3,668 matches
-
putea urma în voie calea stalinistă către construirea socialismului în România. Pe 17 decembrie, la scurt timp după întoarcerea la București, el le-a spus membrilor de partid că România sprijină Declarația de la Moscova și că nu va tolera nici un "liberalism" în ceea ce privește linia partidului, unitatea și conducerea acestuia 910. Stalinismul românesc era principiul călăuzitor al Partidului Muncitoresc Român. Recentele eforturi ale României de a-și reînnoi contactele cu Occidentul, inclusiv cele cu Statele Unite, erau, implicit, în spiritul Declarației de la Moscova. În
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
oarecum în anacronie față de majoritatea contemporanilor săi, după cum sugera și Ștefan Stoenescu: "Încrederea sa în spiritul solar al latinității, prelungit în Evul Mediu, avea să-l conducă pe Eliot [...] spre o concepție european-clasicizantă, raționalist-aritotelică și tradițio-nalist-conservatoare față de care protestantismul și liberalismul anglo-saxon reprezentau o neavenită și sterilă erezie anarhică."296 În acest sens, ilustrative sunt următoarele rânduri prin care criticul modern reia ideea de model și importanța acesteia: Este suficient că acest model a fost stabilit o dată pentru totdeauna: nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
favorizate de activitatea papei Leon al XIII-lea (1878-1903). Principala sa enciclică dintr-un lung șir de texte însemnate a fost Rerum novarum, în 1891, prin care recunoștea democrația și deschidea astfel drumul creștin-democrației. Generația sa accepta patru refuzuri: individualismul, liberalismul, secularizarea și socialismul. Ideile acestea se concretizau datorită faptului că Vaticanul considera acum acțiunea politică a laicilor din organizațiile creștine sau chiar și a preoților ca necesară pentru a se feri de o legislație contrară. Totuși, Leon al XIII-lea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
creștin-democrate. Acestea se datorează amestecului de influențe din Evanghelie, Sfinții Părinți, textele papilor, ale gânditorilor și ale politicienilor din secolele XIX XX, din personalism, popularism, ideile filosofiei protestante aplicate mai ales în economie, dar și din curentele laice, republicane, din liberalism sau socialism democratic. Activitatea magisteriului pontifical a fost extrem de importantă pentru formațiunile creștin-democrate, mai ales că experiența politică a dovedit că numai partidele creștine care au beneficiat de sprijinul Vaticanului s-au putut menține și chiar dezvolta. Esențiale au fost
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
fiind exilat din Italia de fasciști. Dacă ar fi să rezumăm curentul căruia i-a pus bazele, trebuie să indicăm susținerea unui partid confesional autonom față de Biserică ca și a unui stat descentralizat cu libertăți civile și politice, dar refuzând liberalismul individualist. El face chiar și o analiză a totalitarismului ca un element nou pe scena politică europeană, condamnând fascismul și bolșevismul ca sisteme ce divinizau Statul păgân. Elementele comune ale programelor creștin-democrate poziționează acest curent între liberalism și socialism, putând
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
politice, dar refuzând liberalismul individualist. El face chiar și o analiză a totalitarismului ca un element nou pe scena politică europeană, condamnând fascismul și bolșevismul ca sisteme ce divinizau Statul păgân. Elementele comune ale programelor creștin-democrate poziționează acest curent între liberalism și socialism, putând fi selectate unele idei ale unui program social ce susține proprietatea privată cu o importantă funcție socială, intervenția statului în corectarea nedreptăților, ca și sprijinirea grupurilor intermediare, între care primul loc îl are familia. Diferența între creștin-democrați
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
loc găsim referința la popor, ca o continuare a popularismului așa cum îl concepuse Luigi Sturzo, fondatorul Partidului Popular Italian înființat în 1919, formulă ce implică o concepție precisă privind societatea, aceea a poporului structurat în grupuri și în asociații, respingînd liberalismul individualist și colectivismul de mase; în alt loc prevalează mențiunile referitoare la creștinism, la social și chiar la democrație (în sensul de democrație parlamentară), la muncă; foarte adesea, mai multe din aceste formulări coexistă în aceeași denumire. Întîlnim astfel soluții
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
tradiția liberală, atașată formelor reprezentative ale democrației, la tradiția intransigentă, se trece de la noțiunea de mișcare (adică ansamblul de activități și organizații plasate sub autoritatea și sub controlul ierarhiei ecleziastice, formînd o populație de laici militantă în opoziție fermă cu liberalismul și socialismul) la aceea de partid autonom și non-confesional. Imediat după primul război mondial și mai ales după al doilea, era necesară formarea unei concepții politice vaste, care să includă atît curentul politic și religios de la începutul secolul XIX, cît
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
totalitare, reușind să domine viața politică de după 1945 în numeroase țări cu tradiție catolică, latine sau germanice, dar rămînînd marginale în statele cu tradiție protestantă. Ele au știut să absoarbă și să se îmbogățească cu alte tradiții: aceea politică a liberalismului, aceea religioasă și socială a protestantismului din Germania și Olanda. Căderea comunismului cîntărește foarte greu, acum, atît în vechile teritorii ale democrației creștine care asistă la dispariția unui adversar comod, cît și în țările situate la estul Cortinei de Fier
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
lungul secolelor, determinînd apariția unei lumi noi, un șoc pentru contemporani, mai ales pentru catolici. Dacă în 1815 Europa Sfintei Alianțe a fost capabilă să trezească încrederea în tot ceea ce continentul deținea de la contrarevoluționari și de la nostalgicii vechii ordini, germenii liberalismului născuți în epoca Luminilor n-au prins de loc. Chiar dacă anii care au urmat au fost marcați de un nou tip de creștinism, vîrtejul revoluționar a dăunat influenței sociale și politice a Bisericii: statul creștin, conducătorul creștin, unanimitas christiana, păreau
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
face să triumfe regatul social al lui Cristos. Acest curent tradiționalist care străbate întreaga istorie a catolicismului pînă astăzi a fost mai întîi contra: contra Revoluției bineînțeles, dar și contra a tot ceea ce putea să o favorizeze: filosofia Luminilor, protestantismul, liberalismul economic. El propune revenirea la o societate a regulilor, anti-individualistă, la corporații, la monarhia de drept divin, la o economie agricolă în special și se împotrivește unei Europe a Statelor, în care tensiunile erau exacerbate de criza revoluționară și imperialistă
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
credință (Metternich nu vorbea chiar el, apropo de Lamennais, despre o "religie politică?"8), și experiența angajării laicilor în societate, mărturie fiind Congregația din Franța sau confederații din Eichstätt în Bavaria. Catolicism și libertate În genealogia democrației creștine opoziția față de liberalism este fundamentală, "o eroare fundamentală", după cum spunea abatele Paul al VI-lea, fondatorul, în 1894, a revistei lunare La Démocratie chrétienne. Liberalismul era declarat responsabil nu numai de suferințele muncitorilor, ci și de secularizarea societății. Totuși, în prima jumătate a
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Congregația din Franța sau confederații din Eichstätt în Bavaria. Catolicism și libertate În genealogia democrației creștine opoziția față de liberalism este fundamentală, "o eroare fundamentală", după cum spunea abatele Paul al VI-lea, fondatorul, în 1894, a revistei lunare La Démocratie chrétienne. Liberalismul era declarat responsabil nu numai de suferințele muncitorilor, ci și de secularizarea societății. Totuși, în prima jumătate a secolului al XIX-lea a existat un curent catolic liberal pe care-l vom regăsi și în democrația creștină a secolului XX
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
mare succes în rîndurile mediilor catolice europene ale secolului al XIX-lea. Experiența belgiană era foarte importantă pentru că ea punea bazele acțiunii catolicilor (inclusiv a clericilor) într-un cadru constituțional, deci electoral, fără să aibă nevoie de un partid confesional. Liberalismul belgian nu era anticlerical, cel puțin pînă în anul 1840. Ulterior, sub efectul unei înăspriri a relațiilor dintre liberali și clerici, așa cum reiese și din legea învățămîntului din 1842, și al răspîndirii curentului ultramontan la catolici, principiile unionismului au fost
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
spunea cu mîndrie Lamennais, definind-o astfel: "Puterea care împiedică omul de a fi prada unuia singur, care face ca o sabie să nu însemne adevărul, care spune că omul nu este Dumnezeu". Însă se opunea categoric la ceea ce numea "liberalism dogmatic", despre care spunea în Des progrés de la Revolution că "distruge noțiunea însăși de justiție și de datorie". Experiența lui Lamennais n-a durat mult, fiind blocată de dezaprobarea Papei Grigore al XVI-lea prin enciclica Mirari vos din 15
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Ei anunță evoluțiile din sînul Bisericii catolice, după cum o demonstrează deciziile Conciliului Vatican II privind libertatea religiei. Dar democrația creștină își are rădăcinile în egală măsură și în cealaltă tradiție, a catolicismului intransigent. Intransigența Catolicismul intransigent este o replică dată liberalismului. Avîndu-și rădăcinile în tradiționalism, el își extrage vitalitatea din trezirea spiritului religios de la începutul secolului al XIX-lea: fervoarea cucerniciei populare, amploarea pelerinajelor, înflorirea ordinelor și a congregațiilor religioase, înmulțirea acțiunilor care implicau un militantism laic foarte dezvoltat în unele
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
secolului al XIX-lea: fervoarea cucerniciei populare, amploarea pelerinajelor, înflorirea ordinelor și a congregațiilor religioase, înmulțirea acțiunilor care implicau un militantism laic foarte dezvoltat în unele regiuni unde se putea vorbi de creștinătate. Acesta se bazează, de asemenea, pe evoluția liberalismului care tindea să se înăsprească, în timp ce în Europa apăreau mișcările socialiste și se răspîndea principiul regimului reprezentativ, după 1848, în ciuda reacției autoritare din anii 1849-1850. Această înăsprire se manifesta sub forma anticlericalismului susținut de unionismul belgian ca și de mișcarea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
totalitate creștină, iată soluția în fața crizelor sociale provocate de Revoluția Franceză și de bulversările de natură economică. Se punea problema revenirii unei ordini sociale mitice, antiteza idealurilor liberale și socialiste. Din acest motiv, democrația creștină este profund antiliberală și antisocialistă, liberalismul și socialismul fiind considerate două afronturi aduse Bisericii, două afronturi care au aceeași origine. Aici are loc întîlnirea dintre intransigență și catolicismul social, cu trecerea de la ceea ce Émile Poulat numește "vechiul intransigentism", acela al papei Pius al IX-lea, "atitudinea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
creștină totală, de a trăi integral creștinismul printr-o practică integră și integrală"17. Criticînd o lume și ridicînd în slăvi o alta, acest catolicism social și integral se sprijină în mod obligatoriu pe popor. El propunea, între socialism și liberalism, la fel de combătute, o soluție de inspirație creștină și pregătea calea creștin-democraților prin apelul privind o transformare în profunzime a organizării societății prin căutarea binelui comun, prin promovarea grupurilor intermediare, prin posibilitatea ca muncitorii să-și ia propria soartă în mîini
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
care, continuînd politica papei Pius al IX-lea, încerca să scoată Biserica din situația de citadelă asediată, iar pe preoți din sacristii. La puțin timp după alegerea sa, enciclica Aeterni Patris oferea un proiect de societate creștină aflat în contrast cu idealurile liberalismului și socialismului și care demonstra voința papei de a dialoga cu societatea pentru a o creștina. Leon al XIII-lea nu recunoștea originea creștină a democrației și respingea ideea conform căreia puterea putea să nu vină de la Dumnezeu căci, amintea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
prin Rerum Novarum, un text care a pus bazele democrației creștine, "marea cartă a acțiunii social-creștine", cum o numea papa Pius al XII-lea5. Acest magisteriu cu care s-au identificat catolicii intransigenți, caracterizat de un refuz cvadruplu al individualismului, al liberalismului, al secularizării (laicizării) și al socialismului definește generația Leon al XIII-lea, a preoților "oameni ai poporului" și a laicilor angajați în diferite organizații și autonomi într-o oarecare măsură față de reprezentanții superiori ai Bisericii. Această generație a primit o
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
dinastice. Totuși, un puternic curent intransigent, ultramontan, care se proclama "integrist", se detașa de revendicările carliste. Acesta era reprezentat de un preot catalan, Felix Sardá y Salvany, autorul în 1884 al unei cărți care avea ca principal merit claritatea, El liberalismo es pecado; traducerea sa în plan politic a fost făcută de Candido Nocedal și apoi de fiul său Ramón, prin intermediul ziarului lor El Siglo Futuro. Ei visau la o "republică" catolică peste care să domnească Regele Cristos, simbol al Partido
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
semnul nostru politic ar fi religia și am vrut să ne plasăm clar pe terenul specific al unui partid care are ca scop direct viața publică a națiunii. Ar fi ilogic să deducem de aici că am cădea în greșeala liberalismului care face din religie o simplă afacere de conștiință și caută deci în Statul laic un principiu etic care se inspiră din morala publică; tocmai acesta este aspectul pe care noi îl combatem atunci cînd căutăm în religie spiritul însuflețitor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
politice, cum ar fi popularismul lui Luigi Sturzo, și aporturile filosofiei protestante, atît de importantă mai ales în domeniul gîndirii economice. La aceste aporturi, adesea contradictorii, dar avînd același model creștin, se adaugă și alte curente: curentul laic și republican, liberalismul, socialismul democratic din care s-au inspirat programele politice 1. Despre personalism, atît de important pentru democrația creștină, Jean Lacroix credea că este mai mult decît o filosofie, reprezentînd rezultanta gîndirii a diferiți filosofi: dintre precursori el îi cita pe
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
de visul Statului creștin și un Stat care să fi renunțat la instrumentalizarea hegemonică a conștiinței religioase. Al doilea aspect important al filosofiei lui Sturzo este "popularismul democratic" care, fidel catolicismului social, propunea un stat organic și descentralizat și refuza liberalismul individualist; dar el a mers și mai departe, insistînd asupra democrației (în discursul său manifest din 1905, el s-a proclamat "democratico antico"), asupra libertăților civile și politice. Democrația poate fi apărată printr-un popor organizat în grupuri intermediare autonome
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]