1,800 matches
-
pustiu. Instanța cu desăvârșire absentă e Celălalt! Ne putem reprezenta cu oarecare ușurință un „nevoitor“ stoic străduindu-se de unul singur, cu ochii ațintiți spre o perfecțiune care se poate dispensa de patosul comunitar, de zumzetul vital al „aproapelui“, de freamătul indescifrabil al lumii pământești. A fost nevoie de „revoluția“ neotestamentară pentru ca imperativul „cunoașterii de sine“ și al „sculptării de sine“ să fie întregit cu acela al „iubirii aproapelui“. Dintr-odată, lumea se repopulează. Efortul solitar se sprijină pe o solidaritate
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
moralitatea, principiile după care ni se cere să ne conducem viața. Cele dintâi funcționează normativ, aproape orb, celelalte sunt orientative, mustesc de plasticitate, de vervă organică. E foarte riscant să aluneci dintr-un registru într-altul, să te miști în freamătul difuz al viului cu inflexibilitatea minerală a unor reguli abstracte. În exercițiul judecății cotidiene, principiile sunt, întotdeauna, reperul prim, demarajul optim. Dar cine rămâne la ele ia linia startului drept capăt al cursei. Abia după ce principiile sunt fixate, începe efortul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ghicitori, eresuri 27. Nu i-a trebuit mult copilului să treacă pădurea spre Agafton, îndemnat de o curiozitate greu de stăpânit. La început pe drumul cunoscut, mai apoi pe cărări tăinuite, numai de el știute, zăbovind prin zăvoaie și ascultând freamătul codrului, pentru ca să ajungă în cele din urmă să traverseze drumul Sucevei și s-o pornească spre mătușile sale de la Agafton. Schitul acesta singuratic a avut printre maicile sale două dintre surorile Ralucăi: Olimpiada 28, femeie citită și inteligentă, care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de mari bucurii. Când vârsta noastră este fragedă, el își confundă vocea cu a noastră, și de la cei doi copii care se zbenguie și se ceartă între ei, și, totdeauna împreună, se tem, speră, se bucură, plâng, se naște un freamăt unic, se aude un strigăt și un vaiet unic. Dar mai târziu, noi creștem și el rămâne mic; în ochii noștri se aprinde o nouă dorință, dar el este totdeauna fixat în vechea, senina sa minune; noi ne îngroșăm, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dar pe care nimeni nu-l spusese 36 cuvântul ce exprimă adevărul, în limbajul lui Eminescu pentru că poetul nu are alt țel, decât acela de a restitui naturii din care a ieșit, lăsând în ea un accent, o rază, un freamăt nou, etern, al său37. Relația biunivocă între copilăria poetului și spațiul plămădirii sale ca poet înseamnă, cu o expresie hölderliniană, a locui poetic, adică, așa cum spune Heidegger, a te situa în prezența zeilor și a trăi în fața apropierii esenței lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
acord cu vârsta edenică a copilăriei. Copilul Mihai a trăit pe viu aceste taine, care erau ale naturii ipoteștene, natură pe care a ridicat-o apoi la rang de natură-mamă. Încântat de ceea ce se întâmplă cu sine, plin de fiorurile freamătului lin care trecea din ram în ram, de felurile miresmelor adormitoare (la propriu și la figurat), Astfel eu nopți întregi am mas,/ Blând îngânat de-al valurilor glas107. Misterele nopții cad asupra copilului cum cădeau aievea, dar și în vis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mare al singurătății mele este urâtul. Persoanele câte sânt abia vreo două din ele rup câte un cuvânt nemțesc ori franțuzesc. Astfel deși nu tocmai vorbăreț de felul meu sunt condamnat la un mutism absolut. [...] Vântul și valurile lacului, cu freamătul lor neîncetat, iată singurul acompaniament al zilelor și nopților, care se scurg uniforme și monotone, ca bătăile unui ceasornic de perete 115. E parcă o scrisoare din temniță, atât de copleșitoare este melencolia declanșată de monotonia lacului. Privită din unghiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pentru ceea ce ne-am propus să demonstrăm: dragostea e o idolatrie a adevărului 177. Pentru Pascoli, poetul [...] nu are alt țel [...] decât acela de a se restitui naturii din care a ieșit, lăsând în ea un accent, o rază, un freamăt nou, etern, al său178. În același sens gândește Eminescu atunci când spune că natura/ Toată mintea ei și-a pus,/ Decât orișice păpușă/ Să te facă mai presus 179. Revenind la iubirea ipoteșteană, întâlnirea dintre cei doi este inițial premoniție: Te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
prin limbaj, iar facultatea de a vedea presupune puterea de a numi. Astfel Natura îl vrea pe om vorbitor 124. Codrul este prietenul însuflețit al copilului-poet, deschis orizontului acela care lin suspină și prin frunzele uscate/ Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate 125 . Codrul, ca și copilul în naivitatea și impresionabilitatea sa sinceră, își deschide inima-n lumina misterioasă a lunii: dragul codru, troienindu-și frunza toată,/ Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată126
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
al stării la care poetul tânjește: Șuieram l-a ei chemare/ Ș-am ieșit în câmp râzând 135. Comuniunea cu natura-codru este cu totul specială în opera lui Eminescu și se reflectă în imagini de o gingășie rar întâlnită. În Freamăt de codru − spre exemplu iubita va avea parte de tot atâta alint din partea pădurii ca din partea propriului ei iubit: Teiul vechi un ram întins-a,/ Ea să poată să-l îndoaie,/ Ramul tânăr vânt să-și deie/ Și din brațe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poetului exprimă o valorizare superlativă a naturii, dând o formulare aforistică unor îndelungate raporturi sufletești și spirituale cu ea157. Codrul, simbol plenar al naturii, concentrează sevele absolutului. În Fiind băiet păduri cutreeram 158 se revarsă nu puține dintre acestea: Un freamăt lin trecea din ram în ram, miresmelee veneau adormitor./ [...] Pe câmpi un văl de argintie ceață,/ Sclipiri pe cer, văpae preste ape, buciumul (nelipsitul bucium!) cântă tainic cu dulceață, prin naltul ierbii/ Părea c-aud[e] venind în cete cerbii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
adesea oglinda lacului este un bogat izvor de translații în domeniul existențialului: Și privind în luna plină/ La văpaia de pe lacuri,/ Anii tăi se par ca clipe/ Clipe dulci se par ca veacuri 166. La fel se întâmplă și-n Freamăt de codru; lacul este prezent în primele două versuri Tresărind scânteie lacul/ Și se leagănă sub soare 167 -, după care se focalizează povestea iubirii. Rolul lui de oglindă nu scapă nici versurilor de inspirație folclorică, prilej de întrebări retorice transferate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fin al poetului odată cu debutul; o atestă cunoscutul poem, La mormântul lui Aron Pumnul, unde se află versurile: Colò unde te-așteaptă toți îngerii în cor,/ Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare 153. Pe tot parcursul creației, apa sună-ncetișor, un freamăt lin trece din ram în ram, totul este Blând îngânat de-al valurilor glas.// Un bucium cântă tainic cu dulceață,/ Sunând din ce în ce tot mai aproape 154... De altfel, în noianul intuițiilor poetice, totul prinde glas: uraganul, tunetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
este exprimat de apariția lor simultană: S-aud din bucium cânt/ Să sune talanga 199. Mai mult, ele se asimilează comuniunii cu natura: Am auzit a stelelor cântare/ Al mării glas, al râurilor grai/ A frunzelor umilă suspinare/ Mișcate-n freamăt de-al vântului vai!/ În codrii cei adânci și nalți în zare/ De tânăr auzeam păsări din rai/ Cu glas de aur aerul tremurând/ Din iarbă florile-auzeam crescând 200. Asociat cu sunetul clopotului, îngerul iubirii urcă spre cer, generând senzații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe mine mă scula Doamna să citesc, să spun poezii. Citeam frumos, cu ton potrivit, dar cel mai mult eram meșteră la recitări, tot cu intonație potrivită: Mama De Mihai Eminescu O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
bolții, sub mângâierea soarelui...! Atunci, scrie! Am ieșit din odăița Măriei Sale Ștefan cel Mare al slovei românești, cu răspunsul ca un boț de aur, ascuns în adâncurile inimii. Întrebarea întrebărilor stăruie încă, mereu, și răspunsul îmi răsună-n taină, odată cu freamătul cetinii și clopotul molcom de la Schitul Vovideniei, din Munții Neamțului. EXAMEN LA PSIHOLOGIE PEDAGOGICĂ -1 În sfârșit a venit și ultimul curs de Psihologie pedagogică. Eram la mijlocul anului II de studenție. Cursul acesta se prelungise pe trei semestre, adică pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
se prăvale neiertător, îndepărtându-mă și înstrăinându-mă cu fiecare an ce trece, de această mirifică lume. ... Iată-mă-s pe holul larg și înalt, de la intrare în Universitate. Lume multă. Buluc de băieți și de fete. Zumzet zgomotos. Și freamăt nesfârșit de glasuri tinerești. Un imens și foarte dens stup de albine umane! Printre atâtea chipuri necunoscute, îmi iese-n cale o veche cunoștință. Cătălin Murariu. Un coleg cu care-am stat împreună cinci ani de zile, într-o cameră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ceea ce simțeam izbutea să-mi dea un inconfundabil simțământ de mulțumire. Nu reușeam să înțeleg dacă era suspinul materiei, adică ecoul surdinizat a ceva care era împrejurul meu, sau mai degrabă venea din mine însumi. Poate că era chiar un freamăt interior, care apoi se exterioriza și ajungea să se contopească în spasmul confuz al peisajului. Când mă cufund astfel în natură, peisajul e atât de viu că eu încetez să exist. Am trăit o clipă de supremă euforie. Apoi m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
un străin; mai mult, părea chiar că mă confunda cu fiarele, fără să-mi acorde vreo atenție specială. Cotys se transforma, sub ochii mei, într-o entitate diferită, își lua o identitate nouă ce mă înspăimânta. În clipele acelea, fiece freamăt, fiece foșnet, fiece dâră de lumină care străbătea cărările umbroase ale pădurii îmi dădea o senzație de neliniște. Fără să vreau, intram și eu în comunicare extatică cu lumea aceea misterioasă. Tot ce mi se întâmpla îmi îmbogățea experiența individuală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
s-a trezit și m-a îndemnat s-o ating. Atunci m-am apropiat timid și-am încercat să-mi pun penisul întărit în cochilia misterioasă. M-am simțit străbătut de un fulger scurt de o nemaipomenită voluptate; scuturat de freamătul senzual al cărnii, am avut o ejaculare, cea dintâi. Involuntar, mă aflam în transă erotică. Fetița, simțind în propriu-i corp căldura lichidului aceluia, nu s-a speriat deloc; ba mai mult, ca o amantă satisfăcută, a surâs. M-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mai sănătos decât la sosirea mea. Aia mă prevenise în privința asta. Poate că cerul atât de apropiat a înrâurit asupra ritmurilor mele vitale. Am simțit o ciudată comuniune cu mișcarea aștrilor. La Tomis îmi plăcea să contemplu profunzimile valurilor, dar freamătul stelar era mai atractiv decât huruitul adâncurilor marine. E atâta vitalitate cosmică în ceruri, poate mai viguroasă decât oricare alta pe care am trăit-o vreodată. Aici, pe Kogaionon, creierul meu a intrat în comuniune directă cu ritmurile altor lumi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
-l fi citat alături de Niculae Picu, regretând dispariția lăutarilor: „Numărul renumiților lăutari scade pe toată ziua, când, după faimosul Barbu din Iași, și aici la noi, badea Niculaiu de la Suceava astă toamnă s-au Închinat cu cântecul, ca codrul cu freamătul.” („Foaea Societății pentru literatura și cultura română În Bucovina”, 1865). Cât despre locul Înmormântării, acesta pare a fi curtea Bisericii Zlataust din Iași deși nu există nici un document În acest sens. În curțile bisericii se Înmormântau, după obiceiul vremii, doar
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
într-un spectaculos dans al dervișilor, cu fustele lor fluturând, în căutarea unei stări de spirit care să-i detașeze de materia impură și să-i apropie de transcendent... Mă plimb câteva ore, pe străzile ce și-au pierdut din freamătul obișnuit al zilei. Câțiva copii, înfofoliți, cu căciuli de blană, cojocele și fulare roșii ce le spânzură la gât, chicotind, trag săniuțe, în căutarea unui derdeluș... Rămâne adevărată vorba străbună, că „iarna este bucuria copiilor”, poate pentru că sunt mai puri
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
496 The New Zealand Book, Pocket Edition, 2009. 328 superior dispun de laboratoare bine utilate, săli de curs și amfiteatre spațioase, biblioteci, internet, spații culturale și social-utilitare moderne. În pauza de prânz sau după terminarea cursurilor, străzile se umplu de freamătul studenților, discuțiile aprinse Între colegi continuă În cafenele, fast-food-uri, optimism, idile romantice În parcuri și seara dans În cluburi și discoteci. Auckland-ul oferă numeroase posibilități de divertisment pentru gusturile și finanțele fiecărui vizitator: muzee, spectacole de teatru reprezentative din repertoriul
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
zbenguie pe coama valurilor 344 Înspumate, albatroșii imaculați ce plutesc maiestos prin aer Înainte de a invada esplanada În căutarea unor semințe, firmituri sau resturi menajere. Obosită de puzderia gândurilor și a imaginilor, revin agale spre hotel. Deși s-a Înnoptat, freamătul străzii continuă, ca În orice metropolă. Adorm În scurt timp, visând corăbii naufragiate, pirați și maori tatuați dansând zgomotos Haka!!! E o nouă dimineață și răcoarea oceanului din apropiere se resimte, soarele Își trimite grațios câteva raze zglobii ce ne
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]