3,802 matches
-
III, 1962-1968) și monografia Dimitrie Cantemir (1973) ilustrează metoda de lucru și liniile de evoluție ale cercetărilor lui L., riguros informate, bazându-se pe surse importante, urmărind în primul rând faptele și într-un plan secundar semnificațiile lor, cu formulări limpezi, concise, cu portrete pregnante. Criticul cedează aici terenul istoricului literar, pentru care esențiale sunt sistematizarea și transmiterea corectă a informației. Perspectiva este una în care relației cu viața socială i se dă o importanță excesivă; se insistă pe așa-zisa
LAUDAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287753_a_289082]
-
expresiei. Criticul are nu numai serii de idei, ci și serii de cuvinte, gata în orice moment să le „îmbrace” pe cele dintâi, fără nici o urmă de crispare, cu o ușurință ce ține de har, de talent, în fraze precise, limpezi, cursive, „rotunde”. Stilul, deși „sec”, place, are un farmec al său, specific, ce ține probabil de modul „ascuțit” al rostirii, de proprietatea termenilor, de adecvarea netrudnică a expresiei. VALERIU CRISTEA SCRIERI: Liviu Rebreanu, București, 1967; Structuri literare, București, 1973; Gogol
RAICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
lucru cu atât mai remarcabil cu cât, înainte de 1989, nu era deloc ușor să te referi la scriitori aflați, de obicei ca urmare a unei acțiuni politice, dincolo de granițele țării. Ceea ce distinge critica lui E. Simion este judecata cumpănită și limpede. Nu vom stărui niciodată îndeajuns asupra acestei însușiri. Ea explică popularitatea comentariilor în rândul profesorilor de literatură, al studenților și, de ce nu, al elevilor. Mulți, foarte mulți dintre intelectualii români contemporani au învățat literatura ultimelor decenii din cărțile lui E.
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
negându‑i legitimitatea. În capitolul 27 (1‑2) al cărții a II‑a, el enunță principiul, singurul valabil pentru hermeneutica creștină, potrivit căruia orice pasaj obscur sau ambiguu din Scriptură trebuie citit și descifrat în lumina pasajelor clare: O minte limpede, circumspectă, cucernică și iubitoare de adevăr se întoarce către lucrurile pe care Dumnezeu le‑a pus la îndemâna oamenilor și care alcătuiesc domeniul cunoașterii noastre. Asupra acestor lucruri inteligența se va apleca cu toată ardoarea sa, în acestea va progresa, deprinzându
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dat fiind că duc o viață cumpătată. Singurele lor boli sunt moartea și munca (mors et labor, v. 958). Întoarcerea lor pe pământul Iudeii este o sărbătoare de dimensiuni cosmice: iarba înverzește înaintea picioarelor lor; pretutindeni izvorăsc pâraie cu apă limpede; norii se opresc deasupra capetelor lor, ferindu‑i de arșița soarelui; munții se apleacă și se fac câmpii; un înger al lui Dumnezeu îi călăuzește de‑a lungul întregii lor călătorii. Marșul lor are și o dimensiune militară. Dușmanii întâlniți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe mulți alți autori. [...] Într‑un cuvânt, el se numără printre cei mai buni exegeți și nu este ușor să găsim pe cineva care să tâlcuiască mai bine ca el. Se poate ca și alții să vorbească într‑o limbă limpede și să descopere sensul a ceea ce este cercetat, dar să se exprime cu atâta concizie, să nu se piardă în digresiuni sau în demonstrații de măiestrie care îndepărtează de la subiect, fără însă a fi inutile, de aceasta numai remarcabilul Theodoret
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
proza lui S. ca fiind anecdotică, dar izvorâtă dintr-o „cunoaștere a eternului omenesc atât de ascuțită”, încât sintetizează „drama și îndeobște tragicomedia închisă în câteva linii dure”, cu o sobrietate însoțită de un „lirism discret, delicat”, într-un „stil limpede și elegant” (G. Călinescu) ori vor remarca „sarcasmul rece, profesional” (Dragoș Vrânceanu). Memorialistica lui S. cuprinde atât evocări ale unor fapte și personalități importante, ca în Amintiri de la „Viața românească” (1956), cât și relatările autobiografice intitulate Din copilăria lui Ionel
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
timiditate la primele apariții, să participe și femeile. Istoria femeii - spune Duby - nu trebuie separată de cea a bărbatului. Relația pe care o pretinde chiar spațiul realizării familiei, a cuplului conjugal - casa, domus 13, sediu al „grupului domestic”, cu repartizări limpezi, în interior și în exterior, al membrilor lui, evident specializați, și ale funcțiilor lor (adică ale puterii). Există - consideră istoricul francez - în acest spațiu „o putere feminină rivală puterii bărbaților”14 („Femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
este reflectarea artistică a bogăției acestui Voievod, a fastului cub care i-a plăcut întotdeauna să se înconjoare. Magnifiant înzestrată cu odoare și moșii, având rangul de stavropighie (ce-i conferea o autonomie marcată), mănăstirea urma a fi un semn limpede al gloriei ctitorului, al puterii sale voievodale și o emblemă a pietății - cu trimitere fără echivoc către un „model” asumat (hramul bisericii era al Sfinților împărați Constantin și Elena), un centru de elaborare și răsfrângere culturală (Vodă întemeiase aici o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de la Filipeștii de Pădure, zugrăvit (din porunca marelui spătar Toma, fiul lui Matei Cantacuzino) tot de Pârvu Mutu, în care șaizeci de personaje se așază pe trei planuri, întruchipând în ambele locuri „compoziții vaste și echilibrate”. Sunt aceste picturi declarații limpezi privind „mândria și solidaritatea unui clan oligarhic atotputernic”, construit cu sistemă. Această declarație „participă cu semantica ei inconfundabilă” la alcătuirea picturii de la Hurez, pe care Constantin Brâncoveanu a intitulat-o „Dunga cea mare, bătrână și blagorodnă a rodului și neamului
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
numeau acele slujitoare ale Venerei care își făceau meseria doar noaptea. Numai că atunci când Dimitrie Cantemir vorbea despre prostituate, la începutul veacului al XVIII-lea, „instituția” (atentat violent la pudoare - spune Jean Claude Bologne într-o Histoire de la pudeur -, indicator limpede al degradării moravurilor) avea în țările Române, chiar sub chipul ei „artizanal” medieval, o vechime considerabilă. Curvia însemna în limba românească veche și „prostituție”, dar și „practicarea unor relații sexuale extraconjugale” (un soț adulterin mărturisea că „s-a încârdoșit cu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
categoriile în care sunt încadrate „cântecele ce meneau sănătate și prosperitate” (zise în preajma zilei de Crăciun și considerate de Petru Caraman asemănătoare „celor de gospodar și gospodină, ale căror roluri se întrunesc în persoana văduvei”463) ar fi mult mai limpezi și desigur, mai numeroase (în comparație cu tipurile enumerate de Monica Brătulescu: colind de fată mare, de flăcău, de „june”, de tineri căsătoriți, de cioban, de mort, de străin 464). Sigur că, în anumite situații, destinatarul nu este greu de identificat. Colindătorii
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Printr-o subtilă asociere (ce aparține intenției auctoriale), în care „mamei divine”, Fecioara, îi este alăturată „mama pământeană”, Neaga, falnica zidire de la Curtea de Argeș (al cărei hram este Adormirea Maicii Domnului) devine întruchiparea strălucită a unui act comemorativ cu un conținut limpede. Gestul pios („Dreptu acéia și eu m-am nevoit și am început casă a zidi sfinții sale den temelie. Deacii, pentru păcatele méle, eu nici într-un chip nu gândeam să o văzu sfârșită. Iar prea curata Fecioară și nevinovata
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
gravitează, cred, cele două rugăciuni care ornează compunerea lui Neagoe. Prima, o „rugăciune către Fecioara Maria”, susține - ca un postament moral, iarăși o convenție de neocolit - intenția de edificare. Cea de-a doua, „rugăciune către Hristos”, legitimează - printr-o aluzie limpede: „Și iarăși ne închinăm ranelor celor de al doilea rându care ai răbdat pre sfânta icoană [...]” - prezența între podoabele mănăstirii a icoanei lui Iisus Pantocrator, cunoscuta „icoană înjunghiată”, a cărei tradiție o relatează Gavriil Protul în Viața patriarhului Nifon. Inspirate
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de situații și de moravuri este Toane sau Vorbe de clacă (1874), farsă fără valoare deosebită, ca și Polipul unchiului (1875). Procedeele comice sunt, în genere, comune, ca, de pildă, denominarea personajelor: Frecățel, madam Clevetiță. Dialogurile sunt însă naturale și limpezi. Alte tentative sunt din domeniul dramei istorice: Bogdan Vodă (1876) și Gașpar Grațiani (reprezentată la Teatrul Național din București la 11 martie 1888). Cu o intrigă inconsistentă, concepută și realizată cu mijloace epice, nu dramatice, piesele au o desfășurare greoaie
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
Zerlendi (care preia tot mai articulat rolul maestrului, de astă dată secret), și dna Zerlendi reconstituie Într-un fel decorul din casa lui Dasgupta. Soția și fiica maestrului au și În București poziții similare față de narator: soția Îi arată o limpede afecțiune, fiica știe mai mult despre tatăl ei și, oricum, Îi spune altceva (și a avut Înainte un logodnic care pentru narator e problematic!), În timp ce naratorul Însuși, Încă o dată, la Început e un simplu oaspete... Între Bakhulbagan Road din cartierul
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
le apreciază ca dovedind „o minte extralucidă”. Fără îndoială că dramatismul stării de spirit a criticului de la Iași, tensiunea interogației (căci totul vine în cascadă), așteptarea înfrigurată a unui răspuns salvator îl provoacă și îl conving pe N. Steinhardt. Inspirate, limpezi, deschise, vădind o irepresibilă nevoie de certitudini, de repere, de comunicare spirituală și afectivă, întrebările declanșează replici memorabile. Monahul de la Rohia analizează câteva poeme propuse de S. (din Eminescu, Esenin, Trakl ș.a.), caracterizează aforistic personalități românești și universale, definește strălucit
SANGEORZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289470_a_290799]
-
Leconte de Lisle, La Polul Nord, desfășurând priveliștea feerică a întinderilor de gheață încremenite într-un somn etern, Tanit - imn cartaginez, la fel ca Pe muntele Sitú, Cântarea lui Walmiki ș.a., sunt câteva izbânzi ale acestui prețuitor al formei frumoase și limpezi (Arta versurilor clare). Amețit de miresme, încercat, ca și D. Anghel, de nevroze, tânjind de „dorul vecinic de mister”, el se supune ritualului poemelor moderniste, dar într-un chip exterior, fără să aibă o înclinație structurală. De altfel, deși discipol
SAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
Se oprește la formulele tinereții, pe care le cizelează tot mai mult, în medalii definitive” - observații ce apar într-un articol despre Titu Maiorescu (4/1919). Concepută astfel, formula inițială a publicației, aparent liberală și permisivă, conține, în forme destul de limpezi, pilonii ideologici ai teoriei sincronismului, așa cum se va structura ea pornind de la categoria imitației, formulată de Gabriel Tarde, mentorul filosofic al lui E. Lovinescu. Atribut al tinereții, în sensul de etos privilegiat, nemarcat de rătăciri și de uscăciune afectivă, imitația
SBURATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289528_a_290857]
-
literară. I. 1919-1947. Istorie literară și amintiri (2000). SCRIERI: Cadavrul ambulant, București, 1937; Prea târziu, Timișoara, 1942; Biruința, București, 1953; Rătăcire, București, 1955; Prețul tăcerii, București, 1957; O fată din cele multe, București, 1958; Timișoara, București, 1961; Pagini pentru ochii limpezi, București, 1965; Aventură în lumea albastră, București, 1966; Uluitoarea transmigrație, București, 1968; Privind cinematografic, București, 1970; Misterioasa sirenă, București, 1972; Cerc și dragoste, Timișoara, 1973; Descoperirea de sine, Timișoara, 1976; Ghiozdanul cu surprize, București, 1977; Povești din degetar, Timișoara, 1978
SERBANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289639_a_290968]
-
poeți care au colaborat la „Sămănătorul”, S. nu și-a publicat nici o carte de versuri. Poeziile sale au apărut postum, în 1926, volumul fiind prefațat de N. Iorga, care opinează că autorul „n-a pornit de la concepții critice ca să spuie limpede și duios ce era în sufletul lui ales, în inima lui deosebit de simțitoare. Și cu toate acestea nu se va putea pomeni marea înflorire de talente de acum douăzeci de ani fără a-l numi pe dânsul”. E. Lovinescu era
SAPUNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289488_a_290817]
-
având toate caracteristicile unei atitudini (și toate consecințele în planul propulsării valorilor), preocuparea pentru tezaurul propriei culturi, pentru izbânzile culturale ale epocilor trecute. În prelungirea unor selecții ghidate de gustul și sensibilitatea literară a veacului al XVII-lea (cu indicii limpezi ale mutațiilor ce se petrec în structurile profunde ale ansamblului de idei), multe dintre operele literaturii medievale, scrise în slavonă, sunt repuse în circulație în înveliș românesc. Sunt definitiv trecute „probele” capitale ale culturii române, precum traducerea Sfintei Scripturi. Se
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
și chiar de duritate. Iubita trebuie să vadă miracolul poetic și să accepte să facă parte din el: „nu te împotrivi/ lasă-te absorbită/ de visul în care trăiesc/ aici e o liniște simplă/ e o carte nescrisă/ un spațiu limpede/ o viață clară” (iubito îmi sperii visul). Preocupările din volumul Tatuaje (2003) legate de scrierea poemului („textul scrie poemul pe foaia pe care-o înghite/ și plânge cu litere negre” - autobiografie) se îmbină cu teme noi în peisajul liricii românești
VAKULOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290411_a_291740]
-
un pitoresc administrat cu reticență, tensionat de neliniști inimos-elegiace, lirismul lui V. se recomandă prin distincția unei simplități elegante, ocazional cu accente de sentențiozitate, de gravitate patetică: „Sângele rămas zălog eșafodului/a fost împrumutat/jocului pentru totdeauna/tribunalele au fața limpede/și legile i se contemplă în ochii/unui animal de argint/dintr-o toamnă a așteptării/din mâna copilului începe plânsul de fiară/și vacarmul ce se alcătuiește să mă vândă.../apropie-te/fierul securii/nu înnoptează-n butuc/câmpia
VANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
Cioculescu (Critica istoriografică și T. Arghezi, Noul index), Tudor Vianu (Mizeriile literaturii, Critica literară și răspunderea morală, Două tipuri filosofice), George I. Duca (Petre Neagoe), Mihai Moșandrei (Sensul naturii în artă, Poezie și critică, Poezia și dl Călinescu, Câteva idei limpezi despre poezia obscură), Petru Comarnescu (Contesa Anna de Noailles - poetesă a trăirii solemne, Paul Valéry și Parisul), Pericle Martinescu (Amiel sau Despre incurabila tristețe, De la Byron la Malraux), Octav Șuluțiu (Între Molière și Caragiale) ș.a. Compartimentul literaturii originale este, în
VREMEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]