KorAP: Find »[drukola/base=imaginativ & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...64 >

1,581 matches

Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

lor particulară include în mod obligatoriu în raport cu referentul atât ideea de asemănare, cât și ideea de diferență, pentru că ea poate fi și efectul unei experiențe de ordin optic, dar și, într-un alt plan, al unei activități pur intelectuale și imaginative, cum considerau chiar primii ei teoreticieni. Complicatele discuții în jurul statului ei, încă din antichitatea greacă, au generat probleme de interpretare și în legătură cu funcția ei ontologică. Faptul că mai curând ea "semăna" prea mult cu realitatea și nu faptul că substanțial

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Întrupării, ca reprezentare figurală sau măcar intuitivă a alterității divine, dar și a i-reprezentabilului. În ceea ce privește arta figurativă cu subiect religios, imaginea se cere a fi analizată sub aspectul capacității ei de a exprima sensul imanent sau transcendent, în raport cu intelectul imaginativ care a creat-o și cu teoriile gândirii imaginative specifice acelei culturi, perioade, spiritualități sau civilizații. Cum imaginea nu poate fi separată de artele memoriei, dar nici de psihismul utopiilor sau de procedurile de consolidare a cunoașterii, ea afirmă un

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
divine, dar și a i-reprezentabilului. În ceea ce privește arta figurativă cu subiect religios, imaginea se cere a fi analizată sub aspectul capacității ei de a exprima sensul imanent sau transcendent, în raport cu intelectul imaginativ care a creat-o și cu teoriile gândirii imaginative specifice acelei culturi, perioade, spiritualități sau civilizații. Cum imaginea nu poate fi separată de artele memoriei, dar nici de psihismul utopiilor sau de procedurile de consolidare a cunoașterii, ea afirmă un rol major în memorarea atât a mitologiilor (oficiale sau

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
psihologice. Modul în care este produsă această imagine internă ține de mecanismul analogiilor, chiar dacă sistemul nervos care o produce nu recurge la resurse creative. Memorată, conștient sau inconștient, ea rămâne latentă până când, într-un anumit cotext, acționează asupra ei funcția imaginativă și o reintegrează mimetic în raport cu referința, în structuri simbolice sau în manifestări onirice. Are, în consecință, o mare capacitate de "modelizare", conformându-se naturii obiectului și dorinței subiectului (Thomas 22), însă în absența unui suport material. Ea e o dedublare

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
dar atunci când sinele devine conștient de sine însuși și iluzia speculară se destramă, se instalează mitologia armonioasă a dublului, a fratelui geamăn, a alter-ego-ului sau a celuilalt-asemănător. Reprezentarea, schemă de reproducere a unei informații senzoriale sau intelective, posibilă cu ajutorul funcției imaginative mimetice, subiectivează referentul (obiectul), reinvestit cu semnificații chiar prin procesul de de-materializare. Studiile asupra imaginarului, subliniază Thomas, caută să identifice modalitățile operatorii prin care modelul ajunge să se confunde cu imaginea sa, iar subiectul cu universul său obiectual (23

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
senzo-motricității"; ea determină marile arhetipuri, care la rândul lor se sprijină pe simboluri. Aș adapta însă aici definiția lui Durand astfel: schema este o generalizare dinamică și logico-simbolică a imaginarului în ansamblul său și a oricărui mod de a proiecta imaginativ. Ea alcătuiește nu doar "canavaua imaginației", ci și a imaginarului. Nu o consider doar un reflex colectiv inconștient, non-rațional, nici doar un simbol funcțional, ci și o matrice pe care se pot fixa, prin ceremonial și prin memorarea istoriei, diferite

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
într-o oglindă, ci din interpretarea simbolică a motivațiilor, a raporturilor de forțe, a schimbărilor în baza cărora comunitatea își organizează existența și viața spirituală. Cum limbajul este cel care preia în principal sarcina "traducerii" reprezentării și face inteligibilă proiecția imaginativă, cum el este substanța în care se formează interpretarea, am proiectat sistemul imaginarului (dacă îl asimilăm cu o rețea deschisă, în plan și în profunzime) în paralel cu sistemul gramatical al limbii. Căutăm să ordonăm noțiunile pe care le descoperim

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
care se formează interpretarea, am proiectat sistemul imaginarului (dacă îl asimilăm cu o rețea deschisă, în plan și în profunzime) în paralel cu sistemul gramatical al limbii. Căutăm să ordonăm noțiunile pe care le descoperim funcționale pentru și în cadrul structurilor imaginative, astfel încât să le putem citi și înțelege ierarhia, relațiile de determinare, "legile" și profilul. Ele sunt relevate fie de structuri, fie apar ca unități individuale, dar niciodată autonome, dat fiind că imaginarul manifestă o taxonomie particulară. La un prim nivel

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Al doilea nivel (depășirea arhetipului se face prin intervenția dubletului categorial "timp-mișcare") este cel al unităților și al structurilor sintagmatice. În cadrul lui putem proiecta complexele ideatice unitare și supra-funcționale de tipul: mitologii, religii, credințe, ideologii, utopii (politice, istorice, științifice). Mijlocul imaginativ prin care aceste unități sunt "narativizate" este mitul, format dintr-o sumă de mitogeme (motive) și miteme (teme) specifice: ... un sistem dinamic de simboluri, de arhetipuri, de scheme, sistem dinamic care, sub impulsul unei scheme, tinde să se realizeze ca

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
imaginarului, cu patru nivele (paradigmatic, sintagmatic, morfologic și al unităților minimale), așa cum le-am identificat acum. Între ele, este posibilă orice combinație de motive, teme, imagini, simboluri sau semne, migrante, astfel încât rezervorul imaginarului poate să asigure permanent forme și structuri imaginative noi. Cu cât este mai bogat jocul acestor combinații, cu atât se poate vorbi de o libertate și de o capacitate mai mare de imaginare și fantazare a comunității respective. Imaginarul de tip medieval ortodox este însă rigid și mult

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
revelate diferit de "ochiurile" acestei matrice pe care am ales-o pentru a organiza convențional unitățile imaginarului medieval local. Ele nu sunt "repartizate" în mod exclusiv unui registru sau altul, dar au o anumită relevanță în raport cu celelalte în constituirea materiei imaginative. Reprezentările perceptibilului sunt configurate mai curând cu ajutorul imaginației mimetice (icastice); manifestările sacrului sunt transpuse în imaginar mai degrabă de imaginația simbolică (iconică); pentru fenomenele care scapă logicii de constituire a realului sau a religiosului (încadrat canonic), fantezia, artă a hibridizării

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
autocrate laice, acolo unde fixează în întemeietorul creștinismului, Constantin I, forma mitică și deschide registrul modelelor cel mai bogat reprezentate în istoriografie, și nu numai. Ceea ce compunea primul sistem (scheme, structuri și forme), în modelul imaginarului medieval generează fondul, materia imaginativă, tot așa cum o gramatică se regăsește în dicționarele limbii vorbite. De aceea, orice particularizare a sistemului general, în funcție de perioade, de culturi sau credințe, nu presupune o simplă adaptare a schemei lui; dimpotrivă, ea este cea care generează alte scheme, specifice

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
mediu românesc, a fost identificată în textele istoriografice și juridice, în actele de cancelarie și în scrisorile pentru cancelariile străine, în raport cu ideile politice basileice și după o metodă statistică incontestabilă, o sumă de "politograme" relevante pentru inovațiile de la nivelul structurilor imaginative. Politograma este o secvența de text sau un text care conține un concept politic. Termenul este propus de Vlad Georgescu, în Istoria ideilor politice românești (1369-1878), lucrare pentru care sunt analizate 2049 de texte. În baza lor, au fost sintetizate

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
primul rând, ci după mitropolit sau, când este cazul, după patriarhul oaspete. (Pippidi 57-58) Importantă pentru coerența programului politic al Țărilor Române este menținerea practicii și, implicit, a acestei mentalități fixate prin reluarea sa în text, imagine și în structurile imaginative ale identității colective (Țighiliu 127-72): chiar în condițiile suzeranității otomane și ale dispunerii politice în numirea pe tron, domnitorul, ... de îndată ce era înscăunat, binecuvântat de biserică și uns de Dumnezeu prin mitropolit, devenea un autocrat cu o putere și un prestigiu

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
să prindă contur, în cultura scrisă, încă din etapa cronicilor în slavonă și germană; imaginarul colectiv absoarbe faptul istoric, (re)povestit ca o legendă; ajunge să simbolizeze concretul și să-l constrângă în timp să se asemene trecutului exemplar. Mecanismul imaginativ de suprapunere a nucleului epic cu circulație orală peste evenimentul istoric este "perfecționat" cu ajutorul cronicilor redactate în slavonă în secolul XVI (de tipul lucrărilor lui Macarie, Eftimie și Azarie, clerici cu înaltă poziție și cu influență la curtea domnească a

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
a informației prin variatele forme ale povestirii: mit, zvon, legendă biblică. Cetatea de Scaun, deținătoarea supremației instituționale, fiind centrul "lumii ca spectacol" (solemn sau anecdotic), a putut realiza și menține o diversificată relație culturală cu mediile populare, prin intermediul unor structuri imaginative comune (transmise în general prin formele culturii nescrise). Aducând sub conducerea domnitorului, din cauza deselor înfruntări armate, o jumătate din populația activă, deplasând o asemenea forță (militară, dar și forță de muncă, forță socială) dintr-un univers relativ pașnic, agrar, în

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
penitenței (postul, rugăciunea) etc. Am introdus această perspectivă asupra timpului și asupra spațiului tocmai pentru a reprezenta complexitatea dominantei antropologice din modelul imaginarului medieval − completat aici cu al patrulea nivel, al ficțiunilor "literare", culte și populare, care au ca resort imaginativ fantezia. Imaginarul medieval românesc (precum sistemul teoretic general) integrează imaginea, simbolul și semnul, ca unități fundamentale în transferul de mesaj. Discursul oficial (iconografia sau exegetica religioasă, chiar și istoriografia, "formulă" livrescă de mitizare și de memorare a trecutului și a

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
despre raportul său cu alteritatea, deși formulat stereotip - date fiind regulile de memorare specifice culturii predominant orale, dar și locurile comune din dogma ortodoxă și din exegetica ei medievală −, a lăsat puțin loc pentru creații locale laice și pentru traseele imaginative alternative. Vegheate atent de instituțiile puterii, conservatoare, formulele au rămas aproape neschimbate în timp. Moștenirea "reziduală" formată din structuri ideatice antice, preluate și transformate în planul oikonomic creștin, s-a întâlnit la nivel local mai curând cu soluțiile pragmatice de

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Dumnezeu. 15 Spre diferență de Durand, abordez mai prudent relația dintre arhetip și idee și nu o deriv pe aceasta obligatoriu din primul, pentru că ea ține mai curând de funcția intelectuală individuală, în timp ce primul termen ține mai degrabă de funcția imaginativă a gândirii colective. 16 Includ în lista creațiilor românești "literare", din evul mediu, și această lucrare, iluministă prin spiritul ironic și general baroc și prin apartenența la vârsta emancipării culturale din secolul XVIII. Consider însă că substanța narativă a epopeii

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

198 3.2.2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală / 208 3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic- imaginativă / 210 3.2.2.5. Timpul și necondiționatul; sensul judicativ-constitutiv al dialecticii transcendentale / 215 3.2.2.6. Concluzie / 220 3.3. Analitica existențială ca meontologie dialectică la Heidegger / 221 3.3.1. Introducere / 221 3.3.2. Principiul analiticii

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
metodă Pentru cei mai mulți dintre noi, nu există nici o îndoială în privința recunoașterii unor "intenționalități" cu sens de prealabil prezente în structura cunoașterii (sensibile sau inteligibile, a priori sau a posteriori, comună sau științifică etc.). Vorbim despre "scheme senzoriale", "structuri perceptive", "scheme imaginative", "pattern-uri experiențiale", "forme judicative", "modele teoretice" etc., înțelegând prin toate acestea, într-un mod natural, firesc, rolul pre-formativ pe care ele îl au în cunoașterea lucrurilor din mediul în care trăim și chiar în cunoașterea de sine. Dar natura

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
de subsumare, în așa fel încât diversul sensibil este subordonat în vederea sintezei sale unei anumite categorii. De altfel, acolo unde vorbește despre "schematismul conceptelor pure ale intelectului", Kant prezintă determinările temporale în virtutea cărora fiecărei categorii îi corespunde o anumită schemă imaginativă. Medierea temporală a relației dintre categorie (concept pur al intelectului) și obiectul său nu este strict formală. Ea face posibil conținutul conceptului, umplerea lui cu materialul sensibil corespunzător (un material divers, dar așezat în sinteza imaginativă, prin schema corespunzătoare categoriei

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
corespunde o anumită schemă imaginativă. Medierea temporală a relației dintre categorie (concept pur al intelectului) și obiectul său nu este strict formală. Ea face posibil conținutul conceptului, umplerea lui cu materialul sensibil corespunzător (un material divers, dar așezat în sinteza imaginativă, prin schema corespunzătoare categoriei respective), iar în privință propriu-zis logică, se constituie judecata sintetică a priori. Timpul este garantul obiectului, așadar el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este, totodată, garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
am vorbit mai sus: schema imaginației, aplicată în mod transcendental, schemă posibilă doar prin determinarea a priori a timpului. De altminteri, obiectul însuși, devenit acum fenomen datorită sintezei intuitive prin spațiu și timp (intuițiile pure), schematizat, printr-o sinteză nouă imaginativă, trebuie să participe la ordinea "logică" a unei categorii, care, supusă ea însăși principiilor pure ale intelectului, exprimă sinteza tuturor fenomenelor, însă nu în mod actual imposibil, de altfel ci doar în forma experienței posibile. În cunoștința despre orice fenomen

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
află și sinteza tuturor fenomenelor ca experiență posibilă.115 Dar aceasta înseamnă că însăși legarea percepțiilor într-o experiență urmează regulile înlănțuirii logice a conceptelor intelectului. Experiența posibilă este element constitutiv al cunoștinței veritabile judecata sintetică a priori alături de schema imaginativă (posibilă ea însăși prin "lucrarea" intelectului) și de sinteza intuitivă spațio-temporală. Fără aceastea din urmă, care exprimă, în esență, raporturi de timp, nu este posibilă cunoștința veritabilă; dar nu este posibil nici fenomenul, adică obiectul cunoștinței. Raportul de timp determină

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]