță o nouă melodie. Important a fost contactul, pipăiala, atingerile, de aici s-a văzut că ți-a căzut în plasă, îl încurajează. Știți cum e cu femeile astea, reușește Părințelul să-și mai tragă sufletul, nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ne place nouă, să ne tratăm cum se cuvine clienții serioși, începe să-i dea tîrcoale, lăsați și dumneavoastră acuma, că n-o fi mare pagubă dacă pierdeți o rundă, îl liniștește. își duce mîna la buzunarul de la piept, simte foșnetul bancnotelor, mi-a mai rămas îndeajuns se gîndește, îmi mai încerc de cîteva ori norocul la masa de bingo, zece, douăzeci de mii în plus sau în minus nu sînt o avere, dacă nu merge înseamnă că n-am noroc
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
o așeze pe lada de lemn În care dormea Soldat. Costeliv, deși mânca enorm, cu un cap ca de iepure, Soldat prindea șoareci și lătra fără rost, căci pe el Îl speria orice zgomot, de la tunetul ploilor de vară la foșnetul omizilor În frunze. Pe lada dată cu var scria cu litere mari roșii „Câine rău”. Mai jos puțin, Într-o paranteză cu litere verzi se putea citi „În atenția răufăcătorilor”. Îl credea, de ce să nu-l creadă? zise domnul Húsvágó
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Din nou vocea bătrânelului: Sabina, tu ești? Ce bine te aud acum Sabina, fetița mea... Izbucni În plâns. Scăpă receptorul. Deschise ușa. Ieși clătinându-se. În receptor se auzea o voce de femeie. Se auzi, pentru că fu repede Înghițită de foșnetul oceanului. Telefonistele se Înghesuiau la geam ca să-l vadă și ele pe omul care a vorbit cu Canada. Milă, curiozitate, invidie. Petru, Întors și el spre bătrân, simțea În ceafă răsuflarea fierbinte a Simonei. Bătrânul venea spre el fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
răspunsul. Cosește? se miră Semproniu. Taie iarbă la câini, dacă vi se pare mai potrivit cu funcția lui de fost activist, zise Marta ridicând ochii cenușii luminoși, când dușmănoși, când prietenoși. Semproniu ciuli urechile. Prin geamul deschis al camerei se auzea foșnetul unei coase folosită cu pricepere. Își așeză cu grijă geamantanul În spatele unui fotoliu cu arcurile rupte, puse trandafirul Într-o vază de cristal lângă un buchet de flori de câmp proaspete, apoi se Îndreptă spre grădină grăbit să-și revadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
locul lui rușinat - încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? -, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întâmplase nimic, ținându-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
serviciul dumneavoastră”. Bătrânul tăcea. Eram mulțumit de discursul meu și puneam pe seama emoției tăcerea Bătrânului. Obișnuindu-mă însă cu întunericul, am descoperit uimit că mă aflam într-o cameră folosită pentru creșterea viermilor de mătase. Se auzea din toate părțile foșnetul frunzelor de dud devorate. Bătrânul s-a ridicat, sprijinindu-se pe piciorul sănătos și, o clipă, i-am întâlnit prin întuneric privirea rece. „Anume te-am chemat aici și nu în sala cu oglinzi, domnule sculptor. Ca să înțelegi cum își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fie grandios în opera lui. Și acum te las să vezi la lucru viermii de mătase și să-i admiri”. Ușa se închise cu un zgomot sec în urma lui. Îi mai auzeam pașii pe coridor, inegali din pricina piciorului bolnav, când foșnetul din cameră s-a întețit. Din toate părțile veneau spre mine viermi de mătase, care s-au așezat ca niște lipitori pe mâini, pe picioare, pe piept, pe gură și pe ochi, secretând ceva lipicios, care îmi provoca scârbă, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de radio-emisie”. După care a amuțit. „Lei”, șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învârtea mai departe nuiaua, arsă pe jumătate, în foc. Am ciulit urechile. Undeva în pădure se auzea zgomot de crengi rupte și foșnet de frunze uscate strivite de labele unui animal greu. Nu după multă vreme am văzut patru ochi fosforescenți sticlind în întuneric. „Stați liniștiți, ne-a zis pilotul, ridicându-se și aruncând un maldăr de crengi uscate care au ațâțat flăcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceva la picior, o muscă mare, de culoarea cobaltului. N-am dat importanță acestei înțepături, dar după vreun sfert de oră am început să am dureri și amețeli. Piciorul mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și o singură dată am fost pe punctul să-mi încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus, continuați, domnule sculptor, vă rugăm, continuați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe care l-am recunoscut imediat după bascul lăbărțat pe cap. Călca apăsat, fără să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nevăzute, citea. La câțiva pași de el, Auta, îngenunchind, își lipi fruntea de marmura rece a pardoselii și rămase astfel, tăcut și nemișcat, un oarecare răstimp. Marele Preot citea cu multă luare aminte, totuși i se păru că auzise un foșnet și-și ridică privirea rotindu-și-o prin încăpere. Abia atunci îl zări pe sclav. Lăsă sulul și-i făcu semn cu mâna. - Scoală-te, Auta! îi zise blajin. Spune-mi despre călătoria ta. Auta sărută întîi legătura de mătase
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mirare după atâta oboseală. Ce era de făcut? Se gândi că lucrul cel mai bun este să doarmă până în zori și apoi, odihnit, să se întoarcă la cortul soldaților. Ațipi. Nu trecu însă mult și îl trezi din toropeală un foșnet. Deschise ochii: nu era nimeni. Nici nu putea fi cineva, căci oamenii din ținut, cu capul împuiat de prăpăstii, nu se mai încumetau să se apropie de locul acela nici chiar ziua. Fără să-și miște capul, Auta își roti
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu capul împuiat de prăpăstii, nu se mai încumetau să se apropie de locul acela nici chiar ziua. Fără să-și miște capul, Auta își roti ochii, dar nu se zărea nimic, nici umbră, nici lumină. Se mai auzi un foșnet. Auta se gândi că e vreun șarpe prin grâu. Știind că acolo nu erau șerpi veninoși, închise ochii și ațipi iar. Era prea istovit, ca să-l mai poată îmbia șerpii. Somnul începea să-l moaie, răspîndindu-se în tot trupul lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ațipi iar. Era prea istovit, ca să-l mai poată îmbia șerpii. Somnul începea să-l moaie, răspîndindu-se în tot trupul lui ca o căldură amețitoare. Mirosul lanului de grâu era îmbătător. Aerul stătea nemișcat. Era curat și plăcut. Dar alt foșnet se auzi mult mai aproape. Auta deschise ochii. Întâi nu văzu nimic, decât un fel de umbră rotundă. Se uită mai bine și deodată zări doi ochi arzători care, apropiindu-se treptat de ochii săi, îl priveau pătrunzători, îl sfredeleau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]