4,715 matches
-
și variabilitatea, reacțiilor comportamentale la situațiile de frustrare. Capitolul III Concepții si interpretări și fenomenului de frustrație Dezvoltarea, de-a lungul timpului, a unor concepții, interprete chiar teorii asupra fenomenului de frustrație, relevă caracterul polivalent al acestui fenomen: „Fenomenul frustrației, generalizat, a constituit punctul de plecare în elaborarea unor teorii asupra personaltății, afectivității, sau asupra nevrozelor și psihozelor. O nevroză, a firmă, unii psihologi, este o stare permanentă de frustrați (Maier) și chiar și orice manifestare psihopatologică nu este decât o
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Este mai mult o etapă intermediară, de interiorizare și de generalizare a regulilor și a consemnelor. specificul acestei etape l-a surprins cu finețe pe P. Bovet: copilul ascultă nu numai de ordinele adultului, ci și de regula în sine, generalizată și aplicată într-un fel original. J. Piaget a confirmat prezența acestui fenomen relevat de P. Bovet, prin intermediul observațiilor concrete pe care i le-a prilejuit studierea minciunii infantile: „La un moment dat, copilul consideră că minciuna este urâtă în
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Gândit ca inițiator al spectacolului, Dumnezeu se erijează și în supraveghetor intransigent, condiție indispensabilă pentru a verifica derularea perfectă a reprezentației și inserarea exactă a fiecăruia în rolul care îi este conferit. Lumea este o scenă supravegheată. Supraveghere divină, supraveghere generalizată. În această organizare care a dominat universul occidental, trebuie să distingem natura diferită a supraveghetorului, care e sacru, și a celor supravegheați, care sunt profani, insecte pironite sub reflector, căruia nici o persoană nu i se poate sustrage. Supraveghere omniprezentă, supraveghere
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
lumea e o închisoare”. Supravegherea, atât cea divină, cât și cea laică, este asociată cu o nevoie de informare care antrenează, pentru fiecare abatere constatată, individuală sau de grup, o intervenție punitivă. Sunt exigențele unei ordini care introduce conștiința supravegherii generalizate, cu tot ceea ce ea comportă ca repercusiuni pentru cetățeni, fideli sau nu. Nu există supraveghere fără iminența unei consecințe. Supravegherea nu este niciodată gratuită. Se înțelege de la sine că celălalt pol de referință rămâne, inevitabil, acea versiune a ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Supravegherea nu este niciodată gratuită. Se înțelege de la sine că celălalt pol de referință rămâne, inevitabil, acea versiune a ceea ce se consideră a fi „o utopie negativă”, 1984 de George Orwell, scriitorul vizionar care va avea intuiția recurgerii la supravegherea generalizată ca practică prioritară a puterii totalitare. Supravegherea generalizată servește drept temelie autorității supreme care, în esență, înlocuiește autoritatea divină - un Big Brother al cărui portret e de ajuns pentru a-ți da sentimentul că te privește, indiferent de locul unde
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
sine că celălalt pol de referință rămâne, inevitabil, acea versiune a ceea ce se consideră a fi „o utopie negativă”, 1984 de George Orwell, scriitorul vizionar care va avea intuiția recurgerii la supravegherea generalizată ca practică prioritară a puterii totalitare. Supravegherea generalizată servește drept temelie autorității supreme care, în esență, înlocuiește autoritatea divină - un Big Brother al cărui portret e de ajuns pentru a-ți da sentimentul că te privește, indiferent de locul unde se află -, dar care, mai ales, instalează o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Există, însă, și o supraveghere „din interior” și ea este cea mai odioasă, căci îi socotește pe apropiați (prieteni, rude și chiar părinți ori copii) ca pe niște virtuali inamici ce trebuie descurajați, hăituiți și jertfiți pe altarul sfintei bănuieli generalizate. Supravegherea se exercită întotdeauna în numele unei autorități măcinate de îndoieli, roase de neliniști, care pune la bătaie toate strategiile destinate să o apere de ceea ce amenință să o clatine, să o slăbească ori să o conteste. Cum facem însă deosebirea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Această diviziune permite privirii, auzului sau substitutelor lor să acționeze pentru a-i interzice celuilalt să aibă un secret, să ascundă ceva. Și pentru a-i anihila astfel puterea. Supravegherea focalizatătc "Supravegherea focalizată" În orice stat totalitar se practică supravegherea generalizată, cu tot ceea ce ea produce ca efecte în planul mentalităților și al comportamentelor civice. Democrațiile, o știm prea bine, nu se pot lipsi nici ele de supraveghere, numai că, aici, supravegherii generalizate îi ia locul o formă personalizată, cu țintă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
focalizată" În orice stat totalitar se practică supravegherea generalizată, cu tot ceea ce ea produce ca efecte în planul mentalităților și al comportamentelor civice. Democrațiile, o știm prea bine, nu se pot lipsi nici ele de supraveghere, numai că, aici, supravegherii generalizate îi ia locul o formă personalizată, cu țintă precisă, o supraveghere decisă din momentul în care apare bănuiala. Cu alte cuvinte, puterea legitimează instalarea dispozitivelor de supraveghere doar pe baza unor informații prealabile. Supravegherea este accidentală, punctuală, determinată de imperativele
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un stat polițienesc, ea se consideră o posibilă pradă a unor adversari gata oricând să o infiltreze și împotriva cărora trebuie să-și ia măsuri de apărare. Pentru o democrație, supravegherea este legată de o amenințare concretă și identificată. Supravegherea generalizată dispune astăzi de imensele resurse oferite de accesul la Internet, la această rețea de informații a căror explorare permite cunoașterea mișcărilor subterane, a inițiativelor periculoase, a provocărilor secrete de orice fel. Numeroși regizori de film se consacră, în zilele noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
nu se mai ferește, supraveghează „la vedere”, își expune instrumentele și își afișează agenții. Ea urmărește astfel să afirme explicit omniprezența unei supravegheri căreia nu-i poate scăpa nimeni și să determine, prin această operațiune deliberată de intimidare, o supunere generalizată. Caracterul evident, ostentativ al supravegherii nu este altceva decât un element strategic: supravegherea nu mai încearcă să surprindă faptele „subversive”, ci să le împiedice fățiș; ea nu se mai ascunde, ci se arată. Din operațiune subterană, supravegherea devine un semn
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
supravegherii. (Ceea ce produce o răsturnare paradoxală: supravegherea care, în țările cu regim totalitar, se justifică prin dorința de a asigura funcționarea normală a sistemului social, se soldează cu efecte contrarii, afectează însuși miezul sistemului și îl pune sub semnul suspiciunii generalizate.) De altfel, acesta este și scopul real - nemărturisit, dar programat - al puterii instalate. Ea urmărește anihilarea oricărei veleități comunitare și, pervertind „reciprocitatea” relațiilor interpersonale, îi face pe oameni să caute singurătatea, să se izoleze, să se închidă în ei, să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un agent sub acoperire? În cine să mai ai încredere? Întrebări ce marchează victoria unei puteri care, acționând astfel, descurajează individul și sădește în el convingerea, resemnată, că nimeni nu mai poate scăpa din plasa atent țesută de o supraveghere generalizată. Aidoma unui cancer metastazic, supravegherea se răspândește în întreg organismul social și contaminează ansamblul membrilor lui. Ce să faci ca să te salvezi? În 1984, George Orwell examinează reacțiile de apărare apărute într-o primă fază: izolarea, refugiul în singurătate, singurătatea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
sfârșitul secolului al XIX-lea se joacă în jurul acestor uși multiplicate, dinapoia cărora se trage cu urechea sau prin care se pătrunde brutal în spațiul intim al oamenilor? Siguranței oferite de cei patru pereți ai camerei-refugiu îi succede principiul deschiderii generalizate: oricine poate intra, oricând. Principiu a cărui exasperată materializare o regăsim, de pildă, în Pescărușul, în scena revederii tragice dintre Nina și Kostia: aici, nici o precauție nu mai e posibilă, ușa „nu are încuietoare” și trebuie blocată cu un fotoliu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
din „notele informative” - „X a cumpărat din piață morcovi și a vorbit cu țăranca de la care i-a luat” - sau în fața numeroaselor greșeli de ortografie: supraveghetorii, agenți cu doar câteva clase, nu știau să scrie! Arhivele scot la iveală incultura generalizată a unui stat polițienesc în care, citind dosarul unui intelectual german, un cadru superior subliniază cu roșu numele lui Walter Benjamin, notând mânios pe margine: „Să fie pus sub supraveghere!”. Activitatea scriptică dezvoltată de statele polițienești pune în lumină atât
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de trădare. Havel sesizează ridicolul activității scriptice cotidiene, dar nu semnalează amenințarea permanentă pe care o constituie arhivarea tuturor acestor scripte. Poate pentru că noi n-am înțeles asta decât după 1989... Operetc "Opere" Hamlet sau supravegherea generalizatătc "Hamlet sau supravegherea generalizată" Hamlet e piesa tuturor posibilităților, adevărată „operă deschisă” - în sensul atribuit odinioară acestei sintagme de către Umberto Eco, în cartea sa cu același titlu -, numai că aici deschiderea nu are nimic dintr-un program: ea se înscrie în materia însăși a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o închisoare”, supravegherea generează aici reacția de autoapărare menită să contracareze tactica puterii. Hamlet știe prea bine că trăiește într-o lume în care nu are ce să caute încrederea... suspiciunea, acesta este antidotul supravegherii! Shakespeare observă însă că, deși generalizată, supravegherea nu izbutește să corupă totul, mai sunt oameni care îi rezistă. Reprezentantul acestora este Horatio, doar el, din păcate, căci ceilalți prieteni, Rosenkrantz și Guildenstern, s-au lăsat prinși în angrenajul odiosului instrument al Puterii. Operând o necesară selecție
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
se dezvăluie „de la sine”: la Elsinor, oamenii sunt prea abili, prea versați în arta camuflajului. Ei nu se deconspiră niciodată, în ciuda spionilor ce roiesc pretutindeni. E nevoie de un dispozitiv, de stratageme, de trucuri secrete, de „măsluirea” unor texte; supravegherea generalizată provoacă, într-o țară asemuită cu o închisoare, reacții de apărare pe măsură, reacții pentru care se cheltuiesc comori de energie și de inventivitate. În toată această afacere, teatrul joacă un rol decisiv. Hamlet știe să profite de resursele lui
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
afli într-un loc peste care el domnește, atotputernic/ Chiar și zidurile astea, prințe, pot avea ochi/ Iar împăratul e întotdeauna prezent pretutindeni” (II, 6, v. 712-714). Nu există o avertizare mai explicită și nici o definiție mai clară a supravegherii generalizate, totalitare. Astfel, prin ceea ce spune, Iunia scoate în relief, prefăcându-se că-l omagiază, sistemul de supraveghere care funcționează fără cusur la Curtea împăratului. Iar Nero e acolo, la pândă, confirmare vie a acestui adevăr. Dincolo de informațiile culese, supravegherea totalitară
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
la teatru ca să se arate, știind (printr-un pervers mecanism psihologic) că va atrage la rându-i privirile furișe, indiscrete, ale celor ce caută să pătrundă, supraveghind asistența, taine pe care le-ar putea ușor descoperi în contextul acestei vizibilități generalizate: cine cu cine s-a certat, cine s-a împăcat, ce „rupturi” sentimentale plutesc în aer, ce iubiri se afișează în văzul lumii. Deși expunerea de sine e asumată și ostentativă, supravegherea celor din jur apelează și la ajutorul unor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
transforme în niște supraveghetori ce trag impudic cu ochiul la ceea ce se petrece pe scenă. Pentru că e vorba de un „al patrulea perete” fictiv, ca să accedem la platou trebuie să recurgem, aidoma unor perverși iliciți, la „gaura cheii”. De la supravegherea generalizată practicată fățiș în sălile prewagneriene, se trece la obscuritatea care îi permite scenei să se emancipeze, să iasă de sub controlul sălii luminate care, de acum înainte, nu va mai putea gusta decât deliciile acelui viciu, cu nimic aristocratic și explicit
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o supraveghere „dinăuntru”, contaminată de modelul supravegherii „din afară”. Să nu explicăm însă doar prin sociologie o astfel de practică; ea este și rezultatul unei relații cu concretul spectacolului, relație proprie unui artist chiar și în afara unui context de supraveghere generalizată. Este suficient să amintim prezența de odinioară a lui Claude Régy, stând în picioare la balcon, îmbrăcat într-o cămașă albă, aidoma unei statui a Comandorului venit la întâlnirea cu actorii chemați să joace sub privirile lui intransigente. Fapt ce
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
labirint de reflexe. Mai recent, Stéphane Braunschweig face o trimitere directă la Versailles atunci când, pentru Mizantropul său, tapisează cu oglinzi pereții scenei. Astfel, personaje și spectatori se amestecă până la confuzie, participând cu toții, după obiceiul Curții, la un exercițiu de supraveghere generalizată. Grație oglinzilor, ficțiunea salonului versaillez și realitatea unei săli de teatru din zilele noastre, trecutul și prezentul se intersectează, se suprapun, actori și spectatori devin contemporani pe fondul unei supravegheri reciproce. Regizorii au recurs, treptat, și la folosirea unor oglinzi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
parte, securizare tehnologică, pe de alta, performanță arhaică. Lucru surprinzător, desigur, cu atât mai mult cu cât contrastul e mare, dar ce să-i faci, asta e... Vechiul nu se dă bătut, vechiul persistă chiar și în contextul unei supravegheri generalizate, practicate la scară planetară. Noile tehnologii nu-l pot elimina definitiv, așa că procedeele de altădată rămân valabile. De altfel, datorită lor sunt dejucate, de cele mai multe ori, planuri de supraveghere complexe; datorită lor sunt anulate dispozitive considerate cu prea mare grabă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Creon ori pe meterezele castelului de la Elsinor. Ei ne permit să vedem totul și, bineînțeles, să nu mai deosebim esențialul de neesențial, să ne lăsăm înghițiți de masa de informații ce rezultă ca o consecință a acestei operații de supraveghere generalizată. Se spune că Dionysos Tiranul, stăpânul Siracuzei, pusese să se construiască o temniță în craterul vulcanului Etna, într-o grotă numită „urechea lui Dionysos”, de deasupra căreia, dacă-și lipea pur și simplu urechea de stâncă, putea să audă ce
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]