1,578 matches
-
(în , în cehă "servus", în , în sau "servus", în ) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală și de Est. Cuvântul provine din latinescul "servus", care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latinești "ego sum servus tuus" (în traducere "ad litteram" „eu sunt servitorul tău”). De la cuvântul latinesc înrudit "sclavus" (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat și salutul italian "ciao" (din "schiavo"). O origine similară are și apelativul suedez "tjena" (cu sensul
Servus () [Corola-website/Science/324598_a_325927]
-
de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală și de Est. Cuvântul provine din latinescul "servus", care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latinești "ego sum servus tuus" (în traducere "ad litteram" „eu sunt servitorul tău”). De la cuvântul latinesc înrudit "sclavus" (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat și salutul italian "ciao" (din "schiavo"). O origine similară are și apelativul suedez "tjena" (cu sensul de „hei!”, „măi!”), derivat de la "tjänare" (în traducere de asemenea „servitor”). Formula de salut „servus
Servus () [Corola-website/Science/324598_a_325927]
-
seriei intitulate « Memoriile lui Sherlock Holmes ». Numele principalului răufăcător din filmul Sherlock Holmes (2009) cu Robert Downey Jr. în rolul principal, Lordul Blackwood, este derivat de la numele contelui Negretto Sylvius (Negretto este cuvântul italian pentru englezescul "Black", iar Sylvius este latinescul cuvântului englezesc "Woods").
Cazul diamantului Mazarin () [Corola-website/Science/324662_a_325991]
-
indivizilor, grupurilor, societăților. Habitus-ul include totalitatea obiceiurilor, a tehnicilor și a stilurilor corporale (mimică, gestică etc.), a gusturilor și a altor cunoștințe non-discursive întâlnite într-un grup specific. În "Procesul civilizării" și în "Societatea indivizilor", Norbert Elias utilizează termenul latinesc de "habitus" pentru a evoca o „amprentă” de tip social lăsată în personalitatea individului de către diversele configurații (sisteme de interdependență) în sânul cărora acesta trăiește și acționează. Conceptul este de asemenea prezent în scrierile lui Max Weber și ale lui
Habitus (sociologie) () [Corola-website/Science/322532_a_323861]
-
-lea. Ei consideră că legile fonetice acționează orbește, fără excepție. Legile fonetice se deosebesc de legile naturii prin faptul că acțiunea lor este limitată în spațiu și în timp. EX: legea fonetica după care "a" urmat de "n" ,în cuvinte latinești, devine "în " este valabilă numai pentru limba Română și s-a petrecut numai într-o anumită perioadă: EX: lat. "lâna">rom ."lâna", dar "a" +"n" se conserva netransformat în alte limbi : it."lâna", sp."lâna". În împrumuturile de origine slavă
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
manifestările spiritului unei persoane decedate. Termenul se poate referi, de asemenea, la orice ființă imaginata că necorporală sau imateriala, cum ar fi demonii sau zeitățile, în creștinism în special Duhul Sfânt trăit de adepți la Rusalii. Cuvântul "Spirit" provine din latinescul, "spirituș" înseamnând "suflare", dar, de asemenea, "spirit, suflet, curaj, vigoare", și în cele din urmă de la proto-indo-europeanul "*" "(s)peis." Se deosebește de latinul, "anima" "suflet". În limba greacă, această distincție există între "pneuma" (πνευμα), "respirație, aer mobili, spirit," si "psykhē
Spirit (filozofie) () [Corola-website/Science/322614_a_323943]
-
numea Fejérd, iar românii îi ziceau Feiurd. După unirea Transilvaniei cu România în 1918, numele a fost schimbat în Feiurdeni. Trebuie spus faptul că nici numele Fejérd, nici Feiurd, nu este de origine ungurească. Numele comunei se găsea în hrisoavele latinești din Evul Mediu sub următoarele forme: Villa Feyerd, Terra Feyrd, Possesio Feird sau Fyerd, Feyerd, Veyerd și Pheyerd. Denumirea localității nu este de origine maghiară: fehèr = alb, dar nici românească, ci de origine germană, primită de la sașii care în secolul
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Feiurdeni () [Corola-website/Science/329628_a_330957]
-
a reprezentat una dintre cele patru regiuni administrative ale Ducatului de Saxonia, celelalte trei fiind Angria, Estfalia și Westfalia. Numele regiunii își are originea în numele latinesc "Alba" aplicat râului Elba și se referă la o arie teritorială localizată în special la nord de Elba Inferioară, corespunzând aproximativ cu regiunea actuală Holstein. Situată în ceea ce astăzi este Germania de Nord, ea a reprezentat cea mai timpurie stăpânire
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
vechi: 1. Un Antaloghiu, fără foaia de titlu. . 2.Cazania lui Varlaam, fără foaia de titlu. 3.Evanghelie de la București, 1760. 4.Liturghier, tipărit la Bart, Sibiu, 1798. Pe el a însemnat numele lui Avram Stănciulea, diacon (cu cirilice și latinești), la 1820 și 1821. 5.Octoih de la Râmnic, 1763, dat de Ion Căpățână pentru pomenire, în fața lui Mani Lupea și Onea Paște(a) la 1782.
Biserica Nașterea Domnului din Sărata () [Corola-website/Science/328117_a_329446]
-
Godefroi (d. 1068), numit Lofredus în sursele latinești, a fost un conducător militar normand stabilit în sudul Italiei și devenit primul conte de Taranto. Godefroi era cel de al doilea fiu al lui Petru I de Trani, însă despre fratele său mai mare, Amicus, nu se cunoaște nimic
Godefroi de Taranto () [Corola-website/Science/328200_a_329529]
-
Române de Handbal. Constantin Popescu s-a născut în București, pe 3 septembrie 1928, și a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport. În facultate a început să practice atletism și handbal și a fost poreclit de către colegi „Pilică”, după latinescul "pilus" (păr), datorită podoabei capilare bogate. Ulterior, porecla lui Constantin Popescu a ajuns să se confunde uneori cu numele, antrenorul însuși folosind patronimul Constantin Popescu Pilică în monumentala enciclopedie a handbalului scrisă de el și intitulată „Istoria Jocului”. În cei
Constantin Popescu (antrenor) () [Corola-website/Science/328247_a_329576]
-
în alegerea partenerilor. În general, persoanele pansexuale sunt și panromantice, însă cele două identități, cea sexuală și cea romantică, nu sunt interdependențe. Prefixul pan- vine din greacă veche și înseamnă "tot, fiecare". Același sens îl are și prefixul omni-, din latinescul "omnis". Prin urmare, "pansexual" sau "omnisexual" va însemna "atras sexual de toate genurile/sexele". Termenul "pansexualism" a apărut pentru prima data in 1917 și îi este atribuit lui Sigmund Freud, care consideră că "instinctul sexual joacă un rol principal în
Pansexualitate () [Corola-website/Science/328311_a_329640]
-
disident (din , prin ) este o persoană care are își face public părerile, opiniile sau convingerile, inclusiv politice sau doctrinare, deosebite față de colectivitatea, organizația etc. din care face parte sau de ale majorității. Noțiunea de „disident” are străvechi rădăcini atât în latinescul "„dissidentia”", care înseamnă „dezacord” / „opoziție” între lucruri împrejur stătătoare, cât și în verbul "„dissideo”", care înseamnă „a fi în dezacord”, „a nu se înțelege”, „a se revolta”, „a se deosebi”, „a diferi (de)”. În prezent, termenul este folosit cu precădere
Disident () [Corola-website/Science/327609_a_328938]
-
de sud, inițial chemați de către longobarzii din regiune, în slujba cărora au luptat. Ea a devenit cea mai proeminentă familia normandă, după dinastia Hauteville. Familia Drengot își are originea în Carreaux, lângă Avesnes-en-Bray, la răsărit de Rouen. Pornind de la denumirea latinească a Carreaux, "Quarrelis" sau "Quadrellis", familiei i s-a mai atribuit și numele de "de Quarrel." Cu toate acestea, unele surse plaseazp originea familiei în Alençon. Primii membri cunoscuți ai dinastiei sunt cinci frați. Patru dintre aceștia l-au însoțit
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
ul este o formă de favoritism, care implică acordarea de avantaje nemeritate pe baza unor legături de rudenie. Cuvântul își are rădăcina etimologică în latinescul "nepos, nepotis", din care se trage și cuvântul românesc "nepot". Ca orice fenomen social, nepotismul poate fi urmărit până în antichitate, însă conceptul de nepotism își are originea în evul mediu târziu, când în sânul Bisericii catolice mulți papi își favorizau
Nepotism () [Corola-website/Science/327149_a_328478]
-
și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Scrisoarea furată” în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în 2013 de Editura MondoRo din București). Epigraful latinesc "„”" (Nimic mai nesuferit înțelepciunii decât despicarea firului în patru) atribuit de Poe lui Seneca nu a fost găsit în lucrarea cunoscută a lui Seneca. El provine din tratatul „De Remediis utriusque Fortunae” al lui Petrarca. Poe a preluat probabil această
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
în tipărituri. Există ligaturi vechi folosite și astăzi. În cazul caracterelor, unele sunt numai estetice, adică literele care stau la originea lor corespund fiecare unui fonem. O asemenea ligatură este &, care provine din legarea literelor e și t ale conjuncției latinești "et" „și”. Ligaturile au fost și o cale de a crea litere pentru transcrierea unor foneme specifice unor limbi, de pildă, în limba franceză œ, ce redă vocala /œ/, în limba germană w (din v v) pentru /v/, în limba
Ligatură (tipografie) () [Corola-website/Science/330723_a_332052]
-
valoare”, primul cuvânt se scrie "huile", cu un h neetimologic. Așa a devenit corespondentul lui „ulei” "huile". Tot pentru ca u să se citească / v/ în cuvântul "deuoir" [dəvoir] „a datora”, se introduce înaintea sa litera b din cuvântul de origine latinesc , de unde grafia "debuoir". Pentru că în scrierea de mână se confundă u cu n și, prin urmare, cuvintele "un" „un(u)” și "vu" „văzut”, primul se scrie "ung", cu g inspirat din "vingt", dar aici neetimologic. "Debuoir" și "ung" se vor
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
este Robert Estienne, care adoptă ca principiu diferențierea omonimelor în scriere pe baza etimologiei. De exemplu, în urma propunerii sale se scrie și azi echivalentul lui „când” "quand", iar cel al lui „cât despre, în prinvința” "quant", pentru că primul provine din latinescul , iar al doilea din . De asemenea, afirmă ideea apropierii scrierii cuvintelor din aceeași familie lexicală tot pe baza etimologiei. De aceea, echivalentul lui „mare”, care se scria până atunci ba "grant", ba "grand", se va scrie numai "grand", prin analogie
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
constelația nordică Câinii de Vânătoare. Este o stea binară, deci este compusă din doi componenți. Denumirea de înseamnă „Inima lui Charles” și a fost acordată în secolul al XVII-lea în onoarea regelui ucis Charles I al Angliei. Numele său latinesc Cor Caroli semnifică „Inima lui Carol”, omagiindu-l pe regele Angliei Carol I. Potrivit legendei, în 1660, steaua i-a apărut fiului lui Carol I, Carol al II-ea extrem de strălucitoare. Tatăl său fiind executat în 1649, el a asociat această
Cor Caroli () [Corola-website/Science/328630_a_329959]
-
Antichității târzii. Vestigiile sale se păstrează în centrul istoric al orașului Split, Croația. Contrar unei legende populare, orașul (denumit în latină "Spalatum") își trage numele de la cel al cetății grecești vecine "Aspalathos" (în traducere, «tufiș alb») și nu de la termenul latinesc pentru palat (în ). Împăratul Dioclețian și-a petrecut cea mai mare parte din ultimii săi ani aici și, la moartea sa, a fost înmormântat într-un sarcofag plasat în mausoleul pe care l-a construit. Palatul este o excepțională rămășiță
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
un simplu cetățean și în această postură și-a petrecut ultimii ani ai vieții în această reședință, pe care izvoarele contemporane o desemnau fără ambiguitate ca "vilă". Deci nu există nicio mărturie că monumentul ar fi servit drept "palatium" (termen latinesc care este originea etimologică a cuvântului „palat”), adică edificiu conceput simultan pentru a cuprinde reședința privată imperială și pentru desfășurarea complexului ceremonial aulic care caracteriza puteria imperială în Antichitatea târzie. Totuși, primii arhitecți și arheologi care au dedicat studii ample
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
a lucrat la proverbe și a adăugat la „Thesaurus” două tomuri în domeniul expresiilor frazeologice și idiomatice. În același domeniu a privit cu admirație la paremiografele din străinătate, aidoma lui Erasmus din Rotterdam și Paolo Manuziu -la aforismele și proverbele latinești și grecești adunate - dar comparativ cu limba polonă, aceasta a fost o muncă de pionier. L-a avut într-adevăr ca predecesor pe Salomon Rysiński, pe care l-a menționat în introducere (anonim), punând accentul pe faptul că a profitat
Grzegorz Knapski () [Corola-website/Science/329410_a_330739]
-
la Królewiec, pentru a se ocupă de tipărirea dicționarului al carui corector nefericit a fost Jan Sandenci-Małecki. Aici a editat primul mare dicționar latin-polon „Lexicon Latino Polonicum Ex Optimis Latinae Linguae Scriptoribus Concinnatum” cuprinzând în jur de 20.000 cuvinte latinești și corespondenții lor polonezi. Editarea dicționarului lui Mączyński a fost un eveniment atât de însemnat pentru umaniștii polonezi prezenți încât Jan Kochanowski l-a imortalizat în frescă „Dicționarul lui Mączyński.“ Opere mai importante Scrisori și materiale Bibliografia Bibliografia Literaturii Polone
Jan Mączyński () [Corola-website/Science/329413_a_330742]
-
culturii. Primul an islamic a fost în 622 d.Hr., ăn în care a avut loc emigrarea profetului Muhammad de la Mecca la Medina, cunoscut sub numele de hegira. Fiecare an numerotat este desemnat fie "H" de la hegira sau "AH" pentru latinescul anno Hegirae ("în anul hegirei"). Anul islamic current este 1435 AH. În calendarul gregorian, 1435 AH durează de la aproximativ 3 noiembrie 2013 (seară), la 23 octombrie 2014 (seară). Cele douăsprezece luni ale calendarului islamic sunt denumite după cum urmează în arabă
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]