2,506 matches
-
la ploaia de atacuri cu care îl aștepta mama sa. Nu acum, când îi fusese smuls pe neașteptate momentul culminant pentru care se pregătise sufletul său. Timp de aproape o săptămână nu se gândise decât la reuniunea pentru start. Acum, gonit din arena politică de trei fete dubioase, stătea frustrat și furios pe dalele umede ale trotuarului de pe St. Peter Street. Privind la ceasul de la mână care, ca de obicei, era pe moarte, se întrebă cât o fi ora. Poate era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și gata! Tu trebuie să ții o mașinuță de adolescent care costă mai mult decât un Cadillac și-mi zburlește mie tot părul. Ca să-i dea dreptate, o șuviță, țeapănă de fixativ, începu să se agite în bătaia brizei, pe când goneau vuind pe autostrada de pe coastă. Amândoi rămaseră tăcuți cât timp traversară mlaștinile. Domnul Levy reflecta nervos la viitorul său. Doamna Levy se gândea mulțumită la al ei, în timp ce vântul îi flutura ușor genele acvamarine. În sfârșit, intrară în oraș. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
privirea ațintită asupra lui. Ignatius Reilly, porumbelul de lut. Dar era posibil ca mama lui să se fi dus totuși la una dintre bacanalele ei de popice. Pe de altă parte, era la fel de posibil ca o camionetă cu zăbrele să gonească chiar acum spre Constantinopole Street. Să scape. Să scape! Ignatius privi în portofel. Cei treizeci de dolari dispăruseră, confiscați probabil de mama lui la spital. Se uită la ceas. Era aproape ora opt. Cu ațipitul și asaltul împotriva mănușii, după-amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
asta. Liberalii erau doar liberali, și atât. Era posibil să fie nevoiți să se mute. Să își vândă casa și să meargă undeva departe, poate în Montana. Deși acolo oamenii poate erau și mai puțin înțelegători. Toate aceste gânduri îi goneau prin minte, în acompaniamentul scrâșnetului de mașini care se izbeau una de cealaltă și în timp ce soția lui și prietena ei râdeau, în bucătărie. Se simțea copleșit. Și, peste toate acestea, în miezul tuturor lucrurilor, era sentimentul său adânc de vinovăție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
doare rău? — E mai rău noaptea. Vrei o pilulă? — Am luat deja una, zise el și inspiră adânc. Știe Robbins ce naiba e asta? — Cred că da. — Ți-a spus și ție? — Nu. — Minți. — Nu mi-a spus, Jack. — Iisuse. Limuzina gonea prin noapte. Watson se uita pe fereastră, respirând greu. Clinica era pustie, la ora aceea. Fred Robbins, treizeci și cinci de ani și frumos ca un star de cinema, îl aștepta pe Watson împreună cu doi doctori mai tineri, într-o cameră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de a se lupta cu orașul sau, cel puțin, cu ploaia? Pe când indiferența creștea și scădea Înlăuntrul ei Într-un ritm doar de ea știut, pendulul dispoziției ei oscila Între doi poli opuși: calm glacial și furie spumegândă. În timp ce Zeliha gonea printre ei, vânzătorii ambulanți, care Îmbiau trecătorii cu umbrele, haine de ploaie și eșarfe sintetice viu colorate, o priveau amuzați. Reuși să le ignore privirile, așa cum reușea să ignore privirile tuturor bărbaților care se holbau la trupul ei plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
accelereze și șoferul a schimbat vitezele. În scurt timp convoiul de mașini cu suporteri a cotit la dreapta, Îndreptându-se spre stadion. — Atunci de ce ați renunțat la slujba aia? s-a interesat Asya. — Am adormit la volan. În clipa asta gonesc pe șosea. În clipa următoare se aude o detunătură Îngrozitoare, de parcă ar fi Ziua Judecății de Apoi și Allah ne-ar chema la El. Când deschid ochii, mă trezesc În bucătăria unei cocioabe de pe marginea șoselei. — Ce zice? a Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să scriu un roman polițist sordid, ceea ce, dacă Îi dai crezare, mi se va potrivi perfect, avîndu-se În vedere starea mea, nervozitatea, barba nerasă de opt zile. Îmi va dicta el Începutul: — Sărută-mă, nemernico! — Nu. Mașina mare și verde gonește În bezna străzilor New York-ului. Lumina tulbure a zorilor Începe să Învăluie firmele luminoase ale localurilor de noapte care se pregătesc să Închidă. Probabil că și-a găsit inspirația Într-una din cărțile care zac pe culoar. Voi fi nevoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
momente în care nu prea văd scopul între mine și ea. Nu prea văd motivul sau direcția, am impresia de multe ori că ne învîrtim într-o nebuloasă, într-un mod incert, încît iam sugerat de cîteva ori să mă gonească sau să îmi spună dacă vrea să dispar din peisajul ei. Atunci cînd îmi refuză apropierea, e adeseori impasibilă și detașată, rezervată și absentă, iar eu îmi doresc mai mult, simt mai mult și mă nedumerește distanța din atitudinea ei
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
vedere. Profiri strânse cărțile la piept și porni în urmărirea fetei, pe care o recunoscu ca fiind Lilia, tânăra prostituată adusă la secție. Se luă după călcâiul pantofului ei și după marginile hainei sale, însă Lilia dispărea constant după colțuri, gonind parcă prin încăperi vad partiționate și pătrunzând în intimitatea locuitorilor care păreau că nu îi băga în seamă pe niciunul dintre ei. Porfiri, mai ales, se simțea invizibil, iar când prezența sa a fost remarcată, aceasta se datora faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
salut emfatic de triumf. Acesta nu era pentru îngrijitor, în fața căruia nu avea nimic de demonstrat, și de a cărui prezență și uitase. În schimb, se și imagina arătîndu-i pozele și cărțile lui Porfiri Petrovici. Capitolul optsprezece Hotelul Adrionapole Drozhki gonea peste Neva pe Podul Bizhevoi, iar vizitiul mâna din picioare ca să biciuiască calul, un armăsar murg, mai bine. Gâtul animalului se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își îndoia gulerul din blană pentru ca răsuflarea sa să nu-l umezească. Înfofolit în blănuri, acesta se simțea bine în droșca deschisă, gonind repede prin cea mai rece și mai senină zi de iarnă de până acum. ă Ăștia-s nebuni, mormăi Salitov. Porfiri se întoarse să vadă motivul iritării acestuia. Privirea lui Salitov era fixată asupra unui derdeluș din lemn construit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se Întâmplă să-mi imaginez cum plec pur și simplu pe ușa din dos, fără rămas-bun sau fără vreo scuză stupidă. Și uneori exact asta fac.“ Jurnalul lui Kitty, 5 ianuarie 2005, New York Introtc "Intro" Ningea lin peste Manhattan. Taxiul gonea de-a lungul marginii insulei, pe șoseaua FDR, și pentru o clipă, ultimele raze ale apusului făcură totul să pară un vis frumos, sclipitor și imaculat. Taxiul părăsi autostrada aglomerată prin ieșirea dinspre Canal Street și dispăru În pădurea cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
uită la ea, rânji și acceleră din nou. Kitty trase aer În piept. Apucă strâns mânerul. Asta era singura lor șansă. Împingând portiera, țipă la Desert Rose: — Deschide ușa! Strigă după ajutor! Desert Rose făcu ce Îi spusese Kitty. Taxiul gonea acum pe stradă, cu două portiere fluturând În ploaie. — Ajutor! țipară Într-un glas. Suntem răpite! Ajutați-ne! Oamenii de pe stradă se ascundeau sub umbrelele lor. Kitty observă cu groază o femeie uitându-se la ele și coborând apoi repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nicăieri, zise Kitty, trăgând cu mâna dreaptă de centura de siguranță. Ura centurile de siguranță, gulerele strânse, orice Îi limita mișcările. — Da, știu, aprobă Carlos, inspirând aerul cu miros de fum și alge pe care-l răspândea marele Pacific. Taxiul gonea prin labirintul străzilor din Bel Air, trecând pe lângă vile de celebrități: Clint Eastwood, Tony Curtis, Gary Cooper, Nicholas Cage, reședințe cu garduri prohibitive, palmieri și grădini exotice, și oameni care stăteau pe trotuar, vânzând hărți ale acelor proprietăți. — Carlos, deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mesaje minunate. — Da, ar fi... dar nu ești liber... Când se trezi, Kitty văzu o dungă roșiatică deasupra râului. Se uită la ceasul de pe perete: era 5:20 dimineața. Matthew era, probabil, În drum spre aeroport. Parcă Îi vedea limuzina gonind spre JFK1, pe autostrada pustie. Pe bancheta din spate, Matthew Își cerceta Blackberry-ul, citea programările și mesajele, Îl băga Înapoi În buzunar, se cufunda adânc În scaunul lui mare, negru, de piele și privea soarele roșiatic ce scălda În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dracu de vânători mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de râs”, teamă, „dacă o să vomit?” Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un iepure care alergase orbit, înnebunit, ca să scape. După ce l-am călcat și am oprit, ne-am dat jos, am văzut bucata de carne însângerată de pe șosea, apoi m-am dus în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
alarmate, țipete. Cineva striga: „Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?” Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucât vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările ca pe o turmă roșie, înnebunită, situația amenința să devină critică. Focul se întinsese până la magazia veche de scânduri de lângă morgă. Bătrânii se călcau în picioare pe coridoarele pline de fum, încurcându-i, prin panica lor, și pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trei cafele una după alta, apoi s-a dus la văduva unde își ținea pușca de vânătoare și a băut toată noaptea. Dimineața, abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinându-se, spre pădurea de sălcii și a gonit de-acolo, el care nu suporta vânătorile de acest fel, doi cerbi în mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vrea ca destinul să surâdă ironic, aplecat peste umărul meu, după ce mi-a mai acordat o amânare, cum s-a întâmplat și puțin mai devreme... Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca un om obscur, după cum și meritase...“ „Și Willermoz?“ „În anii aceia toți fuseserăm zguduiți de moartea lui Swedenborg, un om care ar fi putut să dea multe Învățăminte Occidentului bolnav, dacă Occidentul i-ar fi dat ascultare; dar veacul gonea deja către nebunia revoluționară pentru a urma ambițiile Stării a Treia... Or, tocmai În anii aceia Wilermoz aude vorbindu-se de Stricta Observanță Templieră a lui von Hund și este Încântat de ea. I se spusese că un templier care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
implicați toți, dacă nu ne descurcăm onorabil, lăsăm o impresie mizerabilă“. „Cui?“ „Păi, istoriei, tribunalului Adevărului.“ „Quid est veritas?“ Întrebă Belbo. „Noi“, am spus eu. 77 Iarba asta e numită de Filosofi Alungă-diavoli. E un lucru experimentat că numai sămânța gonește diavolii și halucinațiile lor... A fost dată să o ia o tinerică ce În timpul nopții era tulburată de un diavol, și astă buruiană l-a pus pe fugă. (Johannes de Rupescissa, Tratat despre Quintesență, II) În zilele care urmară am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
noi nu ne temem de bombe! strigă Slobodan Înainte de a trînti ușa. Wakefield Își face o notă mentală. Cine este șeful lui? CÎnd iese cu Susan În stradă, după multe pupături și Îmbrățișări din partea doamnei Petrovici, Îl zăresc pe Slobodan gonind cu vechitura lui de mașină pe stradă, lăsînd o dîră de gaze de eșapament În urma lui. N-ar trece de inspecția tehnică, gîndește Wakefield. Și nici vechea lui țară n-ar trece-o, cu dîra ei de fum, ucigător de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a teritoriului lor. Preferase să adopte o atitudine de stoicism jovial, care îl ajutase să treacă peste orice până acum, însă nu și peste asta. Perspectiva sumbră a ceea ce ar fi putut avea pândea la hotarul conștiinței sale, dar o goni. — La naiba, își jură regăsind o urmă din vechea lui hotărâre, orice-ar fi, n-am să mă dau bătut. — E primul semn de nebunie, să știi, spuse o voce la câțiva pași de el. Ralph se întoarse. O prăjină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]