3,902 matches
-
în exterior, e pierdut pentru toate femeile sale. Fără îndoială, ăsta era motivul pentru care Salma și-a pierdut capul atunci când, în ultima zi a ramadanului, Mohamed a sărit de la locul lui obișnuit și a ieșit din casă cu pas hotărât. Nu a aflat decât două zile mai târziu că se dusese să-l vadă pe Hamed, numit și al-fakkak, bătrânul „dezrobitor“ din Granada, care avea, de mai bine de douăzeci de ani, sarcina grea, dar bănoasă, de a-i răscumpăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
asta mâna fiicei sau surorii. — Și cu femeile, cum stă? M-a privit din cap până-n picioare, stăruind asupra pufului firav de pe chipul meu. Ce știi tu despre femei? — Știu ce trebuie să știu. A schițat un zâmbet; privirea mea hotărâtă l-a înghețat. S-a întors spre maică-mea, părând să întrebe dacă trebuia să continue o astfel de conversație cu mine. Cum ea îi făcea semn că da, Sara răsuflă adânc și își puse greoi mâna pe umărul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
reședință. Nenumărate ambarcațiuni s-au încrucișat curând cu noi, ca niște jalnici ciorchini de fugari. Ar fi fost o nesăbuință să merg mai departe înainte de a cunoaște întinderea răului. Am acostat așadar la malul dispre răsărit, într-un loc pustiu, hotărâți să stăm acolo cât va fi nevoie, luându-ne hrana din mărfurile transportate și schimbând locul în fiecare noapte pentru a-i deruta pe eventualii jefuitori. De cinci-șase ori pe zi ne duceam după vești, vâslind până în preajma celor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Harun m-a introdus mai întâi în cort, apoi m-a prezentat lui Aruj ca pe un renumit poet și un diplomat, dar eu n-am înțeles motivul decât mai târziu. Corsarul vorbea ca un rege, în fraze scurte și hotărâte al căror înțeles aparent era banal, iar înțelesul ascuns, greu de prins. Astfel a evocat victoriile lui Selim otomanul și aroganța crescută a castilienilor, observând cu tristețe că soarele islamului se înalță în Orient și apune în Occident Când ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ar putea fi o capcană? — Nici una. Mai curând las să mi se taie capul! — Tocmai asta trebuie să evităm. Dar, dacă ai atâta încredere în Harun, să mergem cu toții. Nu eram sigur că pricepusem bine. Mi-a explicat cu voce hotărâtă: — Trebuie ca ochii lui Bayazid să poată contempla orașul și palatul lui. Poate că nu va mai avea alt prilej cât va fi tânăr. Călătoria pe mare presupune riscuri, desigur, dar fiul meu trebuie să se deprindă cu ele. Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ea îi reunea, în afară de Francisc și de papă, pe ducele de Milano și pe venețieni. Asta însemna război, unul dintre cele mai cumplite pe care le-a cunoscut vreodată Roma. Căci, dacă până atunci tărăgănase, împăratul era de data asta hotărât să meargă până la capăt, împotriva lui Francisc mai întâi, care fusese eliberat în schimbul unui angajament scris, pe care se grăbise însă să-l declare nul de îndată ce trecuse Pirineii; apoi împotriva papei, aliatul „sperjurului“. Oștile imperiale începuseră să se regrupeze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-o vindeca. Soldații căzură unul după altul; fură omorâți cu câte o lovitură de secure în gât. Doar doi, cei mai curajoși, rezistară încă puțin atacului; înconjurați de dușmani, se lipiră cu spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în jurul gâtului său, strângându-l până când avea să-și piardă suflarea. Sau poate că barbarul avea să-i taie și lui capul cu daga cu care îi decapitase pe cei doi soldați. Tarosh șovăi o clipă, apoi, cu un gest hotărât, își duse mâna la șold și scotoci sub haină. În clipa următoare, un jet de urină coloră zăpada în galben. În acel gest, Valerius recunoscu ușurat semnul de bun venit. Seara, cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că Vitellius vrea să-l trădeze pe Galba ca să ajungă împărat. Nu e curajos, nu e un strateg. Va avea destui adversari, pentru că mulți îl disprețuiesc, mai ales comandanții din Africa, bărbați ca Vespasianus, Tiberius, Mucianus, inteligenți, nu avizi, mai hotărâți să păstreze vechile tradiții ale Romei decât să-i jefuiască provinciile. Și fratele meu, Antonius? E omul cel mai cinstit și loial pe care-l cunosc și are convingerea că datoria soldatului este să-i fie credincios împăratului său, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de-acum obișnuit. Alesese să-l ajute pe Titus. Nu se putea abate de la alegerea lui, sub nici un motiv. — Am să vin eu cu tine, exclamă. Eu. — Și unde mergem? Valerius își duse amuleta la piept și, cu un gest hotărât, o acoperi cu haina. — Avem un drum lung de făcut, și trebuie să ne grăbim. Unde mă duci? — Acolo unde Vitellius n-o să te poată găsi. Acolo unde nimeni nu te va trăda, chiar dacă va ști că ești un gladiator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frumos ca niciodată, impunător. Gesturile lui trădau siguranță și forță interioară. Ușor și agil, Antonius se mișca de parcă ar fi fost una cu calul. Un asemenea om nu putea fi prins într-o ambuscadă. Vântul aduse până la ei glasul lui hotărât: „Errius... acum!“ De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură cum manipulul se oprește deodată. Un centurion se îndreptă spre soldați și dădu niște ordine. Soldații își scoaseră bracae, tibiali și calcei. Se dezbracă? întrebă uimit Titus. Peste tunică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e moartă, iar tu plângi. Nu mai plânge. Un bărbat trebuie să se răzbune. Știi cine a ucis-o pe Velunda? întrebă Julius. — Da, am auzit ultimele ei cuvinte. Mi-a cerut să păstrez taina. — Vei trăi, se auzi glasul hotărât și neînduplecat al bătrânului preot. Vei trăi ca s-o răzbuni. Se ridicară cu toții. Doar Julius Civilis rămase așezat, alături de Valerius. Preoții și războinicii ieșiră în tăcere. Julius Civilis și Valerius rămaseră singuri în colibă. — Cine a fost? — Tu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un tot unitar, puternic, cu trupul și mintea unite de voința de a-și elimina adversarul. O clipă, mulțumi destinului că nu trebuia să lupte cu Marcus. Atunci i-ar fi fost cu neputință să aibă mâna necruțătoare și mintea hotărâtă să ucidă. Înainte de a-și pune coiful, Valerius se întoarse spre Flamma, care-i răspunse cu un surâs, sigur pe sine. Erau singuri în centrul arenei ce se întindea în jurul lor asemenea unui deșert populat de fantome. — O să te înving
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe legat. Antonius continua să tacă. Deodată, înălță capul și privi spre cer. Un stol de rațe se îndrepta spre apus, în obișnuita formație în V. Dintr-odată, cea din față le părăsi pe celelalte și se îndreptă, singură și hotărâtă, spre miazăzi. 34 — Atunci, suntem cu toții de acord? întrebă din nou Tampius. — Eu nu. Antonius își plecă ochii și rămase tăcut câteva clipe, gânditor. Apoi glasul lui răsună puternic: — Din aprilie, când au câștigat bătălia, ce-au făcut soldații vitellieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neputință de înțeles, apoi devenea iar puternic. — Cu ce vini mă înfățișez dinaintea zeului meu? murmură, strângându-i mâinile lui Titus. Viața veșnică... Zeul meu îmi dăruiește viața veșnică. Întotdeauna am încercat să lupt de partea Binelui... Deodată, o mână hotărâtă îndepărtă draperia de la intrare, dincolo de care se zărea cerul cenușiu din acea dimineață de noiembrie. Intră un bărbat scund, zvelt, înfășurat într-o paenula de lână. În urma lui mergea un servitor care ducea un sac mare. — Proculus! Errius Sartorius sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
piept. — Da..., zise din nou. Cu multă îndemânare, desfăcu bandajul, în timp ce servitorul deschidea sacul. Proculus examină multă vreme rana, apoi se întoarse spre Errius și Titus. — Ieșiți! porunci. — Dar soldaților... îngăimă Errius. Ce le spunem soldaților? Proculus făcu un gest hotărât. — Stingeți tăciunii. E prea cald aici. Căută în sac, apoi se uită spre cei doi. Tot aici sunteți? Ieșiți afară. Vreau să rămân singur cu el. Proculus rămase în cortul Pretoriului, alături de Antonius, trei zile și trei nopți. În toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la Alexandria din Aegyptus. Spuneți-i asta lui Vitellius: e de-ajuns un ordin al lui Vespasianus, și corăbiile care aprovizionează Roma rămân în porturile africane. Veți suferi de foame, alături de popor. Vinicius Crulpus își încrucișă brațele, cu un aer hotărât. — Flavius Sabinus, prefectul Romei și fratele mai mare al lui Vespasianus, nu va îngădui una ca asta. Iar la Roma se află și Domitianus, fiul lui Vespasianus... Interveni și Allius Cerpicus, pe un ton neutru: — Știm că spionii voștri au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zeii au pus-o înăuntrul meu. Datorită acelei puteri simțise prezența constantă a Velundei. Ridică din nou amuleta transparentă. Velunda... O văzu trecând pe lângă el, ținându-și părul cu mâna; ochii îi erau luminați de zâmbet. Avea pașii ușori și hotărâți cu care se ducea și venea din lumea morților - din lumea zeilor - în lumea celor vii, când o chema sufletul curat al lui Valerius, care nu ucidea, nu comitea sacrilegii, nu se păta de vreuna din vinile ce i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apoi într-o sală, mereu departe, cu neputință de atins, făcându-i semn să se apropie cu degetul îndoit ca un cârlig. — Ausper! — Ești speriat, împăratule, zise Listarius cu milă, apropiindu-se de Vitellius. Ți-e frig. Cu un gest hotărât, îi puse pe umeri lui Vitellius o mantie neagră. În clipa aceea, la Ludus cineva deschise ușile celulelor, una după alta. Gladiatorii năvăliră pe coridoare, doborându-i rapid pe puținii paznici care încercau să-i oprească. Dădură buzna în magaziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
au spus că Vitellius va fi ucis de un bărbat născut în Gallia... Tu. — Da, exclamă Valerius. Da, am făcut ce trebuia. Cuprins de o imensă ușurare, strânse puternic în pumn piatra limpede ca apa izvorului. Apoi, cu un gest hotărât, smulse sabia din pământul reavăn. Contextul istoric Faptele povestite în roman se desfășoară într-un arc de timp cuprins între ultimele zile ale lunii decembrie din anul 68 d.Hr. și ultimele zile ale lunii decembrie din anul 69 d.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fusese abandonată deja de ani buni, fructele dobândiseră un iz sălbatic, crengile crescuseră unele într-altele, fiind acum folosită ocazional pentru păscutul caprelor. Copacii livezii se întindeau aproape pe toată coasta dealului, până sus, mărginind pădurea de cercetare a universității. Hotărâți și cu un scop bine stabilit, membrii familiei Chawla trăncăneau și țipau în sus spre frunziș. Într-un târziu, în capătul cel mai îndepărtat al desișului de guave, chiar lângă peretele dărăpănat ce mărginea pădurea, îl descoperiră pe Sampath în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Zilele trecuseră una după alta. Gândul la Pinky i se învârtea prin cap lui Hungry Hop ca un pește într-un acvariu; nu putea să și-o scoată din minte. Își amintea de ochii aceia negri, de gura aceea roșie, hotărâtă, plutind în mijlocul unor valuri amețitoare de buline... hotărârea de pe fața aceea! Ce îngrozitoare! În mod clar, nu făcuse față cu prea mult entuziasm acestei prime lovituri a lumii de afară. Și, după cum se părea, din păcate, instinctele sale în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
destul timp; le felul în care relieful odihnește totul în sine... Gândurile îi fură întrerupte de zgomotul făcut de domnul Chawla, care se întorcea din oraș. Văzând fața tatălui său, o față de om pătruns de misiunea sa, nervoasă, mânioasă, dar hotărâtă, Sampath fu sigur că trebuia să se aștepte la și mai multe necazuri. Și știa din experiențele trecute că, atunci când te temi de ceva atât de mult, adesea se întâmplă. Bietele maimuțe, își zise. Bietele, sărmanele maimuțe... Și bietul, sărmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Tipul s-a săltat pe scaunul lui și s-a întors încet spre mine. Figura îi era mult mai scârboasă, mai savuroasă, cu mult mai isteață decât am fost eu înclinat să cred la început că poate fi - cu trăsături hotărâte și un aer de fetișcană, cu ochii strălucitori și buzele trădând afectarea, de parcă era vorba de o altă față, fața cea adevărată ascunsă în spatele măștii de piele. — OK. Coboară din mașină. Am spus afară din blestemata asta de mașină! — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
soneriile bicicliștilor și ale celor pe skateboard-uri, drogați, țâncii din cărucioare, windsurferi. Am văzut mașinile și taxiurile în plină viteză, împinse în față de puterea claxoanelor lor. Am simțit plutind în aer toată încrâncenarea, democrația, toate cursivele. Ăștia sunt oameni hotărâți să rămână ei înșiși, indiferent de dramul de rușine pe care ar trebui să-l suporte. Un tip blond, voinic și cu gura mare, ieșit din masa de vagabonzi și pierde-vară, de plimbăreți și boschetari, se agita lângă bordură, acuzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]