KorAP: Find »[drukola/base=liturgic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...60 61 62 ...128 >

3,184 matches

Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206

subiectivistă a Scripturii dă naștere unor reprezentări arbitrare sau aberante ale proclamației apostolice. Cei care „nu mai suferă învățătură sănătoasă își îngrămădesc învățători ca să le răsfețe auzul” (II Timotei 4, 3). Prin urmare, tipărirea și traducerea Sfintei Scripturi în afara cadrului liturgic al Bisericii se rezumă la simpla transmitere a unui text lipsit de transparență către un auditoriu confuz, neinstruit, lipsit de o catehizare adecvată, ispitit de duhul acestui veac să-și formeze ideologii personale pentru a crede toujours à sa façon

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
biserică, aceștia sărută Evanghelia așezată, alături de icoana praznicului, pe stativul din fața altarului. În timpul citirii pericopei - la liturghie - foarte mulți creștini, în semn de cinstire, îngenunchează. Biserica propune credincioșilor o lectură inspirată, în duh de rugăciune, precedată de un solemn ritual liturgic care pregătește întâlnirea cu Evanghelia. La intrarea (de cele mai multe ori în procesiune) cu Tetraevangheliarul ținut în brațe de preot, diaconul vestește: „Înțelepciune. Drepți!” (nu „cu înțelepciune”!), iar înaintea citirii epistolei apostolului și a Evangheliei propriu-zise, invocarea „înțelepciunii” se repetă. Aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Irineu al Lyonului) în lectura Scripturii, cred că o viitoare ediție a Bibliei poate beneficia de câteva îmbunătățiri. Pentru a împlini scopul nobil al prezentei ediții sinodale, singurul lucru care lipsește este lecționarul 1. De dimensiuni reduse, acest veritabil manual liturgic de lectură a Sfintei Scripturi este folosit în mod curent, în Biserica Ortodoxă cel puțin, aproape numai de către preoți. Lecționarul cuprinde indicațiile privitoare la lectura zilnică a Scripturii în cuprinsul slujbelor Bisericii (vecernia la marile praznice, dar mai ales utrenia

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
fi, deci, primul merit al publicării lecționarului într-un apendice al Bibliei. Valoarea lecționarului este mult mai mare decât cea hărților sau tabelelor cu unități de măsură luate laolaltă. Lecționarul oferă cititorului laic șansa de a fi solidar cu ritmul liturgic al Bisericii, chiar dacă nu are posibilitatea fizică de a participa zilnic la slujbele acesteia. În al doilea rând, lecționarul încurajează cititorul la o abordare în spirit patristic a Scripturii, situând textul sfânt în punctul său de origine (i.e., Biserica). Acest

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
său de origine (i.e., Biserica). Acest act de reparație poate fi făcut în două moduri: cel mai rapid (și mai ușor de realizat tehnic) ar fi includerea lecționarului într-o anexă, care va cuprinde lista lecturilor scripturistice pentru fiecare zi liturgică a Bisericii ortodoxe (nu doar a duminicilor și a marilor sărbători). Un al doilea procedeu ar putea relua frumoasa tradiție a manuscriselor vechi, în care copiștii aveau datoria de a însemna pe marginea fiecărui pericope evanghelice data citirii acesteia și

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
tradiție a manuscriselor vechi, în care copiștii aveau datoria de a însemna pe marginea fiecărui pericope evanghelice data citirii acesteia și numele praznicului corespunzător. În locul sistemului modern de trimiteri, necunoscut Părinților Bisericii, s-ar putea introduce aceste indicații cu caracter liturgic, care ar oferi cititorului posibilitatea de a corela citirea cuvântului lui Dumnezeu în liturghia Bisericii cu ipostaza de cititor privat al Scripturii - o situație încă inedită pentru foarte mulți ortodocși. Atunci când au fost însărcinați cu traducerea Bibliei în slavonă, sfinții

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
și necredincioșilor decât prin viu grai, de la amvon. Această vestire a cuvântului lui Dumnezeu a fost tâlcuită, mai ales în mănăstiri, în acord cu tradiția Părinților purtători de Duh. Vastele posibilități tehnice de astăzi ar permite nu doar indicarea zilelor liturgice corespunzătoare diferitelor lecturi scripturistice, ci chiar ilustrarea lor iconică (pentru marile sărbători). S-ar obține astfel un dublu registru referențial (prin text și imagine) care ar mijloci mult mai eficace procesul de identificare a Scripturii nu cu un simplu vestigiu

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
New Age. Drept răspuns, o predică săptămânală nu poate fi deloc suficientă pentru creștinii aflați sub un permanent Blitzkrieg mediatic. La fel, publicarea unor modeste manuale teologice pentru profesori și elevi nu poate suplini urgența inițierii în labirintul biblic și liturgic al vieții creștine. Fără îndoială, noua ediție jubiliară a Bibliei avansează deja mijloace importante pentru familiarizarea credinciosului ortodox cu universul Scripturii. Firesc ar fi ca după acest prim pas să urmeze alte câteva gesturi de normalizare a conștiinței noastre ecleziale

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
a Bibliei avansează deja mijloace importante pentru familiarizarea credinciosului ortodox cu universul Scripturii. Firesc ar fi ca după acest prim pas să urmeze alte câteva gesturi de normalizare a conștiinței noastre ecleziale. Am pledat în acest capitol pentru recuperarea normelor liturgice de interpretare a Scripturii. O recoltă mai bogată a izvoarelor patristice ar putea restitui pierduta intimitate dintre tradiție, Biserică și Scriptură. În final, aș mai adăuga o sugestie. Urmând spiritul de solidarizare a vieții liturgice cu instrucția duhovnicească și teologică

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
acest capitol pentru recuperarea normelor liturgice de interpretare a Scripturii. O recoltă mai bogată a izvoarelor patristice ar putea restitui pierduta intimitate dintre tradiție, Biserică și Scriptură. În final, aș mai adăuga o sugestie. Urmând spiritul de solidarizare a vieții liturgice cu instrucția duhovnicească și teologică a credincioșilor Bisericii Ortodoxe, s-ar cuveni reabilitarea „școlii duminicale” pentru creștinii adulți care simt nevoia unui dialog pe teme legate de credință și cunoaștere. Deocamdată, în Biserică, laicul nu are nici un prilej de a

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
vreme ar fi trebuit să fiți învățători, încă mai aveți nevoie ca cineva să vă învețe întâile gânguriri ale cuvintelor lui Dumnezeu; și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare” (Evrei 5, 12). Procesul de alfabetizare liturgică și instrucție biblică a credincioșilor este vital. Hristosul vestit de Biserică este „după Scripturi”, iar atunci când sunt lipsite de acest reper central, comunitățile creștine nu pot decât să sufere un permanent leșin pietist. „Școala duminicală” organizată în jurul bisericilor parohiale ar

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
prin care Scripturile s-au împlinit (Matei 26, 54). Prin urmare, fără a deveni ecoul acestui eveniment inaugural pentru istoria Bisericii, orice monument exegetic suferă de caducitate. Pentru a fi nu doar corectă, ci și adevărată, interpretarea devine un act liturgic de umiliță și ucenicie. În aceasta, Hristos se arată din nou ca model, întrucât hrana Sa este voia Tatălui (Ioan 5, 33). Citind Scripturile în templu, Hristos se regăsește pe Sine ca Început și Sfârșit al cuvintelor insuflate către profeți

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Cuvântul nevăzut se naște din membrana amniotică a Duhului. Hristos nu vorbește despre Sine decât pentru a-L descoperi pe Tatăl. Sensul lumii este revelat în conversația perihoretică a Tatălui cu Fiul, ai cărei martori suntem, în Duhul. Pe lângă gramatica liturgică a lecturii, descoperim aici sintaxa trinitară a comprehensiunii Scripturii. Tâlcuitorul inspirat este, literalmente, un ins grațiat și condus dinspre tărâmul umbros al literei către sfera înseninată a recunoașterilor ultime. În acest sens, exegetul rămas ucenic al Cuvântului nu are complexul

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
dreptății” (Maleahi 3, 20). Precum parfumul obținut din esențele tari, cunoașterea care înflorește din nuntirea minții noastre cu înțelepciunea Cuvântului se răspândește în spațiu și, mai ales, rezistă în timp. Tâlcuirea are o desfășurare proprie, cu ritmuri dictate de gramatica liturgică și sintaxa trinitară a cunoașterii lui Dumnezeu. Orice punct de acumulare în graficul comprehensiunii reprezintă un pasaj de trecere a inteligenței noastre paupere în „Sinele lărgit” al Cuvântului. Tălmăcind Cuvântul, ne convertim propria minte la acele înțelesuri care, cândva, ni

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
re-prezentificare” a unui eveniment care include și depășește istoria. Aici, miza nu este creativitatea productivă, ci fidelitatea spirituală. Cu prețul anonimatului, uzând de paradoxuri și antinomii, artistul caută să facă vizibilă sfințenia netrecătoare a lui Hristos. În acest caz, poetica liturgică nu ne informează despre un personaj pierdut în umbrele trecutului, ci vorbește credinței, nădejdii și dragostei, invitându-ne la conversația cu Cel care este același „ieri și azi și în veci” (Evrei 12, 8). Să observăm deci că aceste criterii

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
raport de anterioritate a teologicului față de estetic - un criteriu pregnant în primul mileniu creștin, indiferent dacă este vorba de tradiția latină, bizantină sau orientală -, unitatea tematică ce orchestrează detaliile reprezentării Patimii nu poate rămâne aleatorie. Acest lucru îl demonstrează limbajul liturgic folosit de Biserica răsăriteană în zugrăvirea Răstignirii Domnului. Toate registrele - muzical, iconografic, imnografic și coregrafic - implicate în slujbele din Joia, Vinerea și Sâmbăta Mare ne impresionează prin extraordinara lor sobrietate estetică. Chiar și îndolierea totală din cântarea Prohodului se face după

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
a pune mai întâi un diagnostic teologic nihilismului modern. Plecând de la acest verdict, el propune un alt model de interpretare a revelației biblice filtrate prin geniul teologic și spiritual al Părinților greci. În final, Yannaras ne invită să celebrăm sensul liturgic al unei paradoxale „teologii a necunoașterii” lui Dumnezeu: „Mare este Domnul și lăudat foarte și măreția Lui nu are sfârșit” (Psalmi 144, 3)1. În prima parte a cărții, autorul amintește, într-un mod destul de aproximativ, etapele istorice ale evoluției

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
prin asceză, cunoașterea comportă acum un profund sens existențial. Cunoașterea singurului Dumnezeu în Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt, implică medierea eclezială și experiența catolicității. Participarea sau comuniunea eclezială este probabil cheia teologiei lui Yannaras, Marion și Zizioulas. Pentru aceștia, viața liturgică și euharistică întrupează toate exigențele teologiei trinitare. Economia divină se manifestă și este recapitulată în cadrul Liturghiei într-un act de supremă donație (Euharistia) oferită regelui creației (omul). Comuniunea eclezială, care gravitează în jurul evenimentului euharistic, are ca scop „realizare istorică a

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16). Comentariul Sf. Simeon Noul Teolog confirmă această perspectivă: „Iubirea nu este un simplu nume, ci ființa divină”3. Situl liturgic al teologieitc "Situl liturgic al teologiei" Biserica este comunitatea divino-umană care oglindește constituția donologică a Treimii. Cunoașterea lui Dumnezeu este imposibilă fără revelația iubirii, adusă de Hristos în Duhul Sfânt. Vocația eclezială a persoanei propune un primat al relației atestat

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16). Comentariul Sf. Simeon Noul Teolog confirmă această perspectivă: „Iubirea nu este un simplu nume, ci ființa divină”3. Situl liturgic al teologieitc "Situl liturgic al teologiei" Biserica este comunitatea divino-umană care oglindește constituția donologică a Treimii. Cunoașterea lui Dumnezeu este imposibilă fără revelația iubirii, adusă de Hristos în Duhul Sfânt. Vocația eclezială a persoanei propune un primat al relației atestat deja în revelația trinitară

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție tragică, „ipostasul eclezial” își atinge plenitudinea numai în exercițiul liber al iubirii. Dobândită prin renunțarea ascetică la dorințele „omului vechi”, urmată de aproprierea liturgică a harului botezului, iubirea nu reprezintă un act (energeia) separat al naturii oarbe, ci un mod de a fi (tropos hyparxeos) fundamental al persoanei restaurate întru Hristos. Iubirea, ca principiu de individuare, operează atât recentrarea teopatică a persoanei individuale, cât

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
ci un mod de a fi (tropos hyparxeos) fundamental al persoanei restaurate întru Hristos. Iubirea, ca principiu de individuare, operează atât recentrarea teopatică a persoanei individuale, cât și unificarea comunității de oameni într-un orizont eshatologic.1 Numai viața ascetică, liturgică și euharistică poate zădărnici negativitatea entropică a „ipostasului biologic”. Revelația modului de existență catolic (universal) și apofatic (unic) este Hristos. El ne descoperă iubirea ca vehicul de realizare a comuniunii intratrinitare a Dumnezeirii. Trupul lui Hristos nu face decât să

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
fructificarea pozitivă a provocărilor lansate de filozofia continentală a secolului XX. În era nihilismului fără întoarcere, abandonarea limbajului substanțialist și obiectivant al teologiei metafizice în beneficiul unei interpretări personaliste a divino-umanului reprezintă pentru gândirea creștină o obligație acută. Aproprierea contextului liturgic și eclezial al teologiei reprezintă unica șansă de a evita tentațiile idolatriei intelectuale sau afective în gândirea și trăirea Revelației. Această regăsire a apofatismului personalist nu poate fi completă fără o înțelegere a exigențelor practice - și în primul rând liturgice

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
liturgic și eclezial al teologiei reprezintă unica șansă de a evita tentațiile idolatriei intelectuale sau afective în gândirea și trăirea Revelației. Această regăsire a apofatismului personalist nu poate fi completă fără o înțelegere a exigențelor practice - și în primul rând liturgice - ale cunoașterii teologice. Darul Evangheliei făcut acestor timpuri sărace este iubirea, întrupată comunitar și celebrată liturgic în Biserică. Acceptarea revelației trinitare, care ne oferă în Duhul, prin Fiul, cunoașterea Tatălui, ne obligă să privim iubirea în comuniune ca principiu unic

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
în gândirea și trăirea Revelației. Această regăsire a apofatismului personalist nu poate fi completă fără o înțelegere a exigențelor practice - și în primul rând liturgice - ale cunoașterii teologice. Darul Evangheliei făcut acestor timpuri sărace este iubirea, întrupată comunitar și celebrată liturgic în Biserică. Acceptarea revelației trinitare, care ne oferă în Duhul, prin Fiul, cunoașterea Tatălui, ne obligă să privim iubirea în comuniune ca principiu unic de individuare a persoanei. Răspunsul dat chemării lui Dumnezeu coincide cu realizarea unicității apofatice a persoanei

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]