2,882 matches
-
ordonat lui Gaz. Nu, ascultă, omule, nu e nevoie să..., a protestat Gaz. —Dă-mi dracului mâna! Nici unul dintre băieții mei n-o să ajungă de râsul curcilor! Gaz a încercat să se ridice în picioare. Ia-i cuțitul, l-a implorat el pe Luke. Dă-mi cuțitul, omule, a zis Luke punându-se în calea lui Joey. Am simțit că mă topesc văzându-l pe Luke preluând controlul. — Ce cuțit? a întrebat Joey. —Cuțitul ăla, i-a spus Luke arătând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
avea dreptate când zicea că Luke era atent și romantic. De ziua mea, în august, Luke mă dusese pentru un weekend în Puerto Rico. îBrigit încercase să se ascundă în geamantanul meu și, când a văzut că nu încape, m-a implorat să răpesc și pentru ea un puști. Tot ce te rog, s-a milogit ea, e să nu mai aibă nevoie de consimțământul părinților.) Luke chiar mă suna în fiecare zi la serviciu. Ajunsesem să depind de telefonul lui ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
prea mult entuziasm. Nu credea nici un cuvânt din ceea ce tocmai spusese. Ca și tata, de altfel, care a intervenit zicând: — Nu, Helen și Anna sunt frumusețile din familie. Deși..., a adăugat el jovial. Zi că sunt și eu, l-am implorat eu în tăcere. Zi că și eu sunt frumoasă. —... amândouă sunt așa de sucite, a continuat el. Mai ales Helen. Uneori te și întrebi cum de se mai obosește cineva să stea cu ele. Te scot din minți! Tata se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ești de acord să-l citesc în fața grupului? Luke a ridicat din umeri, nu prea încântat, iar eu am simțit că stomacul îmi coborâse până în vârful degetelor de la picioare. Doamne, poți să dai drumu’ la cutremur când vrei tu, am implorat în tăcere. încă nu e prea târziu. Dar Dumnezeu, ca o creatură capricioasă ce se afla, era ocupat cu alte probleme. Probabil că trimitea cutremurul meu într-o zonă îndepărtată din China, unde nimeni nu trăgea nici un folos de pe urma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
asalt. Parcă mă jucam de-a invadatorii spațiali. Amintirile mă loveau ca niște proiectile. Erau din ce în ce mai dese și fiecare nou proiectil era mai umilitor și mai dureros decât cel dinainte. La început, le-am parat destul de ușor. Brigit plângând și implorându-mă să termin cu drogurile. Am distrus amintirea aia cu un PUF! împrumutând bani de la Gaz atunci când știam că era lefter, pentru ca apoi să nu-i mai returnez datoria. BANG! Trezindu-mă pe podeaua din dormitorul meu, într-o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Speram că paharul cu coniac o să mă calmeze. Dar când l-am terminat, mă simțeam tot ca naiba. Așa că am mai băut un pahar. Și-ncă unul. Am stat acolo, nervoasă și nefericită, evitând să-mi intersectez privirea cu cineva, implorând timpul să treacă mai repede și bătând darabana cu degetele pe masa acoperită cu o mușama de plastic. Din când în când, așa cum soarele apare de după nori, îmi aminteam că în scurt timp aveam să fiu mândra proprietară a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu era niciodată stânjenită și agitată. — Ce-i? am zbierat la ea dărâmată de-ngrijorare. —Trebuie să-ți spun ceva, mi-a zis ea. Știu, am urlat eu. Asta e clar. —Promite-mi că n-o să te superi, m-a implorat ea. Mi-am dat seama că se întâmplase ceva îngrozitor. —Promit, am mințit-o. — Am un prieten nou, a zis Helen stânjenită. Am simțit că-mi vine să vomit. Nu-l mai doream, dar nici nu voiam s-o călărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu aveam de gând să-mi scurtez singură această perioadă de huzur.) I-am explicat lui Bea că pantalonii mei de trening sunt afectați de o criză groaznică de teamă de separare, dar ea a insistat. După care m-a implorat. Nu m-am clintit însă din loc. Așa că Bea i-a dat înainte: — Mă întreb dacă James stă acum bosumflat, pe canapea. — Ne vedem într-o oră, am bolborosit ridicându-mă. Trebuia să recunosc că-și jucase cartea la mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
într-adevăr, în panică. Asta fusese marea mea temere, de luni de zile: ca Vivian să nu se înfurie pe mine și să se răzbune pe cartea lui Luke. Nu puteam permite să se întâmple așa ceva. — Te rog, Vivian, am implorat-o, o să muncesc 24 de ore din 24, 7 zile din 7, ca să pun la punct celelalte proiecte. Îmi pare rău. O - o să fac orice vrei să fac. Nu-mi păsa că păream lipsită de orgoliu - nu merita să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
REȚEAUA... Deci el supraveghea atunci porțiile acelea de înfometare. Și avea grijă să le vămuiască. Să poată el și alți câțiva supraviețui... Scosese mâinile de sub cearșaf. Le întinsese, paralel, ca o relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
avea grijă să le vămuiască. Să poată el și alți câțiva supraviețui... Scosese mâinile de sub cearșaf. Le întinsese, paralel, ca o relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure. E un exemplar instruit precoce în strategii sordide, acest semen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
revăzut părinții și unchii și mătușile de mult dispărute. Într-adevăr, nu prea avea chef să rămână singur. Tremura, de fapt, tremurul zidurilor și al pământului îi intrase în fibră, dar nu, nu era ispitit să se alăture acestor bătrâni implorând mila Domnului și nici nu voia să rămână sub vreun acoperiș, oricare ar fi fost, prefera să hoinărească prin pustiul nocturn al orașului. Erau atât de concentrați, deopotrivă în ei înșiși și la vocea crainicului de departe, nici nu vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
profesorului violent nu se ștersese cu trecerea anilor. Rând pe rând, Wittgenstein le-a bătut la uși, cerându-le iertare pentru cruzimea sa intolerabilă din urmă cu două decenii. Față de unii, a îngenuncheat de-a binelea și s-a milogit, implorându-i să îl absolve de păcatele comise. S-ar crede că, aflat în fața unor păreri de rău atât de sincere, orice om simte compasiune față de pelerinul suferind și se îndură de el, dar, dintre toți foștii elevi ai lui Wittgenstein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cer ceva. Îmi fac o cafea tare, neagră. La clasa întâi e cafea adevărată, nu porcăria instant care se servește în spate. Încă refuz să mă așez, pentru că ar fi chinuitor să mă ridic iar. Mă uit la ceas și implor limbile să se miște. O bătaie pe umăr mă face să tresar. Mă întorc. Bărbatul înalt din fața mea își cere scuze. Și totuși zâmbește. Și e drăguț. Foarte drăguț, de fapt. Așa că e iertat pe loc. — Nu am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Ne cunoaștem de aproape trei ani. Avem amintiri comune, pentru Dumnezeu! Avem chiar și un cântec al nostru. Doar că nu-mi aduc aminte care e acum. O să plec, îi șoptesc lui Debbie la ureche. Mai stai un rând, mă imploră. E groaznic să fii singura femeie într-un grup de bărbați. —Mincinoaso. Nu pleca, strigă Colin. Mike. Convinge-o să stea. Tuturor băieților li se pare amuzant. Tuturor, mai puțin lui Mike, evident, a cărui față a căpătat o culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
că o să mor. Vorbim peste câteva ore. Mă duc sus și mama țipă după mine: — Nu lași valiza aia pe hol, domnișoară, și cum rămâne cu florile? Cine o să le pună în apă? — Vrei să faci tu asta, mamă? o implor eu. Te pricepi de minune la chestii din astea. Sincer, chiar nu mai am energie să fac nimic în afară de a-mi târî trupul obosit direct în pat. Într-un gest de o extraordinară bunătate, mama mi-a schimbat așternuturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
și mă simțeam tristă, mă gândeam mereu la înmormântarea mea. Mi-o închipuiam pe mama bocind chinuită de remușcări pentru toate lucrurile răutăcioase pe care mi le-a spus. Mi-o închipuiam și pe sora mea copleșită de durere și implorându-l pe Dumnezeu să o ierte că m-a bruscat și m-a făcut să mă simt prost mereu. Am încercat să mi-l imaginez pe tata înlăcrimat, amintindu-și că m-a încuiat în cameră într-o după-amiază, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mare atenție. Îi trag un zâmbet prietenesc, de genul suntem-cu-toții-profesioniști. Dar crezi că ai putea... Îhm... să tragem o linie și să recapitulăm un pic care e situația, ca să știm exact cum stăm... Cu cuvinte mai pe-nțelesul meu, Îl implor din ochi. Doug Hamilton și ceilalți indivizi schimbă priviri Între ei. — Nu suntem extrem de mulțumiți de valorile brandului, spune Doug Hamilton. — De valorile brandului meu ? repet panicată. — De valorile brandului produsului, spune el, aruncându-mi o privire ciudată. Așa cum ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
seama ce greșeală Îngrozitoare a făcut că nu m-a promovat. Și mă va ruga să rămân, dar eu Îi voi spune „Prea târziu. Ți-am dat o șansă, dar ai ratat-o.“ După care el va Începe să mă implore „Emma, ce să fac ca să te răzgândești ?“ Iar eu Îi voi spune... Când ajung la birou, Paul se târăște În patru labe În fața mea, care stau cocoțată nonșalant pe biroul lui, cu mâinile pe genunchi (se pare că am un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un adevărat Rottweiler, și n-am Înțeles deloc la ce se referă. Dar acum, când o văd cum se plimbă nervoasă prin cameră, cu ochii scoși din orbite, mi se face frică și mie. — Emma, fă-o să tacă ! mă imploră Jemima. Fă-o să nu mai urle atâta la mine. — Deci... ce s-a Întâmplat ? Lissy mă privește, cu fața Însuflețită de speranță. Eu clatin din cap, fără să scot o vorbă. — S-a... — A plecat. Înghit În sec. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă uit recunoscătoare spre Lissy. — OK ! spune Jemima, cu lacrimi În ochi. OK ! Îți promit că pun punct definitiv subiectului. Îți promit. Te rog doar să nu pomenești nimănui de depozitul cu reduceri. Te rog. Acum pot să plec ? O imploră din priviri pe Lissy. — Da, poți să pleci, spune Lissy cu dispreț, iar Jemima o șterge rapid. În clipa În care se Închide ușa, mă uit la Lissy. — Pe bune, poza aia cu ea și prințul Williams chiar e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să mă vadă. Urmează o tăcere lungă, sfâșietoare. Sunt Încordată la maximum de stres. De ce nu spune nimic ? De ce nu vorbește ? Vrea să mă pedepsească ? Așteaptă să-mi cer scuze, din nou ? O, Doamne, e curată tortură. Spune ceva, Îl implor În tăcere. Spune ceva. — Ah, Francesca... — Connor... Poftim ? Mă uit mai bine și mă străbate un Înfiorător sentiment de dezamăgire. Doamne, ce proastă sunt ! Nu e Jack. Și nu e doar o siluetă, ci sunt două. E Connor și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cenușiul cerului englezesc. Nu‑mi vine să cred că totul s‑a sfârșit. Până în ultima clipă, am sperat în sinea mea, cu disperare, că poate cineva se va răzgândi și îmi va oferi o slujbă. Sau că Luke mă va implora să rămân. La fiecare țârâit al telefonului simțeam un spasm nervos, sperând că miracolul se va produce. Dar nu s‑a întâmplat nimic. Firește că nu. Când mi‑am luat la revedere de la Luke a fost ca și cum aș fi jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
te omor și o să-ți agăț capul într-un cârlig, și apoi o să-ți vâr între dinți o pipă cu opiu. Urăsc școala. Sunt subiectul atacurilor pentru că nu am tată și mama mea lucrează în slujbe care stârnesc suspiciune. O implor pe mama să mă transfere la altă școală. Dar situația nu se schimbă. Se înrăutățește până într-atât, încât într-o zi un coleg de clasă dă drumul unui câine. Mai târziu, Doamna Mao folosește incidentul atât într-un balet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
se adâncesc în orbite. E atât de bolnavă, că nu poate merge prea departe. Și cu toate astea, suntem tot pe drumuri. A fost dată afară din slujbă. Nu poate să vorbească, șoptește când respiră. Scrie o scrisoare și îi imploră pe părinții ei să ne ofere adăpost și hrană. Mă întreb de ce nu a făcut asta mai devreme. Nu vrea să-mi explice. Simt că nu a fost preferata părinților ei. Probabil că există amintiri neplăcute. Însă acum nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]