1,639 matches
-
în afara Catedralei, lumea nu izbutea să se dumirească despre ce-ar fi putut fi vorba, dar Trimisul pontifical și Arhiepiscopul văzuseră bine, la fel de bine ca și Starețul Dominicanilor: acel tânăr confrate, acel Tommaso Campanella, cutezase să întrerupă ritualul de omagiere funebră și lipise de draperia catafalcului un pergament pe care erau așternute versuri în latină. Ceva scandalos: care era noima acelui gest? O sfidare a autorității, un omagiu căruia nu-i socotise urmările negative și care se puteau răsfrânge asupra Ordinului
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
1639. Slujba a fost oficiată de Richelieu; niciodată și nimeni nu mai avusese parte de o asemenea onoare. Regele se afla în primul rând, vădit întristat. Starețul de la San Giacomo, un om simplu și blând, cu puțină instrucție, ținu discursul funebru. Vorbi din inimă, cu dăruire, ținuse mult la Tommaso și se referea la el cu emoția unui discipol: "Aparținea stirpei celei mai nobile de când există oameni pe pământ. Dumnezeu dă suflare unor asemenea cugete pentru a arăta o firimitură din
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
personaj, acel „eu” alienat, bântuit de obsesii și fixații, va deveni mai târziu eroul ficțiunilor omonime din Fisura (1985), Panic Syndrome! (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor) și La revoluția română (2000). Depersonalizarea individului, prins iremediabil în sistem, primește conotațiile unui ritual funebru de trecere, dar moartea nu e decât o inițiere într-un absurd și mai absurd („agenții” sau funcționarii morții sunt inexpresivi sau ironici, cinici, asemenea unor agenți de securitate sau funcționari de partid). Fisura trimite la parabola universului concentric-concentraționar din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
-se către un bacovianism melodios și morbid (ca în Pasteluri), nu fără tresăriri expresioniste. Elementul etic devine, din ce în ce mai pregnant, preluând o parte din încărcătura sentimentului metafizic. M. nu mai pare atât de obsedată de drama propriului trup, de feminitatea imposibilă, funebră, cât de drama propriului trup, de feminitatea imposibilă, funebră, cât de drama colectivă, în care intră neputință și vinovăție generală. Moartea, mutilarea nu mai sunt proprii doar trupului sau sufletului individual, ci și unei mulțimi distincte, dezumanizate, tablourile romantice cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Pasteluri), nu fără tresăriri expresioniste. Elementul etic devine, din ce în ce mai pregnant, preluând o parte din încărcătura sentimentului metafizic. M. nu mai pare atât de obsedată de drama propriului trup, de feminitatea imposibilă, funebră, cât de drama propriului trup, de feminitatea imposibilă, funebră, cât de drama colectivă, în care intră neputință și vinovăție generală. Moartea, mutilarea nu mai sunt proprii doar trupului sau sufletului individual, ci și unei mulțimi distincte, dezumanizate, tablourile romantice cu gemeni sau strigoi se transformă în imagini dominate de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literaturii române este diferit. Ileana Mălăncioiu, la debut, a trecut neobservată. Generația '60 era deja consolidată și suficientă sieși, promovată prin voci ale criticii extrem de autoritare. Un alt aspect ține de semantica textelor Ilenei Mălăncioiu. Poeta cultivă macabrul, atmosfera sumbră, funebră, bacoviană, ceea ce-l face pe Nicolae Manolescu să afirme, în Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură: "Cenzura ar fi trebuit să închidă amândoi ochii spre a nu vedea cât de "neortodoxă" era poezia sumbră a Ilenei Mălăncioiu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care, chiar dacă mai există, nu mai e cea de altădată; sentimentele sunt într-o permanentă metamorfoză: "Nevăzute lumini vin spre tine și alte depărtări te cheamă/ și tu stai toată vremea cu spatele la fereastră". O iarnă permanentă de amintiri, o iarnă funebră, generată de sentimentul că ființa vie odinioară s-a ridicat, într-o seară, să închidă ușa și nu s-a mai întors. Alteori, pentru a face portretul unei femei, imaginează o stampă cu desene de vânătoare, cu oameni, cai, câini
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
viață și moarte a ciobanului moldovean, atitudinea lui în fața morții și îi evidențiază unele însușiri, sporind totodată elementul fabulos și lirismul textului. Prin intermediul acestei alegorii, poetul transpune, în primul rând în plan artistic o datina româneascâ., potrivii căreia desfășurarea ceremoniei funebre al celor necăsătoriți ia forma unei nunți simbolice, întrucât căsătoria este considerată o etapă atât de importantă în existența umană, încât neîmplinirea ei ar însemna neîmplinirea veșnică a omului. Existența trebuie să cuprindă deci și momentul nunții, acesta fiind un
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
importantă în existența umană, încât neîmplinirea ei ar însemna neîmplinirea veșnică a omului. Existența trebuie să cuprindă deci și momentul nunții, acesta fiind un nou început în perpetuarea vieții. Datina aceasta strămoșească constă în mod concret în înlocuirea elementelor ceremonialului funebru cu cele ale ceremonialului nupțial, dar în baladă, acestea din urmă sunt substituite, la rândul lor, cu elementele naturii, ale întregului cosmos, deoarece, așa cum remarca Mircea Eliade, în baladă, "semnificația acestei nunți nu mai este substituirea elementelor rituale cu scopul
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
pentru meserie și pentru îndeletnicirile zilnice și iubirea pentru frumusețile neasemuite ale naturii., Departe de a fi înspăimântat de perspectiva morții și de a se resemna în fața acesteia, el este preocupat mai întâi de împlinirea tuturor rânduielilor tradiționale ale ceremonialului funebru pentru desăvârșirea sa ca om. Este preocupat de înmormântarea sa și de aceea îi cere mioarei să fie îngropat chiar de presupușii săi asasini: "Aice pe-aproape/ în strunga de oi./ Să fiu tot cu voi/ în dosul stânii./ Să
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
veșnic, nepieritor în conștiința semenilor săi. Dorește să aibă la cap fluierele dragi, această dorință semnificând supraviețuirea lui prin cântec, dar și dragostea față de frumos și sensibilitatea celui hărăzit morții. Îl preocupă și îndeplinirea bocirii, ca element tradițional al ceremonialului funebru, pe care dorește s-o împlinească oile saleT asasinii nefiind capabili de astfel de sentimente. Nu numai că nu se resemnează în fața morții, dar ciobanul moldovean nu gândește numai la destinul său, ci și la soarta celor apropiați. De aceea
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
Lucrurile diferă de la o vîrstă poetică la alta. în Plumb, Scîntei galbene, Cu voi..., Comedii în fond, sunetul muzicii e dur, metalic. Fanfare militare execută un repertoriu alcătuit din piese făcute să provoace sau să accentueze melancolia: arii triste, marșuri funebre, cîntece de jale. Muzica lugubră, cîntată în aer liber, alternează cu cea exaltată, „de bal”, cîntată în interioare, unde orchestrele încep „cu o indignare grațioasă”, apoi „frig”. Un trouble fête prin temperament, Bacovia e atent îndeosebi la muzica gravă, cea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ca să ajungi să vorbești de noapte și de moarte fără teamă, cu o rece detașare, să brodezi orice în jurul lor, erau necesare niște exerciții: să te plimbi singur la ore tîrzii, să treci prin cimitire, să te amesteci în cortegii funebre, să tragi clopotele în miez de noapte, să locuiești într-o odaie „pictată”, în interior, cu „brîie negre”, ca-n „Singur”, să cauți ceea ce te șochează, să te înspăimînți. înainte de Bacovia, asemenea bravuri le-au practicat și alții, dar fără
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și Ferenc Szemlér, secretari ai Uniunii Scriitorilor, Mihai Novicov, Scarlat Calimachi, Dumitru Corbea. La catafalcul lui Camil Petrescu au vorbit: Iorgu Iordan, Tudor Vianu, Eugen Jebeleanu, Constanța Crăciun („în numele C. C. al PMR și al Consililui de Miniștri”), iar după ceremonia funebră I. M. Sadoveanu. La cel al lui Bacovia au fost trei vorbitori: profesorul universitar Ion Vitner, Mihail Petroveanu, Ion Brad, iar la mormînt a luat cuvîntul (cum am spus) Miron Radu Paraschivescu. Vorbitorii lui Camil erau contemporani de-ai săi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bacovia fără a ști ceva din istoria înmormîntărilor și a cimitirelor. Am să pornesc de la un exemplu clasic. în Vărul Pons de Balzac, imediat după decesul lui Pons, prietenul său, Schmuke, e vizitat de un reprezentant al firmei de pompe funebre. Sec, profesional, acesta îl întreabă cum dorește să fie sicriul: de brad, de stejar, sau căptușit cu plumb, care e mai distins. Dacă acțiunea romanului s-ar fi petrecut mai tîrziu, fără îndoială ar fi adăugat: mai distins și mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
autorul Crailor de Curtea-Veche pe mai bine de o jumătate de pagină: „Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. în legănarea lui molatecă, pîlpîia, nostalgică și sumbră fără sfîrșit, o patimă așa sfîșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să îngîne amara destăinuire, sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
1985, p. 10. 11. „«Decor» am terminat-o prin 1913, deși era începută în 1904-1905”. (Apud: Agatha Grigorescu - Bacovia, Bacovia. Poezie sau Destin, ediția a II, revăzută, Ed. Eminescu, 1972, p. 235) De la prima publicare, în Arta (1904), cu titlul Funebră, la a doua, în Flacăra (1912), adică în opt ani, nu schimbă nimic. Apoi introduce versurile 5, 10 și 15, în forma din Făclia și în cea din Plumb (1916). De aci încolo, intervențiile (o literă și un semn de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fi viu: / Ah! fără tine și lumea îmi pare că-i un secriu.” ( Apud: Gh. Cardaș, Poezia romînească de la origine pînă în zilele noastre (1673-1937), 1, ediția cit., p. 52). Moartea sentimentului de iubire cheamă, de asemenea, în imaginație, scene funebre, cum e aceasta din poemul în proză „Inimă moartă” de Al. Macedonski: „Amorul era întins de-a lungul coșciugului dezamăgirilor născute din amăgiri. Egoismul, chiar el, nu mai avea flori pe ramurile sale uscate, atît este de adevărat că acela
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
II) I „Poetul era îmbrăcat în negru”, notează un evocator. în aceeași ținută de doliu îl întîlnesc și alții. El însuși se prezintă așa în „Ecou de serenadă” („în haine negre, întunecate”) și în „Poemă în oglindă” („în veșmintele-mi funebre,/ Mă întind ca și un mort”). Era vestimentația o problemă de „lifestyle” pentru Bacovia? O adoptase anume pentru a-și ilustra poezia? Nu-i de exclus nici aci un model simbolist, însușit prin intermediul lecturii: Jules Laforgue, de pildă, deși tînăr
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să vreau să merg așa (adică încet), mi-ar fi imposibil. M-aș împiedica de toți și toți s-ar împiedica de mine”. Azi însă lumea evocată de versul lui Bacovia pare că a dispărut și din orașul nostru. „Vals funebru, depărtat”, „Un vals îndoliat și monoton”. Pentru noi, valsul e rotire amețitoare, jubilație extremă, nu tristețe. Nimic din el nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nostru. „Vals funebru, depărtat”, „Un vals îndoliat și monoton”. Pentru noi, valsul e rotire amețitoare, jubilație extremă, nu tristețe. Nimic din el nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița „Valsul” (volumul Simplu, p. 39), Traian Demetrescu amintește de valsul din Faust, cîntat la o înmormîntare. Sau care evocă funebrul, cum era acela ce-l emoționa pe Pantazi: „un vals domol, voluptuos și trist”. Greșim, fără îndoială, imaginîndu-ni-i
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița „Valsul” (volumul Simplu, p. 39), Traian Demetrescu amintește de valsul din Faust, cîntat la o înmormîntare. Sau care evocă funebrul, cum era acela ce-l emoționa pe Pantazi: „un vals domol, voluptuos și trist”. Greșim, fără îndoială, imaginîndu-ni-i pe cei care au reușit în literatură ca fiind singurii îndreptățiți să parvină la o asemenea situație. într-o oarecare măsură, succesul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de elevii săi, ca un adevărat părinte, aceștia i-au dedicat o broșură comemorativă, intitulată Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști din Cernăuți, la mormîntul prea iubitului lor profesor, Arune Pumnul repaosat într-a 12/24 ianuarie 1866. Broșura începe cu o poezie funebră, semnată de "M. Eminoviciu privatist". Pentru poet, pierderea acestui om a fost deosebit de mare. Ștefanelli l-a văzut "vărsînd lacrimi de durere", pentru că în casa lui Pumnul el își găsise adăpost și hrană, sub îngrijirea ocrotitoare a bătrînului profesor. Stînd
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pre)vestiri, profeții, explozii ontologice într-o cromatică adesea violentă. Eul liric are, în general, conștiința alunecării ființei înspre un gol ce atrage magnetic (Bușteanul) și tentația asumării unui ton întunecat profetic: Ne-a ajuns toamna,/ suntem reci, suntem schelete funebre/ și suntem goi,/ va veni și iarna,/ și ne va ucide gheața" ( Cred). Suferința uriașă de sine își caută frecvent un aliat în natura devastată de cataclisme ori însemnată, identic, cu instinctul distrugerii. Contrar așteptărilor, ea reușește, proiectându-se pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
devastată de cataclisme ori însemnată, identic, cu instinctul distrugerii. Contrar așteptărilor, ea reușește, proiectându-se pe acest fundal, să nu își dilueze, ci să își amplifice lamento-ul: "Mări, lovituri deschise orizontului,/ mă leagă la catargul de sub pasăre/ dar mai funebru, mai faustic,/ mă suge destinul/ în pojghița mizeră de sub cârtiță/ Prea repede circulă molozul/ de cranii și pământ!" Singură, poezia văzută ca realitate organică "dârz ținând poezia în dinți/ din care țâșnea sângele" ( Soldatul) se poate opune acestui irepresibil, funebru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]