2,387 matches
-
răspunde, mă faci să mă simt vinovat. Pilade!” „Și stupidul?” „A. Stupidul nu greșește În comportament. Greșește În raționament. E ăla care zice că toți câinii sunt animale domestice și toți câinii latră, dar și pisicile sunt animale domestice, deci latră. Sau că toți atenienii sunt muritori, toți locuitorii Pireului sunt muritori, deci toți locuitorii Pireului sunt atenieni.” „Fapt care-i adevărat.” „Da, Însă din Întâmplare. Stupidul poate să spună și ceva just, dar din rațiuni greșite.” „Se pot spune lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vin să ard totul”. „Atunci ăsta-i un loc bântuit de fantome, sper”, zise Lorenza. „Acum, da. Pe timpul unchiului Carlo, nu, era foarte vesel. Era georgic. Acum vin aici tocmai fiindcă-i bucolic. E frumos să lucrezi seara, În timp ce câinii latră În vale”. Ne arătă camerele unde trebuia să dormim: mie, lui Diotallevi și Lorenzei. Lorenza privi odaia, atinse patul vechi cu cuvertura lui mare, albă, mirosi cearșafurile, zise că i se părea ca Într-un basm al bunicii, pentru că miroseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Bbaciule stăpâne, ești bogat de mâne! Și ce-i cu asta, băiețel flocos? Dacă află managerul Ungureanu sau inginerul Vrânceanu...Măi cățelul pământului, Mercedes-ul acela e impozabil. După ce plătesc taxele, dacă mai rămânem cu volanul. Deci tot săraci suntem? lătră mopsul. Fără greș, fecioru’ tatii; săraci ca văzduhul, ca gheața, ca piatra cubică...Așa să trăiești stăpâne întru mulți ani sănătoși cu bucurie și la mai mare că, uite, după gura aia de metrou e tocmai blocul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
stereotip sau vocile, ce răzbătuseră neclare, până-atunci, prin ferestrele deschise ale blocurilor zmângălite și încenușate, sărite probabil din schemă, la proxima reabilitare. Câinii rătăciți, așa-zicând comunitari, cotarle huzurind aiurea în praf, pe trotuare sau în mijlocul drumului, renunțaseră să latre sau să scheaune, lehămetiți, iar certărețele de vrăbii citadine jumulite, brabeți murdari vânători de muște, se topiseră și ele printre frunzele ofilite a doi-trei-patru copăcei fumurii, schilavi și găunoși, ca niște avortoni vegetali, salvați miraculos de la tăiere, de veșnica birocrație
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a lui Marco van Vierme (doar așa o să-i zic, de-acu' ncolo, fie capu' lui al dracu', de tălâmb! își promite singur): pe poante, dinspre poartă. Calm, patronul cârciumii ajunge primul la finiș, lângă masă. Mai doriți ceva, simpaticilor? latră acesta, disprețuitor. Doar nota, i-o întoarce Avocatul, demn. Și cu ticălosul ăsta beat, cum rămâne? vrea să știe Dănuț, în vreme ce-și pescuiește avar ultimele hârtii de unu, de cinci și de zece lei, mototolite și udate de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
printre dinți, coborând șișul. Ce mai basculă are, băi, să moară mama mea... Dar nu mai apucă să sfârșească. Sticla pătrățoasă, goală, de tequila, mânuită de Avocat ca o măciucă, i se sfarmă-n țeastă! Pizdeluș se repede și el, lătrând surescitat, din ascunzătoarea unor navete de P.V.C. și înconjoară corpul bărbatului trăznit, căutându-și o poziție cât mai bună, ca să urineze. Poetul îl alungă, blajin. Crezi că... o să fie pedepsit? i se adresează acesta, Avocatului. E posibil. Lucrurile se schimbă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
arătă cu degetul: numai nițel mai înainte. Casa nu se deosebea întru nimic de celelalte. Doar curtea era mai curată și în geamuri într-adevăr râdeau niște mușcate însîngerate. Deschise portița. Un dulău șchiop și zbârlit se aruncă la dânsul, lătrând atât de furios, de parcă să-l sfâșie. Din cerdacul îmbrăcat cu viță sălbatică îi coborî într-ajutor o țărancă sprintenă, care alungă câinele. ― Aici șade, mă rog, domnul învățător? întrebă Titu nehotărât. ― Aici, aici, poftiți!... N-aveți frică, nu mușcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plece. ― Foarte nostim spectacolul! murmură Nadina pe culoar. Nu-i așa?... Și regele ce bine a fost! Afară, trăsuri elegante, automobile zgomotoase, zâmbete multe și strângeri de mâini. Și muzica militară a companiei de onoare cântând un marș marțial... Câinele lătra să se omoare. Ploua vârtos. ― Ia ieși, măi bărbate, să nu muște cățeaua pe cineva, să mai pățim altă poznă! Ignat Cercel se urni de pe laviță bombănind. Când deschise ușa spre tindă, porcul, care râcâise întruna să intre, dădu buzna
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Cârciumarul cu părere de rău. Numai Spiridon mi-a ținut de urât până adineaori de I-am și dat afară... ― Ehei, băiete, liniștea asta nu-i a bună, ascultă-mă pe mine! făcu Pravilă misterios. Câinele când mușcă nu mai latră! ― Ai simțit ceva, ai auzit ceva? ― Ce s-aud și ce să simt? Parcă oamenii când fac ceva spun? Ori știe cineva?... Începe unul și ceilalți ca oile, Cristache! ― Urâte timpuri, don' primar! ― De, după nimereală!... Măcar de nu s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în sat și câțiva derbedei, care nu vor să muncească, dar se țin de tot felul de furtișaguri de prin gospodăriile celor bătrâni care nu au puterea de a se apăra și le este frică să iasă afară, când le latră câinii noaptea, să vadă cine le fură din coteț găinile, rațele, curcile și chiar godacul cumpărat ca să-l aibă de Crăciun. - Și nu sunt prinși?... - Cine să-i prindă? Polițiștii care beau ziua la crâșmă cu hoții? Uite, numai în
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
pește ne îndreptăm spre casă în pielea goală. Ca să nu fim văzuți de multă lume, ne abatem prin grădina mătușii Tinca, sora mai mare a tatălui. Intrăm în curte prin spatele casei și cum câinii ne cunoșteau, nu ne-au lătrat. Ajungem la poartă ca să ieșim în drum. Spre norocul nostru nu trecea nimeni pe drum. Fugim cât putem de repede spre ograda noastră, care nu era departe, intrăm întrun suflet și mama, care trebăluia ceva prin fața chilerului, când ne-a
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ai lângă cimitir o bucată de imaș. Nu vrei să mi-l vinzi? Eu l-aș cumpăra!... - Dapoi, poftim în ogradă să stăm de vorbă, să vedem cei de făcut! Străinul a pășit în curte, în timp ce câinele a început să latre. - Taci, Lupule! Intră în cotețul tău! A strigat bătrâna la câine. Apoi l-a poftit să ia loc pe prispa casei. Soarele începea să se ridice spre bolta cerului care era senin în această zi de mai și o suflare
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
unei nopți de cătran ne-am dus la Guzu. Avea un câine pe care-l ținea legat aproape de poartă. I-am aruncat o bucată de mămăligă făcută cu câlți și după ce a luat-o în gură n-a mai putut lătra. Noi ne-am dus și am împrăștiat ciulinii în fața ușii, după care am început să batem în geam. Guzu s-a trezit din somn și a strigat cine este, dar noi am fugit. Guzu a ieșit din casă și când
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
era la noi. Când păzeam harbuzăria, cel mai mult ne temeam de bursuci. Era în apropiere un lăstăriș de salcâmi și alți copaci sălbatici și acolo își aveau ascunzișul. Ieșeau după mâncare și câinii noștri îi simțeau și începeau să latre, iar scăparea noastră era foișorul și nu coliba de sub foișor pe care o foloseam în caz de ploaie, iar noaptea îl adăpostea pe tata care venea la păzit. Prin vara anului 1948, s-a dat de știre în țară că
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
pe când eram în clasa a treia și Aurel era în clasa întâi. Era un gospodar pe nume Costache Pălimar poreclit și Șorloagă care avea un câine foarte rău și-l ținea slobod în curte. Câinele stătea mereu la poartă și lătra pe oricine trecea pe drum, rar când ieșea din curte. Într-una din zile, când ne duceam la școală, în loc să ne căutăm de drum, ne pune naiba și luăm din drum bulgări de pământ și aruncăm în câine, provocându-l
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
și iar i-am dat cu praf în ochi. În zilele care au urmat nu a mai ieșit în drum. Se uita din poarta curții la noi, parcă spunându-ne: „Mi-ați făcut-o!...”. Nici de lătrat nu ne mai lătra, doar ne privea cum treceam liniștiți pe drum. Așa l-am cumințit pe dulăul lui moș Șorloagă. - Mirciulică, am vorbit despre întâmplări pe care le-am trăit în prima parte a copilăriei mele, doar câteva, căci sunt sigur că am
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
jumate ironic, jumate trist, un vecin. Ce sentiment plăcut de putere trebuie să ai dacă poți să te plimbi pe stradă cu un killer personal în lesă ! L-am trezit din somn. Sare speriat într-o parte și începe să latre neconvingător. Eu sar în partea opusă. E mare, dar costeliv și jigărit. E derutat, nu știe ce să facă, să mă muște sau să fugă. Îl privesc drept în ochi : oare cui i-o fi mai frică dintre noi doi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
viață, filosofează bătrîna doamnă, cu un zîmbet calm pe buze : azi s-a terminat pensia... Haita de cîini din mijlocul străzii îmi dă fiori. Noroc că sînt cu mașina și reușesc să trec nevătămat printre ei. Sînt însă, evident, furioși, latră și aleargă după mașină. „își apără teri toriul”, îmi explică doctorul veterinar la care tocmai mă duceam. „Sînt maidanezi ?”, mă inte resez eu. „Nu, sînt cîini cu stăpîni, care în fiecare seară îi scot la «plimbare», lăsîndu-i liberi în fața casei
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
împotriva noastră: scorpionii își înfigeau ghimpii cozii în pielea pantofilor noștri, fluturii ne izbeau peste față ca să ne amețească, furnici roșii începuseră să ni se cațere pe picioare. La parter, toate animalele, acum răgând, mugind și fornăind și chițcăind și lătrând, se îndreptau asupra noastră, ca un zid de colți și coarne ascuțite. Eram izgoniți. Abia am nimerit poarta muzeului. Ni s-a părut o veșnicie până am deschis-o și ne-am strecurat în aerul răcoros al nopții de-afară
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mușcase de obraz. Era totuși un câine inofensiv, bătrân, cu urdori la ochi, cu picioare prea scurte pentru corpul lui gras, acoperit cu păr aspru, cârlionțat. Puțea mai pătrunzător decât orice alt câine pe care l-am văzut vreodată. Chombe lătra atât de tare, încît, în timp ce noi înaintam pe cărarea pavată cu cărămizi printre care se iveau flori-de-piatră pastelate, înainte să ajungem la intrare, ușa se deschidea și tanti Aura, cu mânecile suflecate, în halat de casă, cu un zâmbet larg
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ghemuisem, uimită. Erau mai înalți decât toate gardurile. Când au ajuns lângă mine, mi-am dat seama că le veneam exact până la brâu. Am fugit înăuntru, cu groază, căci cei doi se opriseră în fața porții și priveau pe deasupra ei. Chombe lătra înecîndu-se și chelălăind. Am intrat în casă și m-am aruncat în brațele lui tanti Aura, care s-a dus să deschidă. Eu am fugit în camera mea, unde aveam să dorm întreaga săptămână, și care era despărțită de sufragerie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
domnii ! Să mi-o imaginez, așa cum o vedeam altădată, în acel timp al nostru, când, ascultând-o jenat, îmi părea că zăresc un dulău credincios, cu botul lăsat pe labe, numai mârâind amenințător, și, dintr odată, repezindu-se glonț și lătrând cu ochii însângerați ? Ori să-i ascult bănuitor intonația ușor afectată după care o recunosc atunci când cochetează - nu știe toată lumea că Sophie este marea feblețe a amicului Victor ? „Dacă am rămas burlac este din cauză că nu mai există o a doua
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se încurce cu secretara, tot mergând pe la restaurante, tot... De când l-am cunoscut, bietul Barbu era și fată în casă, și bonă la copil, în ziua când astea erau învoite... Parcă îl văd cu olița în mână ! Parcă îl văd lătrând și umblând în patru labe, numai ca să-l facă pe cel mic să râdă ! Dar cât ar fi un bărbat de modest în pretențiile lui, dacă tu nu-i satisfaci niciuna, nu te poți plânge în ziua când rămâi fără
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de spus, mă Îndoiesc că mi-ar spune. Ca să mă ferească, În primul rînd. Fumăm În capătul coridorului, e seară și orașul pestriț de lumini pare o copie mult mai palidă a cerului pe care pîlpîie o mînă de stele. Latră foarte mulți cîini, asta e clar. Îi pasez un sandvici lui Moise, care mă Întreabă dacă am aflat ceva. Întreabă șovăielnic, probabil că nu așteaptă un răspuns. Mă fudulesc cu treningul meu de bumbac. E roz-neon și are un imprimeu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fereastra și din interior au izbucnit rîsete și zbierete. PÎnă la urmă... mai bine afumat decît batjocorit Înăuntru de veterani, Într-o Înghesuială mai sufocantă decît fumul de cărbuni. Apoi, prin ușa foarte puțin deschisă a compartimentului nostru, m-a lătrat Patrana: — ’Re-al dracu’, te face ăștea fruntah, băî! Uflă-n grătar ăî fîrăe cărbunii. Mi s-a părut că dicția lui, probabil datorită traiului printre oameni, s-a ameliorat. Poate pînă terminăm armata vorbește ca un om și nu-l
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]