2,723 matches
-
cu vreo fată de pe aici și să-și prăpădească viitorul sau să facă vreo nebunie. Aristide era extrem de discret și nu-i spunea niciodată nimic, iar lui, ca părinte, îi venea greu să-l descoasă și astfel, poate, să-l jignească. Numai inima îl ustura și-i tremura. Chirilă Păun ardea acuma să spuie oamenilor vestea auzită de la Platamonu. Peste săptămână nu putea lipsi din Gliganu, de la curte. Numai duminică avu răgaz să se repeadă până acasă, în Amara, să-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care vor să muncească. Și cu tine, Ignate, și cu tine, Trifoane, și cu care vă poftește inima, numai să ne ajute Cel-de-sus să punem mâna pe ea... Așa-i, măi oameni buni? Explicațiile fură lungi. Primarul zâmbea batjocoritor. Era jignit că s-au ascuns de el. Chirilă Păun însă se simțea rușinat. Tot îi venea să oprească pe Luca și tot nu îndrăznea, văzîndu-l atât de încrezător. În sfârșit, când îl auzi spunând că grecul a umblat și pe la București
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
duce mai des și gratis. Dar îndată ce s-a întors de la Amara, a avut o surpriză din partea doamnei Alexandrescu, gazda lui limbută și amoroasă. Tot descosîndu-l cum a petrecut la țară și neascultîndu-l cu atenție, ceea ce pe el îl cam jignea, se pomeni deodată că-i zice foarte încîntată: ― Știi că în lipsa dumitale Tanța a fost mereu pe aici și mereu mi-a vorbit despre dumneata... Ce fată, domnu' Titu! Nici nu-ți închipui dumneata... Numai Mimișor a mea a mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Se silea să zâmbească și să pară prietenos și binevoitor, deși se simțea obosit rău, fiind a doua zi de când se afla pe drum, în turneul de constatări, observație și îmbărbătare. Mai mult decât oboseala îl supăra și aproape îl jignea atitudinea țăranilor, pretutindeni prea puțin cuviincioasă și uneori chiar provocatoare. Se obișnuise să fie primit, în cursul inspecțiilor, cu izbucniri de "trăiți" și voie bună, și numai pe urmă să vie plângerile și reclamațiile. Acuma sătenii îl întîmpinaseră peste tot
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că, în momentele acestea de durere generală, preocuparea lui cea mai mare e o iubire nouă. Îi mijea în minte gândul că repudierea Nadinei, atât de ireconciliabilă, a făcut-o ca să-și înlesnească apropierea de Olga. Desigur, Nadina l-a jignit așa de crunt, că nu mai putea fi vorba de a continua împreună căsnicia. Totuși, dacă n-ar fi fost Olga la mijloc, el n-ar fi avut tăria s-o alunge cu atâta brutalitate. Cu deosebire începea să-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la o parte considerațiile de adversitate politică și s-a hotărât să dea în primire prefectura noului titular și mai ales să-l puie în curent cu situația. Mai mult, însă, decât motivele superioare, era la Boerescu amorul propriu, profund jignit de țăranii nerecunoscători, care-l făcea să-și calce pe inimă și să stea de vorbă cu urmașul său. Când el personal s-a ostenit de a cutreierat mai toate satele și i-a sfătuit și i-a dăscălit ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ochi!... foc!... Grosul trupelor rămăsese la marginea satului pe loc, așteptând întîi curățirea terenului. Împreună cu ele rămăsese și prefectul Baloleanu cu primul-procuror, lângă trăsura lor. Baloleanu nu-și mai dădea seama cum s-au întîmplat lucrurile, dar se simțea profund jignit că maiorul a plecat să urmărească pe țărani, iar pe el l-a lăsat acolo caraghios, deși el are toate puterile și toate răspunderile. Începu să explice procurorului că maiorul și-a depășit rolul și că el nu va permite
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e ușor să comanzi și să scrii, dar uite pe tâlharii ăștia care au distrus, și au jefuit, și au prădat, și au ucis!... Cum ajunse la țărani, vocea iar i se înăspri, revolta îi reveni parc-ar fi fost jignit și devastat el însuși, cu toate că el n-avea nici o avere. ― Satele astea ar trebui rase cu tunul de pe fața pămîntului!... Până și popa lor a fost tîlhar!... Ce-au făcut ăștia, blestemățiile pe care le-au făcut n-au pereche
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
complet în privința dumitale și că n-ai fi de fapt decât un cercetător ambițios pe calea cunoașterii, a științei... dornic de a împinge tot mai departe fruntariile universului cunoscut? ― Nu, ce dracu'! recunoscu Parker, care nu păru câtuși de puțin jignit de sarcasmul lui Ripley. Sunt dornic de a împinge tot mai departe fruntariile contului meu în bancă! Deci... cum se va face împărțeala în caz că găsesc ceva de valoare? Ripley suspină. ― Nu vă-ngrijorați. Veți primi amândoi ce vi se cuvine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Deschide "căutătorul". Este semnalul de naufragiu. Lasă-te ghidată de el, astfel nu riscați să vă rătăciți. Pe al meu l-am branșat deja. ― Branșat și conectat, îi răspunse ea. Crezi că nu-mi cunosc meseria? ― Nu voiam să te jignesc, răspunse ofițerul științific. Lambert mârâi, apoi se avântă în pâcla deasă. ― "Căutătorul" merge fără probleme, zise Dallas lui Ash. Ne recepționezi perfect? În laboratorul științific situat sub burta astronavei, Ash își luă privirea de la formele neclare care se îndepărtau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
întâmplat, doamnelor?... - Ce să se întâmple, domnule polițist? Răspunde una din ele. Uite-l pe domnul acesta care de la urcare în autobuz a strănutat peste fețele noastre în mod intenționat, desigur, punându-ne sănătatea în pericol. Mai mult ne-a jignit pe noi, dar și pe alți călători. Să nu dau atenție la aceste acuze, răspund violent. - Nu-i adevărat, domnule polițist! Recunosc, am strănutat, dar nu intenționat, cum spun dumnealor. Nu știu ce am și de ce strănut de dimineață. - Dom’le, dacă
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
din Europa (51%, față de 19% în Europa celor 15). Despre parvenire — Draga mea, am ajuns o societate de parveniți ! oftează bătrîna doamnă. — Îîntr-un fel, toate țările post-socialiste sînt societăți de parveniți..., îi replică prudent tînăra franțuzoaică, încercînd să n-o jignească. Mă obsedează de cîteva zile această frîntură de dialog pe care am surprins-o, întîmplător, pe stradă. Ce-o fi vrut să spună franțuzoaica ? Și dacă are dreptate ? Dar în ce sens ? Sigur nu în sensul restrîns, extrem de peiorativ și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
da un semnal clar despre ce vor - și trebuie să vrea - românii. Totuși, pînă unde poate să meargă cinismul ? Pe de altă parte, dacă asta vor „românii”, atunci ce-i cu ăia din stradă care zic că nu vor ? Presa, jignită de faptul că protestatarii au ajuns să aibă încredere în jurnaliști cam tot atît cît au în politicieni, se face că se interesează de situație : Se poate spune că au obosit românii să protesteze ? Militantismul care duce la polarizarea excesivă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a doua parte a cuvintelor sale, Isus face aluzie la critica tăioasă a instituției templului din zilele sale (Ier 7,11), avertizând că Dumnezeu va distruge templul. Clasa conducătoare a preoților, scribii și bătrânii trebuie să se fi simțit profund jigniți de critica și cuvintele ofensatoare ale lui Isus. Josephus Flavius ne confirmă că cel care rostea omilii înflăcărate în stilul Ier 7 își punea viața în pericol. El ne dă exemplul unui anume Isus, fiul lui Anania, care începând cu
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
capabil să uit și să iau totul de la capăt, ea devenea mai rece, de nerecunoscut. Părea că tot ce face este numai rutină, și o rutină tot mai relaxată. Numai după ce bea ceva începea să devină mai afectuoasă, ceea ce mă jignea și mai mult. Scriam prin aprilie: Găsesc tot mai puține lucruri care merită să fie scrise. Aseară, pe ploaie, cu o Gina agasată după mine, purtîndu-și masca aceea de vampă dezinvoltă pe care i-o cunosc atât de bine, am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sperasem totuși ca ea să fi exagerat, să fi vrut să mă facă gelos. Abia acum mă vedeam marginalizat în lumea ei, insignifiant, și nu am putut să nu-mi arăt revolta, umilința și durerea. M-am străduit s-o jignesc cât mai tare, s-o fac în toate felurile, până ne-am ridicat amândoi fără nici un cuvânt și am plecat în direcții diferite. Am izbucnit în plâns în stația de troleibuz de la biserică, fără să-mi pese de cei care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nopți de dragoste pe care ai trăit-o... Deschide acum ochii. Acum totul e în ordine. Dacă nu mă apuc să înfățișez cele două frumoase nudități, și n-o s-o fac, pentru că a venit ceasul poveștilor, nimic nu-ți va jigni, cititor ipocrit, comandamentele morale. Ea stă acum în poziția convențională, inevitabilă: cu capul pe pieptul lui, iar el o ține după umăr. Mă grăbesc să mă instalez din nou în lobul său parietal stâng, acolo unde cea mai mică leziune
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
toate combinațiile posibile, luând clapele întîi câte una, apoi câte două, apoi câte trei... Unele succesiuni de sunete îl bucurau, ca și când le-ar fi știut dinainte și le-ar fi așteptat de multă vreme, altele însă, cele mai multe, îi răneau și jigneau nu numai auzul, ci parcă toată ființa. Se trânti pe sofaua din sufragerie și adormi ușor, pentru prima dată după luni de zile. În fiecare zi după orele de serviciu Emil Popescu se așeza în fotoliul confortabil al Daciei și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
uitat numele, dar știu că e văduvă. Să-i spunem Văduva. Sau chiar la Vedova, cu majusculă și încărcată de simbol, ca la Dante. Femeia îi privi adânc, încruntîndu-se, apoi se depărta severă, fără să mai adauge un cuvânt. - Ați jignit-o fără să vă dați seama, șopti cealaltă, este și ea văduvă, adăugă, urmărind-o cu privirile. Și cum e de origine italiană, unii îi spun La Vedova. Adrian o asculta fericit. - Mai vorbiți, mai vorbiți! insistă el, văzând că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
facem fiecare din noi, oamenii de azi, din a doua jumătate a secolului XX: să reinventăm totul, de la limbaj la pariul lui Pascal, de la dragoste la instituții, la etică și gimnastică. - Iartă-mă, îl întrerupse Maria. Nu voiam să te jignesc. Nu te cunoșteam, și când am încercat să te închipui în fantoma unui rege asasinat... Dar acum, încep să te înțeleg... - Te felicit, spuse Antim așezîndu-se în fotoliu și zâmbind foarte bine dispus. Cât de mult îi admir eu inteligența
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
trece, veșnice văicăreli și capricii când se rămâne în tête-à-tête, apoi intervenții grosolane în public, replici care trădează proasta dispoziție și lipsa de curtenie... Să nu mai ții seama de spectatori și să te repezi cu orice ocazie să-ți jignești ființa apropiată ! Iar când se ivește momentul ca să te arăți bărbat, să te dovedești egoist și nevolnic ! Și dacă într-o bună zi nu voi mai avea puterea pour sauver les apparences ? Puterea și nici măcar voința ? Să te simți atât
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o doboară la pat. Va zăcea ore întregi, cu biata ei frunte învelită într-un tulpan muiat în oțet aromatic, cu o buiotă la picioarele reci, cu obrazul alb și buzele decolorate. Atunci va regreta cel mai mult c-a jignit-o, și încă înconjurați de asistență ! Va rămâne și el tot singur în cabinetul neprietenos, lucrând fără spor la proiectul de atlas dialectal, neputându-și împiedica gândurile să se întoarcă mereu tot la ea. O tristă consolare că numai el
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
preferat Adam un cățeluș ca ăsta, drăgălaș, de răsfăț, comentă Alex. Băieților le plac câinii mari. Și noi ne mirăm, răspunse Brian, conștient că Gabriel se simțea jignită și refuza, deliberat, să răspundă. Gabriel știa că Brian știe că e jignită, și se străduia să spună ceva. Alex îi înțelese pe amândoi și își regretă remarca, dar o irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ideea că John Robert, în tinerețe, se simțise frustrat de faptul că nu era invitat la „familiile bune“. În realitate, era un adevăr. John Robert, la vremea când reușise să-și facă un nume și să fie admirat, se simțise jignit că familii ca aceea a lui Geoffrey Stillowen și Gerald McCaffrey fie îl ignorau, fie manifestau față de el o atitudine condescendentă. Și păstrase un sentiment amestecat cu resentiment față de aceste „mărimi“ care se autodecretaseră ca atare. Din aceeași sursă provenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dezonorat în public, și dumneata numești asta un nonsens? — Nu văd ce rău îi poate face lui Hattie toată tarășenia asta. Nu-ți permit să-i spui Hattie! Mă rog, lui Harriet, domnișoarei Meynell, cum doriți. Aș spune că vă jignește... dumneavoastră... amorul propriu, dar o să vă reveniți curând... pe ea însă n-ar trebui s-o afecteze... e ceva trecător... John Robert întinse o mână, apucă o statuetă de porțelan și zvârli cu ea în grătarul căminului, făcând-o țăndări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]